Analiza incidentei prevederilor art.3 din Conventia de la Haga prin prisma stabilirii dreptului privind incredintarea prin raportare la legea statului in care copiii isi au resedinta obisnuita.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE -DECIZIA CIVILA NR.855/19.05.2009)
Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, sub nr.42290/3/2008, reclamantul Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, in contradictoriu cu paratii M.C.G., M.E. si Autoritatea Tutelara - Primaria Sibiu, a solicitat instantei sa dispuna inapoierea minorilor M.C.G si M.M.M catre mama acestora, M.F.B, la resedinta obisnuita din C. Totodata, a solicitat sa se faca aplicarea dispozitiilor art.11 din Legea nr.369/2004, in sensul fixarii in cuprinsul hotararii a unui termen pentru executarea obligatiei de inapoiere a copiilor la resedinta obisnuita din C., sub sanctiunea unei amenzi, in favoarea statului roman.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca M.F.B., cetatean roman, cu domiciliul in C, a sesizat Autoritatea Centrala din Cipru in materia rapirii de copii cu solutionarea cererii privind inapoierea de pe teritoriul Romaniei a copiilor sai, M.C.G. si M.M.M.. La data de 28.08.2008, aceasta autoritare, prin fax, a solicitat Ministerul Justitiei din Romania sa faca demersurile necesare in vederea solutionarii cererii petentei M.F.B., mama copiilor retinuti de catre tatal parat in mod ilicit pe teritoriul Romaniei.
In ceea ce priveste situatia de fapt, reclamantul a aratat ca minorii M. C. G. si M.M.M., cetateni romani, s-au nascut la data de 11.04.2004 in S, Romania, avand ca parinti pe paratul M.C.G. si M.F.B., ambii cetateni romani.
Minorii au locuit cu parintii lor in C, beneficiind de tot confortul necesar unor copii de varsta lor, de atentia si grija parintilor. Pe fondul neintelegerilor dintre soti, paratul a parasit domiciliul comun. La data de 21.08.2008, minorii au fost luati de catre tatal lor in timp ce se aflau in casa lor din satul O, districtul N, acesta declarand ca aveau sa stea la el peste noapte si apoi sa fie inapoiati mamei a doua zi. Insa, in loc sa inapoieze copiii, paratul i-a adus in Romania, fara acordul mamei.
In prezent, minorii locuiesc impreuna cu bunica paterna, parata M. E., in S, judetul S. In ceea ce il priveste pe tata, exista informatii ca s-ar fi inapoiat in C, unde se afla arestat si refuza sa isi dea acordul pentru deplasarea copiilor catre mama.
De asemenea, reclamantul a sustinut ca, in prezent, pe rolul instantelor cipriote se afla in curs de desfasurare urmatoarele actiuni: cerere de divort la instanta pentru familie din N (cerere nr.519/2008); cerere privind drepturile parintesti la instanta pentru familie din N (cerere nr.312/2008); cerere privind pensia de intretinere la instanta pentru familie din N (cerere nr.265/2008). Pe rolul Judecatoriei Sibiu a fost identificat dosarul nr.6093/306/2008, avand ca obiect stabilirea domiciliului minorilor, cerere formulata de M.C.G.. Judecatoria Sibiu a fost informata, la data de 30.09.2008, despre existenta cererii de inapoiere a minorilor in C si despre dispozitiile art.16 din Conventia de la Haga.
Incalcandu-si obligatia de a readuce minorii in C, acolo unde se afla resedinta obisnuita, ca mediu natural de viata al copiilor, tatal parat incalca drepturile mamei stabilite de lege, de a avea legaturi personale cu copiii sai, de a-si exercita autoritatea parinteasca, de a veghea asupra instruirii, educatiei si conditiilor de viata ale minorilor.
Fata de aceasta situatie de fapt, reclamantul a solicitat instantei sa se constate ca atitudinea paratului M.C.G. de a refuza sa inapoieze minorii la resedinta obisnuita din Cipru, retinandu-i in Romania fara a avea consimtamantul mamei M.F.B., constituie neinapoiere ilicita in sensul Conventiei de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii si este sanctionata de dispozitiile acestui document la care Romania a aderat prin Legea nr.100/1992 prin prevederea obligatiei de a returna copiii la resedinta obisnuita.
Astfel, potrivit art.3 din documentul aratat: "Deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita: a) cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionand fie separat, fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita, imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale; si b) daca la vremea deplasarii sau neinapoierii acest drept era exercitat in mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna ori ar fi fost astfel exercitate, daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit. Dreptul privind incredintarea, vizat la lit.a, poate rezulta, intre altele, dintr-o atribuire de drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat".
In situatia de fata, reclamantul solicita sa se constate ca autoritatea parinteasca a mamei rezulta din legislatia cipriota, respectiv prevederile art.5 si 6 din Legea nr.216/1990 privind raporturile dintre parinti si copii, neexistand nicio hotarare judecatoreasca prin care sa se fi incredintat numai tatalui puterea de decizie cu privire la copii sau dreptul de custodie.
De asemenea, potrivit art.5 din Conventie, in intelesul acestui document, dreptul privind incredintarea include dreptul cu privire la ingrijirile cuvenite persoanei copilului si, indeosebi, acela a hotari asupra locului resedintei sale. Prin urmare, se impune sa se constate incidenta, in speta, a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980, prin retinerea pe teritoriul Romaniei a minorilor impotriva vointei celuilalt parinte, in situatia de fata mama lor; se incalca in mod evident dispozitiile legale citate si se ignora interesul superior al copiilor, care nu trebuie sa fie privati de afectiunea materna, de mediul lor obisnuit, natural, in care pana la aceasta varsta s-au dezvoltat.
