Prin decizia nr. 221/2009 din dosar nr. 3230/108/2007 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de administratorul special RIS, impotriva sentintei civile nr. 1370/ 10.07.2008, pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr. 3230/108/2007 pe care a modificat-o in parte in sensul ca a constatat decaderea creditoarei BC din termenul de depunere a cererii de admitere a creantelor privind pe debitoarea S.C. C S S.R.L.
S-a apreciat ca neintemeiat prima instanta a respins cererea formulata de administratorul special al debitoarei privind decaderea creditoarei BC. din termenul de depunere a declaratiei de admitere a creantelor privind pe debitoare.
Potrivit prevederilor art. 62 alin. 1 lit. b, respectiv art. 62 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 termenul limita ( de 60 de zile si cel majorat de 90 de zile) pentru inregistrarea cererilor creditorilor de admitere a creantelor asupra averii debitoarei, incepe sa curga de la data deschiderii procedurii insolventei, 22 octombrie 2007, si nu de la data notificarii efectuate de administratorul judiciar, 7 decembrie 2007.
Termenul de depunere a declaratiilor de creanta s-a implinit la data de 24 decembrie 2007, iar cel majorat cu 30 de zile, conform incheierii sedintei din data de 21 ianuarie 2008 s-a sfarsit in data de 24.01.2008.
Intr-adevar creditoarea BC a fost notificata de catre administratorul judiciar in data de 7 decembrie 2007 ( fila 9 dosar Arad dosar nr. 3230/108/2007) insa creditoarea a avut timp in intervalul 7 decembrie 2007- 24 ianuarie 2008, sa formuleze cerere de admitere a declaratiei de creanta.
In raport cu aceste imprejurari, creanta creditoarei BC. expediata prin posta in data de 1.02.2008 si inregistrata in data de 4.02.2008 la Tribunalul Arad apare ca fiind tardiva.
Comercial. Decaderea creditoarei din termenul de depunere a cererii de admitere a creantelor
Sentinta comerciala nr. 1370 din data de 10.07.2008
pronunțată de Tribunalul Arad
Sursa: Portal.just.ro