Rapire internationala. Art.3 din Conventie presupune ca neinapoierea minorului sa aiba loc prin violarea dreptului privind incredintarea.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE -- DECIZIA CIVILA NR.510/18.03.2009)
Prin actiunea inregistrata sub nr.29247/3/2008 la data de 30.07.2008 pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, reclamantul M.J. a chemat in judecata pe paratul A.V., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta in cauza sa dispuna inapoierea minorei A.I.E. la resedinta sa obisnuita din Belgia, la adresa 26 Rue de la Levure, Ixelles 1050.
Prin sentinta civila nr.1851/11.12.2008 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul M.J. in contradictoriu cu paratul A.V. si cu A.T.P.V..
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca minora A.I.E., nascuta la 30.04.2002 in Vaslui a rezultat din casatoria petentei A.I.C. si a paratului A.V..
Minora si tatal sau au venit in Belgia, unde se afla resedinta petentei in noiembrie 2006, iar la data de 29.03.2008, paratul A.V. si minora au revenit in Romania.
La data de 23.04.2008, reclamantul M.J. a fost sesizat de catre Autoritatea centrala pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980 a statului belgian cu o cerere pentru inapoierea minorei A.I.E..
Pentru a stabili daca deplasarea copilului este ilicita in conditiile art.3 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, instanta a avut in vedere prevederile textului legal, potrivit cu care deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita: a) cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionand fie separat, fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi are resedinta obisnuita, imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale; b) daca la vremea deplasarii sau neinapoierii acest drept era exercitat in mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna, ori ar fi fost astfel exercitate, daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit.
Dreptul privind incredintarea, vizat la lit. a poate rezulta, intre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Totodata, la analiza incidentei art.3 din Conventia de la Haga vor fi avute in vedere si prevederile art.14, potrivit cu care, pentru a se stabili existenta unei deplasari sau a unei neinapoieri ilicite, in sensul art.3, autoritatea judiciara sau administrativa a statului solicitat poate tine seama in mod direct de legea si de hotararile judiciare sau administrative, recunoscute sau nu in mod formal in statul in care se afla resedinta obisnuita a copilului, fara a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoasterea hotararilor straine care ar fi astfel aplicabile.
Instanta a apreciat ca, potrivit legii statului belgian, petenta avea la data deplasarii minorei dreptul de tutela asupra ei, in sensul de a stabili locul de resedinta al acesteia si autoritatea de a actiona in numele ei, urmand a se clarifica daca la data deplasarii catre Romania a minorei, mama exercita efectiv acest drept.
Indeplinirea cerintelor impuse de art.12 nu este de natura a diminua aplicabilitatea in speta a prevederilor art.13 din Conventie, conform carora instanta nu este obligata sa dispuna inapoierea, daca aceasta inapoiere ar expune copilul la un pericol fizic ori psihic ori daca, in orice chip, este de natura ar expune unei situatii intolerabile.
Din inscrisurile atasate la dosar nu rezulta ca in prezent, prin inapoierea minorei pe teritoriul belgian, aceasta s-ar afla intr-o situatie in care interesul ei superior sa fie ocrotit, cata vreme petenta nu a facut dovada ca detine o locuinta corespunzatoare si ca realizeaza venituri indestulatoare, imprejurari care pot fi calificate ca impedimente majore cu privire la cresterea, ingrijirea si educarea unui copil de varsta scolara.
Inexistenta unor date concrete si semnificativ favorabile cu privire la comportamentul petentei in relatiile de familie, dar si in societate, precum si completa absenta a unor probe din care sa rezulte circumstantele reale ale deplasarii in Romania a paratului si a minorei sunt aspecte de natura a nu combate prezumtia ca, in prezent, prin inapoierea minorei pe teritoriul belgian, ea nu s-ar putea afla intr-o situatia de risc grav sau nu ar fi expusa unui pericol fizic sau psihic, ori unei situatii intolerabile.
Impotriva acestei sentinte au declarata recurs M.J. si M.P. - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, criticand-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.
In sustinerea motivelor de recurs, M.J.arata ca, instanta de fond a apreciat ca, potrivit legii statului belgian, petenta avea la data deplasarii minorei dreptul de tutela asupra ei, dar omite a mai analiza daca exercita efectiv acest drept, desi pentru a retine incidenta art.3 din Conventie o atare analiza era absolut necesara.