Totodata, reclamantul a solicitat sa se constate incidenta dispozitiilor art.12 alin.1 din Conventie, potrivit carora: "Cand un copil a fost deplasat sau retinut ilicit in intelesul art.3 si o perioada de mai putin un an s-a scurs cu incepere de la deplasare sau neinapoiere in momentul introducerii cererii inaintea autoritatii judiciare sau administrative a satului contractant unde se afla copilul, autoritatea sesizata dispune inapoierea sa imediata", intrucat in speta de fata nu a trecut un an de la neinapoierea minorilor, respectiv 21.08.2008. Potrivit alin.2 al aceluiasi articol 12 din Conventie, "Autoritatea judiciara sau administrativa, sesizata fiind chiar dupa expirarea perioadei de un an prevazuta la alineatul precedent, urmeaza, de asemenea, sa dispuna inapoierea copilului, afara daca nu se stabileste ca, copilul s-a integrat in noul sau mediu". In astfel de situatii este de observat ca, inclusiv dupa expirarea perioadei de un an cu incepere de la neinapoiere in momentul introducerii cererii, instanta va dispune inapoierea copilului daca se gasesc intrunite conditiile art.3, cu exceptia cazului in care se va stabili ca minorul s-a integrat in noul sau mediu. Prin urmare, aceasta exceptie de la obligatia autoritatilor de a dispune returnarea copiilor deplasati ori retinuti ilicit functioneaza nu oricand, ci doar atunci cand s-a scurs un an in momentul introducerii cererii. Pana atunci, legea nu ofera temei pentru a se proceda la analizarea gradului in care copilul s-a integrat in noul sau mediu de viata, masura fiind in contradictie cu urgenta, care trebuie sa caracterizeze procedura judiciara.
In aceeasi ordine de idei, solicita sa se constate ca niciuna dintre exceptiile reglementate la art.13 nu poate fi identificata in speta. Inaintea deplasarii, mama a exercitat efectiv autoritatea parinteasca cu privire la copii sai minori, neexistand niciodata consimtamantul acesteia pentru deplasarea minorilor in Romania, iar, pe de alta parte, nu exista un risc grav ca inapoierea copiilor sa-i expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt chip sa-i situeze intr-o situatie intolerabila.
E unanim admis ca prin Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii se reglementeaza doar un mecanism de returnare sumara si de urgenta a minorilor deplasati sau retinuti ilicit pe teritoriul altui stat decat acela care reprezinta resedinta obisnuita a minorilor, caruia instantele sesizate, constatand ca sunt indeplinite conditiile art.3, trebuie sa-i dea eficienta.
In drept, reclamantul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.112-115 din Codul de procedura civila, pe cele ale Conventiei adoptata la Haga la 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, aprobata prin Legea nr.100/1992, precum si pe dispozitiile Legii nr.369/2004 privind aplicarea Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii.
Paratul M.C.G. a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii ca netemeinica.
In dezvoltarea intampinarii, paratul a aratat ca a fost chemat in judecata pentru a se dispune inapoierea minorilor M.C.G. si M.M.M. catre mama acestora, M.F.B., la resedinta din C, pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980. Asa cum rezulta din cartea de identitate, anexata in copie, domiciliul sotiei sale M.F.B. este in S, Str. Semaforului, jud. S. Adresa din C, indicata in cererea de chemare in judecata drept domiciliu, reprezinta sediul social al unei ferme de crestere a porcilor. La aceasta ferma lucreaza si locuieste sotia sa de aproximativ un an si jumatate. Nu s-a facut dovada existentei formelor legale de rezidenta. Conditiile de igiena si de locuit la o crescatorie de porci nu justifica afirmatia din cererea de chemare in judecata, conform careia minorii ar beneficia de tot confortul necesar unor copii de varsta lor. Dimpotriva, aceste conditii au determinat imbolnavirea grava a unui copil, fiind necesara internarea la sectia reanimare a spitalului "M" din N. Fata de bolile contactate in C, anemie si suflu sistolic, medicii din strainatate au recomandat o ingrijire speciala, schimbarea mediului climatic si de igiena. Aceasta imprejurare a provocat o serie de discutii intre parinti, paratul imputandu-i mamei caracterul neglijent si usuratic.
In interesul minorilor, parintii au hotarat, de comun acord, inapoierea acestora la domiciliul parintilor paratului, care au crescut copiii de la nastere.
Paratul a mai aratat ca nu sunt incidente in speta dispozitiile Conventiei de la Haga, art.5, intrucat minorii nu au fost privati de "mediul lor obisnuit, natural, in care s-au dezvoltat pana la aceasta varsta". In prezent, minorii sunt crescuti in cele mai bune conditii, ei frecventand si gradinita "Fratii Grimm" din S, unde sunt vizitati de catre bunica materna si de una din matusi. In consecinta, se impune a se aplica dispozitiile art.13 lit.b din Conventia de la Haga din 25.10.1980, conform carora autoritatea judiciara a statului solicitat nu este tinuta sa dispuna inapoierea copilului daca in aceasta situatie exista un risc ca minorii sa fie expusi unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt chip sa-i situeze intr-o situatie intolerabila.
