Dosar nr.354/88/2009
R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA nr.317
Sedinta publica din data de 27 februarie 2009 Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si inregistrata la nr. 354/88/20 februarie 2009, "..." - TULCEA a solicitat suspendarea executarii notificarii emisa de catre A.R.B.D.D. Tulcea , la data de 18 februarie 2009, intrucat aplicarea acesteia ar conduce la crearea unui prejudiciu material substantial si moral, perturband grav si iremediabil drepturile a peste 1200 membri vanatori si a peste 40 de salariati ai reclamantei.
In motivare, reclamanta arata ca, la 18 februarie 2009 a primit o notificare de la A.R.B.D.D. TULCEA, prin care au fost anuntati ca activitatea de vanatoare este suspendata pe o perioada de 30 zile prin suspendarea autorizatiei de mediu nr. 1332 din 11.12.2008, cu toate ca si-a indeplinit obligatiile ce-i reveneau, respectiv are permis de vanatoare la speciile de pasari pentru sezonul 2008 - 2009, eliberat de catre Consiliul Judetean Tulcea, a raportat la 12 februarie 2009 situatia capturilor de vanatoare realizate in fondurile de vanatoare din teritoriul A.R.B.D.D., personalul din teren a anuntat agentii ecologi din zona eliberarea autorizatiilor pentru fondurile de vanatoare, verificandu-se in multe cazuri aceste autorizatii si conditiile de desfasurare a partidelor de vanatoare si intocmindu-se note de constatare.
Se mai sustine ca, intre parti a avut loc o sedinta comuna insa fara a avea vreo finalitate, astfel ca prin atitudinea sa, A.R.B.D.D. Tulcea creeaza un prejudiciu material semnificativ, iar recuperarea autorizatiilor de vanatoare si oprirea activitatii de vanatoare deja autorizata nu poate fi realizata decat in maxim 7 - 10 zile, in raport de suprafata mare totalizata de cel 13 fonduri de vanatoare gestionate.
Reclamanta invedereaza, in continuare, ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru ca masura luata nu are suport legal si niciun inscris nu probeaza ca au fost incalcate obligatiile inserate in autorizatia de mediu.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, in copie, plangerea prealabila din 20 februarie 2009, comenzi pentru vanatoare, autorizatii de vanatoare colective, permis nr. 1 din 27 iunie 2008, autorizatie nr. 24/7 ianuarie 2002, notificare nr. 105 din 19 februarie 2009, notificare nr. 50/22 ianuarie 2009, situatia faunei salbatice la care vanatoarea este permisa, precum si alte inscrisuri.
In aparare, A.R.B.D.D. Tulcea a depus intampinare prin care sustine ca reclamanta nu are permis pentru desfasurarea activitatii de vanatoare pentru sezonul 2008 - 2009, nu a raportat de 2 ori pe luna situatia capturilor de vanatoare, ci doar la 12 februarie 2009, nu a informat, pe cale oficiala, agentii ecologi din zona si nu a solicitat reprezentanti pentru toate partidele de vanatoare.
Examinand cererea, prin prisma probelor administrate si aspectelor invocate, instanta retine ca A.R.B.D.D. Tulcea a emis notificarea nr. 105 din 19 februarie 2009 prin care a comunicat A.J.V.P.S. TULCEA suspendarea, pentru o perioada de 30 zile, a autorizatiei de mediu nr. 1332 din 11 decembrie 2008, datorita nerespectarii conditiilor impuse la pct. 8, 9, 15 si 27, dar si pentru ca nu s-au respectat prevederile Legii nr. 82/1993, respectiv nu a obtinut autorizatia emisa de catre Consiliul Judetean Tulcea, dupa ce anterior se comunicase notificarea nr. 50/22 ianuarie 2009, prin care A.R.B.D.D. atentiona asupra incalcarii obligatiilor si fixa un termen la 30 ianuarie 2009, pentru aducerea la indeplinire a prevederilor punctelor 8, 9, 15 si 27 din autorizatie de mediu nr. 1332/11 decembrie 2008.
In autorizatia de mediu nr. 1332 din 11 decembrie 2008,
valabila de la 11 decembrie 2008 si pana la 14 mai 200, prin pct. 8, 9, 15 si 27 inserate in cuprinsul sau, s-au fixat in sarcina reclamantei urmatoarele obligatii:
- personalul de teren al asociatiei va anunta agentii ecologi A.R.B.D.D. din zona despre persoanele care au obtinut aceste autorizatii, fondul de vanatoare pentru care s-au eliberat acestea si perioada de vanatoare;
- la actiunile de vanatoare (pentru toate partidele de vanatoare), asociatia de vanatoare va notifica in timp util (telefonic s/sau prin fax) A.R.B.D.D. Tulcea si va solicita prezenta unui reprezentant A.R.B.D.D. pentru supravegherea respectarii legislatiei de mediu in vigoare si care va avea dreptul de a opri vanatoarea daca se constata nerespectarea prevederilor documentelor de reglementare emise de A.R.B.D.D., fiind interzisa desfasurarea actiunilor de vanatoare fara participarea reprezentantului A.R.B.D.D.;
- asociatia de vanatoare va raporta de 2 ori pe luna la A.R.B.D.D. capturile de vanatoare realizate pentru fiecare fond de vanatoare in parte si va respecta cotele de recolta aprobate pentru fiecare specie si pentru fiecare fond de vanatoare in parte;
In acest context, este de subliniat ca autorizatia de mediu a carei nerespectare se invoca nu a fost contestata de catre A.J.V.P.S. TULCEA, asa incat aceasta isi produce efectele, iar asociatia in discutie avea si are obligatia respectarii prevederilor sale.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond.
In situatia data, asociatia reclamanta nu a probat indeplinirea obligatiilor stabilite in sarcina sa si, in consecinta, respectarea conditiilor impuse prin autorizatia de mediu nr. 1332/11 decembrie 2008, respectiv nu a dovedit ca a notificat, prin telefon sau fax, A.R.B.D.D. Tulcea, pentru toate partidele de vanatoare desfasurate incepand cu 11 decembrie 2008, in vederea desemnarii unui reprezentant care sa supravegheze respectarea legislatiei in domeniu (pct. 9); ca a anuntat agentilor ecologi informatiile mentionate la pct. 8 din autorizatie; ca a raportat de 2 ori pe luna capturile de vanatoare realizate pentru fiecare fond de vanatoare (pct. 15) si respectiv ca a obtinut, in prealabil, permisul pentru desfasurarea activitatii eliberat de catre A.R.B.D.D., in conditiile in care cel anexat la dosar vizeaza autorizatia de mediu nr. 1165/16 iunie 2008.
In consecinta, neindeplinirea tuturor acestor obligatii nu poate justifica o suspendare a actului administrativ atacat, cat timp reclamanta cunostea continutul autorizatiei de mediu ce i-a fost eliberata, iar nerespectarea dispozitiilor sale nu ii poate fi decat imputabila, dupa cum exclusiv imputabil ii este si prejudiciul incercat, ca urmare a suspendarii autorizatiei de mediu nr. 1332/11.12.2008.
Asa fiind, cum in cauza nu se verifica indeplinirea cumulativa a cerintelor impuse prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanta urmeaza a respinge cererea de suspendare a executarii notificarii nr. 105 din 19 februarie 2009, emisa de catre A.R.B.D.D. Tulcea, ca nefondata.
1