In mod corect, instanta ar fi trebuit sa constate ca dispozitiile art.3 din Conventia de la Haga sunt indeplinite, in sensul ca mama a exercitat efectiv autoritatea parinteasca cu privire la copilul sau minor, neexistand niciodata consimtamantul sau pentru deplasarea minorei, iar pe de alta parte, nu exista un risc grav ca inapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca, in orice alt chip sa-l situeze intr-o situatie intolerabila.
Recurenta sustine ca, in cauza nu s-a facut dovada faptului ca mama nu a exercitat efectiv autoritatea parinteasca si nici nu s-a facut dovada incidentei art.13 lit.b din Conventia de la Haga.
Referindu-se la dreptul privind incredintarea si la sarcina probei, in raport de prevederile art.13 din Conventie, se arata in Raportul explicativ al Conventiei Pera Verez ca "delimitand domeniul de aplicare a Conventiei, nu cere reclamantului decat unele probe care sa evidentieze faptul ca el exercita in mod real ingrijirea persoanei copilului ; aceasta circumstanta trebuie sa fie, in general destul de usor de stabilit. De altfel, articolul 13 ne pune in fata unei veritabile sarcini a probei in seama rapitorului, el este cel care trebuie sa stabileasca, pentru a evita inapoierea copilului, ca persoana care avea dreptul privind incredintarea nu o exercita efectiv. Deci, putem ajunge la concluzia ca ansamblul conventiei este construit pe prezumtia tacita ca cel care ingrijeste copilul exercita efectiv incredintarea, idee ce trebuie inlaturata prin inversarea sarcinii probei.
Raportul explicativ al Conventiei, cu referire la art.13 retine ca " in ceea ce priveste art.13, paragraful introductiv al primului alineat pune in lumina ca sarcina probei circumstantelor enuntate in subalineatele a si b revine celui care se opune inapoierii copilului.
Prin urmare, in mod gresit a apreciat tribunalul ca sarcina probei in ce priveste incidenta dispozitiilor art.13 din Conventie revine reclamantului.
In al doilea rand, hotararea cuprinde si motive contradictorii, in sensul ca retine ca paratul nu a nesocotit dispozitiile legislatiei belgiene si ca nu a luat in mod unilateral o decizie care sa o priveze de mama de dreptul de a-si fi exercitat efectiv drepturile si indatoririle fata de minora, desi apreciaza ca nu a existat consimtamantul mamei pentru venirea in Romania.
De altfel, la data de 09.06.2008, Tribunalul de Prima Instanta din Bruxelles a admis actiunea reclamantei A.I.C., avand ca obiect reglementarea masurilor provizorii cu privire la cererea de divort si a hotarat, provizoriu, ca autoritatea parinteasca si administrarea bunurilor cu privire la copilul minor I. sa fie exercitate in mod exclusiv de doamna Adam si copilul sa locuiasca cu titlu principal la mama sa, urmand sa fie inregistrat in registrele populatiei de la locul de resedinta al mamei.
In al treilea rand, recurentul sustine ca ideea Conventiei este aceea de a reglementa doar un mecanism de returnare sumara si de urgenta a minorilor deplasati sau retinuti ilicit pe teritoriul altui stat decat acela care reprezinta resedinta lor obisnuita, caruia instantele sesizate, trebuie sa-i dea eficienta. In aceasta situatie nu poate fi primita retinerea instantei de fond referitoare la necesitatea ramanerii minorei la resedinta bunicilor paterni in Romania, pana la pronuntarea unei autoritati competente cu privire la fondul dreptului privind incredintarea, mai ales prin raportare si la dispozitiile art.16 din Conventie.
In recursul sau, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti sustine ca sentinta primei instante este data cu incalcarea dispozitiilor Conventiei de la Haga si a Legii nr.369/2004, in conditiile in care, in speta, resedinta minorei este in Belgia, iar autoritatea parinteasca cu privire la copil este exercitata in mod exclusiv de doamna A., conform sentintei pronuntate de Tribunalul de prima Instanta de la Bruxelles din 09.06.2008.
Pe de alta parte, recurentul sustine ca nu s-au administrat nici un fel de probe din care sa rezulte ca tatal avea un drept exclusiv privind incredintarea si ca mama nu exercita efectiv drepturile parintesti cu privire la minora, la momentul deplasarii in Romania, fiind prezumat ca isi exercita aceste drepturi.
De altfel, nici nu a fost identificata o situatie de exceptie, din cele prevazute de art.13, situatie in care era necesar sa se dispuna inapoierea imediata a minorei in Belgia.
