DREPTUL MUNCII
Art. 251 din Legea nr. 53/2003.
Nerespectarea dispozitiilor art. 251 din Legea nr. 53/2003 privind efectuarea cercetarii disciplinare. Nulitate absoluta decizie de concediere.
Potrivit art. 251 din Legea nr. 53/2003, sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura nu poate fi demisa, mai inainte de efectuarea cercetarii disciplinare, sens in care salariatul trebuie convocat in scris, de persoana imputernicita de catre angajator, sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii.
Decizia civila nr. 4199/11.09.2013-R (dosar nr. 4653/83/2012) Prin sentinta civila nr. 1278/LMA din 14 noiembrie 2012 pronuntata de T. S.M. in dosar nr. 4653/83/2012, s-a admis actiunea civila exercitata de reclamantul H.G., in contradictoriu cu parata SC "U" SRL.
S-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 5564/2012 emisa de parata.
S-a dispus reintegrarea reclamantului in functia avuta anterior concedierii.
Parata a fost obligata sa plateasca reclamantului drepturi egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de car ar fi beneficiat reclamantul, de la data concedierii pana la data reintegrarii.
Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta in acest mod, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele aspecte:
Prima instanta a retinut ca reclamantului i s-a desfacut contractul de munca prin Decizia nr.5564/ 9 mai 2012 pe motive disciplinare .
Potrivit art.251 Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, nicio masura, nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare. In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul trebuie convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data ora si locul intrevederii.
De asemenea, convocarea reprezinta prima etapa a cercetarii disciplinare, neregularitatea convocarii atragand nulitatea absoluta a procedurii de cercetare.
In cauza, convocarea emisa la 19 martie 2012 a fost expediata conform dovezilor de la filele 56, 57 la adresa din str. Balta Blonda nr.76, fiind returnata cu mentiunea destinatar mutat, in conditiile in care, anterior, unitatea parata a comunicat reclamantului alte acte (decizia de delegare, filele 44, 45, raspuns reclamatie fila 20), atat la adresa de mai sus, cat si la adresa din str. I. L. Caragiale nr.41, adresa pe care o cunostea si la care se si face referire in raspunsul la reclamatie emis la 1 martie 2012 sub nr.3108.
In consecinta, tribunalul a apreciat ca atat timp cat convocarea nu a fost efectiv adusa la cunostinta reclamantului, figurand ca mutat de la adresa, parata avea obligatia de a o recomunica si la adresa mandatarei, pentru a se asigura respectarea dreptului la aparare si legalitatea cercetarii disciplinare.
Totodata, nulitatea convocarii atrage nulitatea actelor subsecvente, inclusiv a deciziei de concediere, cu consecintele legale referitoare la drepturile salariale si la reintegrarea solicitata, instanta admitand actiunea astfel cum a fost formulata, conform art.78, 80 Codul muncii.
S-a mai retinut ca, desi nota de constatare ce a premers sanctionarii prin decizie a fost emisa de angajator la 30 martie 2012, aplicarea efectiva a sanctiunii desfacerii contractului individual de munca a avut loc cu depasirea termenului calendaristic de 30 de zile, doar la 9 mai 2012, ceea ce contravine prevederilor legale.
Impotriva acestei sentinte, in termen a declarat recurs parata-recurenta SC U. SRL Vetis solicitand in principal casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanta de fond, iar in subsidiar, modificarea in tot a hotararii atacate si pe cale de consecinta, respingerea actiunii introductive, cu cheltuieli de judecata.
