Litigiu functionari publici. Indemnizatie dispozitiv primar
Recurentul reclamant cu functie de demnitate publica (primar) nu se incadreaza in categoriile prevazute de Legea 138/1999 si nu i se pot aplica nici dispozitiile Ordinului MAI nr. 496/2003 (nu este personal contractual sau functionar public) pentru a solicita indemnizatia de dispozitiv
Prin sentinta civila nr. 547/4.06.2009 pronuntata de Tribunalul Covasna s-a respins actiunea formulata de reclamantul F. I. impotriva paratului C.L.I. pentru plata indemnizatie de dispozitiv.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarele :
Reclamantul este functionar public in cadrul P.C.I.
Legea nr.138/1999, la care fac referire reclamantii, priveste salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii. Reclamantul nu face parte din institutiile ce fac obiectul de reglementare al legii de mai sus.
OUG nr.192/2002, astfel cum a fost modificata, privind drepturile de natura salariala, cuprinde reglementari privind sistemul de salarizare.Conform art.4 alin.2 din ordonanta, sistemul de salarizare cuprinde salariile de baza, sporurile, premiile, stimulentele si alte drepturi. Potrivit art.5 si urm. din lege, printre drepturile de care beneficiaza functionarii publici nu este enumerata si indemnizatia de dispozitiv.Art.13 din Legea nr.138/1999 face referire la indemnizatia de dispozitiv, dar aceasta este prevazuta pentru militari precum si personalul civil din institutiile publice respective.Ulterior, prin Ordinul nr.496/2003 a Ministerului Administratiei si Internelor s-au adus precizari cu privire la aceasta indemnizatie.
Astfel, la pct.9.2 se prevede ca "indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice.Potrivit pct.31.1 "prin personal civil in sensul prezentului ordin, se intelege functionarii publici si personalului contractual din Ministerul Administratiei si Internelor.
Faptul ca prin ordinul respectiv s-au adus precizari cu privire la indemnizatia de dispozitiv nu poate fi interpretat altfel decat in contextul Legii nr.138/1999 care a reglementat acordarea acestei indemnizatii, respectiv in legatura cu personalul militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.De altfel, chiar notiunea de "dispozitiv" are fara discutie o semnificatie militara. Instructiunile de aplicare a Legii nr.138/1999, date prin ordinul ministrului nu pot avea in vedere alte categorii de personal decat cele stabilite prin lege, deoarece acest lucru ar insemna o adaugare la lege.
Pe de alta parte, domeniul administratiei publice vizat prin ordin nu poate include decat personalul din structurile ministerului, deoarece atributiile privind reglementarile cu caracter general in ce priveste salarizarea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau partial de la bugetul de stat , bugetul asigurarilor sociale , bugetele locale si bugetele fondurilor speciale revin parlamentului ori guvernului.
Ca urmare acest ordin, prin sintagma "domeniul administratiei publice" se refera la personalul ce face parte din aparatul central al ministerului, din structurile, institutiile sau autoritatile subordonate.In acest sens s-a amintit Corpul de control al Primului Ministru, Directia Generala de Pasapoarte, Institutia Prefectului, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta etc. Unitatea administrativa comuna nu face parte din structura ministerului si nici nu este subordonata acestuia, iar fata de prevederile din actele normative mentionate, dupa cum s-a aratat, prin ordinul respectiv nu se poate adauga la lege. Pentru aceste considerente s-a respins actiunea.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul F.I.criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs s-a aratat ca urmare modificarilor de structura aparute la nivelul administratiei publice, generate de reorganizarea Guvernului in luna iulie 2003, prin Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr. 496/28.07.2003, se uniformizeaza sistemul de acordare a veniturilor salariale care isi desfasoara activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor doua domenii - cel al internelor cu cel al administratiei publice, in prezent Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
Fata de reglementarile anterioare aplicabile in materia salarizarii functionarilor din administratia publica, ordinul susmentionat aduce elemente de noutate, reasezand salarizarea functionarilor publici si a personalului contractual care isi desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice, dupa normele care anterior reorganizarii Ministerul Administratiei si Internelor erau aplicabile doar salariatilor din domeniul Internelor.
