Recurs. Conditia interesului in declararea caii de atac. Petitie de ereditate. Prescriptie.
- Decretul nr.167/1958
1. In cazul unei cai de atac, interesul se raporteaza strict la dispozitivul hotararii atacate, in sensul ca are interes sa exercite apel sau recurs partea care a ramas obligata (a cazut in pretentii) prin acea hotarare. Cat timp, fata de parat, actiunea a fost respinsa ca prescrisa, aceasta nu are un interes procesual de a formula cererea de recurs.
Considerentele invocate de acesta, prin raportare la reclamant, nu indeplinesc conditia ca interesul sa fie personal si direct, deoarece folosul practic al recursului sau nu se rasfrange asupra sa, ci asupra altei parti, in speta reclamantul. Pe de alta parte, un simplu interes moral nu este de natura sa fie suficient pentru a fi un interes procesual, cat timp legea cere conditia existentei unui interes juridic; or, un astfel de interes ar fi existat numai daca paratul ar fi cazut in pretentii.
2. Petitia de ereditate este actiunea prin care un succesor cere in justitie sa i se recunoasca titlul de mostenitor universal sau cu titlu universal, ori de donatar de bunuri viitoare, in temeiul caruia pretinde sa i se predea bunurile succesorale detinute de alta persoana in virtutea unui titlu aparent de mostenitor.
Cu prilejul petitiei de ereditate, disputandu-se titlul de mostenitor, este indiferent faptul ca este vorba de cel de mostenitor legal, legatar sau donatar de bunuri viitoare, universal sau cu titlu universal sau ca paratul detine toate bunurile succesiunii sau numai o parte a acestora, sau chiar un bun singular.
Sub aspectul prescriptiei, actiunea in petitie de ereditate nu are o natura juridica de sine statatoare, ci se aseamana cu alte actiuni, cum ar fi actiunea in revendicare, actiunea personala prin care se cere plata unei datorii a paratului catre succesiune, sau cu actiunea in imparteala. Intrucat nu se confunda cu niciuna dintre acestea, se impune decelarea elementelor specifice fiecareia pentru a le putea deosebi, in fuctie de petitul efectiv al cerereii de chemare in judecata.
Petitia de ereditate se aseamana cu actiunea in revendicare prin finalitatea pe care o urmaresc ambele, adica recunoasterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri litigioase. Dar se deosebeste de aceasta prin aceea ca la petitia de ereditate se contesta titlul de mostenitor care da indreptatire la detentia bunurilor.
Contestarea poate fi totala, in sensul ca se neaga dreptul in intregime al paratului, sau partiala, in sensul ca se neaga doar o cota parte din bun, pretinzandu-se de catre reclamant ca are si el un drept asupra bunului intr-o anumita cota.
Ca urmare a acestei calificari, rezulta ca actiunea este una reala intrucat mostenitorul apare, in sens larg, ca un adevarat proprietar al succesiunii deschise si, de asemenea, prin scopul ei care este deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesorale.
Daca s-ar realiza calificarea in functie de natura juridica a lasamantului succesoral, care poate cuprinde drepturi reale, dar si drepturi de creanta sau drepturi izvorate din creatia intelectuala, obiectul prezentei actiuni il reprezinta un imobil, ceea ce duce din nou la caracterul real al actiunii, iar in materia actiunilor reale functioneaza principiul imprescriptibilitatii, decurgand din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate. (Decizia nr.174R din 01.04.2010 - Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala)
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti la data de 23.02.2007, reclamantul P.N.A.V. i-a chemat in judecata pe paratii S.V., R.M.J. si R.S.A., solicitand pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate ca este coproprietar (comostenitor) cu o cota de 1/2 al imobilului situat in str. .. nr. 25, sector 2, compus din teren in suprafata de 810 mp si constructie in suprafata de 426 mp.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca este mostenitor, in calitate de fiu, cu o cota de 1/2, al defunctei sale mame, P.J.E., conform certificatului de mostenitor nr. 34/13.03.2003, cealalta comostenitoare fiind sora sa, R.I.S.T., autoarea paratilor. P.J.E. a fost proprietara imobilului situat in str. ... nr. 25, sector 2, nationalizat in urma aplicarii Decretului nr. 92/1950. In anul 1998, inainte de dezbaterea succesiunii mamei lor, defuncta sa sora a formulat singura cerere de revendicare a acestui imobil, actiunea fiind admisa prin sentinta definitiva si irevocabila.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 111 C.pr.civ. raportat la art. 644 teza I Cod civil, art. 650 si urmatoarele Cod civil.
Paratul S.V. a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii in constatare si pe fond respingerea actiunii, ca neintemeiata.
Prin sentinta civila nr. 4432/1.06.2007 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii actiunii, actiunea fiind respinsa ca inadmisibila.
Prin decizia civila nr. 1499A/19.11.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, a fost respins apelul formulat impotriva sentintei civile nr. 4432/1.06.2007 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, iar prin decizia civila nr. 506/20.03.2008 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a fost admis recursul formulat de reclamant impotriva deciziei din apel, fiind admis apelul, desfiintata sentinta civila apelata si trimisa cauza spre rejudecare primei instante.
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti la data de 05.05.2008.
Prin incheierea pronuntata la data de 11.09.2008, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului R.S.A., intrucat acesta a transferat cu titlu gratuit cota pe care o detinea paratului R.M.J. si a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune ca neintemeiata.
Pentru respingerea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, prima instanta a retinut ca, fata de cele aratate de instanta de recurs in primul ciclu procesual, prezenta actiune are natura juridica a unei actiuni in constatare imprescriptibila.
