Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Fond -Contencios administrativ- sesizare Curte de Conturi-inadmisibilitate Sentinta civila nr. 404 din data de 12.03.2009
pronunțată de Tribunalul Tulcea

Dosar nr. 2922/88/2008
SENTINTA CIVILA Nr. 404
Sedinta publica de la 12 Martie 2009
Prin Incheierea nr. 44/05 decembrie 2008, Curtea de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi Tulcea a sesizat Tribunalul Tulcea, sesizare inregistrata sub nr. 2922/88/09 decembrie 2008, solicitand urmatoarele:
- stabilirea raspunderii juridice si obligarea la plata, in solidar, in favoarea Consiliului Judetean Tulcea, a domnilor ...., pentru prejudiciul in suma de 524.310 lei si dobanda de 71.638 lei, precum si pentru dobanda calculata dupa data de 14 decembrie 2008, si pana la data recuperarii prejudiciului de la persoanele raspunzatoare;
- stabilirea raspunderii juridice si obligarea la plata, in solidar, in favoarea Consiliului Judetean Tulcea, a domnilor ..., pentru prejudiciul in suma de 84143 lei si dobanda in suma de 14.313 lei aferenta acestui prejudiciu, precum si dobanda calculata dupa data de 14 noiembrie 2008 si pana la data recuperarii prejudiciului de la persoanele raspunzatoare;
- stabilirea raspunderii juridice si obligarea la plata, in solidar, in favoarea Consiliului Judetean Tulcea, a domnilor ..., pentru prejudiciul in suma de 38.807 lei, si dobanda de 5460 lei, precum si pentru dobanda calculata dupa data de 14 noiembrie 2008 si pana la data recuperarii prejudiciului de la persoanele raspunzatoare.
Prin Incheierea mentionata ca s-a retinut ca paratii - ..., care au semnat Acordul/Contractul Colectiv de Munca si ..., care a acordat viza de control financiar preventiv propriu, pentru suma de 524.310 lei, ..., director executiv adjunct, care a acordat viza de control financiar preventiv propriu, pentru suma de 84.143 lei si ..., care a acordat viza de control financiar preventiv propriu, pentru suma de 38.807 lei, datoreaza Consiliului Judetean Tulcea, judet Tulcea, suma totala de 647.260 lei si dobanda de 91.411 lei, si dobanda in continuare, incepand cu 14 noiembrie 2008, pentru plata unor drepturi salariale neprevazute de legislatia in vigoare.
Alaturat Incheierii nr.44 din 05 decembrie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar nr. 1102 din 14 noiembrie 2008, cu anexele acestuia, explicatiile scrise ale paratilor, facturi, registru de casa, situatii centralizatoare ale sumelor calculate, practica judiciara si alte inscrisuri.
La termenul de judecata din 12 martie 2009, instanta a invocat, din oficiu, exceptia inadmisibilitatii sesizarii, ca urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 217/2008, ce modifica Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi.
In aparare, Consiliul Judetean Tulcea, a formulat intampinare invocand exceptia inadmisibilitatii sesizarii in raport de modificarile aduse Legii nr.94/1992 prin Legea nr.217/2008 (art.32 al.3 din Legea nr.92/1992), iar pe fond admiterea sesizarii.
Examinand cauza, in raport cu exceptia invocata, instanta retine ca, prin raportul de control intermediar nr. 1102 din 14 noiembrie 2008, intocmit ca urmare a verificarii contului anual de executie si a bilantului contabil pentru anul 2007 al Consiliului Judetean Tulcea, s-a constatat ca bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 647.260 lei, la care se adauga dobanda aferenta reprezentand drepturi speciale acordate salariatilor - functionari publici si personal contractual, pentru refacerea capacitatii de munca, securitatii muncii si asigurarea protectiei speciale, conform acordului/contractului colectiv de munca nr.2.805/2006, prin aceasta fiind incalcate prevederile art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006, art. 54 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, art. 7 din O.G. nr. 119/1999, art. 8 alin. 1, art. 12 alin. 1 si art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1999, lipsa de temei legal rezultand si din adresa nr. 1107 din 23.01-2008.2008, emisa de catre D.M.P.S. TULCEA si, iar raspunderea pentru producerea prejudiciului revenind paratilor Bunduc Gheorghe - presedinte ..., care au acordat viza de control financiar preventiv propriu.
Insa, la data de 28 octombrie 2008, a intrat in vigoare Legea nr. 217/2008, pentru modificarea si completarea Legii nr. 94/1992, prin care s-au abrogat dispozitiile art. 40 si urm. care reglementau competenta materiala si teritoriala a instantelor Curtii de Conturi si care, ulterior, a fost preluata de instantele judecatoresti, odata cu preluarea judecatorilor financiari.
Actul normativ mentionat, in forma in vigoare, nu mai prevede posibilitatea Curtii de Conturi a Romaniei, prin Camerele de conturi judetene, de sesizare a instantei judecatoresti pentru stabilirea raspunderii civile pentru pagubele cauzate si plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar de catre administratori, gestionari si contabili, precum si de celelalte persoane supuse jurisdictiei Curtii de Conturi, art. 31 alin. 3 stipuland ca in situatiile in care se constata existenta unor abateri de la legalitate si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunica conducerii entitatii publice audiate aceasta stare de fapt, iar stabilirea intinderii prejudiciului si dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia revin acesteia.
De asemenea, in art. 1 alin. 4 din Legea nr. 94/1994, modificata prin legea nr. 217/2008, se prevede ca litigiile rezultate din activitatea Curtii de Conturi se solutioneaza de instantele judecatoresti specializate.
In consecinta, coroborand prevederile legale aratate, se concluzioneaza ca stabilirea raspunderii persoanelor vinovate si a intinderii prejudiciului se poate realiza de catre instantele judecatoresti numai la solicitarea entitatii publice verificate.
In aceste conditii, fata de prevederile legale mentionate, sesizarea Curtii de Conturi, promovata dupa data de 28 octombrie 2008, este inadmisibila si va fi respinsa ca atare, urmand ca entitatea publica controlata, prin conducerea sa, sa decida modul de valorificare a concluziilor raportului de control intocmit, dispozitiile legale incidente fiind de imediata aplicare.


Sursa: Portal.just.ro