Faliment.Stare de insolventa iminenta

Sentinta comerciala nr. 2380 din data de 23.11.2011 pronunțată de Tribunalul Valcea


Faliment.Stare de insolventa iminenta

Temeiul juridic al cererii il constituie dispozitiile art.27 alin.1 si 2 din Legea nr.85/2006, conform carora "(1) Debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
(2) Va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi si debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta."
Starea de insolventa iminenta este definita de art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din lege, in sensul ca "1. insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile:
b) insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei."
In acest caz aprecierea aparitiei starii de insolventa apartine debitorului, tinand cont de perspectiva acumularii de datorii in urmatorul interval de timp si absenta surselor de lichiditati pentru acoperirea lor, existenta unor stocuri de marfa nevandabila care determina blocari de cash pe termen nedefinit etc.
In speta, cele aratate de debitoare cu privire absenta surselor de lichiditati si la blocarea stocurilor de materii prime sunt dovedite cu actele depuse la dosar, acte ce confirma existenta popririi conturilor debitoarei si a sechestrarii bunurilor mobile descrise in cerere.
Fata de cele expuse mai sus, intrucat din inscrisurile depuse rezulta ca nivelul creantelor contractate de debitor scadente se ridica la cuantumul de 48.119.441, creante ce nu pot fi achitate din cauza indisponibilizarilor sus-mentionate, instanta constata ca in speta sunt incidente prevederile art.27 alin.2) raportate la cele ale art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din Legea nr.85/2006. Sentinta nr.2380 din data de 23 noiembrie 2011 Tribunalul Valcea-Sectia Comerciala

La data de 17.11.2011 debitoarea SC I MG SRL a solicitat deschiderea procedurii generale a insolventei.
In motivare s-a aratat ca societatea are ca obiect de activitate productia de rezervoare sub presiune, si care are pusa in functiune o "Linie automata pentru formarea capacelor si elementelor sferice pentru vasele sub presiune", proiect de investitii inceput in anul 2007, cu accesarea fondurilor europene, societate de productie unica in tara prin specificul activitatii-constructii de echipamente si utilaje destinate industriei chimice, petrochimice si nucleare, cu peste 200 de salariati.
In continuare s-a aratat ca dincolo de climatul economic international actual, societatea s-a confruntat cu i scadere a comenzilor in ultima perioada, iar pana la revenirea pietei, resursele debitoarei sunt limitate, in conditiile in care datoriile scadente sunt purtatoare de dobanzi, penalitati si alte accesorii.
In plus, debitoarea a mentionat ca prin sentinta nr.yyyy/2010 a Tribunalului Olt aceasta a fost obligata la plata sumei de 4.251.698,22 lei plus dobanzi de 1.195.395, hotarare pusa in executare silita cu infiintarea popririi pe toate conturile bancare.
Tot in legatura cu executarea silita a sentintei sus-mentionate, se arata ca executorul judecatoresc a sechestrat cu ridicata bunurile mobile ce reprezentau materia prima pentru executarea contractelor in derulare si puse gaj in favoarea E, contracte incheiate in vederea platii ratelor de rambursare a creditului de investitii si a obligatiilor fata de bugetul consolidat al statului.
Fata de situatia descrisa mai sus, debitoarea a apreciat ca numai o esalonare a datoriilor intr-un program de reorganizare poate conduce la reluarea activitatii societatii.
Debitoarea a precizat ca nivelul datoriilor este de 48.119.441 lei la data de 31.10.2011, din care scadente intr-un an sunt 40.092.780 lei, iar societatea are in patrimoniu bunuri in valoare de 50.525.780 lei.
Prin urmare, in temeiul prevederilor art.27 alin.2) din Legea nr.85/2006 raportate la cele ale art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din lege s-a solicitat admiterea cererii formulate.
Fata de actele dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Temeiul juridic al cererii il constituie dispozitiile art.27 alin.1 si 2 din Legea nr.85/2006, conform carora "(1) Debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
(2) Va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi si debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta."
Starea de insolventa iminenta este definita de art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din lege, in sensul ca "1. insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile:
b) insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei."
In acest caz aprecierea aparitiei starii de insolventa apartine debitorului, tinand cont de perspectiva acumularii de datorii in urmatorul interval de timp si absenta surselor de lichiditati pentru acoperirea lor, existenta unor stocuri de marfa nevandabila care determina blocari de cash pe termen nedefinit etc.
In speta, cele aratate de debitoare cu privire absenta surselor de lichiditati si la blocarea stocurilor de materii prime sunt dovedite cu actele depuse la dosar, acte ce confirma existenta popririi conturilor debitoarei si a sechestrarii bunurilor mobile descrise in cerere.
Fata de cele expuse mai sus, intrucat din inscrisurile depuse rezulta ca nivelul creantelor contractate de debitor scadente se ridica la cuantumul de 48.119.441, creante ce nu pot fi achitate din cauza indisponibilizarilor sus-mentionate, instanta constata ca in speta sunt incidente prevederile art.27 alin.2) raportate la cele ale art.3 alin.1) pct.1 lit.b) din Legea nr.85/2006.
Prin urmare, in conformitate cu dispozitiile art.32 alin.1) teza I din Legea nr.85/2006, cererea a fost admisa, in sensul deschiderii procedurii generale a insolventei, cu desemnarea ca administrator judiciar a BC SPRL, dintre ofertele depuse la dosar, avand in vedere ca debitoarea nu a solicitat numirea unui administrator judiciar, conform prevederilor art.11 alin.1 lit.c) din lege.

Sursa: Portal.just.ro