Prin sentinta civila nr. 9550/6.11.2008 pronuntata de Judecatoria sectorului 2 Bucuresti, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul P.N.A.V. in contradictoriu cu paratii S.V., R.M.J. si R.S.A., a fost respinsa actiunea formulata in contradictoriu cu paratul R.S.A. pentru lipsa calitatii pasive, s-a constatat ca reclamantul este titular al dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul situat in Bucuresti, str. ... nr. 25, sector 2 si a fost obligat paratul S.V. la plata sumei de 19,3 lei, cheltuieli de judecata catre reclamant.
Impotriva acestei sentinte si a incheierii pronuntate in data de 11.09.2008, prin care a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantului a formulat apel paratul S.V., cerere inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila la data de 10.04.2009.
In motivarea apelului formulat impotriva incheierii pronuntate in data de 11.09.2008, prin care a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, apelantul a aratat ca instanta a schimbat natura si caracterul neindoielnic al actiunii, transformand-o dintr-o actiune in petitie de ereditate intr-o actiune in constatare a dreptului de proprietate, natura juridica a actiunii rezultand si din dispozitiile instantei de recurs din primul ciclu procesual, in sensul ca aceasta reprezinta o petitie de ereditate admisibila.
Actiunea de petitie de ereditate este una prescriptibila, fiind supusa termenului general de prescriptie de 3 ani, neincadrandu-se in art. 21 din Decretul 167/1958. Termenul de prescriptie curge de la data la care paratul a facute acte de succesor prin care sunt contestate drepturile succesorale ale reclamantului.
S-a aratat ca, in cauza de fata, termenul de prescriptie a inceput sa curga la data la care R.I.S.T. a dat declaratie in cadrul dosarului de revendicare in care a aratat ca este unica succesoare, respectiv la data de 29.08.1996 sau, cel mai tarziu, la data de 25.03.1999, data admiterii actiunii in revendicare, termenul de 3 ani fiind asadar implinit, fie la data de 29.08.1999, fie la data de 25.03.2002.
In orice caz, s-a sustinut ca, daca se apreciaza ca termenul incepe sa curga la data la care reclamantul a luat la cunostinta de actele prin care se contesta drepturile sale succesorale, se solicita a se avea in considerare data de 27.10.2003, ca moment al inceputului termenului de prescriptie, data la care reclamantul a formulat cerere de revizuire in dosar nr. 1072/300/2003. Cererea de revizuire s-a perimat, or, prescriptia nu este intrerupta in acest caz.
A mai mentionat apelantul ca, la data de 07.02.2005, reclamantul a formulat o actiune avand ca obiect petitie de ereditate, ce a format obiectul dosarului nr. 1248/300/2005, actiune care s-a perimat.
S-a aratat ca nu poate fi avuta in vedere apararea reclamantului in sensul ca formularea unei notificari in temeiul Legii 10/2001 intrerupe termenul de prescriptie, deoarece, pe de o parte, reclamantul nu a a dovedit formularea notificarii si, pe de alta parte, deoarece formularea notificarii nu poate avea decat efectul acceptarii succesiunii, or, acceptarea succesiunii nu se regaseste in cauzele limitative ale art. 21 din Decretul nr. 167/1958.
Prin decizia civila nr. 1270/ 14.12.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, a fost admis apelul formulat de apelantul parat S.V., a fost schimbata in tot sentinta apelata in sensul ca a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune si a fost respinsa actiunea ca prescrisa.
In motivarea deciziei, s-au retinut urmatoarele:
Prin actiunea formulata, reclamantul se pretinde a fi succesor universal al defunctei sale mame, P.J.E., iar paratii pretind a fi succesori universali ai aceleiasi defuncte (in calitate de succesorii ai fiicei defunctei, R.I.S.T.), precizandu-si pozitia in acest sens si posedand bunurile succesorale, respectiv imobilul situat in Bucuresti, str. .. nr. 25, sector 2, in aceasta calitate.
Asadar, natura juridica reala a actiunii este aceea a unei petitii de ereditate, actiune calificata de practica si de doctrina drept o actiune prescriptibila in termenul general de prescriptie, de 3 ani.
De altfel, natura juridica a actiunii cu care a fost investita instanta rezulta si din decizia civila nr. 506/20.03.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, pronuntata in primul ciclu procesual.
Termenul de prescriptie incepe sa curga la data la care paratul a facut acte de succesor, care, prin natura lor, contesta drepturile succesorale ale reclamantului.
In prezenta cauza, R.I.S.T. a contestat drepturile succesorale ale reclamantului prin formularea actiunii in revendicare a imobilului situat in Bucuresti, str. ... nr. 25, sector 2, imobilul aflat in patrimoniul succesoral al mamei reclamantului si surorii sale, actiune in revendicare ce a format obiectul dosarului nr. ...
In cadrul acestui dosar, R.I.S.T. a dat o declaratie pe proprie raspundere in care a aratat ca este singura mostenitoare de drept asupra imobilului nationalizat, care a apartinut defunctei P.N.J., mama sa, in prezent decedata.
Prin urmare, formuland actiunea in revendicare singura si dand o declaratie pe proprie raspundere in care a afirmat ca este singura mostenitoare a mamei sale, R.I.S.T., autoarea paratilor din prezentul dosar, a contestat drepturile succesorale ale reclamantului, fiu al aceleiasi defuncte.
Reclamantul a luat cunostinta de aceasta contestare cel mai tarziu la data de 27.10.2003, data formularii cererii de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. ...., cerere in care a mentionat expres despre declaratia surorii sale, prin care aceasta a aratat ca este unica mostenitoare a mamei lor.
Prin urmare, constatand ca de la data de 27.10.2003 pana la data formularii prezentei petitii de ereditate, 23.02.2007, au trecut mai mult de 3 ani, tribunalul a constatat intemeiata exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de paratul apelant.
Tribunalul a constatat ca nici cererea de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. ... si nici petitia de ereditate formulata la data de 07.02.2005 de acelasi reclamant, ce a format obiectul dosarului nr.... nu au putut intrerupe termenul de prescriptie sus-mentionat, deoarece aceste actiuni s-au finalizat prin constatarea perimarii de instantele de judecata, iar, conform art. 16 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958, efectul intreruptiv al cererii de chemare in judecata lipseste in situatia perimarii acesteia.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 22.01.2010 (data postei) paratul R.M.J.
