Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Aprecierea termenului prev. de art. 27 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei si sanctiunea nerespectarii acestuia de catre inculpatul trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 143 din aceeasi lege. Sentinta penala nr. 637 din data de 29.10.2009
pronunțată de Tribunalul Iasi

Prin sentinta penala nr. 637/29.10.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul nr. 5557/99/2009 s-a dispus in sensul respingerii ca nefondata a plangerii formulate de catre petenta Societatea Civila Profesionala "L. C. 2003" SPRL impotriva rezolutiilor nr.2705/P/15.06.2008, pronuntate de Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, si nr.845/II/2/04.08.2009, pronuntate de prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, In baza disp.art.278 1 al.8 lit. a Cod procedura penala.
Pentru a se dispune astfel s-au retinut urmatoarele:
Prin plangerea adresata spre competenta solutionare Tribunalului Iasi, petenta S.C. "L. C. 2003" SPRL Iasi a solicitat desfiintarea rezolutiei nr. 2705/P/15.06.2008, pronuntate de Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, mentinuta prin rezolutia nr. 845/II/2/04.08.2009 a prim-procurorului din cadrul aceluiasi parchet.
In motivarea plangerii petenta a invocat nelegalitatea si netemeinicia solutiei de neincepere a urmaririi penale fata de numitul M. P., cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. de art. 143 si 147 din L. 85/ 2006 privind procedura insolventei, din perspectiva imprejurarii referitoare atat la refuzul acestuia de a pune la dispozitia judecatorului sindic si a lichidatorului judiciar in conditiile prev. de art. 35 din L. 85/ 2006 a documentelor si informatiilor prev. de art. 28 al. 1 lit. a -f, precum si situatiile financiare ale anului 2008, existand dovada continuarii activitatii de catre debitorul M. P. si in anul 2009, precum si cu privire la fapta acestuia de neintroducere a cererii de deschidere a procedurii insolventei in termen legal de maximum 30 zile de la data ivirii starii de insolventa.
Tribunalul, examinand plangerea formulata in baza disp. art. 2781 Cod pr. penala de catre S.C. "L. C. 2003" SPRL Iasi raportat la actele si lucrarile dosarului nr. 2705/ P/2008 al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi si dispozitiile legale aplicabile a constatat ca aceasta nu este intemeiata deoarece, cu privire la infractiunea prev. de art 143 din Legea nr. 85/ 2006, referitoare in speta la fapta reprezentantului legal al SC. "C. M" S.R.L. Iasi, M. P., de neintroducere a cererii de deschidere a procedurii insolventei in termenul legal de max. 30 de zile de la data ivirii starii de insolventa, in mod corect nu s-a antrenat raspunderea penala a reprezentantului legal sub aspectul savarsirii acestei infractiuni deoarece disp. art. 27 din L. 85/2006 - care prevad ca " debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa se adreseze tribunalului cu o cerere in termen de maxim 30 de zile de la aparitia situatiei de insolventa" trebuiesc coroborate cu disp. art. 143 din aceeasi lege si care
prevad ca "constituie infractiunea de bancruta simpla neintroducerea sau introducerea tardiva, de catre debitorul persoana fizica ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii in termen, care depaseste cu mai mult de 6 luni termenul prev. de art. 27 , termenul real fiind de 7 (sapte) luni si nu de 30 zile cum in mod neintemeiat a sustinut petenta in plangerea sa.
Mai mult, constata Tribunalul ca prin sentinta comerciala nr. 62/S din data de 14.02.2008 a Tribunalului Iasi a fost admisa cererea formulata de creditorul SC M. T. C. S.R.L. prin deschiderea procedurii simplificate a insolventei si s-a dispus intrarea in faliment a debitorului SC. "C. M" S.R.L. Iasi, lichidator judiciar fiind numita petenta din prezenta cauza, si, desi nu a fost introdusa de catre reprezentantul legal al acestei societati nu mai pot fi retinute efectele negative ale acestei fapte datorita interventiei unui tert, vazand si imprejurarea ca petenta nu a facut dovada cu privire la momentul aparitiei starii de insolventa in raport de care sa se calculeze termenul de 7 luni prev. de disp. art. 27 rap. la art. 143 din Legea nr. 85/2006 pentru debitor in vederea introducerii cererii de deschidere a procedurii insolventei , astfel ca nu rezulta ca intimatul a incalcat acest termen.

Sursa: Portal.just.ro