Cat priveste aplicarea dispozitiilor art.3 din Conventia de la Haga, referitoare la caracterul ilicit al deplasarii copiilor pe teritoriul altui stat, paratul a aratat ca deplasarea s-a efectuat in temeiul unei procuri autentificate, semnata de sotia sa, in conformitate cu Legea nr.248/2005, in care se specifica obligatia inapoierii minorilor in Romania, sederea fiind explicita pe o perioada determinata, de 3 luni. Reaua-credinta a sotiei sale in prezentarea motivelor actiunii este relevata de urmatoarea sustinere: "In ceea ce il priveste pe tata, exista informatii cum ca s-ar fi inapoiat in C, unde se afla arestat si refuza sa-si dea acordul pentru deplasarea copiilor catre mama". Arata ca a fost prezent la toate termenele de judecata si depune cazierul judiciar emis de catre autoritatile cipriote, din care rezulta ca nu are antecedente penale.
Prin sentinta civila nr.154 din 02.02.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a admis cererea formulata in interesul petentei M.F.B. de catre reclamantul Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, in contradictoriu cu paratii M.C.G., M.E. si Autoritatea tutelara - Primaria S, a obligat paratii M.C. G. si M.E. sa inapoieze pe minorii M.C.G., CNP .... si M.M.M., CNP ......., ambii nascuti la data de 11.04.2004, in S, fiii lui M.C.G. si M.F.B., la resedinta obisnuita din C, si a stabilit un termen de trei saptamani, de la ramanerea irevocabila a hotararii, pentru executarea obligatiei de inapoiere a minorilor de catre paratii M.C.G. si M.E., sub sanctiunea unei amenzi de 1000 lei, in favoarea statului roman.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca minorii M. C. G. si M.M.M., ambii nascuti la data de 11.04.2004, in S., au rezultat din casatoria incheiata intre petenta M.F.B. si paratul M.C.G..
Familia M.F.B. si M.C.G. a locuit anterior momentului la care paratul a venit in Romania, la data de 21.08.2008, in C, la adresa .....,astfel cum rezulta din cererea de inapoiere a minorilor formulata de autoritatile din C.
Mama copiilor a sustinut ca cei doi minori erau crescuti in C de catre parinti, sustineri de fapt care nu au fost contestate de catre parat, recunoastere in raport de care nu au fost administrate probe contrare.
Din actele dosarului rezulta ca la data de 21.08.2008, fara a avea acordul mamei petente, minorii au fost adusi in Romania de catre tatal lor, M.C.G., paratul aratand in intampinarea formulata in cauza ca a procedat astfel pentru a-i indeparta de conditiile necorespunzatoare de locuit, care au determinat imbolnavirea unuia dintre copii, precum si de caracterul neglijent si usuratic al mamei.
Ulterior deplasarii copiilor pe teritoriul Romaniei, paratul a formulat cerere de stabilire a domiciliului acestora, inregistrata pe rolul Judecatoriei S, insa, din probele administrate, nu a rezultat ca in cauza respectiva s-ar fi pronuntat o hotarare judecatoreasca, prin care sa se fi incredintat minorii unuia dintre cei doi parinti.
Conventia de la Haga privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii reglementeaza in art.6 si urmatoarele dreptul si obligatia pentru autoritatea centrala a statului unde se afla copilul de a lua sau a face sa se ia orice masura susceptibila sa asigure inapoierea acestuia de bunavoie, sens in care art.7 prevede modalitatea in care statele contractante pot colabora, precum si prerogativele Autoritatilor centrale in aplicarea Conventiei.
In urma desfasurarii acestei proceduri, tatal copiilor nu a procedat la inapoierea lor, acestia fiind localizati pe teritoriul Romaniei, la adresa din S, judetul S, astfel cum rezulta din adresa nr.13437/TR/10.09.2008, emisa de Inspectoratul General al Politiei Romane - Directia de Investigatii Criminale.
Pentru a se stabili daca deplasarea copiilor este ilicita, instanta a avut in vedere prevederile art.3 din Conventia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, reprodusa in Legea nr.100/1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia de la Haga, potrivit cu care deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita: a) cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionand fie separat, fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita, imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale si b) daca la vremea deplasarii sau neinapoierii acest drept era exercitat in mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna ori ar fi fost astfel exercitate, daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit. Dreptul privind incredintarea, vizat la lit.a, poate rezulta, intre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Totodata, la analiza incidentei art.3 din Conventia de la Haga au fost avute in vedere si prevederile art.14 din aceasta Conventie, potrivit cu care, pentru a stabili existenta unei deplasari sau a unei neinapoieri ilicite in intelesul art.3, autoritatea judiciara sau administrativa a statului solicitat poate tine seama in mod direct de legea si de hotararile judiciare sau administrative recunoscute sau nu in mod formal in statul in care se afla resedinta obisnuita a copilului, fara a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoasterea hotararilor straine care ar fi altfel aplicabile.
Instanta a apreciat ca in cauza sunt indeplinite cerintele cumulative impuse de art.3 din Conventie, in sensul ca, potrivit legii statului C, petenta avea, la data deplasarii minorilor, dreptul de tutela asupra celor doi copii, deci si dreptul de a stabili locul de resedinta al acestora si autoritatea de a actiona in numele lor, la data deplasarii catre Romania mama exercitand efectiv acest drept. Autoritatea parinteasca a mamei rezulta din legislatia cipriota, respectiv prevederile art.5 si 6 din Legea nr.216/1990 privind raporturile dintre parinti si copii, neexistand nicio hotarare judecatoreasca prin care sa se fi incredintat numai tatalui puterea de decizie cu privire la copii sau dreptul de custodie.