Au fost invocate prevederile art. 304 alin.1 pct.9 C.pr.civ., aratandu-se ca instanta de apel a ignorat declaratia (intitulata Affidavit) aflata la dosarul de fond, prin care fostul parat R.S.A. si paratul R.M.J. au recunoscut pretentiile reclamantului la data de 07.01.2004 si apoi au reafirmat aceasta recunoastere in continutul procurii judiciare emise la data de 01.11.2005 (de asemenea aflata la dosar) pentru subsemnatul avocat B.M.R. Aceste recunoasteri ale paratilor R. au ca efect intreruperea prescriptiei conform art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/19581, astfel ca prescriptia care a inceput sa curga la data de 27.10.2003 a fost intrerupta la data de 01.11.2005, cel putin fata de cei doi parati care au semnat actele de recunoastere (tinand seama si de prevederile art. 48 alin.2 C.pr.civ.). In concluzie, instanta de apel a incalcat prevederile art. 16.alin.1 lit. a din Decretul 167/1958. De altfel, cele doua acte de recunoastere trebuiau sa atraga aplicabilitatea art. 270 C.pr.civ., lucru pe care instanta de apel l-a scapat din vedere.
Instanta de apel a incalcat prevederile 1201 C.civ. (autoritate de lucru judecat), atunci cand a admis exceptia prescriptibilitatii actiunii, deoarece aceasta exceptie a fost respinsa de catre Judecatoria sectorului 2 prin incheierea de sedinta data la data de 02.05.2007 in dosarul ... (in primul ciclu procesual si inainte de discutarea exceptiei inadmisibilitatii actiunii), incheiere care putea fi atacata doar odata cu sentinta nr. 4432 din 01.06.2007. Este adevarat ca aceasta sentinta a fost casata de catre Curtea de Apel Bucuresti sectia a IV-a, prin decizia 506 din 20.03.2008, insa casarea a fost provocata de catre recursul reclamantului A.V.P.N. si a privit exclusiv solutionarea exceptiei inadmisibilitatii de catre prima instanta de fond.
Paratul V.S. nu a atacat sentinta cu apel sub aspectul solutionarii exceptiei prescriptibilitatii actiunii si ca atare solutia data de catre prima instanta de fond acestei exceptii a intrat in puterea lucrului judecat.
Instanta de apel a incalcat prevederile art. 21 din Decretul 167/1958 atunci cand a admis fondul exceptiei prescriptibilitatii actiunii, deoarece:
a. Fata de dispozitiile instantei de recurs (decizia 506 din 20.03.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a), dispozitii care sunt obligatorii conform art. 315 alin. 1 C.pr.civ., petitia de ereditate este o actiune mixta, care are un obiect complex, si anume recunoasterea calitatii de mostenitor si predarea unui bun din masa succesorala. Recunoasterea calitatii de mostenitor a fost rezolvata amiabil de catre toate partile din prezentul dosar prin emiterea certificatului de mostenitor nr. 34 din 13.03.2003 de pe urma defunctei P.J.E. Ca atare, Curtea de apel a concluzionat ca din obiectul general al petitiei de ereditate, in speta de fata a ramas doar obligatia de a recunoaste cota indiviza de 1/2 dintr-un bun imobil aflat in masa succesorala.
b.In acest caz, nefiind vorba de o actiune in realizare (cum ar fi fost cazul daca era vorba despre predarea integrala a unui imobil de la un mostenitor aparent la adevaratul mostenitor), avem de-a face cu o actiune in constatarea calitatii de co-proprietar in cota de 1/2 asupra unui imobil din masa succesorala, cealalta jumatate apartinand de drept paratilor S. si R. Este unanim acceptat, in practica si in doctrina, ca un coindivizar nu poate solicita de la ceilalti coindivizari predarea in deplina proprietate si pasnica folosinta a unei cote indivize dintr-un imobil, deoarece starea de indiviziune se reflecta asupra fiecarei molecule din substanta imobilului. Ca atare, actiunea in constatare a calitatii de proprietar in cota de 1/2 asupra imobilului (fondata pe art. 111 C.pr.civ.), este singura cale procedurala deschisa reclamantului. Fiind vorba de o actiune in constatare a existentei unui drept de proprietate indiviz asupra unui imobil, aceasta este imprescriptibila extinctiv, deoarece si actiunea in realizarea dreptului (revendicarea imobiliara) este imprescriptibila extinctiv, conform art. 21 din Decretul 167/1958.
c.Indiferent de caracterul prezentei actiuni - actiune in constatare sau in realizare - actiunea de petitie in ereditate, prin care un mostenitor cere sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui imobil, este imprescriptibila extinctiv, deoarece finalmente dreptul de proprietate imobiliara este imprescriptibil extinctiv (conform art. 21 din Decretul 167/1958). Trebuie tinut cont si de faptul ca nu este contestata de catre niciun parat calitatea reclamantului de mostenitor al mamei sale cu o cota de 1/2 (conform certificatului de mostenitor 34 din 13.03.2003), ci daca imobilul din str. ... nr. 25 trebuie adus la masa succesorala, deci o chestiune care priveste dreptul de proprietate imobiliara. Daca scopul actiunii ar fi fost plata unei creante, atunci actiunea era prescriptibila.
Cererea de recurs a fost timbrata cu 9,5 lei taxa judiciara de timbru si 0,15 lei timbru judiciar.
Impotriva aceleiasi decizii a formulat recurs la data de 18.01.2010 si reclamantul P.N.A.V., solicitand admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu prezentul recurs si sa se dispuna continuarea procesului de catre instanta de apel.
