Prin cererea adresata Judecatoriei Tulcea si inregistrata la nr. 1068/327/23.02.2007, reclamanta HT a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a actului de vanzare-cumparare incheiat in anul 1972 intre GV si VI, in calitate de vanzatori, si IC, in calitate de cumparator, cu repunerea partilor in situatia anterioara.
In motivare, reclamanta a aratat ca in anul 1993 intre parti s-a mai derulat un proces in care IC a chemat in judecata pe actuala reclamanta si fostul sot al acesteia in cadrul unei actiuni posesorii. La aceasta cerere de chemare in judecata reclamanta din prezenta cauza impreuna cu fostul sot au formulat cerere reconventionala prin care solicitau anularea antecontractului de vanzare-cumparare intocmit la sediul CAP M.Kogalniceanu in care vanzatori erau VI si GV si prin care s-a instrainat o suprafata de 1000 mp. si o casa compusa din 2 camere contra sumei de 5.500 lei.
Prin sentinta civila nr. 4196 din 3 nov.1993 cererea reconventionala a fost respinsa ca nefondata, iar in considerentele sentintei s-a aratat ca "nu se poate discuta despre constatarea nulitatii relative sau absolute pentru a se putea dispune anularea inscrisului".
Intr-adevar instanta a folosit expresia de "anularea inscrisului" si este bine stiut ca nulitatii relative i s-a rezervat in doctrina denumirea de anulabilitate, iar actul lovit de anulabilitate se numeste anulabil, spre deosebire de actul nul care este lovit de nulitate absoluta.
Chiar prin cererea reconventionala formulata la data de 3 febr.1992, reclamanta a solicitat anularea inscrisului sub semnatura privata pentru lipsa consimtamantului care reprezinta unul din cele doua cazuri principale de nulitate relativa.
Prin sentinta civila nr. 1516 din 28 mai 2007 a Judecatoriei Tulcea, s-a respins cererea formulata pentru autoritate de lucru judecat, constatandu-se ca, in dosarul nr. 3148/1993, prin Sentinta civila nr. 4196/1993 a fost respinsa cererea reconventionala a aceleasi reclamante prin care se solicita anularea antecontractului de vanzare-cumparare incheiat la 21.04.1972, si ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1201 Cod civil.
In recursul declarat de reclamanta HT, prin Decizia civila nr. 606/12 septembrie 2007, Tribunalul Tulcea a casat hotararea atacata si a trimis cauza spre rejudecare aceleasi instante, unde s-a format dosarul nr. 6342/327/2007, retinandu-se ca nu exista autoritate de lucru judecat.
In rejudecare, prin sentinta civila nr. 1270 din 13 mai 2008, s-a admis actiunea formulata si s-a constatat nulitatea absoluta a inscrisului sub semnatura privata incheiat la 21.04.1972, fiind respins capatul de cerere privind repunerea partilor in situatia anterioara.
Totodata, au fost obligati paratii la plata sumei de 218,6 lei fiecare, catre reclamanta, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta in sensul aratat, prima instanta a retinut ca legea in vigoare la momentul incheierii actului - art. 11 din Decretul nr. 144/1958 - prevedea necesitatea formei autentice a actelor de instrainare privind terenurile, cu sau fara constructii, sub sanctiunea nulitatii absolute.
S-a mai subliniat ca inscrisul sub semnatura privata intitulat "act de vanzare-cumparare" incheiat la data de 21.04.1972 intre GV si VI, in calitate de vanzatori, si IC, in calitate de cumparator, nu poate valora act de vanzare-cumparare datorita lipsei formei autentice, insa, din examinarea vointei partilor, se retine ca acestea au inteles sa vanda si respectiv sa cumpere suprafata de 1000 mp teren situata in comuna Mihail Kogalniceanu, astfel ca prin conversiune poate valora antecontract de vanzare-cumparare.
Cum insa forma autentica era prevazuta potrivit legii in vigoare la acea data sub sanctiunea nulitatii absolute si antecontractul trebuia sa imbrace forma autentica prevazuta de lege.
Relativ la repunerea partilor in situatia anterioara, s-a mentionat ca paratului IC i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul in cauza in baza Legii 18/1991 (titlul de proprietatenr.39163/1994), avand astfel un titlu valabil asupra terenului.
Indubitabil, pentru a se putea ajunge la o repunere a partilor la situatia anterioara, se impune a se constata nulitatea sau, dupa caz, a se dispune anularea actelor subsecvente celui incheiat in anul 1972, actele incheiate in anul 1991, respectiv titlul de proprietate si contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2109/2006 la B.N.P. G, fiind valabile sub aspectul tuturor conditiilor de valabilitate a unui act juridic, in conditiile in care nu au fost atacate si nu s-a dispus anularea acestora sau nu s-a constatat nulitatea absoluta a lor.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel paratul IC, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In expunerea motivelor de apel, se sustine ca reclamanta nu justifica un interes in promovarea actiunii, pentru ca vanzarea a avut loc si s-a achitat pretul solicitat chiar de catre aceasta, terenul a fost predat, nefiind de ignorat nici imprejurarea a si actul reclamantei era lovit de nulitate absoluta pentru ca nu era incheiat in forma autentica.