Nu au fost primite sustinerile paratului, in sensul ca aceasta deplasare nu ar avea caracter ilicit, cu motivarea ca tatal a efectuat deplasarea in temeiul unei procuri autentificate, semnata de catre mama, aceasta procura fiind data numai pentru ca M.C.G. sa poata calatori singur cu copiii la momentul in care s-au deplasat in C in vederea stabilirii acolo; dreptul privind incredintarea, la care face referire art.3 din Conventie, rezulta din atribuirea conferita de legea statului in care copiii isi aveau resedinta obisnuita, in speta de legea statului cipriot.
Analizand incidenta prevederilor art.3 din Conventie, tribunalul a constatat ca deplasarea copiilor s-a facut fara acordul mamei, asadar contrar vointei sale, desi cei doi parinti au drepturi egale inclusiv in ceea ce priveste stabilirea resedintei copiilor; prin urmare, dreptul privind incredintarea apartinand petentei a fost incalcat prin atitudinea paratului care a deplasat copiii, luand aceasta decizie in mod unilateral, iar, ulterior, a refuzat sa ii inapoieze la resedinta lor obisnuita.
Au fost inlaturate si sustinerile paratului in sensul ca locuinta mamei este improprie cresterii unor copii, petenta lucrand la o ferma, dar nelocuind acolo, ci intr-o casa pusa la dispozitie de angajator, in dosarul Tribunalului din N, in care s-a dispus ca minorii sa ramana in ingrijirea mamei, efectuandu-se o ancheta sociala pentru a se stabili conditiile de trai ale copiilor.
S-a constatat ca este indeplinita si cea de-a doua conditie, respectiv ca la vremea neinapoierii minorilor acest drept sa fie exercitat in mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna, ori ar fi fost astfel exercitat daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit, intrucat petenta ar fi exercitat autoritatea parinteasca daca tatal nu ar fi refuzat inapoierea minorilor, nefacandu-se dovada ca impotriva sa a fost pronuntata vreo hotarare judecatoreasca sau administrativa care sa ii interzica acest drept.
Sesizarea tribunalului s-a facut inauntrul intervalului de timp de un an de la data deplasarii copiilor de pe teritoriul statului C, cererea fiind inregistrata pe rolul Tribunalul Bucuresti Sectia a IV-a Civila la data de 07.11.2008, astfel ca sunt indeplinite si cerintele impuse de art.12 din Conventie.
Referitor la sustinerile paratului, in sensul incidentei in prezenta cauza a prevederilor de exceptie incluse in art.13 din Conventie, s-a retinut ca prin exceptie de la dispozitiile articolului precedent, autoritatea judiciara sau administrativa a statului solicitat nu este tinuta sa dispuna inapoierea copilului, daca persoana, institutia sau organismul care se impotriveste inapoierii sale stabileste: a) ca persoana, institutia sau organismul care avea in ingrijire copilul nu exercita efectiv dreptul privind incredintarea la data deplasarii sau neinapoierii, ori consimtise sau achiesase ulterior acestei deplasari sau neinapoieri sau b) ca exista un risc grav ca inapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt chip sa-l situeze intr-o situatie intolerabila.
Din interpretarea acestei prevederi legale, rezulta ca instanta nu este obligata sa dispuna inapoierea daca aceasta masura ar expune copilul la un pericol fizic sau psihologic sau l-ar pune intr-o situatie intolerabila, insa instanta trebuie sa se pronunte in functie de circumstantele cauzei, sarcina probei in sensul incidentei acestei situatii de exceptie revenind celui care se prevaleaza de ea.
In cauza, paratul a sustinut ca inapoierea minorilor la resedinta obisnuita a acestora din C i-ar expune unui risc grav, ca urmare a conditiilor de trai inadecvate oferite de catre petenta, aceste sustineri nefiind probate. Din inscrisurile atasate la dosar nu rezulta ca in prezent, prin inapoierea minorilor pe teritoriul statului C, acestia s-ar putea afla intr-o situatie de risc grav sau ar fi expusi unui pericol fizic sau psihic sau intr-o situatie intolerabila, cata vreme petenta a facut dovada ca detine o locuinta corespunzatoare si ca obtine venituri, astfel cum rezulta din contractul de angajare.
In contextul normelor legale mai sus citate si retinand ca niciunul dintre parinti nu este cu nimic mai indreptatit decat celalalt sa ia decizii in mod unilateral in privinta copiilor, tribunalul a stabilit ca paratul a nesocotit dispozitiile prevazute de legislatia cipriota privind egalitatea in drepturi si indatoriri a parintilor fata de copiii lor minori si a luat in mod unilateral o decizie care a determinat privarea mamei de dreptul de a-si exercita drepturile si indatoririle fata de copiii sai.
Fapta paratului de a retine minorii in Romania fara consimtamantul mamei acestora reprezinta o neinapoiere ilicita, aceasta incalcand dreptul de custodie al petentei, recunoscut de legislatia cipriota, respectiv a statului in care se afla, in mod obisnuit, domiciliul copiilor inainte de deplasarea acestora.
