Desi prezumtia legala a mandatului tacit reciproc de reprezentare instituita prin art.35 din acelasi cod produce efecte relativ la actele de administrare in sens larg, de folosinta si de dispozitie doar asupra bunurilor comune, nu se poate inlatura caracterul cererii de reconstituire formulata de catre unul dintre ei, pe numele lui, pentru terenuri proprietatea exclusiva a celuilalt, de act de conservare a drepturilor sotului sau. Neatacarea titlului eliberat de catre sotul neinclus in titlu nu-i poate consolida titularului titlului dreptul vizand terenuri in legatura cu care nu a detinut vreodata proprietatea in una dintre cele doua forme ale ei.
(Trib. Bistrita-Nasaud, sect. civ., dec. nr. 27/R/11 februarie 2010)
Prin sentinta civila nr. 755/2009 pronuntata de Judecatoria Beclean in dosar nr. 1503/186/2005 s-a admis in parte atat actiunea precizata formulata de reclamanta FS, impotriva paratilor DV, DM, DRA, BI, PR, cat si cererea reconventionala formulata de paratii DM si DRA si, in consecinta:
- s-a constatat ca def. DM si DV au dobandit un drept de proprietate cu titlu de edificare asupra casei de locuit si anexelor gospodaresti situate in localitatea Sirioara, nr. 52, cota de contributie fiind de cate ? parte fiecare;
- s-a constatat ca masa succesorala ramasa dupa def. DM decedata la data de 11.04.2003 se compune din cota de ?-a parte din constructiile sus mentionate, precum si din urmatoarele terenuri identificate in Titlul de Proprietate nr. 142247/23.06.2003 emis pe numele def.ei sot Diac Vasile: 500 mp. - tarla 65/1, parcela 19, ridul "Rapau" si 3700 mp. tarla 59/6, parcela 11, ridul "Intre ape", ambele din extravilanul localitatii Sirioara si 2900 mp teren intravilan, tarla 75, parcela 4/2, iar vocatie succesorala au def. DV in cota de ? parte in calitate de sot supravietuitor, precum si paratii DV, DM, DRA in cota de ? parti in calitate de descendenti (fiu si nepoti de fiu predecedat - DI);
- s-a dispus partajarea imobilelor sus mentionate si le atribuie def. DV;
- s-a constatat valabilitatea antecontractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere incheiat la data de 7.03.2005 intre def. DV in calitate de vanzator intretinut si reclamanta FS in calitate de cumparatoare intretinatoare, avand ca obiect casa de locuit si anexele gospodaresti situate in localitatea Sirioara nr.52 precum si suprafata de 3259 mp, cat a rezultat in urma masuratorilor efectuate de expertul PV mp teren forestier identificat in T.P. nr. 41621/2001 emis pe numele defunctului vanzator cu pretul de 3000 lei si prestarea intretinerii si s-a dispus ca prezenta hotarare sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare;
- a fost obligata reclamanta sa plateasca paratului DV suma de 23957 lei cu titlu de sulte compensatoare reprezentand cota lui de mostenire dupa defuncta sa mama DM, iar paratilor DM si DRA (impreuna) aceeasi suma cu acelasi titlu dupa defuncta lor bunica;
- s-a dispus dezmembrarea nr. top 249/4 si inscrierea in CF la nr. cadastral 216 si 217, nr. top nou 294/4/1 si 294/4/2 a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor constand in casa de locuit, anexe gospodaresti, curte, arabil si fanate in intravilan in suprafata totala de 4339 mp, la nr. cadastral 218, 219, 220, 221, 222, 223 se va inscrie dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafetei totale de 21300 mp teren extravilan, iar la nr. cadastral 224 dreptul de proprietate al acesteia asupra suprafetei de 3259 mp - padure - Poiana, conform raportului de expertiza si a tabelului de miscare parcelara intocmit de catre expertul PV care face parte integranta din prezenta hotarare;
- s-a respins ca neintemeiata cererea de constatate a nulitatii absolute si relative a contractelor incheiate intre def. DV si reclamanta FS, formulata de paratii DM si DRA;
- s-a respins cererea de inscriere in CF a dreptului de proprietate al paratilor asupra imobilelor in litigiu;
Impotriva sentintei expuse a declarat recurs reclamanta.
