Concediere pentru motive neimputabile salariatului. Termenul de preaviz. Durata termenului. Sanctiunea nerespectarii lui
Legea nr. 53/2003, art. 11, art. 73 alin. (1), art. 74 alin. (1) lit. b), art. 76 - art.78 si art. 238
Contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010, art. 74 alin. (2)
Termenul de preaviz prevazut in contractul individual de munca este aplicabil, deoarece dispozitiile art. 73 din Codul muncii nu au caracter imperativ, astfel incat, potrivit art. 11 din Codul muncii, se poate conveni, prin contracte colective de munca sau contracte individuale de munca, o durata a preavizului mai mare decat cea stabilita de Codul muncii pentru ipoteza concedierii motive neimputabile salariatului. Legea reglementeaza, de regula, un minim de drepturi si obligatii pentru subiectele raportului juridic de munca, astfel incat in contractul individual de munca se pot include drepturi mai favorabile salariatilor decat cele stipulate in lege si in contractul colectiv de munca.
Obligatia instiintarii prealabile a salariatului despre incetarea raportului de munca are ca scop evitarea consecintelor negative pe care le-ar putea produce denuntarea unilaterala a contractului si constituie o garantie a dreptului la munca si a stabilitatii in munca.
Nerespectarea termenului de preaviz atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere, fara a fi necesar ca salariatul sa probeze vatamarea suferita ca urmare a acordarii unui preaviz mai mic decat cel stabilit in contractul individual de munca.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 2445 din 3 noiembrie 2010, dr. C.P.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Timis sub nr. 2514/30/28.04.2009, reclamantul B.R.D. a chemat in judecata parata SC "E.R." - ASIGURARE REASIGURARE SA Bucuresti solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna anularea Deciziei nr. 892/17.03.2009 de desfacere a contractului individual de munca, in principal ca lovita de nulitate absoluta, iar, in subsidiar, ca netemeinica si nelegala, repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere, prin obligarea paratei a a-l reincadra pe postul detinut anterior, precum si obligarea paratei la plata salariilor si a celorlalte drepturi salariale indexate, majorate si reactualizate la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
Un prim motiv de nulitate, arata reclamantul, este faptul ca decizia nu a fost motivata in fapt, marginindu-se la afirmatia ca s-a decis desfiintarea postului de director Zonal Vanzari ca urmare a adoptarii de noi solutii manageriale de gestionare a relatiei cu unitatile teritoriale EUROINS de la nivelul central. Aceasta sustinere nu poate constitui o motivare in fapt a deciziei de concediere.
Decizia de concediere nu cuprinde lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatul poate sa opteze pentru ocuparea unui astfel de post vacant, desi aceasta mentiune este obligatorie. Angajatorul are obligatia de a oferi angajatului, in cazul concedierii, un loc de munca vacant in unitate, iar daca un astfel de loc de munca vacant nu exista trebuie sa solicite sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii angajatului.
In decizie nu s-a indicat instanta competenta la care poate fi contestata si termenul pentru aceasta operatiune.
Un alt motiv de nulitate absoluta a deciziei de concediere este dat de faptul ca termenul de preaviz, inscris de parata in decizia de concediere, nu respecta dispozitiile art. 73 alin. (1) si art. 74 din Codul muncii si capitolul L lit. b) din Contractul individual de munca nr. 813/04.04.2006, intrucat preavizul stabilit este mai mic de 30 zile lucratoare.
Cu privire la fond se arata ca parata a procedat la desfacerea contractului individual de munca prin desfiintarea postului de director zonal vanzari, fara a avea o cauza reala si serioasa de reorganizare a activitatii, cum cere Codul Muncii, ci pentru a scapa de persoana reclamantului, caruia i s-a cerut de catre conducerea societatii parate sa isi dea demisia si sa plece din societate, cu toate ca si-a indeplinit obligatiile de serviciu cu constiinciozitate si profesionalism.
In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 62 alin. (2), art. 64 alin. (1) si (2), art. 65 alin. (2), art. 73 alin. (1), art. 74 alin. (1), art. 76, art. 78 si art. 281 si urmatoarele Codul muncii.
Prin precizarea contestatiei, reclamantul a solicitat si anularea Deciziei nr. 64/17.04.2009 de desfacere a contractului individual de munca, in principal ca lovita de nulitate absoluta, iar, in subsidiar, ca netemeinica si nelegala, repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere, prin obligarea paratei a a-l reincadra pe postul detinut anterior si la plata salariilor si a celorlalte drepturi salariale indexate, majorate si reactualizate la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea completarii de actiune se arata ca reclamantul isi mentine in totalitate cele afirmate prin contestatia initiala, precum si ca nota interna cu nr. 104/09.03.2009, emisa de parata, nu detaliaza care sunt argumentele pentru care se impune reorganizarea activitatii, situatie in care nu avea posibilitatea de a aprecia daca desfacerea contractului individual de munca s-a impus datorita reorganizarii activitatii sau a fost doar o metoda de a fi indepartat din societatea parata.