Ca urmare, pana in momentul in care o instanta sau o alta autoritate competenta se va pronunta asupra fondului privind incredintarea, minorii trebuie sa se reintoarca la resedinta lor obisnuita, neexistand niciun temei legal in virtutea caruia mama sa fie privata de exercitarea drepturilor parintesti, neintelegerile dintre soti neputand ingradi dreptul petentei de a avea legaturi personale cu acestia ori de a veghea la bunastarea si dezvoltarea lor.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat recurs paratul M. C.G., solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii.
In motivarea recursului, intemeiat in drept pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, recurentul a aratat ca hotararea este nelegala, intrucat Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a fost sesizat prin fax, la data de 28.08.2008, de catre Autoritatea centrala din C in materia rapirii internationale de copii cu solutionarea cererii petentei M.F.B., mama copiilor retinuti de catre tatal - parat in mod ilicit pe teritoriul Romaniei.
In acest context, recurentul a aratat ca, potrivit dispozitiilor Conventiei de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii la care Romania a aderat prin Legea nr.100/1992, o asemenea actiune putea fi introdusa numai in situatia in care exista o hotarare judecatoreasca de incredintare a minorilor si numai in baza unor documente autentificate.
Recurentul a precizat ca in hotararea criticata se retine: "reclamantul solicita sa se constate ca autoritatea parinteasca a mamei rezulta din legislatia cipriota, respectiv din prevederile art.5 si 6 din Legea nr.216/1990 privind raporturile dintre parinti si copii, neexistand nicio hotarare judecatoreasca prin care sa se fi incredintat numai tatalui puterea de decizie cu privire la copii sau dreptul de custodie". In realitate, Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a intervenit si a obtinut suspendarea judecarii cererii de stabilire a domiciliului minorilor, aflata pe rolul Judecatoriei S - dosarul nr.6093/306/2008.
Mai arata recurentul ca in toate documentele certificate se mentioneaza ca in C se afla resedinta obisnuita ca mediu natural de viata al minorilor, insa solicita sa se constate ca la dosarul cauzei nu s-a depus un document oficial care sa ateste resedinta legala a petentei in C, conform legislatiei in acestui stat, o ferma de crestere a porcilor neputand constitui "un mediu natural de viata al copiilor".
In plus, desi cererea de chemare in judecata a fost formulata in contradictoriu si cu Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria S, in cauza nu s-a efectuat nicio ancheta sociala si nu a fost depus un punct de vedere al acestei institutii specializate a Statului Roman.
Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs formulate si analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Dispozitiile internationale relevante care sunt incidente in cauza se regasesc in Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii din 25 octombrie 1980, la care Romania a aderat prin Legea nr.100/1992.
In acord cu aceste dispozitii, deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita:
a) cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane sau oricarui alt organism, actionand fie separat, fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita, imediat, inaintea deplasarii sau neinapoierii sale;
b) daca la vremea deplasarii sau neinapoierii, acest drept era exercitat in mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna ori ar fi fost astfel exercitat, daca asemenea imprejurari nu ar fi intervenit.
Dreptul privind incredintarea, vizat la litera a, poate rezulta intre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat.
In acelasi sens, sub aspectul dreptului aplicabil raportului juridic cu elemente de extraneitate, autoritatea parinteasca a mamei rezulta din legislatia cipriota, respectiv prevederile art.5 si 6 din Legea nr.216/1990 privind raporturile dintre parinti si copii, neexistand nicio hotarare judecatoreasca prin care sa se fi incredintat numai tatalui puterea de decizie cu privire la copii sau dreptul de custodie. Astfel, potrivit legislatiei statului cipriot privind custodia asupra minorilor, deciziile in privinta copiilor minori trebuie luate de comun acord; dreptul cipriot, aplicabil in cauza, a incredintat ambilor parinti exercitarea drepturilor parintesti.
Codul roman al familiei stipuleaza, in articolul 97, ca ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, exercitand aceste drepturi numai in interesul copiilor, iar dispozitiile legii speciale privind protectia minorilor reglementeaza faptul ca minorul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament.
Din interpretarea sistematica a acestor dispozitii legale, rezulta protectia pe care statele o acorda interesului superior al minorilor, dezvoltarii lor fizice si psihice si, in acest context, vietii familiale, inteleasa ca o legatura nu doar biologica, dar si juridica, care trebuie, insa, sa aiba caracter efectiv, continand, ca element fundamental pentru parinte si copilul sau, faptul de a fi impreuna, aceasta fiind protejata de articolul 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, pe taramul articolului 8 al Conventiei, care garanteaza dreptul la viata de familie, statul are nu doar obligatia negativa de a nu a aduce atingere acestui drept, dar si obligatii pozitive inerente respectarii efective a vietii de familie, in speta dedusa judecatii obligatiile pozitive, impuse de articolul 8 statelor contractante, in materie de reunire a unui parinte cu copiii sai minori, trebuind interpretate in lumina Conventiei de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, cat si conform Conventiei privind drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 ( a se vedea cauza Ignaccolo-Zenide contra Romaniei, hotararea din 11 ianuarie 2000, cauza Lafargue contra Romaniei, hotararea din 13 iulie 2006).