In continutul cererii, au fost invocate urmatoarele motive de recurs:
1. Motivul prevazut de art. 304 pct. 9 Codul de procedura civila, in sensul ca instanta a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii.
Instanta retine ca actiunea este prescrisa, invocand dispozitiile art. 16 al. final, in sensul ca prescriptia nu este intrerupta daca, printre altele, s-a perimat cererea facuta.
Instanta insa, in raport de probele de la dosar, avea obligatia sa vada insa ca prescriptia nu exista, deoarece in dosar exista recunoasterea celorlalti frati ai paratului S.V., respectiv R.M.J. si R.S.A.. Este de remarcat ca primul, prin actul notarial depus la dosar, a primit de la cel de al doilea cota sa de drept, dar, in acelasi timp, prin declaratie autentica, a recunoscut ca mostenitor este si reclamantul, in calitate de unchi al lor. Cum cota pe care o detine R.M.J. reprezinta 75% din drepturile succesorale, iar S.V. nu are decat 25% din drepturile succesorale, recunoasterea celui care are 3/4 din imobil inlatura prescriptia (intrerupere), conform art. 16 lit. a).
2. Motivul prevazut de art. 304 pct. 9 Codul de procedura civila, in sensul ca instanta a pronuntat o hotarare cu incalcarea dispozitiilor legii.
Conform art. 115 si 118 (2) Codul de procedura civila, intampinarea trebuie sa prevada exceptiile ce vor fi ridicate de catre parat, ulterior acesta nemaiputand ridica decat exceptii de ordine publica. Exceptiile de ordine publica sunt cele care vizeaza ocrotirea unui interes public, fata de interesul privat. Recurentul considera ca exceptia prescriptiei, in acest caz, vizeaza un interes privat, respectiv dreptul de proprietate privata asupra unui imobil, respectiv petitiunea de ereditate, chestiune exclusiv din sfera privata.
In cauza, prin intampinarea depusa nu s-a invocat si exceptia prescriptiei, aceasta fiind invocata ulterior, desi paratul nu mai avea dreptul a o ridica si, pe cale de consecinta, nici instanta de a o admite, aceasta exceptie fiind ridicata tardiv.
3. Motivul prevazut de art. 304 pct. 8 Codul de procedura civila, in sensul ca instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimbandu-i natura si intelesul lamurit, in sensul ca instanta a privit ca fiind prescrisa o chestiune ce este dovedita prin acte autentice.
Petitia de ereditate priveste in principiu toate chestiunile referitoare la succesiune, adica atat stabilirea mostenitorilor ce culeg succesiunea, cat si masa succesorala. In speta, actiunea priveste strict masa succesorala, respectiv sa se constate ca detin 1/2 din bunul imobil in discutie. Pe de alta parte, constituie obiect al contestarii de catre intimatul S.V., prin declaratia falsa data la momentul respectiv, nu masa succesorala, ci tocmai calitatea de succesor a recurentului.
Se arata ca acesta nu are nevoie sa solicit prin petitia de ereditate sa se constate calitatea sa de succesor, deoarece detine un certificat de calitate de mostenitor care face aceasta dovada, asadar nu se pune problema prescriptiei din acest punct de vedere. Obiectul actiunii il constituie constatarea ca detine cota de 1/2 din respectivul imobil (pe care l-a solicitat si recurentul pe legea 10/2001), dar nu se poate sustine ca - desi a dovedit prin act autentic calitatea de mostenitor - autoarea intimatului a efectuat acte prin care i-a negat aceasta calitate. Recurentul considera ca, odata ce are calitatea de mostenitor, stabilita conform legii nr. 36/1995, aceasta nu mai poate fi contestata decat in mod direct, nu indirect, prin declaratii in fals.
Cu privire la revendicarea imobilului, este de observat ca la data de 09.08.2001 sub nr. 13857, a depus notificare, in temeiul legii 10/2001, fiind repus de drept in termenul de optiune succesorala, si pe cale de consecinta si de petitie de ereditate, deoarece petitia de ereditate este actiunea ce vizeaza stabilirea tuturor aspectelor ce tin de devolutiunea succesorala. Considera recurentul ca s-a suspendat curgerea oricarui termen de prescriptie incepand cu data de 09.08.2001 si pana la data de 25.04.2007, data solutionarii cererii, aspect fata de care considera ca cererea este formulata in termen.
Cererea de recurs a fost timbrata cu 9,5 lei taxa judiciara de timbru si 0,15 lei timbru judiciar.
Intimatul S.V. a formulat intampinare fata de motivele de recurs formulate de catre recurentul-reclamant P.N.A.V.
Prin intampinare, intimatul a invocat exceptia nulitatii recursului, aratandu-se ca motivele de recurs nu se incadreaza in niciuna din ipotezele prevazute de art.304 Cod. proc.civ. Chiar daca in motivarea recursului se indica ca temei de drept art. 304 punctele 8 si 9, asa zisele critici formulate in scris nu se incadreaza in punctele invocate si nici nu pot fi incadrate in oricare din cele 9 puncte prevazute de art. 304 Cod. proc. civ.
Astfel, nu se arata ce anume dispozitii legale au fost incalcate sau interpretate gresit de catre instanta de apel si nici in ce mod ar fi schimbat aceasta natura sau intelesul vadit neindoielnic al actului dedus judecatii.
Criticile formulate destul de haotic nu se pot circumscrie decat eventual unei gresite interpretari a probatoriului, ceea nu mai constituie motiv de recurs in acceptiunea legii.
Mai mult, desi se invoca punctele 8 si 9, in final se solicita casarea cu trimitere spre rejudecare, ceea ce nu este posibil, invocarea acestor puncte neputand conduce decat la modificarea hotararii recurate.
Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului, pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs, prin care se sustine ca "prescriptia nu exista" avand in vedere declaratia paratilor R. data la 07.01.2004 precum si fata de faptul ca "recunoasterea celui care are 3/4 din imobil inlatura prescriptia conform art. 16 lit. a)",se arata ca, fata de data introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv 23.02.2007, la mai mult de 3 ani de la data declaratiei de recunoastere, in mod corect actiunea a fost constatata ca prescrisa.
Conform prevederilor art. 17 din decretul 167/1958, intreruperea sterge prescriptia inceputa anterior de a se ivi imprejurarea care a intrerupt-o. Dupa intrerupere incepe sa curga o noua prescriptie.
Cum declaratiile au fost date la 07.01.2004, termenul de prescriptie s-a implinit la 07.01.2007, anterior introducerii actiunii.
Nici o prevedere legala nu inlatura prescrierea avand drept criteriu dimensiunea cotei detinuta de cel ce face actul de recunoastere, dar pentru corecta stabilire a situatiei de fapt se arata ca intimatul detine o cota ideala din drept de 1/2 din imobil, ca urmare a intervenirii actului de donatie prin care fratele sau R.S. i-a donat cota sa ideala de 1/4, iar fratele sau R.M. detine o cota ideala din drept de 1/2, ca urmare a primirii prin donatie si a cotei de 1/4 ce a apartinut tatalui sau R.A.
In mod corect, raportat la obiectul actiunii si la probatoriul administrat in cauza, instanta a admis apelul si a constatat prescrisa actiunea, fiind vorba de o actiune supusa termenului general de prescriptie de 3 ani. Cum doctrina si practica judiciara au statuat ca moment al inceperii curgerii termenului de prescriptie pentru petitia in ereditate ca fiind momentul la care paratul a facut acte de succesor, care, prin natura lor, contesta drepturile succesorale ale reclamantului, sau cel mai tarziu din momentul in care reclamantul a luat cunostinta de aceste acte. Cum reclamantul a luat cunostinta de contestarea drepturilor sale cel tarziu la data de 27.10.2003, data formularii cererii de revizuire, in mod intemeiat tribunalul, apreciind ca intre 27.10.2003 si 23.02.2007 au trecut mai mult de 3 ani, a constatat intervenita prescriptia dreptului material la actiune.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, prin care practic se invoca tardivitatea ridicarii exceptiei prescrierii dreptului material la actiune de catre intimat, se arata ca, pe tot parcursul solutionarii litigiului, aceasta exceptie a fost ridicata in conformitate cu prevederile legale. Astfel, in primul ciclu procesual a fost ridicata prin intampinarea depusa la prima zi de infatisare, iar in fond dupa casare, a fost formulata in mod similar si respinsa de instanta fondului, formand mai apoi motiv de apel, asa incat criticile privind tardivitatea sunt absolut nesustinute.
Si cel de al treilea motiv de recurs este nefondat, in conceptia intimatului, deoarece, dupa dezlegarea data de catre Curtea de Apel Bucuresti, care a stabilit obligatoriu ca suntem in prezenta unei actiuni intitulata petitie in ereditate, in mod evident avem de a face cu o actiune prescriptibila prin termenul general de prescriptie. Fata de sustinerile recurentului in ce priveste intreruperea cursului prescriptiei, deoarece a formulat notificare in temeiul Legii 10/2001, se arata ca, potrivit art. 4 alin 3 din Legea nr. 10/2001, formularea unei notificari in temeiul acestei legi nu are decat o singura consecinta juridica strict prevazuta de legea speciala si anume - succesibilii care, dupa data de 06.03.1945, nu au acceptat succesiunea, sunt repusi in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se solicita. Singurul efect prevazut de lege ca urmare a depunerii notificarii il constituie repunerea in dreptul de acceptare a succesiunii.
Cum repunerea in dreptul de acceptare a succesiunii nu se regaseste in prevederile limitative ale art.21 din Dec.167/1958, este evident ca depunerea unei notificari in temeiul Legii 10/2001 nu este de natura a intrerupe cursul prescriptiei. Numai daca, in cuprinsul acestei legi, s-ar fi prevazut expres si o asemenea consecinta, s-ar fi putut discuta daca prescriptia s-a implinit sau nu.
Orice alta interpretare ar conduce la incalcarea prevederilor imperative ale legii si a principiului de drept in conformitate cu care este stabilit ca, ori de cate ori legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga.
Intimatul S.V. a formulat intampinare si fata de recursul depus de recurentul-parat R.M.J.
Prin intampinarea formulata, intimatul a invocat mai multe exceptii:
1) Exceptia inadmisibilitatii recursului formulat de recurentul parat R.M.J.
In situatia in care recursul este exercitat omisso medio, acesta este inadmisibil. R.M.J. a avut calitatea de parat in fata instantei de fond, iar impotriva hotararii primei instante acesta nu a formulat apel, intimatul fiind singurul parat care a exercitat aceasta cale de atac a apelului. Fata de aceasta situatie a lipsei exercitarii caii de atac a apelului, recursul formulat de catre R.M.J. este exercitat omisso medio, fiind inadmisibil.
2) Exceptia lipsei de interes in exercitarea recursului.
Pentru a se putea exercita calea de atac a recursului, cel nemultumit de hotarare trebuie sa justifice un interes (folos practic), ceea ce presupune ca el sa fie cazut total sau partial in pretentii ca urmare a judecarii si pronuntarii hotararii.
Recurentul parat R.M.J. nu indeplineste conditia de parte cazuta in pretentii, fiind respinsa actiunea si fata de acest parat ca prescrisa. Prin hotararea recurata R.M.J. nu a fost obligat la nimic, nici macar la plata cheltuielilor de judecata.
Pe fondul recursului, se arata ca se invoca de catre recurent incalcarea prevederilor art.16 alin 1 litera a din decretul 167/1958, raportat la declaratiile paratilor R. date la data de 07.01.2004, aceste declaratii intrerupand cursul prescriptiei.