Pronuntand hotararea criticata, instanta nu a luat in considerare faptul ca minora este crescuta de bunicii paterni, oameni in varsta si cu venituri modeste, iar paratul nu a dovedit ca are posibilitatea sa se ocupe de cresterea si educarea minorei.
Pentru aceste motive, ambele recurente solicita admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii actiunii.
Prin intampinarea formulata, paratul A.V. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
In primul rand, intimatul sustine ca, se ignora faptul ca a adus la cunostinta instantei ca, reclamanta A.I.C. nu mai locuieste efectiv la adresa indicata in cererea de returnare si ca, la acest moment, nu a facut nici un fel de dovezi cu privire la adresa sa de domiciliu.
Pe de alta parte, nu se poate retine ca prin hotararea de divort s-a stabilit ca autoritatea parinteasca cu privire la minora sa fie exercitata de petenta, intrucat cererea de incredintare a minorei, potrivit legii belgiene, se judeca separat de divort, in acel dosar fiind invocata exceptia de litispendenta.
Pe cale de consecinta, nu se poate sustine ca petenta exercita autoritatea parinteasca in baza hotararii pronuntate de instanta belgiana.
In mod gresit se reproseaza instantei ca nu a administrat probe in cauza, intrucat sarcina probei revenea petentei, care nu a dovedit incidenta art.3 din Conventie. Intimatul sustine ca, potrivit dovezilor pe care le-a administrat el este cel care se ocupa de cresterea si educarea minorei, iar aspectul referitor la faptul ca locuiesc la bunicii paterni nu este de natura sa conduca la concluzia ca el nu se preocupa de minora.
Intimatul sustine ca petenta nu are un domiciliu in Belgia, nu are un loc de munca, aspecte de natura sa o faca incapabila sa se ocupe de cresterea si educarea minorei.
Examinand recursurile prin prisma criticilor formulate si sub toate aspectele, conform art.304 indice 1 Cod procedura civila, curtea constata ca sunt fondate pentru urmatoarele considerente.
In fapt, la data de 10.11.2001 petenta A.I.C. s-a casatorit cu paratul A.V. in Romania, orasul Vaslui, din casatorie rezultand minora A.I.E., nascuta la 30.04.2002 in Vaslui.
In cursul lunii august 2006 petenta a plecat in Belgia, iar in noiembrie 2006 paratul si minora s-au deplasat in Belgia pentru a locui impreuna cu aceasta.
Conform declaratiilor partilor, coroborate cu probele administrate in cauza, in luna ianuarie 2008 sotii A. s-au separat in fapt, partile convenind ca minora sa locuiasca cu mama in timpul saptamanii, iar la sfarsit de saptamana cu tatal.
La data de 20.05.2008, petenta a introdus cerere de divort in Belgia. La data de 09.06.2008 Tribunalul de Prima Instanta din Bruxelles a admis actiunea doamnei A.I.C. avand ca obiect reglementarea masurilor provizorii cu privire la divort si a hotarat, provizoriu, ca autoritatea parinteasca si administrarea bunurilor cu privire la copilul minor I. sa fie exercitate in mod exclusiv de doamna A. si copilul sa locuiasca cu titlu principal la mama sa, urmand ca domnul A. sa plateasca, cu titlu de contributie la cheltuielile copilului suma de 250 euro lunar.
In paralel, in Romania, paratul A.V. a solicitat la data de 3.04.2008, Judecatoriei Vaslui sa-i fie incredintata spre crestere si educare minora cu obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere, dosarul avand nr.1644/333/2008.
La data de 30.03.2008, invocand Conventia de la Haga din 1980, petenta cere statului belgian sa solicite inapoierea minorei la resedinta sa obisnuita din Belgia, fiind sesizat M.J. din Romania la data de 23.04.2008 de catre Autoritatea Centrala din Belgia.
In ceea ce priveste campul de aplicare a Conventiei de la Haga din 1980, curtea constata ca, potrivit art. 3, "Deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita:
a) cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionand fie separat, fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita, imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale; si
b) daca la vremea deplasarii sau neinapoierii acest drept era exercitat in mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna ori ar fi fost altfel exercitate, daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit.
Dreptul privind incredintarea, vizat la lit. a, poate rezulta, intre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat", iar potrivit art.19, "o hotarare asupra inapoierii copilului, pronuntata in cadrul conventiei, nu afecteaza fondul dreptului privind incredintarea".
