DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENTEI. NUMIREA ADMINISTRATORULUI JUDICIAR PROVIZORIU.
Din prevederile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 rezulta ca, in situatia conexarii cererii de deschidere a procedurii insolventei formulate de debitor cu o cerere formulata de un creditor, daca exista din partea ambilor solicitari privind numirea administratorului judiciar provizoriu, judecatorul sindic trebuie sa tina seama de propunerea facuta de catre creditor.
Prin incheierea pronuntata la data de 18.01.2010, judecatorul sindic a respins in principiu cererea de interventie in interes propriu formulata de S.C. S. S.R.L. si a admis cererea formulata de debitoarea S.C. D.I.G. S.R.L. Brasov de deschidere a procedurii generale a insolventei. A numit administrator judiciar pe C.I.I. F.M., pentru indeplinirea atributiilor prevazute de art. 20 din lege.
La pronuntarea acestei hotarari prima instanta a retinut ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 27, 28 si 32 din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii la cererea debitoarei.
Cererea de interventie a fost respinsa ca inadmisibila intrucat a fost formulata inainte de deschiderea procedurii.
Impotriva incheierii a declarat recurs creditoarea S.C. M.C. S.R.L., criticand-o numai in privinta dispozitiilor referitoare la numirea in calitate de administrator judiciar a Cabinetului Individual de Insolventa "F.M.".
In dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea invedereaza ca pe rolul instantelor de judecata au fost introduse impotriva debitoarei S.C. D.I.G S.R.L. mai multe cereri de deschidere a procedurii falimentului formulate de creditorii societatii. La randul sau, debitoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolventei.
Potrivit art. 31 alin. 4, instantele de judecata sesizate cu cererile creditorilor au procedat la conexarea acestora cu dosarul debitoarei. Analizand cererea debitoarei instanta a dispus deschiderea procedurii insolventei si numirea ca administrator judiciar a C I I "F.M.".
Instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, prin care legiuitorul a stabilit modalitatea de desemnare a administratorului judiciar, prioritate avand creditorii initiatori ai cererilor.
In speta, recurenta a solicitat prin cerere scrisa depusa la dosarul cauzei desemnarea in calitate de administrator judiciar provizoriu a C.I.T. S.P.R.L..
Avand in vedere caracterul imperativ al normei care legifereaza aceasta materie, precum si faptul ca legiuitorul a acordat prioritate de preferinta creditorilor, recurenta solicita desfiintarea in parte a hotararii atacate si numirea in calitate de administrator judiciar provizoriu a C.I.T. S.P.R.L..
Prin intampinarile depuse la dosar, intimatii : debitoarea S.C. D.I.G si creditorii S.C. I.I. S.R.L. si P.L. au solicitat in principal respingerea recursului formulat ca netemeinic, nesustinut, nelegal si nefondat si mentinerea in intregime a dispozitiilor incheierii de sedinta pronuntata in data de 18 ianuarie 2010 de catre Tribunalul Brasov in dosarul nr. 8014/62/2009.
In subsidiar, au solicitat :
- respingerea in parte a recursului formulat ca netemeinic, nesustinut, nelegal si nefondat in ceea ce priveste numirea in calitate de administrator judiciar a C.I.T. S.P.R.L. si modificarea in parte a dispozitiilor incheierii de sedinta pronuntate la data de 18 ianuarie 2010 de catre Tribunalul Brasov in dosarul nr.8014/62/2009, in sensul schimbarii administratorului judiciar C.I.I. F.M. si numirii ca administrator judiciar a Cabinetului Individual de Insolventa C.N. ;
- respingerea in parte a recursului formulat ca netemeinic, nesustinut, nelegal si nefondat in ceea ce priveste numirea in calitate de administrator judiciar a C I T S.P.R.L. si modificarea in parte a dispozitiilor incheierii atacate in sensul schimbarii administratorului judiciar C.I.I. F.M si numirii unui administrator judiciar cu respectarea criteriului marimii creantei prevazut de art. 11 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Intimatii sustin ca judecatorul sindic a dat o interpretare corecta dispozitiilor art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, avand in vedere faptul ca cererile creditorilor au fost conexate la cererea debitoarei, ca urmare, exista un singur dosar, ce are ca obiect cererea acesteia.
Administratorul judiciar, C.I.I. F.M a depus la dosar o adresa prin care invedereaza ca a efectuat in ultimii doi ani lucrari de evaluare pentru societatea debitoare, ca urmare, avand in vedere prevederile art. 79 si 80 alin. 2 lit. a, b, c, d si e din Legea nr. 85/2006, nu poate indeplini activitatea de administrator judiciar al acestei societati.
