Actiunea in revendicare. Prevalenta titlului fostului proprietar al imobilului in conditiile existentei unei hotarari judecatoresti anterioare prin care statul a fost obligat sa le restituie imobilul.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.1920/3/2009 - DECIZIA CIVILA NR.79 A/31.01.2011)
Prin cererea formulata la 19.03.2008 reclamantii B.A. - M. si V.C. au chemat in judecata pe paratii B.I. si B.R., C.G.E., S.D., M.A. si M.S., M.B. prin P.G., C.G.M.B. prin P.G. al M.B. si S.R. prin M.E.F., solicitand sa se constate nulitatea titlului statului de preluare a imobilului situat in str.C.U. nr.12 bis, sectorul 3 Bucuresti, sa fie obligati paratii, persoane fizice, sa lase in deplina proprietatea si linistita posesie imobilul, alcatuit din teren in suprafata de 150,20 mp si cladire compusa din parter, mansarda si demisol/subsol.
In motivarea actiunii s-a aratat ca reclamantii sunt unicii mostenitori ai fostului proprietar al imobilului, autorul lor A.H. a construit imobilul pe terenul in suprafata de 150,20 mp, dobandit prin actul autentic de vanzare - cumparare nr.29140/29.10.1932 si conform autorizatiei de construire nr.2OU/23.11.1932.
Imobilul a fost preluat abuziv prin hotararea nr.1324/18.09.1958 a Consiliului de Ministri al R.P.Romane privind completarea listelor anexe la Decretul nr.92/1950, figurand in acest act la pozitia nr.26.
Autorul reclamantilor a fost functionar si ofiter in armata romana si facea parte din categoriile exceptate de la nationalizare.
Paratii persoane fizice, au cumparat apartamente din imobilul revendicat prin contracte de vanzare - cumparare incheiate in temeiul Legii nr.112/1995. Desi au solicitat constatarea nulitatii actelor de vanzare - cumparare incheiate de parati, actiunea a fost respinsa ca prescrisa.
Reclamantii au mai aratat ca s-au judecat in contradictoriu cu M.B. prin P.G. si C.G.M.B., in actiune in revendicare, intentata inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, actiunea fiind admisa si paratii fiind obligati sa lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul.
Singurul motiv pentru care nu s-au judecat si cu paratii persoane fizice a fost acela ca nu au fost incunostintati ca apartamentele din imobil au fost vandute.
Reclamantii isi justifica calitatea procesuala activa cu certificatele de mostenitor nr.315/26.11.1965, nr.117/26.03.1973 si nr.87/12.03.2001.
Paratul S.R. prin M.F. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei de interes referitor la capatul de cerere privind constatarea nevalabilitatii titlului statului, avand in vedere dispozitiile Legii nr.10/2001 si Legii nr.247/2005.
Parata M.B. prin P.G. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei capacitatii de folosinta a C.G.M.B., exceptia inadmisibilitatii actiunii, exceptia lipsei de interes.
Paratii B.I. si R., C.G.E. si S.D., precum si paratii M.A. si S. au formulat intampinare invocand exceptia insuficientei timbrari a actiunii, exceptia necompetentei materiale de solutionare a cauzei de catre Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti si cea a autoritatii de lucru judecat.
Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti prin sentinta civila nr.9786/29.10.2008 a admis exceptia necompetentei materiale a instantei si a declinat competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila.
La data de 13.04.2009, in fata tribunalului, s-a depus cererea de modificare a actiunii fiind chemati in judecata, in calitate de parati si S.C.I., S.R.I. si S.C..
