Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Incalcarea principiului contradictorialitatii si al dreptului la aparare. Nerespectarea dispozitiilor art. 261 pct. 5 cod procedura civila Decizie nr. 348/R din data de 08.04.2009
pronunțată de Tribunalul Maramures

Expertiza efectuata in cauza si care constituie principala proba pentru pronuntarea hotararii fata de recurenti, nu le este opozabila acestora, motivat de faptul ca la data efectuarii acestia nu erau parte in proces, nu s-a efectuat in contradictoriu cu acestia si expertiza nu le-a fost comunicata, din dovada de citare, pentru termenul la care cauza a si fost solutionata, nu rezulta ca li s-a comunicat expertiza, ci doar precizarea de actiune, neacordandu-li-se termen pentru a putea depune probe,incalcandu-se principiul contradictorialitatii si al dreptului nla aparare. Ca o garantie a caracterului echidistant al procedurii judiciare si a respectarii dreptului de aparare al partilor,hotararea trebuie sa cuprinda "motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor" (art. 261 pct. 5 Cod procedura civila).Prin sentinta civila nr.2708/05.11.2008, pronuntata de Judecatoria Sighetu Marmatiei, s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamanta Iuga Maria, in contradictoriu cu paratii Pop Ioan, Fagaras Vasile si Fagaras Nita, Sofrag Nicolae si Sofrag Maria si in consecinta:
- paratul Pop Ioan a fost obligat sa predea in deplina proprietate si pasnica folosinta a reclamantei, terenul in suprafata de 78 mp inscris in CF 3874 nr. top.3708/1, identificat prin expertiza intocmita in cauza de ing. Kalmar Tiberiu
- paratii Fagaras Vasile si Fagaras Nita, au fost obligati sa lase reclamantei in deplina proprietate si pasnica folosinta, terenul in suprafata de 79 mp inscris in CF 3874 nr. top.3708/1, identificat prin expertiza intocmita in cauza de ing. Kalmar Tiberiu
- paratii Sofrag Nicolae si Sofrag Maria au fost obligati sa lase reclamantei in deplina proprietate si pasnica folosinta, terenul in suprafata de 101 mp inscris in CF 3874 nr. top.3708/1, identificat prin expertiza intocmita in cauza de ing. Kalmar Tiberiu.
A fost respinsa actiunea in contradictoriu cu paratii Tomoiaga Vasile si Tomoiaga Nastaca, iar paratii Pop Ioan, Sofrag Nicolae si Sofrag Maria au fost obligati in solidar in favoarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata in suma de 3868 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecatoria a retinut ca, cauza este in cel de al doilea ciclu procesual. Initial prin sentinta civila pronuntata, s-a respins actiunea reclamantei, hotararea fiind mentinuta si in recurs. Ca urmare a promovarii contestatiei in anulare, aceasta a fost admisa, s-a anulat decizia pronuntata in recurs si s-a casat hotararea judecatoriei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.
In rejudecare, reclamanta si-a precizat actiunea si fata de paratii Fagaras Vasile si Fagaras Nita, Sofrag Nicolae si Sofrag Maria, Tomoiaga Vasile si Tomoiaga Nastaca, aceasta precizare impunandu-se pe baza constatarilor din raportul de expertiza.
Judecatoria retine ca prin titlul de proprietate 60377/17, reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate si asupra terenului situat in Salistea de Sus, la locul numit "Ses la Halusca" in suprafata de 1200 mp, inscris in CF 3874 nr. top.3708/1. Din raportul de expertiza intocmit in cauza de ing. Kalmar Tiberiu, rezulta ca reclamanta foloseste doar suprafata de 905 mp, diferenta fiind folosita de paratii Pop Ioan-78 mp, paratii Fagaras-79 mp, paratii Sofrag-101mp, iar suprafata de 37 mp. este folosita de numitul Iuga Dumitru.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal au declarat recurs paratii Pop Ioan si Sofrag Nicolae si Sofrag Maria.
Paratul Pop Ioan a solicitat admiterea recursului, in principal casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar modificarea hotararii in sensul respingerii in tot a actiunii, cu obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea recursului se sustine nelegalitatea hotararii judecatoriei, prin prisma urmatoarelor considerente:
- paratul -recurent nu a fost de acord cu modificarea actiunii reclamantei, astfel ca instanta de judecata nu putea decat sa dispuna disjungerea precizarii, care este o modificare de actiune, fiind introdusi in cauza noi parati. Procedand altfel, instanta a incalcat dreptul procesual al paratului si a nesocotit dispozitiile imperative privitoare la momentul procesual pana la care se poate dispune modificarea cererii de chemare in judecata.
- instanta califica gresit cererea precizata, in sensul ca desi o accepta ca o cerere de chemare in judecata a altor persoane, omite ca prevederile art. 52 cod procedura civila o obliga sa se pronunte asupra incuviintarii in principiu asupra interventiei.