In cuprinsul cererii de recurs au fost formulate urmatoarele critici:
-solutia primei instante este nelegala, fiind data cu incalcarea dispozitiilor legale in materia institutiei mandatului, in concret, dispozitiile art. 2012 alin. 1, 2017 alin. 1 si 2018 alin. 1 Cod procedura civila: conform contractului individual de munca si a actului aditional incheiat la acest contract, adresa de domiciliu declarata de angajat, precum si cea care figureaza in cartea sa de identitate, este adresa din str. Balta Blonda, nr. 76, judetul Satu Mare; in toata corespondenta adresata angajatorului de catre angajat, premergatoare litigiului, reclamantul nu a indicat o alta adresa de comunicare decat cea mai sus aratata; se mai precizeaza ca desemnarea unui domiciliu procedural ales de catre reclamant s-a facut abia la momentul promovarii actiunii in instanta; prin urmare, in mod gresit prima instanta a apreciat ca angajatorul avea obligatia recomunicarii deciziei de concediere si la adresa mandatarei, intrucat prin aceasta procura mandantul nu si-a desemnat un domiciliu ales la adresa mandatarei, in cuprinsul acesteia fiind individualizate in mod expres activitatile pe care aceasta este imputernicita sa le efectueze in raporturile cu recurenta (sa ridice in numele reclamantului de la locul de munca: salariul, statul de plata si dovada punctajului); este adevarat ca in cuprinsul procurii se precizeaza ca mandatara "va putea ridica corespondenta" reclamantului, insa intelesul unei astfel de dispozitii nu poate fi acela ca tertii sunt obligati sa trimita corespondenta la adresa mandatarei, ci dimpotriva ca mandatara este cea care poate sa ridice corespondenta adresata mandantului, inclusiv la adresa de domiciliu;
-desi prima instanta arata ca recurenta, cunoscand adresa mandatarei ar fi trebuit sa comunice convocarea si la adresa acesteia, pentru a se asigura de respectarea dreptului la aparare, se precizeaza ca, inclusiv corespondenta care se circumscrie limitelor mandatului si care a fost expediata atat la adresa mandatarei, cat si la adresele mandantului, cu rea-credinta nu a fost preluata de nici una din aceste persoane.
-in masura in care instanta de recurs, apreciind ca legala procedura de convocare la cercetarea prealabila, urmeaza sa retina cauza spre judecata, solicitandu-se respingerea actiunii introductive, masura concedierii dispunandu-se ca urmare a incalcarii de catre reclamant a prevederilor inscrise la pct. M, al. 2, lit. a,g,e din contractul colectiv de munca;
S-a mai arata ca decizia de concediere a fost operata corespunzator, conform dispozitiilor legale, fiind inregistrata la ITM Satu Mare, sub nr. 407089/15.12.2009.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 251 alin. 3; art. 248 lit. e din Codul Muncii; art. 2012; 2017; 2018 Cod civil; art. 299 Cod procedura civila, art. 300 alin. 23; 3 Cod procedura civila .
Examinand recursul, prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu conform art. 306 Cod procedura civila, Curtea a apreciat ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Art. 251 din Legea nr. 53/2003 prevede ca, sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea cercetarii disciplinare, sens in care salariatul trebuie convocat, in scris, de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii.
Referitor la regularitatea convocarii s-a retinut ca este de observat ca, intr-adevar adresa de domiciliu indicata de reclamant prin contractul individual de munca, respectiv in corespondenta adresata angajatorului este aceea din str. Balta Blonda, nr. 76, judetul Satu Mare, adresa la care a si fost expediata convocarea emisa la 19 martie 2012, convocare ce a fost insa returnata cu mentiunea "destinatar mutat".
In atare situatie, si avand in vedere faptul ca insasi recurenta a mai comunicat reclamantului o serie de acte si la o alta adresa (aceea a mandatarului din strada I.L.Caragiale, nr. 41), se impunea ca si convocarea pentru efectuarea cercetarii disciplinare sa fie recomunicata si la aceasta adresa, pentru a se asigura respectarea dreptului la aparare a reclamantului.
In acest sens, s-a retinut ca in lipsa unor dispozitii exprese privitoare la comunicarea convocarii, sunt aplicabile dispozitiile procedurale generale care prevad ca inmanarea actelor de procedura se face la domiciliul sau resedinta celui citat, sau in orice alt loc de care are cunostinta cel care face comunicarea, in asa fel incat persoana vizata sa ia efectiv la cunostinta despre actul respectiv.
In alta ordine de idei, Curtea a apreciat ca in mod corect a retinut instanta de fond nerespectarea de catre parata-recurenta a dispozitiilor art. 252 alin. 1 Codul Muncii, privind termenul de prescriptie a aplicarii sanctiunii disciplinare.
Astfel, potrivit acestui text de lege angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei .
In cauza, se prezuma ca angajatorul a luat cunostinta de savarsirea abaterii disciplinare (neprezentarea la locul de munca) inca de la data producerii acesteia (08.03.2012-19.03.2012).
Insa, chiar daca s-ar lua in considerare -asa cum a procedat instanta de fond- data de 30 martie 2012, cand s-a emis nota de constatare (fila 51 dosar de fond), si intr-o astfel de ipostaza aplicarea sanctiunii disciplinare s-a facut cu depasirea termenului prevazut de lege, de 30 de zile.
Fata de considerentele ce preced, Curtea in temeiul art. 304 ind.1 si art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat, fara cheltuieli de judecata, nefiind solicitate de intimat.