Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Buzau sub nr. X/X/2009, reclamanta SC V.S. SRL Bistrita a chemat in judecata pe parata SC T.A. SRL Maracineni , solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata la plata sumei de 5.355 lei reprezentand contravaloare servicii transport auto conform facturii fiscale seria X nr X/2008, cu cheltuieli de judecata.
In fapt, reclamanta a sustinut ca urmare cererii formulata de R.C.C. si de reprezentantii societatii paratul I.G. si I.I., la data de 18.09.2008, reprezentantul sau s-a deplasat in Austria in vederea transportarii in Romania a autoturismelor marca X (la Bistrita) si marca Y (la Buzau), cumparate din Germania , si care in drum spre tara au fost implicate intr-un accident rutier la data de 17.09.2008.
Autoturismul marca X a fost condus de R.C.C., iar autoturismul marca Y, cumparat de societatea parata , astfel cum rezulta din adeverinta de constatare a accidentului emisa de autoritatea austriaca competenta a fost condus de I.C.B., acesta din urma abandonand masina dupa producerea accidentului.
Desi la data de 20.09.2008 a predat autoturismul societatii parate, la sediul din localitatea X, aceasta nu i-a platit pretul transportului stabilit la suma de 5.355 lei conform invoielii , la termenul de scadenta de 30 de zile stipulat prin factura fiscala seria X nr. X /2008, semnata de primire si necontestata.
Parata a formulat intampinare in conditiile art.115 - 118 din Codul de procedura civila, invocand pe cale de exceptie prematuritatea introducerii actiunii intrucat nu s-a efectuat procedura prealabila de conciliere prev. la art.720/1 din Codul de procedura civila, iar pe fond netemeinicia actiunii, intrucat nu a avut raporturi comerciale cu reclamanta , astfel ca nu-i datoreaza nicio suma de bani (filele 33-36).
La termenul de judecata din 17.06.2009, reclamanta a depus la dosar raspuns la intampinare, antamand punctual apararile formulate de parata (filele 46-48).
Prin sentinta nr. X/2009 s-a admis exceptia de prematuritate invocata de parata, respingandu-se actiunea ca inadmisibila, cu obligatia stabilita in sarcina reclamantei de plata a sumei de 800 lei cheltuieli de judecata catre parata.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut ca in raport de prevederile art.720/1 din Codul de procedura civila, care consacra obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de conciliere directa in cazul proceselor si cererilor in materie comerciala, reclamanta nu a facut dovada convocarii la conciliere directa a paratei in conditiile prevazute de textul de lege invocat.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta in termen legal conform art.301 din Codul de procedura civila, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar in baza art.303 din acelasi cod.
In expunerea motivelor de recurs, reclamanta a invocat gresita respingere a actiunii de catre instanta fondului ca fiind prematur introdusa, desi a facut dovada efectuarii procedurii prealabile cu notificarea adresata paratei la data de 19.03.2009, cu mentiunea ca tine loc de conciliere, confirmata de primire sub semnatura la data de 23.03.2009, prin care ii solicita sa confirme sau sa infirme extrasul de cont pentru suma de 5355 lei transmis inca din luna octombrie 2008.
Prin decizia nr. X/2010 pronuntata de Tribunalul Buzau s-a admis recursul ca intemeiat, dispunandu-se casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei aceleiasi in stante pentru a se pronunta pe fond.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut in fapt si in drept :
Procedura prealabila instituita prin dispozitiile art.720/1 Cod proc.civ. se releva ca un ansamblu de norme si reguli in baza carora partile interesate procedeaza la solutionarea litigiilor comerciale cu obiect patrimonial pe calea concilierii directe.
Conform prevederilor invocate, in litigiile comerciale evaluabile in bani, procedura concilierii directe are un caracter obligatoriu si prealabil.
Potrivit dispozitiilor art.109 al.2 Cod proc.civ. , in cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei competente se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, in conditiile stabilite de lege, dovada indeplinirii procedurii anexandu-se la cererea de chemare in judecata.
Coroborand cele doua texte legale, se concluzioneaza in sensul ca introducerea unei actiuni judiciare intr-un litigiu comercial cu obiect patrimonial, cu incalcarea indatoririi legale instituite, este prematura, impunandu-se a fi respinsa, pe cale de exceptie, ca inadmisibila.
Atat in doctrina cat si in practica judiciara s-a statuat insa ca ratiunea concilierii prealabile este aceea de a simplifica si degreva judecata, avand ca obiect pretentii de natura baneasca, ce pot fi solutionate pe cale amiabila, dar si intr-un termen relativ scurt.
Nerespectarea unora din prevederile art.720/1 din Codul de procedura civila nu atrage in mod automat nulitatea concilierii, ci numai daca partea dovedeste o vatamare.
Or, in cauza dedusa judecatii s-a dovedit cu faxul depus la fila 12 dosar fond, confirmat de primire sub semnatura din data de 23.03.2008 potrivit actului depus la fila 14 dosar fond, ca reclamantul a adresat paratei la data de 19.03.2008 o notificare prin care i-a solicitat sa confirme sau sa infirme extrasul de cont pentru suma de 5.355 lei ce face obiectul actiunii, precizand totodata ca documentul respectiv tine loc de conciliere .
In contextul situatiei in fapt si in drept expuse, tribunalul a apreciat ca in cauza a fost efectuata procedura prealabila a concilierii directe, parata nedovedind producerea vreunei vatamari, considerent pentru care in baza art.312 alin.5 din Codul de procedura civila, admitand recursul, a casat sentinta atacata , dispunand trimiterea cauzei aceleiasi instante pentru a se pronunta pe fond. 1
Comercial : Procedura prealabila de conciliere prevazuta la art. 720/1 din Cod.proc. civ. Notificarea adresata paratei in vederea achitarii debitului , cu precizarea ca tine loc de conciliere
Decizie nr. din data de 03.03.2010
pronunțată de Tribunalul Buzau
Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. |
Dosare Tribunalul Buzau |
Jurisprudență Tribunalul Buzau
Sursa: Portal.just.ro