Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Prefectul poate solicita instantei de contencios administrativ anularea actelor administrative emise sau adoptate cu incalcarea prevederilor legale, in temeiul art 3 al 1 din Legea nr 554/2004 Sentinta civila nr. 699CA din data de 12.06.2008
pronunțată de Tribunalul Iasi


Prefectul poate solicita instantei de
contencios administrativ anularea
actelor administrative emise sau
adoptate cu incalcarea prevederilor
legale, in temeiul art 3 al 1 din
Legea nr 554/2004
Reclamantul Prefectul Judetului Iasi, a chemat in judecata Consiliul Local al municipiului Pascani si a solicitat, ca prin hotararea pe care o va pronunta, instanta sa dispuna anularea Hotararii nr. 162/31.10.2007 a Consiliului Local a municipiului Pascani.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca Hotararea nr. 162/31.10.2007 a Consiliului Local al municipiului Pascani a fost adoptata cu nerespectarea disp. art. 125 alin 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
Astfel, pentru obligatiile bugetare restante pe care le administreaza, autoritatile publice locale, pot acorda potrivit art. 125 lit. a din Codul de procedura fiscala esalonari la plata redeventei, iar conform lit. e din acelasi act normativ scutiri sau reduceri de impozite si taxe locale, in conditiile legii.
Reclamantul a mai aratat ca art. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede ca " impozitele si taxele reglementate de Codul fiscal sunt urmatoarele: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile microintreprinderilor, impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti, impozitul pe reprezentante, taxa pe valoarea adaugata, accizele, impozitele si taxele locale".
Prin Hotararea nr. 162/2007, Consiliul municipal Pascani a aprobat scutirea la plata in proportie de 75% a redeventei si a majorarilor de intarziere aferente redeventei datorate pentru anul 2007 de S.C. " L" S.A., conform contractului de concesiune nr. 10/20.08.1997, adica suma de 11.466 lei, respectiv suma de 386,26 lei, sume care reprezinta redeventa datorata pentru anul 2007 si majorarile de intarziere datorate pentru neplata in termen a obligatiilor asumate prin contractul de concesiune nr. 10/1997.
In dovedirea actiunii a depus la dosarul cauzei Hotararea nr. 162/31.10.1997 a Consiliul Local al municipiului Pascani.
In drept au fost invocate disp. art. 3 alin 3 din Legea nr. 554/2004, art. 125 alin 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, art. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Paratul Consiliul Local al municipiului Pascani a formulat intampinare si a solicitat respingerea actiunii, pe calea exceptiei, invocand lipsa interesului legitim in promovarea si exercitarea dreptului la actiune in justitie ori ca total nefondata.
Art. 125 din Codul de procedura fiscala prevede ca pot acorda inlesniri la plata obligatiilor fiscale consiliile locale.
In cauza de fata, reclamantul nu poate pretinde existenta unui interes legitim sau a unui drept recunoscut de lege si care sa fi fost vatamat, conditie obligatorie pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ.
Pe fond, paratul a aratat ca disp. art. 125 din Codul de procedura fiscala prevad ca pot acorda inlesniri Consiliile locale, iar textul nu limiteaza categoria obligatiilor, el se refera enuntiativ la o serie de obligatii si nu limitativ.
Paratul a depus documentatia care a stat la baza emiterii actului si anume: referatul cu privire la acordarea de facilitati fiscale S.C. " L" S.A. Pascani nr. 3247 din 10.03.2008, referatul comisiei juridice nr. 587 din 29.10.2007 si nr. 562 din 16.10.2007 si Hotararea nr. 162/31.10.2007.
Cu privire la exceptia invocata de catre parat, in raspunsul sau, reclamantul invoca disp. art. 1 alin 3 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul si institutia prefectului cu modificarile ulterioare si ale art. 24 lit. f din aceeasi lege.
In sprijinul opiniei sale, invoca si disp. art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Tribunalul examinand cu prioritate exceptiile invocate de catre paratul Consiliul Local al municipiului Pascani, in conformitate cu disp. art. 137 Cod procedura civila, a respins exceptia pentru considerentele care vor fi expuse:
Prefectul poate solicita instantei de contencios administrativ anularea actelor administrative emise sau adoptate cu incalcarea prevederilor legale, in temeiul art. 3 alin 1 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit disp. art. 3 alin 1 din Legea nr. 554/2004 "prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale", iar alin 3 al aceluiasi articol prevede ca " pana la solutionarea cauzei, actul atacat, potrivit alin 1 este suspendat de drept". Aceasta dispozitie legala este coroborata cu cea prevazuta la art. 1 alin 3 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul si institutia prefectului, cu modificarile si completarile ulterioare: " prefectul este garantul respectarii legii si a ordinii publice la nivel local", iar potrivit art. 24 alin 1 lit. f din aceeasi lege, "prefectul, in calitatea sa de reprezentant al Guvernului verifica legalitatea actelor administrative ale consiliului judetean, ale consiliului local sau al primarului".
Aceste dispozitii legale confera prefectului legitimare procesuala activa.
Consiliul Local al municipiului Pascani a fost chemat in judecata in calitate de parat, ca emitent al actului.
Cu privire la fondul cauzei, instanta retine ca actiunea este intemeiata.
Potrivit art. 125 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicat, arata ca la cererea temeinic justificata a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autoritatile administratiei publice locale, care administreaza aceste bugete pot acorda, pentru obligatiile bugetare restante pe care le administreaza, urmatoarele inlesniri la plata:
a) esalonari la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redeventelor, contributiilor si a altor obligatii la bugetul local;
b) amanari la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contributiilor si a altor obligatii la bugetul local;
c) esalonari la plata majorarilor de intarziere de orice fel, cu exceptia majorarilor de intarziere datorate pe perioada de esalonare;
d) amanari sau/scutiri, ori amanari/sau reduceri de majorari de intarziere, cu exceptia majorarilor de intarziere datorate pe perioada de amanare;
e) scutiri sau reduceri de impozite si taxe locale, in conditiile legii.
Hotararea nr. 162/31.10.2007 a Consiliului Local al municipiului Pascani aproba scutirea de plata in proportie de 75% a redeventei datorata pentru anul 2007 de S.C. " L" S.A., conform contractului de concesiune nr. 10/20.08.2007, adica suma de 11.466 lei.
In art. 2 din aceeasi hotarare se aproba scutirea la plata majorarilor de intarziere aferente redeventei datorate pentru anul 2007 conform contractului de concesiune nr. 10/20.08.1997 in proportie de 75%, adica suma de 386,26 lei.
Conform dispozitiei de la art. 125 lit. a si d din O.G. nr. 92/2003 autoritatile publice locale pot acorda numai esalonari la plata redeventei si nu scutirea la plata redeventei.
Fiind exceptata scutirea de plata a redeventei, evident ca si majorarile de intarziere aferente redeventei datorate sunt exceptate, conform dispozitiilor de la lit. d.
Textul de lege enunta si limiteaza in acelasi timp, inlesnirile de plata. La acest text nu pot fi adaugate alte litere, asa cum sustine paratul.
In consecinta, Hotararea Consiliului Local al municipiului Pascani nr. 145/19.09.2007 prin care s-a hotarat prevederile art. 1 si 2 este lovita de nulitate absoluta.

Sursa: Portal.just.ro