Curtea constatat ca, in speta, sunt intemeiate motivele de recurs, intrucat sunt indeplinite conditiile art.3 din Conventie, luand in considerare ca neinapoierea copilului a avut loc prin violarea unui drept privind incredintarea (potrivit art.5, in intelesul Conventiei, dreptul privind incredintarea include dreptul cu privire la ingrijirile cuvenite persoanei copilului si indeosebi acela de a hotari asupra locului resedintei sale), drept care se exercita in mod efectiv de catre mama minorei.
Astfel, in momentul deplasarii in Romania copilul avea resedinta normala in Belgia, unde locuia impreuna cu ambii parinti din noiembrie 2006 si era inscris la scoala, iar potrivit legii statului belgian, ambii parinti exercitau de plin drept autoritatea parinteasca impreuna.
Prin urmare, independent de hotararea Tribunalului de Prima Instanta din Bruxelles, curtea retine ca, la momentul deplasarii minorei in Romania, in martie 2008, potrivit legislatiei belgiene, incidente in speta, petenta exercita impreuna cu paratul autoritatea parinteasca asupra minorei si, ca atare tatal nu avea dreptul sa hotarasca in mod unilateral deplasarea si locul de domiciliu al minorei in Romania.
Cu privire la criticile formulate privind exercitarea efectiva, de catre mama a autoritatii parintesti, curtea retine ca sunt intemeiate intrucat articolul 13 din Conventie instituind o veritabila sarcini a probei in seama rapitorului, el fiind cel care trebuie sa stabileasca, pentru a evita inapoierea copilului, ca persoana care avea dreptul privind incredintarea nu o exercita efectiv.
Este cert ca, in cauza petenta exercita efectiv acest drept, contrar celor sustinute de intimat din intampinare, din probele administrate in cauza putand fi retinut acest aspect, coroborat cu prezumtia instituita de prevederile Conventiei. Astfel, conform inscrisurilor de la dosar, minora era inscrisa la scoala, mama se preocupa efectiv de minora, era prezenta la reuniunile scolare si era implicata in educatia fiicei sale, astfel cum rezulta si din declaratii ale vecinilor sau din inscrisurile obtinute de la directorul scolii din Belgia.
Pe de alta parte, sunt intemeiate si criticile referitoare la nedovedirea vreunei situatii de exceptie prevazute la art.13 din Conventie, instanta retinand, in mod gresit, ca returnarea minorei in Belgia ar fi de natura sa o expuna unui pericol fizic sau psihic ori, sa o expuna unei situatii intolerabile.
Este de remarcat ca, potrivit inscrisurilor de la dosar, petenta are un domiciliu stabil in Belgia, este inscrisa impreuna cu minora in registrul populatiei de la locul de domiciliu, face demersurile necesare pentru obtinerea unui venit stabil si, conform masurii provizorii dispuse de instanta belgiana, minora are dreptul la plata unei pensii de intretinere de 250 euro lunar, suma pe care trebuie sa o achite chiar paratul, aspecte ce conduc la concluzia ca minora nu ar fi expusa nici unui pericol prin inapoierea sa.
Curtea apreciaza ca, pentru a retine incidenta dispozitiilor art.13 era necesar ca paratul sa dovedeasca, ca returnarea minorei in Belgia creeaza un pericol, efectiv, pentru minora, simplele sale afirmatii cu privire la moralitatea indoielnica a mamei sau la un eventual abandon al minorei, nesustinut de probe concludente, neputand fi avute in vedere.
De altfel, aspectul referitor la veniturile realizate de oricare dintre partile implicate, petenta sau intimat nu prezinta o relevanta foarte mare in solutionarea prezentului litigiu, instanta nefiind investita cu o cerere definitiva privind incredintarea minorei, ci doar cu o cerere de returnare la resedinta sa obisnuita. In acest din urma caz, instanta va examina, intr-o procedura sumara, aspectele vizand conditiile de viata oferite minorei de catre parinti si doar prin prisma incidentei unei situatii de exceptie reglementate de art.13 din Conventie, in care nu s-ar putea dispune inapoierea minorei, ceea ce nu este cazul in speta.
Pentru aceste considerente, in baza art.312 Cod procedura civila, curtea admite recursurile, modifica in tot sentinta recurata in sensul ca admite actiunea si obliga paratul sa inapoieze pe minora A.I.E. la resedinta sa obisnuita din Belgia, in termen de doua luni de la data prezentei hotarari, sub sanctiunea unei amenzi civile de 500 lei in favoarea statului roman, conform art.11 alin.2 din Legea nr.369/2004.
Potrivit art.26 alineatul ultim din Conventie, suportarea cheltuielilor pentru inapoierea minorei sunt in sarcina paratului A.V..