Prin incheierea din X/2010 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. X/X/2009 s-a dispus sanctionarea avocatului P. E. cu 700 lei amenda judiciara in temeiul prevederilor art. 1081 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura civila.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut in fapt ca in baza contractului de asistenta juridica nr. Y/2009 incheiat cu petitionarul R. N., avocatul P. E. a introdus pe rolul Judecatoriei Buzau doua contestatii impotriva aceluiasi proces verbal de contraventie seria CC nr. Y/2009 , una ce a facut obiectul dosarului nr. Z/Z/2009 repartizata aleatoriu pentru termenul de judecata din 20.10.2009 / CC 17 , iar alta ce a facut obiectul dosarului nr. W/W/2008 repartizata aleatoriu pentru termenul de judecata din 23 .10.2009/ CC 15 , dupa care a depus sub semnatura proprie o cerere de renuntare la judecata cauzei ce face obiectul dosarului nr. Z/Z/2009 (ce nu poarta semnatura clientului ).
In contextul expus , in raport de prevederile art. 68 alin. 1 si art. 69 alin. 1 din Codul de procedura civila, prin raportare la dispozitiile Legii avocaturii nr. 51/1995, instanta a apreciat ca avocatul P.E. , prin conduita sa , a urmarit eludarea principiului repartizarii aleatorii a cauzelor consacrat de Legea nr. 304/2004 si Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti , in conditiile in care a formulat o cerere de renuntare la judecata , vadit netemeinica , intrucat nu a fost mandatata in acest sens, urmarind ca plangerea sa fie judecata de un alt complet de judecata .
Cererea de reexaminare formulata de avocat impotriva incheierii sanctionatorii a fost respinsa ca neintemeiata prin incheierea din Y/2010 , retinandu-se conform considerentelor expuse, ca in raport de prevederile art. 723 alin. 1 din Codul de procedura civila potrivit carora drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege , sanctiunea cu 700 lei amenda judiciara a fost corect aplicata.
Impotriva celor doua incheierii din X/ 2010 si respectiv Y/2010 a declarat recurs petenta P. E., in termen legal , criticandu-le pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar .
In expunerea motivelor de recurs, petenta a invocat in esenta faptul ca s-ar putea face vinovata cel mult de neglijenta in exercitarea atributiilor de serviciu , in nici un caz de abuz de drept , in conditiile in care actiunea a fost inregistrata din eroare de un alt avocat , datorita mapei comune existenta la nivelul cabinetului de avocatura , privind actiunile ce tin de competenta Judecatoriei Buzau .
Prin decizia nr. X/2010 pronuntata de Tribunalul Buzau s-a respins recursul ca neintemeiat, sub motivatia ca petenta a urmarit prin conduita sa eludarea principiului repartizarii aleatorii a cauzelor , manifestand astfel rea credinta in exercitarea mandatului incredintat de contravenient .
Impotriva deciziei nr. X/2010 pronuntata de Tribunalul Buzau a formulat contestatie in anulare petenta P. E.in temeiul art. 317 si urm. din Cod de procedura civila , invocand in esenta cel mult neglijenta sa in inregistrarea a doua plangeri impotriva aceluiasi proces verbal de contraventie , cu concursul unei alte colege avocat , datorita confuziei asupra mapei de actiuni intocmita la nivelul biroului de avocatura .
Prin decizia civila nr. Z/2010, s-a respins ca inadmisibila contestatia in anulare formulata de petenta.
In acest sens s-a avut in vedere :
Conform dispozitiilor art. 317 alin. 1 din Cod de procedura civila, hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare , cand procedura de chemare a partii pentru ziua cand s-a judecat pricina , nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii , sau cand hotararea a fost data de judecatori cu incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta ,si numai daca motivele expuse nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului .
Potrivit art. 318 alin. 1 din Codul de procedura civila hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta , respingand recursul sau admitandu-l numai in parte , a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
In cauza dedusa judecatii , contestatoarea a formulat motive de critica ce vizeaza fondul cauzei , nefiind indeplinite cerintele art. 317 si respectiv ale art. 318 din Cod procedura civila, considerent pentru care s-a respins ca inadmisibila contestatia in anulare .
CONT.ADM.:Sanctionarea avocatului contravenientului cu amenda judiciara in temeiul prevederilor art. 1081 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura civila. Confirmarea solutiei fondului de instanta de recurs. Contestatie in anulare inadmisibila
Decizie nr. din data de 17.11.2010
pronunțată de Tribunalul Buzau
Sursa: Portal.just.ro