Recursul nu este fondat.
I. Fixarea de catre instanta de fond a contributiei defunctilor DV si DM la dobandirea edificatelor in litigiu corespunde imprejurarilor de fapt atestate de probele efectuate la cererea partilor si se inscrie intocmai argumentelor de fapt aduse de acestea in sprijinul cererilor lor.
In primul rand, se observa ca pretentia cotei superioare a numitului DV se argumenteaza de catre reclamanta prin aceea ca aportul sporit decurge din utilizarea la casa actual existenta a unor materiale din vechea constructie mostenita de defunct de la unchiul sau OV. Ca acestea sunt punctele care contureaza cererea se deduce inclusiv din incheierile de la filele 69, 78, unde se mentioneaza ca reclamanta, prin aparator, solicita incuviintarea unei expertize tehnice in constructii pentru evaluarea in ansamblu a constructiei si separat a materialelor vechi incorporate in aceasta, si arata ca diferenta de contributie provine din contravaloarea materialelor folosite din casa veche. Obiectivele s-au incuviintat de judecatorie, la care expertul a raspuns prin lucrarile de la filele 94 si urm., 271 si urm. Metoda de pretuire si cuantumul valorii materialelor vechi au fost acceptate de ambele parti.
Nicicand pe parcursul cercetarii judecatoresti a cauzei reclamanta nu a facut precizari scrise ale actiunii introductive referitoare la faptul ca procentul mai mare al defunctului DV se refera si la contravaloarea manoperei aferente partilor din edificatele vechi incorporate in cel nou. Nici dupa verificarea expertizelor amintite, a metodologiei adoptate de expert in cuantificarea valorii partii imobilelor vechi, nu a inteles sa atraga in discutie problema manoperei.
Concluzia certa ce se configureaza este aceea ca o atare cerere s-a formulat pentru prima data in recurs, cu incalcarea prevederilor art. 294 alin.1, incidente din perspectiva art.316 Cod procedura civila.
Contributia mai mare nu se justifica singular prin amplasarea casei noi pe suprafata bun propriu al lui DV. Pozitionarea terenului in localitate, de natura a atrage sporul dorit, de asemenea nu a facut obiectul examinarii in fata primei instante tocmai datorita nevalorificarii de catre reclamanta a acestui criteriu in evaluare.
Nu in ultimul rand, calculul participarii sotilor la agonisirea bunului, insusit la fond, nu schimba cu nimic datele spetei. Fie ca s-ar fi socotit ca 10% din valoarea lui, reprezentand 4686 lei materiale vechi, este plusul de contributie a lui DV, in final avand 55%, iar DM 45%, fie ca s-au stabilit cote egale dupa scaderea a 4686 lei, valoarea de impartit este aceeasi. De restul valorii, a materialelor vechi, beneficiaza recurenta pentru ca edificatul i-a revenit ca urmare a atribuirii lui in natura defunctului prin partaj si a validarii antecontractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere incheiat cu acesta din urma, iar sultele la care a fost obligata s-au raportat exclusiv la partea cuvenita defunctei dupa scaderea sumei aport propriu al sotului ei.
II. Titlurile de proprietate nr. 41.621/2001, 142247/2003 s-au emis pe numele lui DV ca persoana indreptatita la reconstituire - fost proprietar deposedat. Specificul raporturilor dintre acesta si DM, de soti, permite in cadrul dezbaterii succesiunii lor sa se hotarasca care dintre terenurile cuprinse in titluri cad sub regimul comunitatii matrimoniale de bunuri si care dintre ele au calitatea de bun propriu. Rezolvarea juridica se regaseste in dispozitiile Codului familiei - art.30, 31.