Apelantul mai invedereaza ca, in perioada anilor 1972 - 1989, imobilele se vindeau cu chitanta sub semnatura privata, intrucat dreptul de proprietate era limitat mai intai la 800 m.p. si mai tarziu, la 250 m.p., desi conventiile respective transferau in fapt imobilele, cumparatorii nu puteau dobandi decat posesia.
Se precizeaza, in continuare, de catre apelant ca,dupa obtinerea titlului de proprietate, a detinut terenul pana in anul 2006, cand l-a instrainat,astfel ca nu se poate desfiinta o conventie dupa 35 ani, desi reclamanta a beneficiat financiar ca urmare a incheierii actului si desi invoca faptul ca este proprietar, propriul act era lovit de nulitate absoluta.
Prin Decizia civila nr. 202 din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Tulcea, s-a respins apelul declarat ca nefondat, fiind obligat apelantul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, catre intimata HT, insa impotriva hotararii s-a promovat recurs, iar Curtea de Apel Constanta, prin Decizia civila nr. 215 din 17 iunie 2009, dispunand casarea deciziei recurate, a trimis cauza Tribunalului Tulcea pentru solutionare in recurs, intrucat actiunea reclamantei priveste un drept real imobiliar, are caracter patrimonial, fiind evaluabila in lei si valoarea imobilului este inferioara sumei de 100.000 lei.
In recurs, s-a format dosarul nr. 1828/88/20.07.2009.
Examinand recursul, prin prisma criticilor aduse, tribunalul constata ca acesta nu este intemeiat.
Astfel, nulitatea, ca sanctiune, s-a impus pentru a lipsi actul juridic, respectiv actul de vanzare-cumparare din 21 aprilie 1972, de efectele contrarii normelor juridice edictate, pentru incheierea sa valabila deoarece, prin Decretul nr. 144/1958, se interzicea instrainarea terenurilor, cu sau fara constructii, prin inscris sub semnatura privata, actul normativ incident impunand si conditia autorizarii prealabile a vanzarii de catre comitetele executive ale sfaturilor populare, ce, in speta, nu a fost realizata.
In general, principiul aplicabil exteriorizarii consimtamantului este acela al consensualismului, ceea ce inseamna ca partile sunt libere sa aleaga forma de interiorizare a vointei lor, asa incat simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul juridic sa fie valabil incheiat, insa de la acest principiu exista si exceptii, cum este cel al actelor solemne, in cazul carora, manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o forma speciala, a carei neindeplinire atrage nulitatea absoluta a actului, cum s-a intamplat in cazul partilor.
Incidenta nulitatii impiedica nasterea oricareia dintre obligatiile asumate, implicit a obligatiei de a preda bunul, respectiv de a plati pretul,dar si a celei de a transmite proprietatea.
Un consimtamant exprimat intr-un act nul pentru vicii de forma poate produce insa efecte juridice, chiar daca sunt specifice unui alt act, echivalent cu actul nul, constituind elementul ce poate ramane valabil chiar interiorizat intr-o forma nevalabila, si care atrage valabilitatea actului in care actul nul se converteste.
In consecinta, un act nul pentru vicii de forma nu produce efectele scontate initial de parti, dar conversiunea "salveaza" ceea ce a ramas valabil exprimat: consimtamantul partilor, avand capacitatea necesara, exprimat in sensul vanzarii/cumpararii unui anumit bun; obiectul determinat/determinabil al actului si cauza acestuia.
In actul in discutie, in calitate de vanzatori figureaza GV si VI, desi in baza chitantei din 21 aprilie 1967, terenul in suprafata de 1000 m.p. fusese transmis doar catre VI, pe langa faptul ca lipseste consimtamantul sotiei pentru instrainarea bunului comun.
Dincolo de analiza strict teoretica a situatiei, este de relevat ca "vanzatorul" VI nu avea ce instraina in anul 1972 intrucat nu dobandise dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1000 m.p. intrucat, in baza chitantei din 1967, inscris sub semnatura privata, nu putea opera un atare transfer pentru ca, nici in acest caz, nu a fost respectata forma solemna impusa de Decretul nr. 144/1958 pentru valabilitatea actului incheiat.
In conditiile date, actul din 1972,lovit de nulitate absoluta,ca si contract de vanzare-cumparare nu poate produce efecte nici ca antecontract de vanzare-cumparare prin aplicarea conversiuni, pentru ca vanzatorii nu erau proprietarii bunului ce a format obiectul intelegerii partilor, si nu datorita lipsei formei autentice a antecontractului, forma autentica fiind ceruta numai pentru contract, pentru instrainarea efectiva.
Argumentele recurentului sunt, in parte justificate, dar nu conduc la respingerea actiunii intrucat instanta nu poate ignora aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 144/1958 si a sanctiunii prevazute pentru nerespectarea formei autentice, sustinerile sale intarind, de fapt, motivele de nelegalitate deja constatate de catre instanta de fond.
Cat priveste interesul in promovarea cererii, reclamanta reprezinta indiscutabil, un tert interesat in constatarea nulitatii absolute a actului de instrainare incheiat, cel putin in calitate de coposesor al terenului la data transmiterii in fapt a acestuia catre paratul-cumparator.
Avand in vedere aspectele prezentate, cum incidenta sanctiunii constatata este evidenta, tribunalul va respinge recursul declarat ca nefondat, cu consecinta mentinerii ca legala si temeinica a hotararii primei instante.
Facand si aplicarea dispozitiilor art. 274 Cod proc. civ., se va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs, catre intimata.
4