Pentru a aprecia in ce masura statului ii incumba aceste obligatii pozitive, vor trebui analizate de catre instanta cerintele impuse de articolul 3 al Conventiei de la Haga, pentru a constata daca deplasarea sau neinapoierea/retinerea unui copil este ilicita. In acelasi sens, Curtea apreciaza ca deplasarea sau neinapoierea sunt doua actiuni distincte, care au loc in momente diferite, putand exista, in consecinta, fie constatarea ca deplasarea a fost legala, iar neinapoierea nu, fie constatarea ca ambele sunt ilicite.
Aceste constatari, in ipoteza in care sotii nu sunt despartiti, prin desfacerea casatoriei, anterioara deplasarii sau neinapoierii, nu ar trebui sa aiba, in mod esential, o consecinta asupra masurii incredintarii minorilor unuia dintre parinti, cele doua evaluari fiind distincte si facandu-se dupa reguli diferite si conform unui standard al probelor diferit, aceasta interpretare rezultand fara echivoc din dispozitiile art.19 ale Conventiei de la Haga, in conformitate cu care "o hotarare asupra inapoierii copilului, pronuntata in cadrul Conventiei, nu afecteaza fondul dreptului privind incredintarea".
Tot astfel, pentru a putea aprecia asupra intrunirii conditiilor impuse de art.3 din Conventia de la Haga din 1980, acestea vor trebui raportate la art.14 din aceasta Conventie, conform caruia, pentru a stabili existenta unei deplasari sau neinapoieri ilicite, in intelesul art.3, autoritatea judiciara sau administrativa a statului solicitat poate tine seama, in mod direct, de legea si hotararile judecatoresti sau administrative, recunoscute sau nu in mod formal, in statul in care se afla resedinta obisnuita a copilului, fara a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoasterea hotararilor straine care ar fi altfel aplicabile.
In sprijinul acestei interpretari este si Regulamentul Consiliului (CE) nr.2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor in materie familiala si a responsabilitatii parintesti, care defineste termenii de "deplasare sau retinere ilicita" in articolul 2 pct.11, stabilind ca incredintarea va fi exercitata impreuna cand, urmare a unei hotarari judecatoresti sau a operarii legii, unul dintre titularii raspunderii parintesti nu va putea decide locul de resedinta al copilului fara consimtamantul celuilalt titular al raspunderii parintesti.
Procedand, in continuare, la analiza circumstantelor particulare ale spetei, din perspectiva acestor dispozitii relevante si a ansamblului probator administrat in cauza, instanta retine ca atat deplasarea, cat si neinapoierea minorilor M.C.G. si M.M.M. s-a realizat fara acordul mamei si, in consecinta, aceste actiuni au fost ilicite, neexprimand acordul de vointa al petentei M. F.B.; neinapoierea minorilor, la resedinta lor obisnuita din C, la cererea mamei, conduce la afectarea dreptului la viata de familie, garantat de articolul 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Minorii M.C.G. si M.M.M. s-au nascut in S, la data de 11.04.2004, din casatoria incheiata intre petenta M.F.B. si paratul M.C.G.l. Familia M. a locuit anterior momentului la care paratul a venit in Romania, la data de 21.08.2008, in C, la adresa din ......, astfel cum rezulta din cererea de inapoiere a minorilor formulata de autoritatile din C.
Asadar, resedinta obisnuita a minorilor, inainte de retinerea lor pe teritoriul Romaniei, a fost in C., chiar daca recurentul incearca sa acrediteze ipoteza potrivit careia copiii au avut stabilita resedinta, cum rezulta din cartea de identitate a petentei, anexata in copie, la domiciliul sotiei sale, in S, Str. ...., jud. S. In prezent, minorii se afla in S, judetul S, conform adresei nr.13437/TR/10.09.2008, emisa de Inspectoratul General al Politiei Romane - Directia de Investigatii Criminale, la domiciliul parintilor paratului. Imprejurarea invocata de recurent, in sensul ca bunici paterni au crescut copiii de la nastere, atunci cand au locuit in Romania, nu presupune implicit si stabilirea resedintei la domiciliul acestora. Resedinta este acolo unde persoana fizica isi are locuinta temporara sau secundata, nu si acolo unde locuieste, pe perioade determinate de timp, in timpul unor vizite.
Art.13 alin.3 din Conventiei de la Haga din 25.10.1980 asupra aspectelor civile ale rapirilor internationale de copii prevede ca autoritatile judiciare sau administrative trebuie sa tina seama de informatiile puse la dispozitie de autoritatea centrala sau orice alta autoritate competenta a statului in care se afla resedinta obisnuita a copiilor privitor la situatia lor sociala. Ministerul Justitiei din Romania, ca Autoritate centrala pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, este obligat sa verifice doar daca cererea ce i-a fost adresata este formulata in conditiile art.8 din Conventie si sa ia orice masura susceptibila sa asigure inapoierea minorilor.
In acest sens, urmeaza a fi inlaturata sustinerea recurentului, conform careia sentinta civila recurata este nelegala, intrucat Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a fost sesizat prin fax, la data de 28.08.2008, de catre Autoritatea centrala din C. in materia rapirii internationale de copii cu solutionarea cererii petentei M.F.B., mama copiilor retinuti de catre tatal - parat in mod ilicit pe teritoriul Romaniei.
