procedura insolventei

Prin sentinta comerciala nr.74 din data de 13 ianuarie 2010 pronuntata in Dosarul cu nr.6090/108/2009 s-a admis actiunea formulata de reclamantul E.SPRL in calitate de lichidator judiciar al SC P F SRL in contradictoriu cu paratii HE si HV administratori ai societatii SC P F SRL, obligandu-se paratii sa suporte suma de 111.526 lei din pasivul debitorului.
In motivare s-a retinut ca paratii in calitate de administratori ai debitorului nu au predat lichidatorului active imobilizate in valoare de 57.472 lei, soldul de casa si banca de 15.024 lei si nici evidenta contabila primara care sa justifice dreptul debitorului la incasarea sumei de 39.020 lei reprezentand creante fata de terti.In tabelul definitiv consolidat este inscrisa o creanta totala impotriva debitorului in cuantum de 114.914,64 lei.
Fata de aceasta stare de fapt, judecatorul sindic a apreciat ca nepredarea activelor imobilizate si a soldului de casa catre lichidator prezuma faptul ca aceste bunuri au fost folosite de catre parati sau de terte persoane cu acceptul paratilor.Ca administratori ai debitorului, ca persoane in sarcina carora exista obligatia de a tine evidenta acestor bunuri si a le pastra in averea debitorului, paratii trebuiau sa asigure existenta in patrimoniul debitorului a bunurilor in cauza.
De asemenea, prin nepredarea actelor primare in baza carora lichidatorul ar putea demara actiunii pentru recuperarea creantelor debitorului fata de terti, paratii au creat conditiile folosirii acestor sume de catre terti nedeterminati, in folosul lor.
In consecinta, judecatorul sindic a considerat ca exista fapta prevazuta de art. 138 alin. 1 litera a din Legea nr. 85/2006 ( folosirea bunurilor sau creditelor societatii in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane) privind procedura insolventei si ca de aceasta fapta se fac vinovati paratii . De asemenea, comparand totalul creantelor asupra averii debitorului cu pierderea suferita de debitor prin fapta paratilor s-a constat ca acestea sunt sensibil apropiate ceea ce creeaza prezumtia ca debitorul nu ar fi ajuns in stare de insolventa daca bunurile sau valorile in cauza s-ar fi regasit in averea debitorului.
Curtea de Apel Timisoara prin decizia comerciala nr.735/R din data de 7 06 2010 a admis recursul paratilor impotriva sentintei de mai sus si in consecinta s-a dispus modificarea sentintei in sensul respingerii cererii reclamantei.
Pentru a hotara astfel Curtea a retinut ca cererea lichidatorului nu poate fi admisa deoarece raspunderea civila intemeiata pe art. 138 alin. 1 litera a din Legea nr. 85/2006 fiind o raspundere civila delictuala atipica trebuie sa fie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevazute de acest text sa raspunda cu averea personala pentru datoriile societatii pe care a condus-o si anume: fapta respectiva sa fi condus la ajungerea societatii in stare de incetare de plati, prin aceasta fapta sa se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, intre fapta comisa si prejudiciu sa existe o legatura cauzala, un raport de cauzalitate, in sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu si, nu in ultimul rand, vinovatia autorului.
In prezenta cauza practicianul desi a invocat prevederile art.138 alin.1 lit.a nu a dovedit prin probe certe si concludente fapta imputata organelor de conducere, culpa acestora si raportul de cauzalitate dintre fapta si ajungerea societatii debitoare in stare de incetare de plati.
In materia antrenarii raspunderii personale patrimoniale prev. de art.138 din L nr.85/2006, legiuitorul nu a instituit prezumtii legale si orice fapta de natura celor retinute de art.138 lit.a-g din lege trebuie dovedita de catre titularul cererii, in speta lichidatorul judiciar, asa cum trebuie dovedite cumulativ si celelalte conditii ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Totodata in speta s-a acordat valoare probatorie absoluta raportului intocmit de catre lichidatorul judiciar privind cauzele si imprejurarile care au condus la insolventa societatii debitoare, raport care nu s-a coroborat cu alte probe si care nu s-a dovedit ca a fost comunicat celor doi parati.