Tribunalul a respins, ca neintemeiate exceptiile insuficientei timbrari si cea a prescriptiei cererii de revendicare, admitand exceptia autoritatii de lucru judecat cu privire la primul capat de cerere, prin incheierea din data de 26.05.2009.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila prin sentinta civila nr.500/1.04.2010 a respins capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a titlului statului, in contradictoriu cu M.B. prin P.G., S.R. prin M.F. si C.G.M.B., ca intrat in puterea lucrului judecat, si a respins cererea avand ca obiect revendicarea, ca neintemeiat, in contradictoriu cu paratii B.I. si R., C.G.E., S.D., M.A. si S., F.F., S.S., S.C.I., S.R.I. si S.C..
In considerentele sentintei s-a aratat ca imobilul teren in suprafata de 150 mp a fost dobandit de catre autorul reclamantilor prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.29140/29.10.1932 de Tribunalul Ilfov- Sectia Notariat, pe acesta construind conform autorizatiei de construire nr.20/23.11.1932 un imobil format din pivnite, parter, doua etaje si mansarda.
De asemenea, tribunalul a constatat ca imobilul a intrat in patrimoniul statului in baza Decretului nr.92/1950 si ulterior a fost dobandit de parati in baza contractelor de vanzare - cumparare nr.9265/30.10.1996 (C.G.E.- ap.1), nr.1333/07.11.1996 (S.I. - ap.3, et.2), nr.7148/12.12.1969 (M.A. - parter), nr.7230/03.02.1997 (B.I.-ap.2, et.1).
Prin sentinta civila nr.8383/21.09.2001 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti a fost admisa actiunea in revendicare formulata de reclamantii din prezenta cauza in contradictoriu cu paratii CGMB si SC T. AL SA, fiind obligati acestia sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie imobilul.
Tribunalul a constatat ca actiunea de fata este o actiune in revendicare indreptata impotriva cumparatorilor in baza Legii nr.112/1995. Fiind o actiune petitorie prin excelenta actiunea in revendicare presupune analiza drepturilor de proprietate opuse in acelasi timp asupra bunului litigios. Cu alte cuvinte verificarea titlurilor de proprietate si stabilirea preferabilitatii unuia dintre ele este scopul actiunii in revendicare.
Plecand de la aceasta premisa, tribunalul a retinut ca simplul fapt ca reclamantii prezinta o hotarare judecatoreasca prin care li s-a recunoscut calitatea de proprietari asupra bunului, fiind obligat sa lase imobilul in deplina proprietate si posesie, chiar in contradictoriu cu autorul paratelor nu poate conduce automat la admiterea actiunii sale in revendicare, ci trebuie ca, in cadrul mecanismului actiunii in revendicare, sa se verifice daca fata de subdobanditorii de la stat (stat cu care reclamantii s-au judecat in mod exclusiv in cadrul actiunii in revendicare), titlul reclamantilor este preferabil. Aceasta verificare este obligatorie in cadrul actiunii in revendicare si consecinta acestei verificari poate fi si acordarea preferabilitatii titlului paratilor, ceea ce este cazul in speta.
Cu alte cuvinte, nu se poate admite ca in ipoteza in care fostul proprietar a avut castig de cauza in actiunea in revendicare indreptata exclusiv impotriva statului, actiunea in revendicare indreptata apoi impotriva chiriasului cumparator in baza Legii nr.112/1995 trebuie sa duca in mod univoc la solutia admiterii actiunii, deoarece aceasta ar insemna ca actiunea in revendicare indreptata impotriva fostului chirias ar fi lipsita de continut. Astfel, s-ar transforma actiunea in revendicare din actiune petitorie in actiune posesorie, caci ar insemna ca in cadrul revendicarii indreptate impotriva cumparatorului in baza Legii nr.112/1995 nu s-ar mai discuta proprietatea ci exclusiv stapanirea bunului. Or, acest punct de vedere nu poate fi primit deoarece, asa cum s-a aratat mai sus, revendicarea este prin excelenta o actiune petitorie, de esenta sa fiind ca pune in discutie in primul rand si obligatoriu dreptul de proprietate si abia apoi stapanirea bunului.
Tribunalul a retinut ca regimul acestei revendicarii este guvernat de Legea nr.10/2001.