Pe de alta parte, Decizia nr. 64/17.04.2009, comunicata la data de 24.04.2009, este absolut nelegala, deoarece este inadmisibil ca o dispozitie de desfacere a contractului individual de munca sa retroactiveze. Corect era, in opinia reclamantului, ca decizia de desfacere a contractului de munca sa fie emisa anterior datei la care contractul de munca urma sa-si inceteze efectele si nu ulterior acestei date, mai exact dupa expirarea perioadei de preaviz, care si el a fost nelegal stabilit de catre parata.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 62 alin. (2), art. 65 alin. (2), art. 73 alin. (1), art. 76 , art. 78 si art. 281 Codul muncii.
Parata a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei, inadmisibilitatea petitului privind repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere si reincadrarea reclamantului pe postul detinut anterior, avand in vedere ca reclamantul nu a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 64/17.04.2009 si exceptia lipsei de interes a actiunii avand in vedere ca se solicita anularea adresei nr. 892/17.03.2009 continand preavizul si nu a deciziei de concediere nr. 64/17.04.2009, iar in subsidiar a solicitat respingerea actiunii.
Reclamantul a anexat cererii doar adresa nr. 892/17.03.2009, desi detinea si decizia de concediere nr. 64/17.04.2009, in raport cu care motivele de nulitate invocate nu mai subzistau.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 115 - 118 Cod procedura civila, art. 283 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1), art. 60 , art. 65 alin. (2) si art. 67 Codul muncii.
Parata a formulat completare la intampinare, invocand exceptia tardivitatii capatului de cerere avand ca obiect anularea Deciziei nr. 64/17.04.2009, dat fiind ca termenul de decadere a inceput la 24.04.2009 si s-a incheiat la 23.05.2009, iar completarea a fost facuta la primul termen de judecata, adica in luna august 2009.
Decizia nr. 64/17.04.2009 contine motivele care determina concedierea, durata preavizului si faptul ca i s-a comunicat angajatului ca in societate nu existau locuri de munca disponibile.
Perioada de preaviz a fost stabilita in mod legal, tinandu-se cont de prevederile art. 74 alin. (2) din contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2007-2010 avand nr. 2895/21/29.12.2006, care dispune: "in cazurile in care unitatea este obligata, potrivit legii, sa acorde un preaviz la desfacerea contractului de munca, durata preavizului va fi de 20 de zile lucratoare". Aceste dispozitii sunt imperative si nu supletive, iar contractul la nivel national este incheiat ulterior date de 04.04.2006, la care a fost incheiat contractului individual de munca al reclamantului.
In speta, exista o cauza reala si serioasa a desfiintarii postului in contextul crizei economice si intrucat coordonarea unitatilor teritoriale se putea efectua fara intermediari, cum erau directorii zonali.
Adresa nr. 892/17.03.2009 a fost intocmita tocmai pentru a preveni retroactivitatea deciziei, care a constatat indeplinirea termenului comunicat reclamantului prin aceasta adresa.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 115 - 118 coroborate cu art. 132 Cod procedura civila, art. 74 alin. (1), art. 65 alin. (1) din Codul muncii, art. 74 din Contractul Colectiv de Munca nr. 2895 din 21 din 29.12.2006 unic la nivel national pe anii 2007 - 2010.
Prin sentinta civila nr. 1524/9.06.2010, pronuntata in dosarul nr. 2514/30/2009, Tribunalul Timis a respins actiunea formulata de reclamantul B.R.D. impotriva paratei SC Euroins Romania - Asigurare Reasigurare SA Bucuresti, ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, in esenta, ca Decizia cu nr. 892/17.03.2009 nu reprezinta o decizie propriu-zisa, in acceptiunea acestui termen, nefiind intitulata astfel de societatea emitenta. Ea este o notificare, prin care i se comunica petitionarului motivele pentru care urmeaza sa ii fie desfacut contractul individual de munca, la expirarea termenului de preaviz acordat, astfel incat tribunalul a apreciat ca nu se impune sa analizeze pretinsele motive de nulitate si nici criticile pe fond aduse acestei adrese.
Prin Decizia nr. 64/17.04.2009, s-a materializat notificarea cu nr. 892/17.03.2009, dispunandu-se desfacerea contractului individual de munca al reclamantului, in temeiul art. 65 alin.1 din codul muncii.