Fata de data introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv 23.02.2007, la mai mult de 3 ani de la data declaratiei de recunoastere, in mod corect actiunea a fost constatata ca prescrisa. Conform prevederilor art. 17 din decretul 167 /1958, intreruperea sterge prescriptia inceputa anterior de a se ivi imprejurarea care a intrerupt-o. Dupa intrerupere incepe sa curga o noua prescriptie. Cum declaratiile au fost date la 07.01.2004, termenul de prescriptie s-a implinit la 07.01.2007, anterior introducerii actiunii.
Nu are nici o relevanta juridica data la care domnul Avocat R.B. a fost imputernicit sa-i reprezinte pe paratii R. in fata instantelor de judecata, singura data care are valoare juridica in curgerea termenului de prescriptie este data de 07.01.2004, data la care a fost autentificata declaratia acestora de recunoastere.
In sustinerea punctului 1 din motivarea recursului, recurentul sustine ca actul de recunoastere trebuia sa atraga aplicabilitatea art. 270 din Codul de procedura civila, lucru pe care instanta de apel l-ar fi scapat din vedere. Invocarea dispozitiilor art. 270 din Codul de procedura civila reprezinta o cerere noua, formulata direct in recurs, ceea ce este inadmisibil.
Niciun moment in desfasurarea litigiului, nici in primul ciclu procesual si nici in prezentul, paratii, nici personal si nici prin avocat, nu au formulat intampinari si nu au solicitat niciodata instantei aplicarea art. 270 din Codul de procedura civila. Pentru prima data, in prezentul recurs, sunt invocate aceste prevederi. Aceasta fiind situatia de fapt si de drept, instanta de apel nu avea cum sa se raporteze la aceste prevederi legale, nefiind investita cu o astfel de cerere, cu atat mai mult cu cat paratul R.M. nu a formulat apel.
Daca s-ar fi cerut instantei fondului aplicarea acestor prevederi legale, instanta fondului ar fi trebuit sa se pronunte in consecinta. Hotararea instantei de fond (care nu cuprinde nici ea referiri la acest articol pentru ca nu a fost investita cu o astfel de cerere) ar fi trebuit atacata cu apel sub acest aspect de catre recurentul parat, ceea ce nu s-a intamplat. Nu ar fi avut posibilitatea sa se planga instantei de apel ca instanta fondului ar fi omis sa analizeze o cerere care in realitate nu a existat. Din perspectiva celor de mai sus, aceasta cerere noua, mascata sub forma unei critici in recurs, este inadmisibila, deoarece in recurs nu se pot formula cereri noi.
Pe de alta parte, pur teoretic, chiar daca s-ar fi cerut instantei aplicarea prevederilor art. 270, aceasta nu putea actiona in consecinta, raportat la actele dosarului. Nici recunoasterea celor doi parati si nici imputernicirea primita de catre domnul avocat de la acestia, neindeplinind conditiile prevazute de lege pentru ca instanta sa poata pronunta o hotarare partiala. Recunoasterea si imputernicirea continuta in aceasta sunt pentru reprezentarea in fata unui notar pentru emiterea unui supliment la certificatul de mostenitor. Fata de data autentificarii certificatului de mostenitor nr. 34 /13.03.2003, declaratia celor 2 parati de recunoastere a drepturilor de succesor al reclamantului ramane fara relevanta juridica, fiind ulterioara emiterii certificatului de mostenitor.
Cu privire la motivul 2 de recurs privind incalcarea autoritatii de lucru judecat asupra exceptiei prescrierii dreptului material la actiune, se arata ca si acest motiv de recurs este nefondat.
Recurentul sustine ca ar fi operat in cauza autoritatea de lucru judecat fata de faptul ca exceptia prescrierii a fost respinsa de Judecatoria sector 2 in primul ciclu procesual, hotarare pe care intimatul nu a atacat-o.
Se arata ca, in primul ciclu procesual, exceptia prescriptiei a fost respinsa raportat la calificarea data actiunii si anume actiune in constatare intemeiata pe prevederile art. 111 din Codul de procedura civila, actiune considerata imprescriptibila. Calificand actiunea ca fiind una in constatare a respins exceptia prescrierii dreptului la actiune si a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii in constatare, apreciindu-se ca reclamantul are la indemana actiunea in realizare.
Dupa casarea hotararii instantei de fond si calificarea actiunii ca petitie in ereditate, in mod firesc intimatul a repus in discutie exceptia prescrierii dreptului material la actiune, fiind vorba de o actiune prescriptibila prin termenul general de prescriptie de 3 ani si, in mod intemeiat, a fost admis apelul intimatului si s-a constatat intervenita prescriptia. In aceasta situatie a casarii cu trimitere spre rejudecare, avand in vedere calificarea data actiunii de catre Curtea de Apel, exceptia autoritatii de lucru judecat nu poate fi primita.
Intimatul mai arata ca si motivul 3 de recurs este nefondat. Chiar daca acest motiv contine 3 subpuncte, in esenta ceea ce se critic[ reprezinta retinerea de catre instanta de apel a caracterului prescriptibil al actiunii si constatarea prescriptiei.
In acceptiunea recurentului, actiunea reclamantului este una imprescriptibila. Atat din doctrina cat si din practica rezulta fara putinta de tagada ca actiunea - petitie in ereditate - este prescriptibila, fiind supusa termenului general de prescriptie de 3 ani. Chiar reclamantul, cu ocazia judecarii in prima instanta in primul ciclu procesual, in dosarul 2216/300/2007, a depus literatura de specialitate din care rezulta, in lumina unor autori, ca aceasta actiune este supusa prescriptiei intocmai ca si dreptul de optiune succesorala, adica se prescrie in 6 luni, iar in lumina altor autori, punct de vedere impartasit si de intimat, petitia in ereditate este supusa termenului general de prescriptie de 3 ani.
