Prin sentinta nr. 1494/COM/15.10.2009 a fost admisa exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Iasi si a fost declinata competenta de solutionare a cererii formulate de reclamanta M. L. in contradictoriu cu paratii A. M. si Casa de Insolventa Moldova SPRL in favoarea Judecatoriei Iasi - Sectia civila .
S-a retinut ca reclamanta a solicitat , pe calea ordonantei presedintiale , in contradictoriu cu paratele A. M. si Casa de Insolventa Moldova SPRL, suspendarea paratei A. M. din functia de asociat coordonator, suspendarea dreptului paratei de a vota in adunarea generala a asociatilor, ridicarea dreptului paratei de a efectua operatiuni bancare in contul Casei de Insolventa Moldova SPRL Iasi pana la solutionarea actiunii ce face obiectul dosarului de fond.
Instanta a mai retinut ca, reclamanta si parata A.M. au constituit Casa de Insolventa Moldova SPRL, respectiv o societate civila profesionala cu raspundere limitata, supusa prevederilor OG 86/2006 privind activitatea practicienilor in insolventa.
Fata de obiectul cererii reclamantei, se constata ca acesta nu atrage competenta Tribunalului , in baza art. 2 pct. 1 lit. a C.p.civila , cauza nefiind una comerciala .
Astfel , dupa cum rezulta clar din prevederile actului constitutiv si ale art. 9 , 10 din OG 86/2006 reclamanta si parata A.M. fac parte dintr-o societate civila profesionala cu personalitate juridica si nu sunt asociate ale unei societati comerciale , obiectul sau unic de activitate fiind exercitarea profesiei de practician in insolventa , activitate care nu are legatura cu activitatile specifice autorizate ale societatilor comerciale .
Prin urmare , in cauza nu exista nici unul din elementele specifice unui litigiu comercial , astfel incat competenta de solutionare a cererii reclamantei revine instantei civile , respectiv judecatoriei ca instanta de drept comun .
Exercitarea profesiei de practician in insolventa nu reprezinta o activitate cu caracter specific societatilor comerciale. Competenta revine judecatoriei.
Sentinta comerciala nr. 1494/COM din data de 15.10.2009
pronunțată de Tribunalul Iasi
Sursa: Portal.just.ro