Mai retine tribunalul ca incidenta acestei legi este ceruta de situatia imobilului in litigiu de imobil preluat in mod abuziv in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989. Astfel, potrivit art.2 lit.a) din Legea nr.10/2001 au acest caracter "imobilele nationalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, cu modificarile si completarile ulterioare."
Situatia de bun preluat de stat a imobilului in litigiu impune raportarea la acest act normativ care reglementeaza situatia juridica a imobilelor preluate de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aplicarea Legii nr.10/2001 este obligatorie in speta chiar daca s-a stabilit ca statul nu a avut un titlu asupra bunului litigios (in sensul ca actul de preluare nu a avut ca efect transferul dreptului de proprietate catre stat), deoarece art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 prevede in mod expres ca, "bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie". Or, Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este tocmai legea speciala de reparatie.
Formularea actiunii in revendicare de catre reclamanti si intemeierea pe dispozitiile art.480 Cod civil nu exclud, in cadrul actiunii in revendicare prin care se solicita compararea titlurilor concurente, incidenta dispozitiilor Legii nr.10/2001 deoarece regimul revendicarii bunurilor imobile preluate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este cel special prevazut de Legea nr.10/2001.
Incidenta Legii nr.10/2001 in cauza nu poate fi inlaturata prin vointa reclamantilor deoarece regimul juridic al bunurilor imobile preluate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este stabilit prin Legea nr.10/2001 iar acest regim juridic este obligatoriu, nu facultativ, fapt ce rezulta din art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 citat mai sus. Compararea titlurilor in cadrul actiunii in revendicare trebuie facuta prin raportarea la dispozitiile Legii nr.10/2001 deoarece numai in acest fel se poate stabili care dintre cele doua titluri este mai caracterizat. Actiunea in revendicare nu poate face abstractie de situatia juridica a imobilului in litigiu de imobil despre care se sustine ca a fost preluat de stat in anul 1958, de modul de preluare si de dispozitiile legale privind regulile de restituire ale acestei categorii de imobile stabilite prin acte normative edictate dupa 22 decembrie 1989. Or, un asemenea act normativ este Legea nr.10/2001.
Tribunalul a constatat ca solutia este in acord cu decizia nr.33/2008 ICCJ - obligatorie pentru instantele judecatoresti - in care s-a stabilit ca "de principiu, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, respectiv dispozitiile art.480 din Codul civil."
In cauza este incidenta in cauza Legea nr.10/2001, iar in lipsa anularii contractelor de vanzare - cumparare incheiat de parati in temeiul Legii nr.112/1995, nu se poate acorda preferinta titlului prezentat de reclamanti, aceasta solutie decurgand din art.45 din Legea nr.10/2001 in varianta in vigoare la data promovarii actiunii de fata.
Solutia aceasta este aplicabila in speta, chiar daca, anterior prezentului litigiu, s-a retinut in considerentele sentintei civile nr.8383/21.09.2001 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti ca titlul statului de preluare a intregului imobil din str.C.U. nr.12 bis, sector 3 nu a fost valabil pentru ca asa cum s-a aratat mai sus, prezenta actiune in revendicare presupune analiza celor doua titluri in concurs, iar aceasta analiza se poate face numai din perspectiva dispozitiilor Legii nr.10/2001, deoarece de la data intrarii sale in vigoare acest act normativ guverneaza regimul juridic al restituirii bunurilor care intra in domeniul sau de aplicare. Faptul ca sentinta civila nr.8383/21.09.2001 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti constituie un bun al reclamantilor in sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la CEDO nu poate conduce la alta concluzie, deoarece existenta acestui bun in patrimoniul reclamantilor nu poate inlatura regimul juridic al revendicarii imobilului in litigiu. Urmeaza ca in cadrul compararii titlurilor sa se stabileasca efectele sentintei civile nr.8383/21.09.2001 si daca datorita acestei sentinte titlul reclamantilor este sau nu preferabil celor invocate de parati. In plus, in cauza de fata, in cadrul compararii titlurilor, in conditiile Legii nr.10/2001, trebuie sa se tina cont si de sentinta civila nr.505/26.01.2004 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti (irevocabila - filele 67-71) prin care s-a constatat prescris dreptul reclamantilor la constatarea nulitatii absolute a contractelor incheiate in temeiul Legii nr.112/1995 care constituie titlurile de proprietate al paratilor, aceasta hotarare judecatoreasca constituind in egala masura un bun in sensul articolului nr. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO pentru parati.