Cu privire la exceptia nulitatii recursului formulat de recurentul-reclamant P.N.A. V., Curtea retine urmatoarele:
Prin intampinare, intimatul a invocat exceptia nulitatii recursului, aratandu-se ca motivele de recurs nu se incadreaza in niciuna din ipotezele prevazute de art.304 Cod. proc.civ.
Curtea retine ca, strict formal, cererea de recurs formulata de recurentul-reclamant poate fi incadrata in cele doua motive de recurs invocate, respectiv art. 304 pct. 8 si pct. 9 din Codul de procedura civila.
Cu privire la primul motiv, se invoca gresita aplicare a dispozitiilor legale referitoare la prescriptie, iar cu privire la cel de-a doilea motiv se invoca gresita interpretare a cererii deduse judecatii.
Cat priveste aspectul ca, desi se invoca punctele 8 si 9, in final se solicita casarea cu trimitere spre rejudecare, ceea ce nu este posibil, invocarea acestor puncte neputand conduce decat la modificarea hotararii recurate, Curtea retine ca solicitarea de catre recurent a unor alte consecinte decat cele legale, ca urmare a admiterii unui motiv de recurs, nu este obligatorie pentru instanta de recurs, care ramane obligata oricum sa dispuna numai acele efecte legal prevazute decurgand din motivul de recurs ce se considera intemeiat.
Pentru aceste considerente, constatand ca motivele invocate de recurent in cererea sa de recurs se incadreaza in motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge exceptia ca neintemeiata.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii recursului formulat de recurentul-parat R.M.J., Curtea retine urmatoarele:
Prin intampinare, s-a sustinut ca, in situatia in care recursul este exercitat omisso medio, acesta este inadmisibil. Recurentul R.M.J. a avut calitatea de parat in fata instantei de fond, iar impotriva hotararii primei instante acesta nu a formulat apel, intimatul fiind singurul parat care a exercitat aceasta cale de atac a apelului. Fata de aceasta situatie a lipsei exercitarii caii de atac a apelului, recursul formulat de catre R.M.J. este exercitat omisso medio, fiind inadmisibil.
Cu privire la aceasta exceptie, Curtea retine ca, prin decizia recurata, a fost schimbata sentinta apelata, ceea ce duce la modificarea situatiei partilor fata de cea de la momentul pronuntarii sentintei. Ca urmare, nu se poate vorbi despre o inadmisibilitate de plano a recursului, neaflandu-ne in situatia de exercitare a recursului omisso medio; o astfel de situatie exista, de exemplu, atunci cand apelul a fost respins ca nefondat, iar paratul care nu a declarat apel, declara recurs pentru motive ce ar fi putut fi invocate pe calea apelului.
In cauza de fata, fata de schimbarea situatiei ca urmare a admiterii apelului declarat de celalalt parat, nu se poate retine, strict formal, o inadmisibilitate a declararii recursului, motiv pentru care exceptia va fi respinsa ca neintemeiata.
Cu privire la exceptia lipsei de interes a recursului formulat de recurentul-parat R.M.J., Curtea retine urmatoarele:
Intimatul a sustinut ca, pentru a se putea exercita calea de atac a recursului, cel nemultumit de hotarare trebuie sa justifice un interes (folos practic), ceea ce presupune ca el sa fie cazut total sau partial in pretentii ca urmare a judecarii si pronuntarii hotararii. Recurentul parat R.M.J. nu indeplineste conditia de parte cazuta in pretentii, fiind respinsa actiunea si fata de acest parat ca prescrisa. Prin hotararea recurata, recurentul R.M.J. nu a fost obligat la nimic, nici macar la plata cheltuielilor de judecata.
Curtea retine ca prin interes, ca si conditie de admisibilitate a actiunii civile, se intelege folosul practic, imediat, legitim si personal ce ar fi obtinut de parte prin exercitarea actiunii.
In cazul unei cai de atac, interesul se raporteaza strict la dispozitivul hotararii atacate, in sensul ca are interes sa exercite apel sau recurs partea care a ramas obligata (a cazut in pretentii) prin acea hotarare.
Cat timp, fata de parat, actiunea a fost respinsa ca prescrisa, aceasta nu are un interes procesual de a formula cererea de recurs.
Considerentele invocate de acesta, prin raportare la reclamant, nu indeplinesc conditia ca interesul sa fie personal si direct, deoarece folosul practic al recursului sau nu se rasfrange asupra sa, ci asupra altei parti, in speta reclamantul. Pe de alta parte, un simplu interes moral nu este de natura sa fie suficient pentru a fi un interes procesual, cat timp legea cere conditia existentei unui interes juridic; or, un astfel de interes ar fi existat numai daca paratul ar fi cazut in pretentii.
Pentru aceste considerente, constatand caracterul absolut si peremptoriu al exceptiei invocate, Curtea o va admite si va respinge, pe cale de consecinta, cererea de recurs formulata de recurentul parat R.M.J. ca lipsita de interes.
Analizand cauza de fata prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant P.N.A.V., precum si a apararilor formulate de intimati, fata de situatia de fapt retinuta de instantele de fond, Curtea retine urmatoarele:
Va fi analizat, cu prioritate, motivul de recurs de la punctul 2 din cerere, respectiv cel prin care recurentul invoca prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, in sensul ca instanta a pronuntat o hotarare cu incalcarea dispozitiilor legii.
Recurentul arata ca, potrivit art. 115 si 118 alin. 2 din Codul de procedura civila, intampinarea trebuie sa prevada exceptiile ce vor fi ridicate de catre parat, ulterior acesta nemaiputand ridica decat exceptii de ordine publica. Exceptiile de ordine publica sunt cele care vizeaza ocrotirea unui interes public, fata de interesul privat. Recurentul considera ca exceptia prescriptiei, in acest caz, vizeaza un interes privat, respectiv dreptul de proprietate privata asupra unui imobil, respectiv petitiunea de ereditate, chestiune exclusiv din sfera privata. In cauza, prin intampinarea depusa nu s-a invocat si exceptia prescriptiei, aceasta fiind invocata ulterior, desi paratul nu mai avea dreptul a o ridica si, pe cale de consecinta, nici instanta de a o admite, aceasta exceptie fiind ridicata tardiv.
Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, instanta judecatoreasca este obligata ca, din oficiu, sa cerceteze, daca dreptul la actiune sau la executarea silita este prescris.
Din modul de formulare al dispozitiei legale, precum si din interpretarea sistematica a prevederilor legale referitoare la prescriptie extinctiva, rezulta ca, de lege lata, prescriptia este o institutie juridica de ordine publica, care trebuie verificata din oficiu de instanta de judecata.
Prin urmare, aceasta exceptie putea fi invocata de oricare dintre parti, si in orice stare a pricinii, sustinerile recurentului privind caracterul de ordine privata al exceptiei fiind neintemeiate.
Cat priveste primul motiv de recurs, recurentul a invocat motivul prevazut de art. 304 pct. 9 Codul de procedura civila, in sensul ca instanta a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii, retinand ca actiunea este prescrisa.
Curtea constata ca, prin decizia 506 din 20.03.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a, dispozitii care sunt obligatorii conform art. 315 alin. 1 C.pr.civ., s-a retinut ca, fara a fi consacrata in terminis in lege, petitia de ereditate tinde la recunoasterea calitatii de mostenitor a succesorului si la obtinerea posesiei patrimoniului succesoral.
Reclamantul, ca si paratul se pretind succesori universali sau cu titlu universal ai mostenirii, actiunea de fata fiind o petitie de ereditate, indiferent de faptul ca paratul detine toate bunurile succesorale, o cota-parte din ele sau bunuri singulare.
Instanta de casare nu s-a pronuntat insa asupra aspectului prescriptibilitatii sau imprescriptibilitatii unei asemenea actiuni, aspect ce urmeaza a fi dezlegat prin decizia de fata.
Ca si definitie, petitia de ereditate este actiunea prin care un succesor cere in justitie sa i se recunoasca titlul de mostenitor universal sau cu titlu universal, ori de donatar de bunuri viitoare, in temeiul caruia pretinde sa i se predea bunurile succesorale detinute de alta persoana in virtutea unui titlu aparent de mostenitor.
Cu prilejul petitiei de ereditate, disputandu-se titlul de mostenitor, este indiferent faptul ca este vorba de cel de mostenitor legal, legatar sau donatar de bunuri viitoare, universal sau cu titlu universal sau ca paratul detine toate bunurile succesiunii sau numai o parte a acestora, sau chiar un bun singular.
Cum in mod corect a retinut instanta de apel, reclamantul se pretinde a fi succesor universal al defunctei sale mame, P.J.E., iar paratii pretind a fi succesori universali ai aceleiasi defuncte (in calitate de succesorii ai fiicei defunctei, R.I.S.T.), precizandu-si pozitia in acest sens si posedand bunurile succesorale, respectiv imobilul situat in Bucuresti, str. .. nr. 25, sector 2, in aceasta calitate.
Cat priveste modul de incidenta a prescriptiei in cauza, actiunea in petitie de ereditate nu are o natura juridica de sine statatoare, ci se aseamana cu alte actiuni, cum ar fi actiunea in revendicare, actiunea personala prin care se cere plata unei datorii a paratului catre succesiune, sau cu actiunea in imparteala. Intrucat nu se confunda cu niciuna dintre acestea, se impune decelarea elementelor specifice fiecareia pentru a le putea deosebi, in fuctie de petitul efectiv al cerereii de chemare in judecata.
Petitia de ereditate se aseamana cu actiunea in revendicare prin finalitatea pe care o urmaresc ambele, adica recunoasterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri litigioase. Dar se deosebeste de aceasta prin aceea ca la petitia de ereditate se contesta titlul de mostenitor care da indreptatire la detentia bunurilor.
Contestarea poate fi totala, in sensul ca se neaga dreptul in intregime al paratului, sau partiala, in sensul ca se neaga doar o cota parte din bun, pretinzandu-se de catre reclamant ca are si el un drept asupra bunului intr-o anumita cota.
Ca urmare a acestei calificari, rezulta ca actiunea este una reala intrucat mostenitorul apare, in sens larg, ca un adevarat proprietar al succesiunii deschise si, de asemenea, prin scopul ei care este deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesorale.
Daca s-ar realiza calificarea in functie de natura juridica a lasamantului succesoral, care poate cuprinde drepturi reale, dar si drepturi de creanta sau drepturi izvorate din creatia intelectuala, obiectul prezentei actiuni il reprezinta un imobil, ceea ce duce din nou la caracterul real al actiunii.
Pentru a se da prevalenta finalitatii acestei actiuni, care pe baza recunoasterii de catre instanta a calitatii de mostenitor a uneia sau alteia dintre parti, urmareste dobandirea bunurilor succesorale de la un aparent mostenitor de catre mostenitorul adevarat, Curtea va retine ca actiunea in petitie de ereditate este o actiune reala.
Cum in materia actiunilor reale functioneaza principiul imprescriptibilitatii, decurgand din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, Curtea va retine caracterul imprescriptibil al petitiei de ereditate de fata, care are ca obiect un imobil.
Prin urmare, nu vor mai fi analizate motivele de recurs care se refereau la intervenirea unor cauze de intrerupere a prescriptiei, cat timp se retine ca actiunea de fata este imprescriptibila.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 3 din Codul de procedura civila, constatand ca instanta de apel nu a intrat in cercetarea fondului cauzei, Curtea va admite recursul declarat de recurentul-reclamant P.N.A.V., va casa decizia recurata si va trimite cauza instantei de apel pentru rejudecarea apelului, pe aspectele de fond ce nu au mai fost analizate, ca urmare a admiterii exceptiei.