Cod Operator 2443
Dosar nr.
R O M A N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECTIA A II-A CIVILA
Sentinta nr. 212/2012
Sedinta publica de la 09 Februarie 2012
Completul compus din:
Judecator sindic
Grefier sindic
Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc in sedinta publica din 7.02.2012, privind cererea formulata de creditorul SC _______.SRL CRAIOVA, pentru deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva debitorului SC _____.SRL TG-JIU, precum si contestatia formulata de debitor la cererea de deschidere a procedurii.
La apelul nominal au lipsit partile.
Procedura completa din ziua dezbaterilor.
JUDECATORUL -SINDIC ,
Asupra cererii de fata,
Prin cererea depusa la data de 3.11.2011, creditorul SC _____ SRL CRAIOVA a solicitat deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva debitorului SC ____. SRL TG-JIU, invocand o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 46.155,22 lei.
In motivarea cererii, s-a aratat ca intre parti s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr.12 din 14.01.2010, in baza caruia SC _____. SRL se obliga sa livreze produse in vederea comercializarii acestora, iar SC ______.. SRL sa plateasca pretul stabilit prin contract.
Creditorul sustine ca a furnizat marfa si a emis facturi fiscale acceptate la plata de catre debitoare prin semnare si stampilare, facturi scadente la 90 de zile de la emitere.
Mai arata creditorul ca, debitorul a emis 4 bilete la ordin, la data scadentei fiind refuzate la plata pentru lipsa de disponibil in cont, biletele fiind investite de catre Judecatoria Tg-Jiu.
In dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar in copie, contractul de vanzare-cumparare nr.40 din 10.03.2011, anexa 1 la contract, facturi fiscale si bilete la ordin.
La data de 5.01.2012, debitoarea formuleaza contestatie la cererea de deschidere a procedurii insolventei, solicitand respingerea cererii si aratand ca nu este in stare de insolventa, iar creditoarea nu are o creanta certa, lichida si exigibila.
In motivarea contestatiei, debitorul a aratat ca intre parti au existat relatii comerciale in baza carora a solicitat achizitionarea unei cantitati de marfa de o anumita calitate, in schimb creditorul a livrat o marfa de calitate inferioara, motiv pentru care a fost restituita toata marfa in valoare de 46.155 lei, conform procesului verbal din data de 30.05.2011.
La data de 7.02.2012, debitoarea a depus la dosar concluzii scrise si copie dupa procesul verbal din 30.05.2011, solicitand admiterea contestatiei si respingerea cererii formulata de creditor pentru deschiderea procedurii generale a insolventei, aratand ca cererea nu indeplineste conditiile prevazute de art.379 Cod pr.civila, creanta nu este certa, lichida si exigibila.
Judecatorul sindic, analizand actele si lucrarile dosarului, va respinge contestatia debitorului, va admite cererea creditorului, va dispune deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului si va numi administrator judiciar pe _____ SPRL, avand in vedere urmatoarea motivare.
La data de 3.11.2011, SC ________ SRL CRAIOVA depune la Tribunalul Gorj o cerere de deschidere a procedurii falimentului impotriva debitorului SC ______.. SRL, invocand faptul ca are impotriva acesteia o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 46.155,22 lei, reprezentand valoarea unor facturi emise in baza contractului nr.12 din 14.01.2010.
Din actele si lucrarile dosarului, rezulta ca SC _____.. SRL a livrat marfa debitoarei SC ______.. SRL TG-JIU, intre parti derulandu-se relatii comerciale, recunoscute si de debitoare, fiind depus la dosar contractul de vanzare-cumparare nr.40 din 10.03.2011, actul aditional nr.1 la contract, factura seria DJ BAC nr.00145999, emisa la 26.05.2011, pentru suma de 14.368,38 lei, care poarta semnatura si stampila debitoarei, factura DJ BAC 0014070 din 24.05.2011, pentru suma de 7.772,7 lei, care de asemenea poarta semnatura si stampila debitoarei, factura DJ BSC 0013381 din 17.03.2011, pentru suma de 98,21 lei, factura DJ BAC nr.0013378 din 17.03.2011 pentru suma de 6.524,63 lei, factura DJ BAC 0013380 din 17.03.2011, pentru suma de 1810,4 lei.