Personalul civil din Ministerul Internelor si Reformei Administrative beneficiaza de drepturile stabilite de Legea nr. 138/1999 cu exceptia celui din domeniul administratiei publice care, insa are doar beneficul dreptului prevazut la art.13 din lege. Art.14 din lege stabileste cuantumul indemnizatiei de 25% din salariul de baza care se acorda, printre alte categorii si salariatilor civili. Acordarea acestui drept salarial este prevazut de dispozitiile : pct.9.2 din Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/2003, care dispune in sensul ca:"indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice"si pct.31.1 din acelasi Ordin prevede ca:" prin personal civil, in sensul prezentului Ordin se intelege functionarii si personalul contractual din M.A.I.".
Ordinul nr. 496/2003 a fost emis in aplicarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.63/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor si a Legii nr.138/1999.Totodata, prin acest act normativ s-a urmarit eliminarea discrepantelor sub aspectul salarizarii dintre diferite categorii de personal si uniformizarea sistemului de salarizare al personalului aflat in subordinea si coordonarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative, nefacandu-se distinctie dintre administratia publica centrala si locala. Practica administrativa consacra acest drept.
In drept, acordarea acestei indemnizatii se intemeiaza pe prevederile pct.9.2 din Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003
Prin intampinare intimatul C.L.I. a lasat la aprecierea instantei solutia ce se va pronunta.
Analizand actele si lucrarile dosarelor, sentinta civila atacata raportat la motivele de recurs invocate Curtea constata ca recursul este nefondat.
Reclamantul recurent este primar al comunei I. asa cum precizeaza atat prin cererea de chemare in judecata cat si prin recurs.
Prima instanta a analizat actiunea reclamantului retinand calitatea sa de functionar public. De asemenea recurentul reclamant isi intemeiaza cererea de chemare in judecata si apoi cererea de recurs pe dispozitiile Ordinului 496/2003 emis de Ministrul Administratiei si Internelor prin care se specifica ca indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice , prin personal civil intelegandu-se functionari publici si personal contractual.
Se impune analizarea cererii reclamantului prin prisma calitatii pe care o are de primar al comunei I. si nu cea de functionar public in cadrul primariei.
Potrivit art. 1 si 3 din Legea nr. 215/2001 republicata primarii comunelor sunt autoritati executive, primari sunt autoritati ale administratiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.
Art. 25 din acelasi act normativ prevede ca " Alesii locali sunt primarul, consilierii locali, presedintele consiliului judetean si consilierii judeteni. In asigurarea liberului exercitiu al mandatului lor, acestia indeplinesc o functie de autoritate publica, beneficiind de dispozitiile legii penale cu privire la persoanele care indeplinesc o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat."
Art. 57 alin (5) dispune ca "pe durata mandatului, primarul si viceprimarul primesc o indemnizatie lunara, ca unica forma de remunerare a activitatii corespunzatoare functiei de primar, respectiv de viceprimar, si care reprezinta baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina in raport cu venitul salarial. Primarul si viceprimarul nu beneficiaza de sporul de vechime in munca si nici de alte sporuri prevazute de lege."
Fata de prevederile legale mentionate anterior , Curtea a constatat ca recurentul reclamant cu functie de demnitate publica (primar) nu se incadreaza in categoriile prevazute de Legea 138/1999 si nu i se pot aplica nici dispozitiile Ordinului MAI nr. 496/2003 (nu este personal contractual sau functionar public) pentru a solicita indemnizatia de dispozitiv.
Toate celelalte motive de recurs invocate se raporteaza la dreptul functionarilor publici la indemnizatie de dispozitiv. Acestea nu vor fi analizate nefiind incidente in speta.
Pentru aceste considerente Curtea in baza art. 312 alin 1 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct.9 si 304 indice 1 Cod procedura civila a respins recursul declarat si a mentinut sentinta civila atacata cu complinirea motivarii din prezenta decizie.
Decizia nr. 802/19.11.2009