Examinand sentinta atacata in limitele motivelor de recurs, in raport de probele administrate si de dispozitiile legale in materie, curtea retine urmatoarele :
Problema controversata in cauza este interpretarea art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, in conformitate cu care, una dintre atributiile judecatorului sindic este : "desemnarea motivata, prin sentinta de deschidere a procedurii, dintre practicienii in insolventa compatibili care au depus oferta de servicii in acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, dupa caz, a lichidatorului care va administra procedura pana la confirmarea ori, dupa caz, inlocuirea sa de catre adunarea creditorilor sau creditorul care detine cel putin 50% din valoarea creantelor, fixarea remuneratiei in conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activitatii practicienilor in insolventa, precum si a atributiilor acestuia pentru aceasta perioada. Judecatorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de catre creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de catre debitor, daca cererea ii apartine. In situatia in care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicita numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de catre judecatorul-sindic din randul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. In caz de conexare se va tine seama de cererile creditorilor in ordinea marimii creantelor sau de cererea debitoarei, daca nu exista o cerere din partea unui creditor ;"
Dupa cum se observa, ca urmare a modificarii acestui text de lege prin Legea nr. 277/2009, dreptul de a desemna administratorul judiciar ii apartine titularului cererii introductive si numai in cazul in care acesta nu solicita desemnarea unui practician in insolventa, judecatorul sindic are posibilitatea de a desemna administratorul judiciar dintre practicienii care si-au depus oferta.
In situatia conexarii mai multor cereri de deschidere a procedurii insolventei, legea acorda prioritate creditorilor si numai daca nu exista o cerere din partea acestora, se va tine seama de cererea debitorului.
Interpretarea data de debitoare si cei doi creditori care au formulat intampinari, in sensul ca in situatia conexarii cererilor de deschidere a procedurii formulate de creditori la cererea formulata de debitor, conform art. 31 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, exista un singur titular al cererii, debitorul, este eronata fata de teza ultima din art. 11 alin. 1 lit. c, care reglementeaza modul de desemnare al administratorului judiciar in caz de conexare, fara a face distinctie intre cazurile in care se conexeaza doar cererile creditorilor, sau cererile creditorilor se conexeaza la cererea debitorului. De altfel, in situatia in care debitorul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii, legea nu ii da dreptul de a desemna administrator deci, obligatia judecatorului sindic de a tine seama de cererea debitorului "daca nu exista o cerere din partea creditorilor" opereaza doar in cazul conexarii cererilor creditorului la cererea debitorului.
Legitimarea procesuala recunoscuta de lege creditorilor cu privire la masura desemnarii administratorului judiciar este justificata, intrucat creditorii sunt principalii pagubiti ca urmare a ajungerii debitorului in stare de insolventa.
Fata de cele mai sus expuse, rezulta ca in mod gresit judecatorul sindic a desemnat administratorul judiciar solicitat de debitoare, in conditiile in care si unul dintre creditorii care au formulat cerere de deschidere a procedurii a solicitat numirea unui administrator judiciar.
O alta problema dedusa judecatii este aceea daca instanta ar fi trebuit sa desemneze administratorul judiciar solicitat de recurenta sau pe cel solicitat de catre intimatul P.L..
In acest sens, este de remarcat ca art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 acorda doar titularilor cererilor introductive dreptul de a solicita numirea administratorului judiciar.
Creditorul P.L. nu are aceasta calitate, avand in vedere ca cererea sa de deschidere a procedurii insolventei S.C. D I G, asa cum precizeaza chiar in concluziile scrise, nu a fost conexata la dosar pana la data deschiderii procedurii iar cererea depusa la dosar nu poare fi considerata decat o declaratie de creanta.
Ca urmare, solutia corecta ce se impunea era numirea administratorului judiciar solicitat de catre creditoarea S.C. M.C. S.R.L., a carei cerere de deschidere a procedurii insolventei a fost conexata la cererea debitoarei.
Creditorul majoritar nu este prejudiciat de aceasta masura, intrucat, desemnarea administratorului judiciar de catre judecatorul sindic prin hotararea de deschidere a procedurii este una provizorie, creditorii care detin cel putin 50 % din valoarea creantelor avand dreptul sa decida inlocuirea sa, potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
In raport de aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1, raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila, a fost admis recursul si s-a modificat in parte incheierea atacata, in sensul numirii in calitate de administrator judiciar provizoriu a C.I.T. S.P.R.L. Decizia nr. 194 / R /13.01.2010 a Curtii de Apel Brasov - Sectia Comerciala
3