- hotararea este lovita de nulitate, intrucat nu este motivata in nici un fel cererea de disjungere
- s-au incalcat dispozitiile art. 315 cod procedura civila, astfel, judecatoria a ignorat dispozitivul de indrumarea a instantei de casare. Prin aceasta s-a dispus ca in rejudecare sa se completeze lucrarea de expertiza, in sensul de a se pronunta expertul cu exactitate, daca paratul -recurent Pop Ioan, foloseste teren din terenul reclamantei si daca da ce suprafata. Expertiza efectuata in cauza nu lamureste aceste aspecte, mai mult chiar ridica un serios semn de intrebare asupra posibilitatii de a exista in realitate suprafata de teren de 1200 cuprinsa in procesul verbal de punere in posesie a reclamantei-intimate.
- prin probele administrate, reclamantul nu a dovedit indeplinirea conditiilor pentru admisibilitatea actiunii in revendicare, respectiv, daca paratul foloseste sau nu din terenul reclamantei
Paratii Sofrag Nicolae si Sofrag Maria, au solicitat admiterea recursului, in principal casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, iar in subsidiar, solicitand modificarea hotararii in sensul respingerii actiunii fata de recurentii -parati.
In motivarea recursului se sustine nelegalitatea hotararii, pentru urmatoarele considerente:
- hotararea se bazeaza pe un raport de expertiza care nu este opozabil recurentilor. Cand s-a efectuat lucrarea de expertiza, recurentii nu aveau calitate procesuala in dosar, astfel ca nu au fost citati si nici nu au fost prezenti cand s-a efectuat expertiza si nu au avut posibilitatea de a se pronunta asupra acesteia, deoarece, expertiza nu a fost comunicata recurentilor-parati.
Prin intampinarea depusa, intimata-reclamanta a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, hotararea judecatoriei fiind legala si temeinica. Indrumarea instantei de casare a fost respectata, in sensul ca a fost clarificat daca paratul Pop Ioan detine teren din terenul proprietatea reclamantei si care este aceasta suprafata.
In mod legal a fost respinsa cererea de disjungere, intrucat necesitatea introducerii in cauza si a altor persoane a rezultat din lucrarea de expertiza efectuata in cauza.
Noii chemati in judecata au fost citati cu o copie a actiunii si a raportului de expertiza, astfel ca acestia au avut posibilitatea de a se pronunta asupra actiunii si a expertizei, astfel ca paratii recurenti si-au exprimat pozitia procesuala.
Examinand recursurile prin prisma probelor de la dosar, tribunalul le apreciaza intemeiate, pentru considerentele ce urmeaza.
Hotararea trebuie sa cuprinda, ca o garantie a caracterului echidistant al procedurii judiciare si a respectarii dreptului de aparare al partilor, "motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor" (art. 261 pct. 5 Cod procedura civila).
Din acest punct de vedere, critica recurentului Pop Ioan este intemeiata ,,instanta fondului nemotivand in nici un fel cererea de disjungere, formulata de acesta, privind actiunea indreptata impotriva altor persoane.
In ce priveste critica in sensul nerespectarii dispozitiilor art. 52 cod procedura civila, aceasta este neintemeiata. In cauza nu suntem in prezenta interventiei in interes propriu sau accesoriu, ci asa cum in mod corect a calificat instanta fondului, este vorba despre o precizare a actiunii, in sensul introducerii in cauza si a altor persoane, necesitatea introducerii acestora in cauza rezultand din lucrarea de expertiza efectuata in cauza, astfel ca nu se impunea acordul recurentului parat, nefiind vorba despre o modificare a actiunii.
Nu se verifica nici critica privind nerespectarea de catre instanta fondului a indrumarului instantei de casare, deoarece dupa casarea cu trimitere s-a dispus efectuarea expertizei de specialitate, iar din aceasta expertiza rezulta ca recurentul ocupa o suprafata, astfel cum s-a indicat, din terenul reclamantei-intimate.
In ce priveste criticile formulate prin recursul paratilor Sofrag, acestea sunt in totalitate intemeiate, acestia fiind privati de un proces echitabil, din perspectiva asigurarii dreptului la aparare. Se constata astfel ca expertiza efectuata in cauza si care constituie principala proba pentru pronuntarea hotararii fata de recurenti, nu le este opozabila acestora, motivat de faptul ca la data efectuarii acestia nu erau parte in proces, nu s-a efectuat in contradictoriu cu acestia si expertiza nu le-a fost comunicata, din dovada de citare, pentru termenul la care cauza a si fost solutionata, nu rezulta ca li s-a comunicat expertiza, ci doar precizarea de actiune, neacordandu-li-se termen pentru a putea depune probe, situatie in care s-a incalcat principul contradictorialitatii si al dreptului la aparare. Instanta de recurs a dispus casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare, cu indrumarea ca in rejudecare instanta sa se pronunte motivat cu privire la cererea de disjungere formulata de paratul Pop Ioan, si sa dea posibilitatea paratilor Sofrag sa-si formuleze apararea si sa propuna probe.

Sursa: Portal.just.ro