Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Pense - nevalorificarea unei adeverinte de grupa care nu cuprinde si procentul Sentinta civila nr. 861 din data de 31.01.2013
pronunțată de Tribunalul Dolj

La data de 16.07.2012, contestatorul L.S. a formulat contestatie impotriva Hotararii Casei Nationale de Pensii Publice - Comisia Centrala de Contestatii si a deciziei de pensie nr. 314821/23.08.2011 emisa de intimata Casa Judeteana de Pensii Dolj, prin care a solicitat obligarea intimatei sa-i recalculeze si sa-i plateasca drepturile de pensie prin valorificarea adeverintei nr. 463/06.09.1994 emisa de SC COMMECHIM SA CRAIOVA. Prin contestatia dedusa judecatii, a solicitat anularea atat a hotararii Comisiei Centrale de Contestatii cat si a deciziei de pensie mentionate si obligarea intimatei Casa Judeteana de Pensii Dolj la valorificare si luarea in calcul la stabilirea pensiei, a perioadei lucrate in grupa a II-a de munca in perioada 20.09.1975-25.05.1994, asa cum rezulta din adeverinta nr. SC COMMECHIM SA CRAIOVA, obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie de la data depunerii dosarului de pensie, respectiv 01.07.2011, cu actualizarea sumei pana la data platii efective, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea contestatiei a aratat ca a intocmit dosarul de pensionare nr. 30610 din 01. 07. 2011, solicitand inscrierea la pensie anticipata partial si ca urmare, s-a emis Decizia de pensie nr. 314821 din 23.08.2011 prin care a stabilit pensia fara valorificarea perioadei 20.09.1975-25.05.1994 ca fiind lucrata in grupa a II-a, asa cum rezulta din adeverinta nr. 463/06.09.1994 emisa de SC COMMECHIM SA CRAIOVA .
Contestatorul s-a adresat Comisiei Centrale de Contestatii, iar aceasta a emis Hotararea nr. 1762 dom 07.06.2012, prin care s-a admis in parte contestatia formulata, valorificand activitatea desfasurata in grupa a II-a de munca in perioada 31.01.1973-06.09.1973, conform adeverintei nr. 294/07.06.2010 eliberata de SC Coremi SA Craiova.
Referitor la adeverinta nr. 463/06.11.2000 eliberata de SC COMMECHIM SA Craiova a precizat ca, aceasta a fost emisa inainte de intrarea in vigoare a actului normativ care impunea mentionarea procentului in care contestatorul a lucrat in grupa a II-a de munca, respectiv Ordinul nr. 590/2008, publicat in M.O. 665/24.09.2008 si ca la aceasta data nici cel putin S.C. COMMECHIM SA Craiova nu mai exista, fiind radiata in data de 17.02.2003.
A depus la dosar un set de inscrisuri si practica judiciara.
La termenul de la 11.10.2012 intimata Casa Judeteana de Pensii a depus intampinare si copia dosarului de pensie al contestatorului solicita respingerea contestatiei.
A invederat ca adeverinta nr. 463/06.11.2000 eliberata de S.C. COMMECIM SA Craiova nu a fost valorificata intrucat , in cuprinsul acesteia nu se precizeaza procentul raportat la programul normal de lucru, cat contestatorul a desfasurat activitate ce se incadreaza in grupa a II-a de munca, si adeverinta prezinta stersaturi, iar potrivit prevederilor art. 126 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, adeverintele prin care se atesta faptul ca in anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele si-ai desfasurat activitatea in locuri de munca incadrate in grupele I si/sau II de munca, se intocmesc potrivit modelului prevazut in anexa nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate in evidentele angajatorului sau ale detinatorilor legali de arhiva .
A mai aratat ca, in cuprinsul dispozitivului hotararii nr. 1762/07.06.2012 emisa de Comisia Centrala de Contestatii se mentioneaza ca decizia de pensie nr. 314821/23.08.2011 va putea fi revizuita in sensul valorificarii Ca stagiu de cotizare in grupa a II - a de munca, daca in termen de 30 de zile de la comunicarea hotararii, se prezinta o adeverinta eliberata conform modelului prevazut in anexa nr. 14 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.
Prin sentinta nr. 861/31.01.2013 instanta a respins cererea retinand urmatoarele:
Contestatorul a fost pensionat anticipat partial incepand cu data de 01.07.2011 prin decizia nr. 314821/23.08.2011.
La calculul cuantumului pensiei stabilita prin decizia nr. 314821/23.08.2011 intimata Casa Judeteana de Pensii Dolj, a refuzat valorificarea adeverintei nr. 463/06.11.2000 emisa de SC COMMECHIM SA Craiova, privind incadrarea in grupa a II-a de munca in perioada 20.09.1975 - 25.10.1994, invocand faptul aceasta adeverinta nu indeplineste toate cerintele pentru a putea fi valorificata, in sensul ca nu este precizat procentul raportat la programul normal de lucru, cat contestatorul a desfasurat aceasta activitate.
Decizia de pensie a fost contestata de catre reclamant la Casa Nationala de Pensii Publice - Comisia Centrala de Contestatii, care prin hotararea nr. 1762/07.06.2012 a admis in parte contestatia si a dispus revizuirea deciziei nr. 314821/23.08.2011 in sensul valorificarii activitatii desfasurate in grupa a II-a de munca in perioada 31.01.1973 - 06.09.1973, conform mentiunilor din adeverinta nr. 294/07.06.2010 eliberata de SC COREMI SA Craiova, stabilind totodata ca, valorificarea ca stagiu in grupa a II - a de munca pe perioada 20.09.1975 - 20.05.1994, daca in termen de 30 de zile de la comunicarea hotararii Comisiei Centrale de Contestatii, se prezinta o adeverinta eliberata conform modelului prevazut in anexa nr. 14 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2011.
Fata de adeverinta nr. 463/06.11.2011 intocmita si eliberata de angajatorul SC COMMECHIM SA Craiova, instanta apreciaza ca intimata in mod corect nu a luat-o in considerare la calculul pensiei contestatorului, deoarece aceasta nu indeplineste toate cerintele pentru a putea fi valorificata, in sensul ca nu este precizat procentul raportat la programul normal de lucru, cat contestatorul a desfasurat activitate ce se incadra in grupa a II-a de munca , aceasta si avand in vedere ca, in conformitate cu prevederile art. 126 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 , adeverintele prin care se atesta faptul ca in anumite perioade , anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele si-au desfasurat activitatea in locuri de munca incadrare in grupa I si/sau a II-a de munca se intocmesc potrivit modelului prevazut in anexa nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate in evidenta angajatorilor sau ale detinatorilor legali de arhive.
Ca o consecinta, sustinerile contestatorului conform carora unitatea angajatoare S.C. COMMECHIM SA Craiova a fost radiata, nu pot fi primite, atata timp cat exista posibilitatea obtinerii adeverintei intocmita potrivit prevederilor legale de la detinatorul legal de arhiva.
Fata de aceste considerente, instanta constata contestatia ca nefiind intemeiata, urmand a o respinge.

Sursa: Portal.just.ro