Instanta de control judiciar are indrituirea de a da o noua apreciere a probelor administrate de catre instanta de fond, prerogativa ce rezulta din continutul art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedura penala, atunci cand legiuitorul impune instantei de control sa efectueze o examinare a cauzei sub toate aspectele. Aplicand prev. art. 75 si respectiv prev. art. 63 alin. 2 Cod procedura penala in operatiunea de verificare a temeiniciei hotararii atacate din perspectiva aprecierii probelor administrate, tribunalul a considerat ca instanta de fond a realizat o apreciere incompleta a acestora, ignorand in operatiunea de deliberare analiza unor probe legal administrate si care prin coroborarea acestora cu celelalte probe au confirmat concluzia ca invinuitul a comis faptele de care este acuzat.
Prin sentinta penala nr. 373 din 7.09.2010 Judecatoria Sighetu Marmatiei, in temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a din C.pr.penala a respins plangerea formulata de catre petenta D.M.D., impotriva rezolutiei data la data de 16 aprilie 2010 in dosarul penal nr. 1014/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului K.F.V. pentru infractiunile de lovire si amenintare prev. si ped. de art. 180 alin. 2 si 193 din C.pen.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca in urma cercetarilor efectuate in dosarul penal nr. 1014/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei a rezultat ca, la data de 18 martie 2009, in jurul orei 14, partea vatamata D.M.D. impreuna cu mama sa, se afla pe strada Plevnei din municipiul Sighetu Marmatiei, imprejurare in care s-a intalnit cu invinuitul K.F.V.
Invinuitul i-a reprosat partii vatamate ca il sicaneaza cu diferite reclamatii, discutia dintre parti degenerand intr-o cearta care a avut loc atat pe trotuar cat si in magazinul de piese si vopsele auto din apropiere.
Potrivit declaratiilor martorilor audiati intre parti a existat un schimb de cuvinte jignitoare in strada, dupa care partea vatamata si mama sa au intrat in magazin, urmate de invinuitul K.F.V. Martorii P.A. si K.E.A., vanzatori in magazin, au declarat ca in interiorul magazinului partile s-au certat si s-au injurat reciproc, dar nu s-au exercitat acte de violenta si nu s-au proferat amenintari.
Desi din certificatul medico-legal eliberat partii vatamate (fila 10) rezulta ca aceasta a prezentat leziuni la nivelul gambei drepte, acesta nu se coroboreaza cu declaratiile martorilor audiati, astfel ca nu s-a dovedit ca invinuitul ar fi exercitat acte de violenta asupra partii vatamate si nici ca acesta i-ar fi adresat amenintari.
Prin rezolutia din 16 aprilie 2010, in baza art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b si art. 10 lit. d din C.pr.pen. procurorul a dispus in cauza scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului K.F.V. pentru infractiunile de lovire si amenintare prev. de art. 180 alin. 2 si art. 193 alin. 1 din C.pen.
Plangerea formulata impotriva acestei solutii a fost respinsa prin rezolutia nr. 379/II/2/2010 din 26 iulie 2010 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures.
Impotriva solutiei de scoatere de sub urmarire penala a invinuitului, partea vatamata a formulat plangere la instanta de judecata in baza art. 2781 din C.pr.pen.
Examinand plangerea in raport de ansamblul probelor administrate in cauza instanta de fond a apreciat ca solutia adoptata de catre procuror este legala si temeinica, motiv pentru care a respins plangerea petentei.
Prin decizia penala nr. 329/R din 21.10.2010, Tribunalul Maramures, a admis recursul petentei D.M.D., a casat in baza art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedura penala sentinta penala de mai sus si rejudecand cauza, a dispus:
In baza art 2781 alin 8 lit c din C.pr.pen. a admis plangerea formulata de catre petenta D.M.D., a desfiintat rezolutia de scoatere de sub urmarire penala data la data de 16 aprilie 2010 in dosarul penal nr 1014/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei si a dispus trimiterea cauzei la Judecatoria Sighetu Marmatiei pentru judecarea invinuitului K.F.V. pentru infractiunile de lovire prev de art 180 alin 2 Cpen. si amenintare prev de art 193 alin 1 Cpen.
Din verificarea hotararii atacate tribunalul a constatat ca procurorul si prima instanta nu au interpretat in mod corect materialul probator administrat, motiv pentru care solutia procurorului de scoatere de sub urmarire penala si hotararea primei instante de mentinere a acestei solutii sunt nelegale si netemeinice.
Potrivit art. 75 din C.pr.pen., declaratiile partii vatamate facute in cursul procesului pot servi la aflarea adevarului in masura in care sunt coroborate cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor administrate in cauza.
Or, declaratia partii vatamate D.M.D., potrivit careia la data de 18 martie 2009 in jurul orei 14, a fost amenintata si lovita de invinuitul K.F.V. pe strada Plevnei din Sighetu Marmatiei si in magazinul de piese si vopsele auto de pe aceeasi strada sunt coroborate cu declaratia mamei sale, martora D.I. (fila 18) si certificatul medico-legal nr. 178 din 20 martie 2009 eliberat de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmatiei potrivit caruia leziunile prezentate de partea vatamata s-au produs prin loviri active repetate cu corp dur, posibil picior incaltat, pot data din 18 martie 2009 si necesita pentru vindecare 8-9 zile ingrijiri medicale. Toate aceste probe sunt coroborate si cu declaratiile invinuitului, ale prietenei acestuia, martora C.C.C. si ale celor doi vanzatori din magazinul de piese si vopsele auto, martorii P.A. si K.E.A., care au confirmat producerea incidentului, chiar daca invinuitul nu a recunoscut iar martorii au aratat ca nu au vazut momentul lovirii.
Cum potrivit art. 63 alin. 2 din C.pr.pen., aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate, tribunalul constata ca exista probe temeinice in sensul ca invinuitul a comis faptele de care este acuzat de catre partea vatamata .
Pentru aceste motive, tribunalul a admis recursul petentei, a casat in totalitate hotararea atacata si in consecinta a admis plangerea acesteia si dupa desfiintarea rezolutiei de scoatere de sub urmarire penala a dispus trimiterea cauzei la instanta de fond pentru judecarea invinuitului K.F.V. pentru infractiunile de lovire si amenintare prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal si art. 193 alin. 1 Cod penal.