Prin sentinta penala nr. 422/29.06.2005 Judecatoria Viseu de Sus a dispus, in baza art. 11 pct.2 lit.b rap.la art. 10 lit.h , art. 2841 din C.pr.penala, incetarea procesului penal impotriva inculpatilor T.G. si T.A. sub aspectul infractiunii de lovire prev.de art. 180 alin.2 din C.pen.
Pentru a pronunta aceasta hotarare judecatoria a retinut ca prin plangerea prealabila formulata partea vatamata D.V. a solicitat condamnarea celor doi inculpati pentru infractiunea de lovire prev.de art. 180 alin.2 din C.pen.
Cum partea vatamata a lipsit nejustificat la doua termene consecutive, respectiv la 15.06.2005 si la 29.06.2005, aceasta lipsa a fost considerata, potrivit prev.art. 2841 din C.pr.pen., drept o retragere a plangerii prealabile, si ca urmare a dispus incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatului.
Prin decizia penala nr. 390/R/20.09.2005 Tribunalul a admis recursul declarat de partea vatamata D.V., a casat integral sentinta primei instante si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia intrucat gresit s-a retinut in cauza incidenta disp.art. 2841 din C.pr.penala.
Prin aceste dispozitii legale s-a instituit o prezumtie legala in defavoarea partii vatamate care nu se prezinta nejustificat la doua termene consecutive de judecata, lipsa acesteia putand fi considerata drept o retragere a plangerii prealabile.
Pentru a se putea retine insa pozitia pasiva a partii vatamate, cu consecintele ce decurg din aceasta, trebuie sa existe dovada ca partea vatamata avea cunostinta de termenul de judecata la care apoi nu s-a prezentat, ceea ce presupune indeplinirea procedurii de citare fata de acesta, potrivit legii, deoarece numai intr-o asemenea ipoteza lipsa ei poate fi considerata nejustificata.
In speta aceasta conditie nu s-a realizat pentru ca pentru primul termen de judecata partea vatamata a fost citata la adresa unde locuia (in Borsa, str. Cerbului nr.39/B), iar la cel de-al doilea termen din 29.06.2005 citatia a fost trimisa la adresa gresita respectiv Borsa, str.Cerbului nr.29/B.
Ca urmare, solutia data de prima instanta apare ca fiind gresita impunandu-se casara acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Gresita retinere a incidentei prev.art. 284 indice 1 C.pr.penala
Decizie nr. 390/R din data de 20.09.2005
pronunțată de Tribunalul Maramures
Sursa: Portal.just.ro