Aplicabilitatea principiului disponibilitatii in materia cererilor de contopire a pedepselor Decizie nr. 417/R/2009 din data de 08.05.2009
pronunțată de Tribunalul Bihor

1. Aplicabilitatea principiului disponibilitatii in materia cererilor de contopire a pedepselor (decizia nr. 417/R/2009 - Sectia penala)
Prin sentinta penala nr. 574/8 mai 2009 pronuntata in dosarul penal nr. 5/296/271/2009 al Judecatoriei Oradea s-a luat act de retragerea cererii de contopire a pedepselor formulata de condamnatul petent RE cu privire la pedepsele de 2 ani si 6 luni inchisoare, aplic. prin s.p. nr. 273/19.09.2008 a Judecatoriei Carei, definitiva la 07.10.2008 prin neapelare si de 1 an inchisoare, aplicata aceluiasi condamnat prin s.p. nr. 228/25.11.2008 a Judecatoriei Marghita, definitiva prin neapelare la 19.01.2009,
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca in sedinta publica din 08.05.2009, condamnatul a sustinut ca isi retrage cererea de contopire a pedepselor, intrucat pedepsele aplicate au fost contopite printr-o alta hotarare de catre Judecatoria Satu Mare.
Avand in vedere manifestarea de vointa a condamnatului si apreciind ca este posibila retragerea unei astfel de cereri, instanta nu a mai examinat fondul acesteia, coroborat cu faptul ca exista deja o hotarare definitiva prin care se contopesc aceleasi pedepse si a luat act de retragerea cererii. Instanta de fond a apreciat ca se putea invoca autoritatea de lucru judecat doar in masura in care condamnatul insista sa fie solutionata pe fond cererea sa.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea, solicitand casarea hotararii atacate si rejudecarea cauzei de catre prima instanta, cu motivarea ca in mod nelegal s-a luat act de cererea de renuntare la cererea de contopire a pedepselor formulata de catre condamnatul RE, instanta avand obligatia sa se pronunte asupra fondului.
Analizand hotararea atacata prin prisma recursului declarat in cauza, cat si din oficiu, potrivit disp.art.385/6 al.l si 3 C.p.p., cu privire la toate motivele de nelegalitate si netemeinicie prev.de art.385/9 C.p.p., tribunalul apreciaza recursul Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea ca neintemeiat.
Intr-adevar, potrivit art. 449 alin. 3 Cod de procedura penala, dispozitii legale invocate in motivele de recurs, sesizarea instantei competente sa dispuna asupra modificarii pedepsei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat, iar dispozitiile art. 2 alin. 2 Cod de procedura penala consacra ca si principiu fundamental principiul oficialitatii procesului penal.
Insa acestui principiu fundamental i s-au stabilit unele limitari consistente tocmai prin decizia nr. XXXIV/2006 pronuntata in cadrul unui recurs in interesul legii, decizie invocata de asemenea in motivarea prezentului recurs.
Astfel, potrivit considerentelor ce au intemeiat dispozitiile obligatorii din aceasta decizie <realizarea principiului oficialitatii impune examinarea, de catre instantele de judecata, a cererilor de revizuire, a contestatiilor la executare, precum si a cererilor de amanare ori de intrerupere a executarii pedepsei inchisorii sau detentiunii pe viata cu stricta respectare a dispozitiilor procedurale care reglementeaza modul lor de solutionare, dar aceasta nu inseamna, insa, ca situatiile nereglementate in mod expres prin dispozitiile specifice fiecareia dintre cererile mentionate sa nu isi gaseasca rezolvarea fireasca, adecvata continutului si sensului solicitarii pe care partea a inteles sa li-l dea prin exprimarea libera a vointei sale. A considera altfel ar insemna sa se contravina principiului dreptului partii de a dispune asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 din Codul de procedura civila care, reglementand procedura de drept comun in aceasta privinta, in masura in care nu se dispune altfel, potrivit art. 721 din acelasi cod, este aplicabil si in materia dreptului penal. Iar potrivit art. 246 alin. 1 din Codul de procedura civila, "reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa".>
Este adevarat, asa cum se arata in considerentele recursului declarat, ca ICCJ s-a pronuntat prin aceasta decizie doar asupra solutionarii ce trebuie data de catre instantele investite cu solutionarea cererilor de amanare ori intrerupere a executarii pedepsei inchisorii sau detentiunii pe viata, de revizuire si contestatie la executare, in cazul retragerii acestora, dispunand cu caracter obligatoriu sa se ia act de aceasta manifestare de vointa.
Insa, concluzia trasa de catre procuror dupa enumerarea acestor situatii este gresita. ICCJ nu s-a putut pronunta decat asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizata potrivit art. 4142 Cod de procedura penala. Enumerarea nu este nici limitativa si nici exhaustiva cata vreme nu s-a pronuntat asupra tuturor cererilor de renuntare din orice cauza supusa judecatii. Nimic nu impiedica instantele ca, ulterior pronuntarii unei asemenea decizii sa isi insuseasca spiritul si principiile ce pot fi deduse din argumentele ce intemeiaza decizia.
Dimpotriva, analizand institutiile asupra carora s-a pronuntat ICCJ retinem ca in cazul contestatiei la executare, alaturi de procuror si cel condamnat, chiar si instanta din oficiu poate initia aceasta procedura - art. 458 alin. 2, art. 459 Cod de procedura penala.
In conditiile in care ICCJ a considerat ca principiul oficialitatii este infrant in cazul contestatiei la executare de dreptul partii de a dispune asupra cererii sale, nu vedem motivul pentru care ar trebui sa interpretam altfel dispozitiile ce reglementeaza institutia contopirii pedepselor, cata vreme aceste dispozitii omit reglementarea expresa a numitor situatii ca cea de fata.
Si in acest caz cererea de renuntare trebuie sa isi gaseasca rezolvarea fireasca, adecvata continutului si sensului solicitarii pe care partea a inteles sa li-l dea prin exprimarea libera a vointei sale.
Ca atare, hotararea instantei de fond fiind legala si temeinica, recursul Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea a fost respins.