Prin Legea nr.10/2001 s-a instituit un regim juridic special fata de dreptul comun al actiunii in revendicare cu privire la posibilitatea restituirii in natura a bunului preluat de stat daca acesta a fost vandut in conditiile Legii nr.112/1995.
Asa fiind, este evidenta optiunea legiuitorului de a conditiona restituirea imobilelor vandute cu eludarea dispozitiilor Legii nr.112/1995 de declararea prealabila a nulitatii contractelor de vanzare cumparare incheiate cu fostii chiriasi. Or, aceasta atrage si consecinta necesara a preferabilitatii titlului cumparatorului in baza Legii nr.112/1995 (chiar daca a dobandit imobilul cu eludarea Legii nr.112/1995), fata de fostul proprietar. Solutia privind restituirea in natura in cadrul procedurii administrative nu poate sa difere in cazul actiunii in revendicare introduse impotriva cumparatorului in temeiul Legii nr.112/1995, deoarece Legea nr.10/2001 reglementeaza conditiile de fond ale restituirii in natura ale imobilelor care intra in domeniul sau de aplicare.
Solutia nu este contrara dispozitiilor art.480 si urmatoarele Cod civil, care constituie dreptul comun in ceea ce priveste regimul juridic al revendicarii, deoarece aceste texte legale permit ca pentru anumite categorii de bunuri sa fie instituite reguli speciale pentru revendicare.
Pe de alta parte, chiar daca s-ar trece peste cele de mai sus, si s-ar aprecia ca Legea nr.10/2001 nu instituie regimul derogator mentionat in cazul imobilelor vandute fara respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995 si s-ar admite ca trebuie comparate conform procedeului clasic instituit de practica judiciara titlurile aflate in concurs asupra aceluiasi imobil, in speta tot nu este posibila restituirea imobilului in litigiu catre reclamanti - mostenitorii proprietarului de la care a preluat statul in baza Decretului nr.92/1950. Aceasta deoarece in speta, in favoarea paratilor functioneaza principiul error communis facit ius. Aparenta de drept in care a actionat autorul unora dintre parati (pentru familia Stefan) si ceilalti paratii a functionat cu privire la calitatea statului de proprietar al imobilului in litigiu. Astfel, la data cand au fost incheiate contractele de vanzare - cumparare 30.10.1996, 07.11.1996, 12.12.1996, 03.02.1997, titlul de dobandire al statului - Decretul nr.92/1950 - era declarat prin lege ca fiind un titlu valabil, in sensul ca era confirmat de lege ca a fost apt sa transfere dreptul de proprietate. Aceasta lege era Legea nr.112/1995 coroborata cu dispozitiile art.1 alin.2 din H.G. nr.20/1996 (in forma in vigoare din noiembrie 1996) care prevedea expres "Imobilele cu destinatia de locuinte trecute ca atare in proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost preluate ca locuinte in proprietatea statului in baza unei prevederi legale in vigoare la data respectiva, cum ar fi: Decretul nr.92/1950. Mai mult, alin.3 al aceluiasi articol stabilea ca imobilele preluate fara titlu erau "locuintele care au fost preluate de stat in fapt, in conditiile inexistentei unei reglementari legale care sa reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului", si ca acestea nu intra sub incidenta Legii nr.112/1995.