Potrivit Cap.3 - "Inapoierea copilului" - art.8 din Conventie, persoana care pretinde ca un copil a fost deplasat sau retinut prin violarea dreptului privind incredintarea poate sa sesizeze fie autoritatea centrala a resedintei obisnuite a copilului, fie pe aceea a oricarui stat contractant, pentru ca acestea sa acorde asistenta lor in vederea asigurarii inapoierii copilului. Cererea urmeaza sa cuprinda: a) informatii privind identitatea reclamantului, a copilului si a persoanei despre care se sustine ca a luat sau a retinut copilul; b) data nasterii copilului, daca este posibil sa fie obtinuta; c) motivele pe care se sprijina reclamatul pentru a cere inapoierea copilului; d) toate informatiile disponibile privitoare la localizarea copilului si identitatea persoanei cu care copilul este presupus a se afla; e) copie autentificata a oricarei decizii sau acord utile; f) o atestare sau declaratie sub juramant emanand de la autoritatea centrala sau de la alta autoritate competenta a statului in care se afla resedinta obisnuita sau de la o alta persoana calificata privind dreptul statului in materie; g) orice alt document util.
Cand autoritatea centrala, care este sesizata printr-o cerere in temeiul art. 8, are motive sa creada ca copilul se afla intr-un alt stat contractant, ea transmite cererea direct si fara intarziere autoritatii centrale a acestui stat contractant, informand despre aceasta autoritatea centrala reclamanta sau, daca este cazul, pe reclamant. Autoritatea centrala a statului unde se afla copilul va lua sau va face sa se ia orice masura susceptibila sa asigure inapoierea acestuia de bunavoie.
Asadar, petenta M.F.B.a sesizat in mod legal Autoritatea centrala din Cipru in materia rapirii de copii cu solutionarea cererii privind inapoierea de pe teritoriul Romaniei a copiilor sai, pentru ca acestea sa acorde asistenta ei si minorilor M.C.G. si M.M.M.. In mod direct si fara intarziere, aceasta, la data de 28.08.2008, prin fax - una dintre modalitatile cele mai rapide de comunicare - a solicitat Ministerul Justitiei din Romania sa faca demersurile necesare in vederea solutionarii cererii mamei copiilor retinuti de catre tatal parat in mod ilicit pe teritoriul Romaniei. Acest procedeu nu conduce la nelegalitatea hotararii primei instante, cu atat mai mult cu cat nu s-au contestat conditiile de forma ori de fond ale cererii petentei M.F.B..
Dispozitiile Conventiei nu conditioneaza formularea unei astfel de sesizari de existenta unei hotarari judecatoresti de incredintare a minorilor sau de prezentarea unor documente autentificate in acest sens. Argumentul rezulta din interpretarea per a contrario a dispozitiile art.19 din Conventa de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii; pentru acest motiv, instanta interna, respectiv Judecatoria S, in dosarul nr.6093/306/2008, fiind informata, la data de 30.09.2008, despre existenta cererii de inapoiere a minorilor in C si despre dispozitiile art.16 din Conventia de la Haga, a suspendat judecata, nemaiputand statua asupra fondului dreptului privind incredintarea pana cand nu se va stabili ca nu se afla intrunite conditiile prezentei conventii pentru inapoierea copiilor sau pana cand o perioada rezonabila nu se va fi scurs fara ca o cerere pentru aplicarea conventiei sa se fi facut.
Potrivit art.3 din Conventia de la Haga, "dreptul privind incredintarea, vizat la lit.a, poate rezulta printre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat". In cauza, dreptul de custodie decurge din lege si apartine in egala masura ambilor parinti exclusiv in virtutea legii, neexistand nicio alta hotarare pana in prezent. Ca sa-i fie respectate drepturile consacrate prin lege sau decurgand din lege, ca sa promoveze o cerere de inapoiere in temeiul Conventiei de la Haga, petenta nu era obligata sa infatiseze o hotarare judecatoreasca de incredintare; mai mult, recurentul nu a facut dovada existentei unei sentinte de incredintare a copiilor exclusiv catre tata, pana la momentul sesizarii autoritatilor competente din C., care sa inlature dreptul de custodie al mamei. Prin atitudinea sa de a stabili in mod unilateral resedinta copiilor in Romania, recurentul a negat in mod evident dreptul de custodie al mamei.
Pe baza situatiei de fapt stabilite, prima instanta a verificat daca deplasarea copiilor in Romania este ilicita sau nu, prin raportare la dispozitiile art.3 si 14 din Conventia de la Haga din 1980, reprodusa de Legea nr.100/1992 privind aderarea Romaniei la aceasta conventie, care reglementeaza cazurile in care deplasarea sau neinapoierea unui copil este ilicita. Invocarea dispozitiilor art.13 lit.b din Conventie nu presupune si verificarea raporturilor juridice dintre minori si tatal lor, acestea urmand a fi analizate in cadrul unei cereri ce are drept scop stabilirea custodiei. In prezent, fata de situatia de fapt stabilita, dreptul privind incredintarea, la care face referire art.3 din Conventie, rezulta din atribuirea conferita de legea statului in care copiii isi au resedinta obisnuita, in speta de legislatia statului cipriot. Potrivit legislatiei cipriote, petenta avea, la data deplasarii minorilor, dreptul de tutela asupra copiilor, in sensul de a stabili locul de resedinta al acestora si autoritatea de a actiona in numele lor; la acelasi moment, tatal exercita efectiv acest drept. Interpretarea este sustinuta, astfel cum a retinut si instanta de fond, de raportul explicativ la Conventia de la Haga si de inexistenta vreunei prevederi de excludere a cuplurilor casatorite.