In contestatie debitorul sustine ca, a primit marfa de la creditoare, dar aceasta a fost expirata, in valoare de 12.310 lei, ca marfa din factura 599 din 26.05.2011 a fost returnata, impreuna cu restul de marfa in valoare de 18.876 lei. Apararea debitorului face referire la un proces verbal din 30.05.2011 care poarta semnatura reprezentantului legal al ZM si stampila debitoarei, dar nu este stampilat cu stampila creditoarei, iar cealalta semnatura care apare in procesul verbal nu se cunoaste a carei persoana este.
Judecatorul sindic constata ca, debitorul nu a dovedit returnarea marfii in totalitate catre creditoare, dimpotriva creditoarea a dovedit ca a livrat marfa acesteia si facturile emise au fost insusite de debitoare.
Mai mult decat atat, pentru a-si achita obligatiile contractuale, debitoarea a emis bilete la ordin, refuzate la plata din lipsa de disponibil, pentru sumele 7762,7 lei, emis la 24.05.2011, pentru 7420,16 lei, emis la 6.04.2011, pentru 8433,24 lei, emis la 22.03.2011, pentru 6170,74 lei, emis la 27.04.2011, ceea ce dovedeste ca aceasta cunostea faptul ca avea sume de plata catre creditoare, biletele la ordin fiind emise inainte de incheierea acestui proces verbal, din 30.05.2011.
Creditoarea are o creanta certa, lichida si exigibila, iar debitoarea nu a dovedit plata acestei creante si nici faptul ca nu s-ar afla in incapacitate de plata.
Fata de aceste considerente, va fi respinsa contestatia debitorului ca nefondata, se va admite cererea creditorului si se va deschide procedura generala a insolventei.
Vazand si disp.art.31-34 din Legea 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge contestatia formulata de debitorul SC _____.. SRL , cu sediul in Tg-Jiu,_____, judetul Gorj, CIF RO ___.., numar de ordine in registrul comertului J18/______...
Admite cererea formulata de creditorul SC _____.. SRL, cu sediul in Craiova, strada _______ judetul Dolj, CUI RO ____.., numar de ordine in registrul comertului J16/______..
In temeiul art.33 alin.6, din Legea privind procedura insolventei,
Dispune deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva debitorului SC _____.. SRL.
In temeiul art.34 din Legea privind procedura insolventei,
Numeste administrator judiciar pe _____. SPRL TG-JIU, care va indeplini atributiile prevazute de art.20 din Legea 85/2006, cu un onorariu provizoriu lunar de 500 lei.
In temeiul art.61 din Legea privind procedura insolventei,
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului creditorului si Oficiului registrului comertului de pe langa Tribunalul Gorj in vederea efectuarii mentiunii, prin publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa.
In temeiul art.61 din Legea privind procedura insolventei,
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor si Oficiului Registrului Comertului, prin Buletinul Procedurilor de Insolventa, in vederea efectuarii de mentiuni in temeiul art.61 Legea privind procedura insolventei;
In temeiul art.62 din Legea privind procedura insolventei,
Fixeaza termenul limita pentru depunerea cererilor de creanta la 16 martie 2012.
Fixeaza termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar al creantelor la 20 martie 2012 ;
Fixeaza termenul pentru depunerea eventualelor contestatii la 30 martie 2012;
Fixeaza termenul pentru solutionarea eventualelor contestatii la 3 aprilie 2012, si pentru afisarea tabelului definitiv al creantelor la 3 aprilie 2012;
Fixeaza data sedintei adunarii creditorilor la data de 3 aprilie 2012, ora 9,00 la sediul Tribunalului Gorj si convoaca creditorii debitorului.
Dispune trimiterea notificarilor catre toti creditorii, de catre administratorul judiciar.
In temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolventei.
Dispune deschiderea de catre debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, in termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. In caz de neindeplinire a atributiei, contul va fi deschis de catre lichidatorul judiciar.
Termen la 20 martie 2012 .
Cu recurs .
Pronuntata in sedinta publica din 7 februarie 2011, la Tribunalul Gorj . Judecator sindic , Grefier-sindic ,
. .