De asemenea, nu se poate imputa paratilor, stiind ca imobilul cumparat era un imobil preluat de stat in perioada comunista, nu a prevazut posibilitatea ca in viitor printr-o lege ulterioara incheierii actului juridic in baza Legii nr.112/1995, se va declara ca abuziva preluarea in baza Decretului nr.92/1950, fiind de principiu ca orice subiect de drept trebuie sa se supuna legii in vigoare la momentul incheierii actului, iar nu unei legi viitoare.
In fine, tribunalul a mai retinut si faptul ca, desi sentinta civila nr.8383/21.09.2001 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti este un bun pentru reclamanti in sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la CEDO, aceasta situatie de fapt nu poate constitui un temei suficient pentru a-i obliga pe parati la restituire, fara a se tine cont de legislatia interna in privinta preferabilitatii titlului cumparatorului in baza Legii nr.112/1995, si aceasta deoarece la randul sau, in cauza, paratii au un bun in sensul articolului mentionat, caci aceasta ar insemna ca pentru atenuarea vechilor prejudicii create de stat fostului proprietar sa se creeze noi neajunsuri disproportionate cu scopul urmarit, pentru cumparatorii care au dobandit cu buna credinta in conditiile Legii nr.112/1995. In speta, paratii, persoane care au dobandit apartamentele din bunul litigios cu buna-credinta, ar fi pusi in situatia de a suporta povara responsabilitatii statului care a confiscat odinioara bunul in litigiu (Raicu impotriva Romaniei par.37). Cu alte cuvinte, pentru situatia creata in patrimoniul reclamantilor, prin efectul sentintei civile nr.8383/2001 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti si al vanzarii imobilului in litigiu prin contractele de vanzare - cumparare nr.9265/30.10.1996 (C.G.E. - ap.1), nr.1333/07.11.1996 (S.I. - ap.3, et.2), nr.7148/12.12.19969 (M.A. - parter), nr.7230/03.02.1997 (B.I.-ap.2, et.1) in baza Legii nr.112/1995 nu pot raspunde cumparatorii in baza Legii nr.112/1995 care au fost intr-o eroare comuna si invincibila cu privire la calitatea de proprietar a statului la data vanzarii si carora li s-a recunoscut valabilitatea vanzarii printr-o hotarare judecatoreasca. O asemenea raspundere a cumparatorului in baza Legii nr.112/1995 ar fi disproportionata cu scopul urmarit (protejarea intereselor fostilor proprietar) deoarece nu un particular care si-a dobandit bunul de buna-credinta trebuie sa suporte povara responsabilitatii statului care a confiscat aceste bunuri in perioada comunista, ci doar statul.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii V.C. si B.A.M. criticand sentinta ca nelegala si netemeinica.
Se sustine ca instanta nu s-a pronuntat pe situatia de fapt si de drept astfel cum a fost stabilita de reclamanti prin cererea de chemare in judecata, nu a respectat principiul contradictorialitatii si rolului activ al judecatorului deoarece nu a pus in discutia partilor aplicabilitatea in cauza a prevederilor Legii nr.10/2001, Legii nr.112/1995.
Desi s-a investit instanta cu o actiune in revendicare prin comparare de titluri, instanta nu a analizat si titlul apelantilor - reclamanti.
Astfel s-a sustinut in mod constant ca titlul pe care se sprijina actiunea reclamantilor este cel ce provine de la autorul lor A.H. si nu sentinta civila nr.8383/2001 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, aceasta sentinta doar confirmand, sa intareasca preferabilitatea titlului autorului lor, sa il caracterizeze mai bine.
Temeiul de drept invocat de apelanti si in baza caruia trebuia pronuntata sentinta este cel prevazut de art.480 Cod civil iar nu Legea nr.10/2001 tinand cont si de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, se sustine ca decizia nr.33/2008 a Inaltei Curti de Justitie si Casatie a fost citata trunchiat, ignorandu-se ca in dispozitiv se mentioneaza ca in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate, prioritate ce poate fi data in cadrul actiunii in revendicare, intemeiata pe dreptul comun.
