Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Valoarea materialului lemnos sustras de inculpat este de 13 ori mai mare decat valoarea unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, fapta sa fiind incriminata de dispozitiile art. 110 alin.1 lit."a" din Legea nr.46/2008 (noul Cod silvic) si sanctionat... Decizie nr. 78/A/2008 din data de 07.10.2008
pronunțată de Tribunalul Bistrita-Nasaud

Drept penal
Infractiuni

Valoarea materialului lemnos sustras de inculpat este de 13 ori mai mare decat valoarea unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, fapta sa fiind incriminata de dispozitiile art. 110 alin.1 lit."a" din Legea nr.46/2008 (noul Cod silvic) si sanctionata cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

Trib. Bistrita-Nasaud, sect. pen.,
dec. nr. 78/A/07 octombrie 2008, nepublicata

Prin sentinta penala nr. 1560 din 20 noiembrie 2007 pronuntata de Judecatoria Bistrita a fost condamnat inculpatul C. M. la 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii silvice prev.de art.98 alin.1 Cod silvic cu aplic. art.74 lit."c" si art.76 lit."d" Cod penal.
S-a facut aplicarea disp. art.71 rap. la art.64 lit."a si b" Cod penal.
In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, stabilindu-se potrivit art. 82 Cod penal un termen de incercare de 3 ani.
In baza art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii.
Inculpatul a fost obligat sa plateasca partii civile Comuna Prundu Bargaului, suma de 2.392,5 lei reprezentand prejudiciul nerecuperat, precum si 200 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului, din care 100 lei reprezinta onorariul avocatului din oficiu.
Impotriva acestei hotarari, a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Bistrita.
Apelul declarat in cauza este fondat.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Bistrita, nr. 1946/P/2006 din data de 30.05.2007, inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii silvice prev. de art.98 alin.2 si 4 Cod silvic, constand in aceea ca in noaptea de 23/24.06.2006 a sustras 3 arbori din fondul forestier national, cauzand o paguba de 2.814,3 lei Primariei comunei Prundu Bargaului, respectiv de peste 20 de ori mai mare decat pretul mediu al unu metru cub de masa lemnoasa pe picior la data constatarii.
In cursul judecatii cauzei, prin Legea nr. 46/2008 s-a adoptat noul Cod silvic, faptele cuprinse in vechiul text incriminator (art. 98) regasindu-se in continutul art. 110 din noua lege, text care sanctioneaza furtul de arbori.
Pe de alta parte, ulterior sesizarii instantei de judecata, prin Legea nr. 84/2007 s-a modificat continutul O.U.G. nr. 85/8.11.2006 privind stabilirea modalitatilor de evaluare a pagubelor produse vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora, iar prin Ordinul nr. 933/30.11.2007 privind aprobarea pretului mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, pe baza caruia se calculeaza valoarea despagubirilor, emis de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale s-a majorat pretul unui metru cub de masa lemnoasa la 74 lei (art. 1 alin.1).
Ca urmare a tuturor acestor modificari legislative intervenite ulterior sesizarii instantei, s-a procedat la recalcularea prejudiciului cauzat fondului forestier.
Prin adresa nr. 5013/1.10.2008 emisa de Asociatia Proprietarilor de Padure "Bargau-Calimani" - Ocolul Silvic Tihuta-Colibita s-a comunicat instantei de apel ca valoarea celor 3 arbori sustrasi de inculpat este de 979,1 lei, ca din acest prejudiciu s-a recuperat suma de 452,4 lei reprezentand contravaloarea materialului lemnos confiscat (6,213 mc x 74 lei/mc) si ca prejudiciul nerecuperat este de 526,7 lei, la care s-a adaugat TVA, partea vatamata constituindu-se parte civila cu suma de 626,80 lei.
In raport de aceste date, tribunalul constata ca valoarea materialului lemnos sustras de inculpat este de 13 ori mai mare decat valoarea unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, fapta sa fiind incriminata de dispozitiile art. 110 alin.1 lit."a" din Legea nr.46/2008 (noul Cod silvic) si sanctionata cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
In aceste conditii, potrivit disp. art. 379 pct.2 lit."a" Cod procedura penala, apelul va fi admis, hotararea atacata va fi desfiintata in parte, iar in baza disp.art.334 Cod procedura penala se va dispune schimbarea incadrarii juridice data faptei retinute in sarcina inculpatului, din infractiunea silvica prev.de art. 98 alin.2 si 4 Cod silvic in cea prev.de art. 110 alin.1 lit."a" din legea nr.46/2008, facandu-se astfel aplicarea disp.art.13 Cod penal, texte de lege in baza carora se va dispune condamnarea inculpatului.
Tinand seama de conduita anterioara corespunzatoare a inculpatului, relevata de lipsa antecedentelor penale, in favoarea acestuia se va retine circumstanta atenuanta prev.de art.74 lit."a" Cod penal cu consecinta reducerii pedepsei sub minimul legal.
In baza textelor legale mai sus mentionate si facand si aplic.art.72 si art. 76 lit."e" Cod penal se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 luni inchisoare.
Apreciindu-se ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia, in baza disp.art.81 Cod penal se va dispune suspendarea executarii pedepsei, stabilind conform art.82 Cod penal un termen de incercare de 2 ani si 3 luni, punand totodata in vedere inculpatului disp.art.83 Cod penal.
Potrivit disp.art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii se va suspenda si executarea pedepselor accesorii.
Pe de alta parte este de observat ca, inculpatul a savarsit fapta folosind calul si hamul proprietatea sa, imprumutand insa straiful de la numitul O. G., persoana care nu a cunoscut scopul folosirii acestor bunuri.
Aceste imprejurari rezulta, pe de o parte, din sustinerile inculpatului facute in fata instantei la termenele din 18.03 si respectiv 15.04.2008, iar pe de alta parte din depozitia martorului O. G., audiat in apel, care a relevat ca valoarea straifului imprumutat inculpatului este de aproximativ 1.500 lei.
Potrivit relatarilor inculpatului, valoarea calului se ridica la 700 lei, iar cea a hamului la aproximativ 50 lei.
Asa fiind, in baza disp.art.118 alin.1 lit."b" si alin.3 Cod penal se va dispune confiscarea speciala de la inculpat a contravalorii bunurilor folosite la savarsirea faptei, respectiv 1.500 lei - contravaloare atelaj, 50 lei - contravaloare ham si 700 lei - contravaloarea calului.
In fine, in baza disp.art.14 Cod procedura penala rap.la art. 998 Cod civil se va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 526,70 lei cu titlul de despagubiri civile, in favoarea partii civile Primaria comunei Prundu Bargaului, cu mentiunea ca diferenta de suma pretinsa cu titlul de TVA nu poate fi acordata, aceasta taxa fiind datorata doar pentru activitatile cu caracter licit.
Potrivit disp.art.371 alin.2 Cod procedura penala, tribunalul a examinat intreaga cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, constatand insa ca nu exista si alte temeiuri pentru reformarea acesteia.
In consecinta, celelalte dispozitii ale hotararii atacate vor fi mentinute.

Sursa: Portal.just.ro