Actiune in pretentii prin care se solicita obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinta a unui teren care a fost de expropriat. Natura juridica a litigiului.
- art.14 si 20 din Legea nr.33/1994
- art.18 alin.3 din Legea nr.554/2004
Sustinerea ca litigiul ar fi de contencios administrativ pentru ca una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, nu poate fi retinuta intrucat autoritatile publice nu sunt angrenate numai in raporturi de drept administrativ, ci si in raporturi juridice apartinand altor ramuri de drept, in speta de drept civil.
Instanta de contencios administrativ este competenta sa analizeze legalitatea hotararii de expropriere si conform art.20 din Legea nr.33/1994, legalitatea hotararii Comisiei care solutioneaza intampinarile formulate potrivit art.14 din aceeasi lege.
Prezenta actiune nu are ca obiect contestarea unuia dintre aceste acte administrative, ci reprezinta o actiune in pretentii, temeiul acestor pretentii invocat de reclamanta fiind lipsa de folosinta a terenului, cea ce determina natura civila a litigiului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.102/14.01.2010)
Prin sentinta civila nr.2616/06.10.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a de Contencios Administrativ si Fiscal a fost admisa exceptia necompetentei materiale si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, privind pe reclamantul N. C. si pe paratii Primarul General al Municipiului Bucuresti, Municipiul Bucuresti - prin Primarul General si Municipiul Bucuresti - Prin Directia Transporturi, Drumuri si Poduri si Sistematizare a Circulatiei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca reclamantul prin petitul actiunii solicita contravaloarea lipsei de folosinta a suprafetei de teren de 257 mp. in suma totala de 186.732 lei, echivalentul a 44.460 euro, pana la data de 12.06.2009. Cum obiectul actiunii este diferit de expropriere si fara nicio legatura cu aceasta, instanta considera ca nu ne aflam in prezenta unui capat accesoriu la contestarea unui act administrativ, fiind o pretentie rezultata din nefolosirea unui bun imobil proprietatea reclamantului. De asemenea, obiectul pretentiei fiind sub suma de 500.000 lei atrage competenta de solutionare a cauzei la judecatorie, conform art.1 din Cod procedura civila.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul, invocand disp. art.44 din Constitutia Romaniei si art.7 din Legea nr.213/1998, sustinand ca HCGMB nr.267/02.11.2006 prin care s-a dispus exproprierea nu a avut doar efectul de a stabili utilitatea publica a terenului expropriat, ci si efecte constitutive in sensul in care, potrivit legii, exproprierea nu poate fi anulata.
Desi in drept nu s-a efectuat transferul de proprietate, in fapt, asupra terenului expropriat se exercita folosinta in interes public.
Intrucat prin hotararea mentionata i s-a cenzurat cu desavarsire exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra terenului , acest act administrativ a avut efecte civile vatamatoare la adresa sa, astfel incat s-a adresat instantei de contencios administrativ.
Recurentul a facut referire la opinia doctrinei cu privire la actul administrativ prevazut de art.7 in Legea nr.33/1994, apreciind ca daca actul administrativ care are efecte civile este controlat de instanta de contencios administrativ si prejudiciul cauzat de aceste efecte civile trebuie sa fie reparat tot pe calea contenciosului administrativ.
S-a apreciat ca in speta sunt intrunite toate conditiile specificate de legiuitor in art.2 din Legea nr.554/2004, litigiul fiind de natura contencios administrativa, intrucat una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, in speta notificarea prin care a solicitat contravaloarea lipsei de folosinta asupra terenului expropriat.
In opinia recurentului, in speta intervine concursul dintre legea speciala (Legea nr.554/2004) si legea generala (dreptul comun) ce se rezolva in favoarea legii speciale.
Analizand actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
In mod corect a apreciat instanta de fond ca litigiul este de natura civila, avand in vedere obiectul acestuia care consta in obligarea paratilor la plata contravalorii lipsei de folosinta pentru suprafata de teren expropriata.
Sustinerea ca litigiul ar fi de contencios administrativ pentru ca una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, nu poate fi retinuta intrucat autoritatile publice nu sunt angrenate numai in raporturi de drept administrativ, ci si in raporturi juridice apartinand altor ramuri de drept, in speta de drept civil.
Instanta de contencios administrativ este competenta sa analizeze legalitatea hotararii de expropriere si conform art.20 din Legea nr.33/1994, legalitatea hotararii Comisiei care solutioneaza intampinarile formulate potrivit art.14 din aceeasi lege.
Prezenta actiune nu are ca obiect contestarea unuia dintre aceste acte administrative, ci reprezinta o actiune in pretentii, temeiul acestor pretentii invocat de reclamanta fiind lipsa de folosinta a terenului, cea ce determina natura civila a litigiului.
Mai sustine recurentul ca prejudiciul cauzat de efectele civile ale actului administrativ trebuie sa fie reparat tot pe calea contenciosului administrativ.
Sub acest aspect, Curtea retine ca potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.554/2004, instanta poate hotari asupra despagubirilor pentru daunele materiale cauzate de actul administrativ atacat numai in masura in care acesta este anulat in tot sau in parte.
Cum, in speta, nu se contesta actul administrativ cauzator de prejudicii in opinia reclamantului, respectiv HCGMB nr.267/2006, instanta de contencios administrativ nu este competenta sa solutioneze actiunea in pretentii prin care se solicita repararea prejudiciului, aceasta fiind o actiune de drept comun pentru care competenta de solutionare se stabileste in conformitate cu norma generala si nu cu norma speciala reprezentata de Legea nr.554/2004, cum in mod eronat se sustine in cererea de recurs.
Cat priveste invocarea dispozitiilor art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004, se constata ca acestea nu au incidenta in cauza, intrucat reglementeaza actiunea in anulare a unui act administrativ unilateral formulata de autoritatea publica emitenta in situatia in care actul nu mai poate fi revocat intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice.
In raport de aceste considerente, in temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.