Art.45 din Legea nr.10/2001 si imprejurarea ca nu s-au anulat contractele de vanzare - cumparare nu poate da preferinta titlului paratilor. Nici analogia cu dispozitiile art.20 din Legea nr.10/2001 nu este legala, aceasta chestiune nefiind pusa in discutia partilor.
Gresit s-a invocat principiul error communis facit jus. Acest principiu functioneaza doar in cadrul actiunilor prin care se verifica legalitatea incheierii unui contract ori, in cauza nu s-a solicitat nulitatea contractelor de vanzare - cumparare incheiate in temeiul Legii nr.112/1995, aceiasi fiind situatia si in ceea ce priveste aprecierile referitoare la buna credinta.
Titlul reclamantilor este mai bine caracterizat decat cel al paratilor care au dobandit de la un neproprietar, este preferabil fiind in concordanta cu art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului, acestia avand un bun actual. Desi s-a recunoscut anterior calitatea de proprietari a apelantilor - reclamanti si s-a dispus restituirea in natura a imobilului, prin vanzarea de catre stat a apartamentelor din imobilul in litigiu, s-a ajuns la imposibilitatea redobandirii posesiei si a privarii de proprietate.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca vanzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terte persoane de buna - credinta, chiar si atunci cand este anterioara confirmarii in justitie a dreptului de proprietate, combinata cu lipsa totala a despagubirilor constituie o privare de proprietate contrara art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului.
Intimatul C.G.E., B.I. si R. si S.D. au formulat intampinare solicitand respingerea apelului ca nefondat.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport cu motivele de apel formulate Curtea va admite apelul avand in vedere urmatoarele considerente:
Desi, tribunalul a plecat in analizarea temeiniciei actiunii in revendicare de la principiul verificarii titlurilor de proprietate si stabilirea preferabilitatii unuia dintre acestea, a considerat gresit ca titlurile paratilor, contractele de vanzare - cumparare incheiate in temeiul Legii nr.112/1995, sunt preferabile in concurs cu titlul reclamantilor.
Determinant in solutionarea acestei cauze este daca dupa aparitia legii speciale, Legea nr.10/2001 reclamantii mai au posibilitatea exercitarii actiunii in revendicare si, legea aplicabila acestora.
Sub acest aspect, Inalta Curtea de Casatie si Justitie a decis prin decizia nr.33/2008 ca nu se poate aprecia ca existenta Legii nr.10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul intr-o atare actiune sa se poata prevala la randul sau de un bun in sensul art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si trebuie sa i se asigure accesul la justitie.
Este insa necesar a se analiza, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securitatii raporturilor juridice.
Potrivit art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului notiunea "bunuri" poate cuprinde atat "bunuri actuale", cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in baza carora un reclamant poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" de a obtine beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.
Tinand cont de sensul autonom al notiunii "bunuri" si de criteriile retinute in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, existenta unui "bun actual" in patrimoniul unei persoane este in afara oricarui dubiu daca, printr-o hotarare definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca in dispozitivul hotararii ele au dispus in mod expres restituirea bunului. In acest context, refuzul administratiei de a se conforma acestei hotarari constituie o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor, care tine de prima fraza a primului alineat al art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie (a se vedea, mutatis mutandis, Paduraru si cauza Atanasiu vs.Romania).
In cauza, prin sentinta civila nr.8383/21.09.2001 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, definitiva si irevocabila, paratii C.G.M.B. si SC T. Al SA au fost obligati sa restituie in deplina proprietate si linistita posesie reclamantilor imobilul situat in B., str.C.U. nr.12 bis, sectorul 3.