Aceasta decizie indeplineste atat cerintele de forma, cat si cele de fond cerute de art. 62 alin2. din Codul muncii. Astfel, decizia a fost motivata atat in fapt, cat si in drept, facand trimitere la notificarea cu nr. 892/17.03.2009 si la nota interna cu nr. 104/09.03.2009, precum si la adresa cu nr. 974/19.03.2009, in care sunt detaliate atat motivele ce au determinat luarea acestei decizii: masura de desfiintare a posturilor de director zona, dispusa prin decizia nr. 41/09.03.2009, urmare a Notei interne nr. 104/09.03.2009, prin care s-a hotarat adoptarea unor noi solutii manageriale in contextul crizei economice, cat si demersurile facute la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti in vederea redistribuirii petitionarului conform pregatirii profesionale a acestuia.
In speta, nu a fost respectat termenul de preaviz stipulat in contractul individual de munca de 30 de zile, acordandu-se numai 20 de zile, insa nerespectarea acestuia nu este sanctionata de legislatia muncii cu nulitatea absoluta expresa a deciziei astfel luate. Petitionarul trebuia sa dovedeasca producerea unei vatamari prin acordarea unui preaviz mai mic decat cel prevazut in contract, ce nu ar fi putut fi inlaturata altfel decat prin anularea actului. O astfel de dovada nu s-a produs, astfel incat aceasta eroare a societatii parate nu este de natura sa atraga nulitatea absoluta a deciziei de desfacere a contractului individual de munca contestata.
Existenta unei cauze reale, serioase si efective, in acceptiunea art. 65 alin. (2) din Codul muncii, trebuie raportata si la contextul socio-economic actual, dominat de mai bine de 2 ani de o criza economica mondiala, si, ca atare, acest text de lege trebuie interpretat extensiv. In speta societatea parata si-a argumentat decizia adoptata pe necesitatea adoptarii unor solutii manageriale de gestionare mai eficienta a activitatii, reducand posturile de directori zonali.
Cu toate ca petitionarul a incercat a acredita ideea, ca postul si atributiile sale ar fi fost reinfiintate sub o alta denumire, iar nu preluate de administratia centrala a societatii, din organigramele intocmite inainte si dupa concedierea acestuia coroborate cu statele de functii, nu rezulta o astfel de situatie. Dimpotriva, Se poate constata ca societatea si-a reorganizat schema administrativa, reducand unele servicii si directii. Din statele de functii, nu rezulta ca, ulterior concedierii reclamantului, ar fi fost angajata o alta persoana cu atributii similare.
Pe cale de consecinta, prima instanta a respins ca neintemeiata contestatia impotriva Deciziei nr. 64/17.04.2009.
Tribunalul nu a acordat cheltuielile de judecata solicitate, dat fiind ca reclamantul este in culpa procesuala.
Reclamantul a formulat, in termenul legal, recursul impotriva sentintei civile nr. 1524/9.06.2010 a Tribunalului Timis, solicitand admiterea recursului si modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii de recurs se arata ca instanta de fond nu a analizat motivele de nulitate absoluta a deciziei de concediere, invocata de catre reclamant, marginindu-se sa afirme ca decizia de concediere indeplineste cerintele de fond si de forma cerute de art. 62 alin. (2) din Codul muncii, astfel incat se impune analizarea acestor motive de catre instanta de recurs.
Pe de alta parte, prima instanta nu a aratat motivele pentru care inlatura argumentele reclamantului privitoare la faptul ca desfiintarea postului ocupat de catre el nu a avut la baza o cauza reala si serioasa, limitandu-se la a face referire la contextul socio-economic actual, dominat de mai bine de doi ani de o criza economica mondiala.
In drept, se invoca dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila.
Intimata a depus intampinare, prin care solicita respingerea recursului ca neintemeiat, deoarece critica recurentului privitoare la nemotivarea hotararii recurate este nefondata. Instanta de fond a retinut ca decizia de concediere indeplineste conditiile de fond si de forma, iar din art. 4 al acesteia rezulta ca societatea nu dispunea de locuri de munca vacante, context in care a solicitat sprijinul Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti.
Totodata, sustine ca prima instanta a analizat cererea reclamantului sub aspectul temeiniciei sustinerilor sale, raportandu-se la dispozitiile legale si la probele administrate in speta.