Curtea considera, in raport de aceasta situatie de fapt, ca instanta de fond a facut o corecta aplicare a legii, constatand ca sunt indeplinite in mod cumulativ cerintele impuse de art.3 din Conventie, in sensul ca, potrivit legii cipriote si conventiei incheiate intre soti, petenta M.F.B. avea drept de tutela asupra copiilor, putand stabili locul de resedinta al acestora si avand autoritatea de a actiona in numele lor, iar, la data deplasarii in Romania a copiilor, mama exercita efectiv acest drept.
Asupra sustinerii recurentului referitoare la incidenta in cauza a dispozitiilor de exceptie ale articolului 13 din Conventia de la Haga din 1980, Curtea, retinand ca aceste reglementari prevad ca autoritatea judiciara sau administrativa a statului solicitat nu este tinuta sa dispuna inapoierea copilului, daca persoana, institutia sau organismul care se impotriveste inapoierii sale stabileste ca exista un risc grav ca inapoierea copilului sa il expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt chip sa il situeze intr-o situatie intolerabila, considera ca tatal parat nu a probat, in cauza, existenta unui risc grav privind inapoierea minorilor in C., acolo unde isi aveau resedinta obisnuita, pana la pronuntarea unei instante asupra fondului dreptului privind incredintarea, risc care sa determine expunerea copiilor unui pericol fizic sau psihic.
In cauza, paratul a invocat conditiilor de trai inadecvate oferite de catre petenta, aceste sustineri nefiind insa probate. Din inscrisurile atasate la dosar nu rezulta ca in prezent, prin inapoierea minorilor pe teritoriul statului C., acestia s-ar putea afla intr-o situatie de risc grav sau ar fi expusi unui pericol fizic sau psihic sau intr-o situatie intolerabila, cata vreme petenta a facut dovada ca detine o locuinta corespunzatoare si ca obtine venituri, astfel cum rezulta din contractul de angajare.
Petenta M.F.B. a depus actul mentionat, incheiat la 01.04.2007, pentru o perioada de 4 ani, din care reiese, prin coroborare si cu celelalte probe administrate, ca nu locuieste la o ferma de crestere a porcilor, locatie care, intr-adevar, nu ar putea constitui "un mediu natural de viata al copiilor". Asadar, in speta, au fost administrate dovezi privind situatia locativa si financiara a petentei M.F.B., care nu sunt de natura a crea vreo temere privind riscul la care ar putea fi supusa dezvoltarea fizica si psihica a minorilor la resedinta lor obisnuita din C.
In motivele de recurs, recurentul arata ca in toate documentele certificate se mentioneaza ca in C. se afla resedinta obisnuita ca mediu natural de viata al minorilor, insa invoca lipsa unui document oficial care sa ateste resedinta legala a petentei in C., conform legislatiei acestui stat. Nu este nevoie de un document oficial din care sa rezulte "resedinta legala" a petentei M.F.B. in acest stat, intrucat, in sensul Conventiei, prin resedinta se intelege locul unde se afla domiciliul minorilor, ca mediu natural de viata al acestora. Locuinta mamei nu este improprie cresterii unor copii, petenta lucrand la o ferma, dar nelocuind acolo, ci intr-o casa pusa la dispozitie de angajator, in dosarul Tribunalului din N, in care s-a dispus ca minorii sa ramana in ingrijirea mamei, efectuandu-se o ancheta sociala pentru a se stabili conditiile de trai ale copiilor.
In plus, in justificarea acestui considerent, Curtea are in vedere dispozitiile art.31 din Conventie, care stipuleaza in sensul ca: "In relatia cu un stat care in materia incredintarii copiilor practica doua sau mai multe sisteme de drept aplicabile in unitati teritoriale diferite: a) orice referire la resedinta obisnuita in acest stat vizeaza resedinta obisnuita intr-o unitate teritoriala a acestui stat; b) orice referire la legea statului resedintei obisnuite vizeaza legea unitatii teritoriale in care copilul isi are resedinta obisnuita".
Desi s-a invocat faptul ca, citata in cauza, Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria S. nu a efectuat nicio ancheta sociala si nu a depus un punct de vedere al acestei institutii specializate a Statului Roman, Curtea constata ca recurentul nu a criticat sentinta civila recurata si din perspectiva situatiei de exceptie ce vizeaza integrarea copiilor in mediul oferit cu toata dragostea si grija de parat si de parintii sai, in Romania, repercusiunile negative asupra dezvoltarii viitoare a acestora, ca urmare a stabilirii caracterului ilicit al neinapoierii.
E unanim admis ca prin Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii se reglementeaza doar un mecanism de returnare sumara si de urgenta a minorilor deplasati sau retinuti ilicit pe teritoriul altui stat decat acela care reprezinta resedinta obisnuita a minorilor, caruia instantele sesizate, constatand ca sunt indeplinite conditiile art.3, trebuie sa-i dea eficienta.
Pentru considerentele deja expuse, apreciind ca instanta de fond a pronuntat o solutie legala si temeinica, Curtea, in temeiul art. 312 alin.1 Cod procedura civila, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - parat M.C.G. impotriva sentintei civile nr.154 din 02.02.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in dosarul nr.42290/3/2008, in contradictoriu cu intimatul - reclamant Ministerul Justitiei, in calitate de Autoritate centrala pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, cu intimata - parata M.E. si cu Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria S.