Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Drepturi Salariale - Contencios Administrativ Sentinta civila nr. 776 din data de 04.04.2008
pronunțată de Tribunalul Tulcea

Sentinta Civila Nr. 776 din 04 Aprilie 2008
Pe rol judecarea cauzei civile avand ca obiect contencios administrativ formulata de reclamantii : G_.s.a. au chemat in judecata pe paratii MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE TULCEA si MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligati la plata primelor de concediu cuvenite pentru anii 2004, 2005 si 2006 si a sporului de fidelitate cuvenit reclamantilor pentru anul 2005, ambele sume actualizate cu rata inflatiei, calculate de la data nasterii drepturilor si pana la data efectuarii platii efective.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca prin art. 37 alin. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor s-a prevazut ca la plecarea politistilor in concediu de odihna, acestia primesc o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu.
Desi in baza acestui text, din anul 2004, reclamantii trebuiau sa beneficieze de prima de vacanta, aceste drepturi nu i-au fost acordate.
De la data intrarii in vigoare a Ordonantei Guvernului ce reglementeaza salarizarea politistilor nu a beneficiat deloc de prevederea referitoare la plata primei de vacanta, aceasta fiind suspendata odata cu intrarea in vigoare.
Reclamantii considera ca aceasta stare de fapt este total in afara legii, intrucat drepturile persoanelor incadrate in munca, nu pot face obiectul vreunei tranzactii sau limitari, ele sunt aparate de stat impotriva oricaror incalcari a manifestarilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De asemenea si conform art. 41, pct. 2 din Constitutia Romaniei, salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii, masurile de protectie privind concediul de odihna care este platit pentru prestarea muncii in conditii grele, precum si in alte situatii specifice.
Aceasta prevedere din Constitutie este coroborata cu prevederile art. 28 lit. e din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, care stipuleaza ca politistul are dreptul la concediul de odihna platit, concediu fara plata si invoiri platite.
De asemenea, s-au invocat dispozitiile art. 37 al. 2 din O.G 38/2003, potrivit cu care s-a stabilit ca la plecarea politistului in concediul legal de odihna se acorda o prima de concediu egala cu salariul de baza cuvenit pentru perioada de concediu.
Aplicarea acestor prevederi legale au fost suspendate succesiv prin legea bugetului de stat, respectiv pana la 31 decembrie 2004 prin art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003, pana la 31 decembrie 2005 prin art. 8 al. 7 din Legea 511/2004, pana la 31 decembrie 2006 prin art. 5 al. 5 din Legea 379/2005.
Dispozitiile art. 18 din Codul Muncii stipuleaza imperativ ca drepturile persoanelor incadrate in munca nu pot face obiectul vreunei tranzactii, renuntari sau limitari, ele fiind aparate de stat impotriva oricaror incalcari, a manifestarilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Reclamantii isi intemeiaza actiunea pe prevederile art. 21 si art. 52 al. 1 din Constitutia Romaniei, O.G nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor modificata si completata prin OG nr. 8 din 22.01.2004, Legea nr. 360/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, art. 56 si art. 64 din Legea nr. 24/2000 republicata, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, art. 2, pct. 1, lit. b, art. 109 al. 1 si art. 112 din Cod proc. civ. si art. 911 din Legea nr. 188/1999 si Legea 168/1999.
Paratul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii reclamantilor ca neintemeiata, intrucat dispozitiile legale referitoare la acordarea primei de concediu invocate de petenti au fost suspendate prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003. art. 8 alin. 7 din Legea 511/2004 si art. 5 alin. 5 din Legea 397/2005 pentru anii 2004, 2005 si 2006, astfel incat dispozitiile art. 37 alin. 2 din O.G. 58/2003 nu puteau produce efecte juridice pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006.
De asemenea a aratat ca exercitiul dreptului prevazut de art. 6 din O.G nr. 38/2003, a fost suspendat in anul 2005, apreciaza ca institutia nu poate fi obligata la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare in judecata, intrucat aceasta ar echivala cu recunoasterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a carui aplicare, in perioada de referinta, era suspendata.
Analizand cauza, functie de probele administrate, dispozitiile legale incidente in cauza, instanta retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 37 alin. 2 din O.G. 38/2003, privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor "la plecarea in concediul de odihna politistul primeste o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu".
Aplicarea acestei dispozitii si prin urmare acordarea primei de concediu a fost suspendata insa, prin actele normative ulterioare, astfel: prin art. 9 alin. 7 din Legea 507/2003, aplicarea dispozitiilor privind acordarea primei de concediu a fost suspendata pana la data de 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. 7 din Legea 511/2004 pana la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. 5 din Legea 397/2005, suspendarea s-a prelungit pana la 31 decembrie 2006.
Desi actele normative mentionate au prelungit succesiv suspendarea prevazuta referitoare la acordarea primei de concediu, acesta nu este un argument pentru a se considera ca dreptul nu mai exista, intrucat nu a fost desfiintat prin dispozitiile legale mentionate, ci doar a fost suspendat exercitiul acestui drept.
Din moment ce, printr-o lege anterioara, s-a reconstituit dreptul la prima pentru concediul de odihna, ulterior exercitiul acestui drept fiind suspendat, nu se poate considera ca acest drept nu a existat in toata aceasta perioada sau ca nu mai exista in prezent, deoarece s-ar incalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate.
Prin urmare, pentru ca dreptul prevazut intr-o dispozitie legala sa nu fie doar o obligatie lipsita de continut redusa la "nudum jus", acesta nu poate fi considerat ca nu a existat pe perioada anilor in care exercitiul lui a fost suspendat, iar nu inlaturat.
Astfel s-ar ajunge la situatia in care un drept patrimonial a carei existenta este recunoscuta, sa fie lipsit de existenta sa.
De aceea, respectarea principiului increderii in statul de drept care implica asigurarea aplicarii legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea unei tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poata fi impiedicata de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada in care sunt prevazute de lege.
In ce priveste sporul de fidelitate acesta se acorda in raport de dispozitiile art. 6 din O.G. 38/2003.
Chiar daca la nivelul anului 2005, s-a emis O.U.G. nr. 118/2004, prin care s-a suspendat acordarea acestuia, totusi, aceasta nu inseamna inlaturarea dreptului la sporul de fidelitate stabilit prin legea organica privind salarizarea politistilor.
In consecinta, reclamantilor, avand calitatea de functionar public cu statut special - politist, asa cum rezulta din adresa nr. 26827 din 29.02.2008, li se cuvine prima de concediu pentru anii 2004 - 2006 si sporul de fidelitate pentru anul 2005.
Prin urmare, va fi admisa actiunea reclamantilor si vor fi obligate paratii la plata catre reclamanti a primelor de concediu pentru perioada 2004 - 2006 si a sporului de fidelitate cuvenit pentru anul 2005, proportional cu timpul lucrat in cadrul celor doua institutii, respectiv la care au lucrat si la care lucreaza in prezent, sume ce se vor actualiza cu rata inflatiei ce se va calcula de la data nasterii dreptului si pana la achitarea integrala a debitului.
Urmeaza a fi obligat paratul Ministerul Economiei si Finantelor sa asigure fondurile necesare in vedere efectuarii platilor sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Sursa: Portal.just.ro