Rezulta astfel, ca reclamantii au un bun actual in patrimoniu intrucat beneficiaza de o hotarare definitiva si irevocabila, investita cu formula executorie, prin care li s-a recunoscut calitatea de proprietari, iar statul prin organele sale, a fost obligat sa restituie imobilul.
In concurs cu bunul actual al reclamantilor, conform art.1 din C.E.D.O., s-au pus principiile error communis facit jus, al bunei credinte al tertului cumparator, si notiunea de titlu, dandu-se astfel, preferinta titlului paratilor.
Sub acest aspect, in practica C.E.D.O., s-a stabilit ca vanzarea de catre stat a bunului altui semen catre terti de buna credinta, chiar daca s-a petrecut inaintea confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al celuilalt semen, se analizeaza intr-o privare a bunului. O asemenea privare, combinata cu absenta totala a indemnizatiei, este contrara articolului 1 din Protocolul nr.1 (Strain si altii vs. Romania).
In plus, in cazul Paduraru mentionat anterior, Curtea a constatat ca statul nu si-a indeplinit obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si cu coerenta in ceea ce priveste problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vanzare imobilelor intrate in posesia sa in virtutea decretelor de nationalizare.
De asemenea, a considerat ca incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vazut in imposibilitatea de a recupera ansamblul bunului sau atunci cand dispunea de o sentinta definitiva prin care obliga statul sa i-l restituie (Paduraru, mentionat anterior, § 112).
In cauza de fata, nu exista nici un motiv pentru a ne abate de la jurisprudenta mentionata anterior, situatia de fapt fiind in mod sensibil aceeasi. Asemeni cazurilor Paduraru si Porteanu, in acest caz, tertii au devenit proprietarii apartamentului inainte ca dreptul de proprietate al reclamantilor asupra acestui bun sa fie confirmat definitiv cu efect retroactiv. Si cum in aceste cazuri, precum si in cazul Strain, reclamantii au fost in speta recunoscuti proprietari legitimi, instantele considerandu-le incontestabil titlul de proprietate, avand in vedere nationalizarea abuziva.
De asemenea, se constata ca vanzarea de catre stat a bunului reclamantilor, in temeiul Legii nr.112/1995 care nu permitea decat vanzarea bunurilor nationalizate in mod legal, ii impiedica pe reclamanti sa se bucure de dreptul lor si ca nici o despagubire nu le-a fost acordata pentru aceasta privare.
Rezulta ca eventuala buna - credinta a chiriasilor cumparatori la momentul contractarii cu autoritatea administrativa locala nu are nicio relevanta in aprecierea privarii de proprietate a adevaratului proprietar titular, implicit a incalcarii art.1 din Protocolul nr.1, cu atat mai mult cu cat privarea de bun este e acompaniata de lipsa totala de compensatii.
O asemenea constatare echivaleaza cu inaplicabilitatea art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, ca efect al dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, norma pe care judecatorul national are obligatia de a o aplica prioritar legii nationale, in temeiul art.11 alin.2 si art.20 alin.2 din Constitutie.
Intrucat inlaturarea legii speciale s-a realizat prin efectul Conventiei europene, urmeaza a se face aplicarea directa a acesteia.
Instanta de apel are in vedere in egala masura, la pronuntarea acestei solutii, si art.46 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conform caruia un stat parte la Conventie este obligat sa execute deciziile Curtii in toate cauzele aduse impotriva sa, iar Comitetul de Ministri a Consiliului Europei este responsabil pentru monitorizarea implementarii deciziilor Curtii.
Astfel fiind, in temeiul art.296 Cod procedura civila Curtea va admite apelul, va schimba in parte sentinta in sensul ca se va admite actiunea in parte, va obliga paratii persoane fizice sa lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in B., str.C.U. nr.12 bis, sectorul 3, compus din teren in suprafata de 150,20 mp si cladire compusa din parter, doua etaje, mansarda si demisol/subsol si va mentine celelalte dispozitii ale sentintei.
2