In drept, se invoca dispozitiile art. 316 coroborate cu ale art. 298 si ale art. 115-118 Cod procedura civila.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, Curtea constata ca este intemeiat in parte pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Reclamantul a invocat nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr. 64/17.04.2009, emisa de parata, pe motiv ca termenul de preaviz inscris in aceasta decizie nu respecta dispozitiile art. 73 alin. (1) si ale art. 74 din Codul muncii coroborate cu cele ale Capitolului L lit. b din contractul individual de munca nr. 813/4.04.2006, incheiat intre parti. Astfel, se sustine ca preavizul acordat este mai mic de 30 de zile lucratoare, contrar celor convenite de catre parti cu ocazia incheierii contractului individual de munca.
Din cuprinsul deciziei de concediere rezulta ca: "perioada cuprinsa intre data comunicarii deciziei nr. 892/17.03.2009 si data de 17.04.2009 va constitui perioada de preaviz, pe a carui durata Contractul individual de munca va continua sa-si produca toate efectele". Decizia nr. 892/17.03.2009 a fost comunicata reclamantului la data de 25.03.2009, ora 14,30, asa cum rezulta din mentiunile inscrise pe aceasta.
La Capitolul L lit. b) din contractul individual de munca nr. 813/4.04.2006, incheiat intre parti, se prevede ca "perioada de preaviz in cazul concedierii este de 30 de zile lucratoare".
Art. 74 alin. (2) din contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010 dispune ca durata preavizului este de 20 de zile lucratoare.
Avand in vedere dispozitiile art. 73 alin. (1) si art. 74 alin. (1) lit. b) din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 74 alin. (2) din contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010 si cu cele ale Capitolului L lit. b) din contractul individual de munca nr. 813/4.04.2006, incheiat intre parti, precum si prevederile art. 11, art. 238 din Codul muncii si ale art. 969 Cod civil, Curtea constata ca, in speta, nu a fost respectat termenul de preaviz prevazut de contractul individual de munca incheiat intre parti si nici termenul de preaviz reglementat de art. art. 74 alin. (2) din contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010.
Termenul de preaviz prevazut in contractul individual de munca, incheiat intre parti, este aplicabil in cauza deoarece dispozitiile art. 73 din Codul muncii nu au caracter imperativ, astfel incat, potrivit art. 11 din Codul muncii, se poate conveni, prin contracte colective de munca sau contracte individuale de munca, o durata a preavizului mai mare decat cea stabilita de Codul muncii pentru ipoteza concedierii individuale. Legea reglementeaza, de regula, un minim de drepturi si obligatii pentru subiectele raportului juridic de munca, astfel incat in contractul individual de munca se pot include drepturi mai favorabile salariatilor decat cele stipulate in lege si in contractul colectiv de munca.
Obligatia instiintarii prealabile a salariatului despre incetarea raportului de munca are ca scop evitarea consecintelor negative pe care le-ar putea produce denuntarea unilaterala a contractului si constituie o garantie a dreptului la munca si a stabilitatii in munca.
Prin urmare, nerespectarea termenului de preaviz atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere, fara a fi necesar ca salariatul sa probeze vatamarea suferita ca urmare a acordarii unui preaviz mai mic decat cel stabilit in contractul individual de munca, cum gresit a retinut instanta de fond.
Dat fiind ca, in cauza, se impune anularea deciziei de concediere pentru nerespectarea termenului de preaviz, nu mai este necesara analizarea celorlalte motive de nulitate a deciziei de concediere, precum si de netemeinicie a acesteia, invocate de catre reclamant.
Fata de considerentele expuse anterior si, vazand dispozitiile art. 312 alin. (1) - alin. (3) Cod procedura civila coroborate cu cele ale art. 76 - art. 78 din Codul muncii, Curtea a admis recursul declarat de reclamant ca fiind intemeiat si a modificat in parte hotararea recurata, in sensul ca a admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamant, a anulat decizia nr. 64/17.04.2009, emisa de parata SC E. Romania - Asigurare Reasigurare SA Bucuresti, a obligat parata la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, cu incepere de la data concedierii si pana la data platii efective, precum si la reincadrarea reclamantului pe postul detinut anterior concedierii.
Avand in vedere cele dispuse mai sus si faptul ca, prin decizia nr. 892/17.03.2009, s-a comunicat reclamantului preavizul, Curtea a constatat ca exceptia lipsei de interes a petitului avand ca obiect anularea deciziei nr. 892/17.03.2009, emisa de intimata, este fondata, astfel incat a mentinut in rest hotararea recurata, respectiv in ceea ce priveste respingerea petitului avand ca obiect anularea deciziei nr. 892/17.03.2009, emisa de parata.
In baza art. 274 Cod procedura civila, a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta, constand in onorariu avocatial. Curtea nu a acordat reclamantului-recurent cheltuieli de judecata in recurs, intrucat acestea nu au fost solicitate.