Desi prezumtia legala a mandatului tacit reciproc de reprezentare instituita prin art.35 din acelasi cod produce efecte relativ la actele de administrare in sens larg, de folosinta si de dispozitie doar asupra bunurilor comune, nu se poate inlatura caracterul cererii de reconstituire formulata de catre unul dintre ei, pe numele lui, pentru terenuri proprietatea exclusiva a celuilalt, de act de conservare a drepturilor sotului sau. Neatacarea titlului eliberat de catre sotul neinclus in titlu nu-i poate consolida titularului titlului dreptul vizand terenuri in legatura cu care nu a detinut vreodata proprietatea in una dintre cele doua forme ale ei. Neconcordanta inscrierii din titlu cu starea de drept reala poate fi indepartata oricand in functie de indeplinirea cerintelor articolului 30 ori 31. Bunurile se vor califica codevalmase sau proprii si apoi se vor deferi urmasilor legali sau testamentari.
Dovada intre soti, precum si intre urmasii lor, ca un bun este propriu se face prin orice mijloc de proba - inscrisuri, martori sau prezumtii - in temeiul art.5 alin.1 din Decretul 32/1954. In cauza, prin depozitia martorului TD s-a demonstrat ca trei dintre terenuri sunt proprii ale defunctei, respectiv cu titlu de dota constituita de parinti in beneficiul ei si prin subrogatie reala, bazat pe art.31 lit.a si f din Codul familiei. Declaratia este suficienta si prezinta forta corespunzatoare intrucat provine de la o persoana care a perceput personal faptele declarate, lucru posibil fata de varsta sa inaintata. In acelasi timp, se constata ca o contradovada nu s-a produs de catre reclamanta.
III. Solutia sentintei s-a dat cu respectarea art.129 alin.6 Cod procedura civila. Reclamantii reconventionali DM si DRA, prin scriptul de la filele 125-126, si-au invocat calitatea de mostenitori ai numitei DM, au cerut sa se constate ca in componenta masei succesorale intra terenurile analizate si au cerut ca bunurile ce le revin conform cotei de mostenire sa fie inscrise in cartea funciara in beneficiul lor. Petitul nr.6 are valentele unei cereri de partaj si de intabulare. In ideea acestei investiri s-a dispus partajul prin atribuirea lor sotului supravietuitor. Dispozitia ii profita intrutotul recurentei pentru ca in acest fel s-a creat mijlocul validarii contractului privat de la fila 4 pentru toate bunurile, al acordarii celor prevazute in contractul autentic de la filele 6-7, acte prin care vanzatorul intretinut a dispus, alaturi de bunurile sale, si de cele proprii ale sotiei predecedate, la care aveau vocatie descendentii intimati.
Este de remarcat ca nu s-a criticat insasi legalitatea masurii de obligare la plata a sultelor. Din contra, referitor la constructii, prin precizarea actiunii introductive, reclamanta cere sa-i fie atribuite, cu sulte pentru parati. Sublinierea este importanta prin prisma calitatii recurentei. Ea nu a fost in indiviziune cu paratii, ci a primit imobilele de la fostul copartajant (cu titlu oneros, executandu-si integral obligatiile de plata a pretului si de acordare a intretinerii) caruia i s-au dat valorile patrimoniale in cadrul impartelii judiciare. De asemenea, nu este eredele vanzatorului ce a fost in relatie de coproprietate cu intimatii, context in care ar fi avut sarcina indestularii coindivizarilor care nu au primit bunuri in natura prin achitarea unor sume de bani, constand in sulte.
Expertizele au fost comunicate partilor. Reclamanta nu a formulat obiectiuni, a achiesat la parerile specialistilor. Lipsa diligentei de a contrazice propunerile secunzilor atrage propria culpa.
Recursul se va respinge ca nefondat. Culpa procesuala va determina obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata justificate de intimatii, in suma de 700 lei, onorar avocatial.