Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Plata ajutoare pensionare politisti Sentinta civila nr. 1243 din data de 23.09.2010
pronunțată de Tribunalul Dolj

Plata ajutoare pensionare politisti

La data de 15 iunie 2010 reclamantul J.I. a chemat in judecata paratii MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR-DIRECTIA GEN. REGLEMENTARI JURIDICE si INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIEI X, solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea paratilor la plata sumelor de bani cuvenite si neachitate, ce reprezinta ajutoare salariale compensatorii cu ocazia pensionarii sale pe motive medicale, conf. OG 38/2003, art. 27 al. 1 lit f si al. 2, sume actualizate cu indicele de inflatie la data achitarii efective si dobanzile eferente.
In motivare,arata ca la data de 01.11.2009 a fost functionar public cu statut special in cadrul IPJ X, iar de la aceasta data a fost pensionat conform Deciziei nr. 157870/12.01.2009.
Mai arata ca are o vechime in munca, ca politist, de 23 ani, 9 luni si 3 zile, iar varsta de 46 ani., iar conf. OG 38/2003 art. 27 al. 1, lit .f si al.2 , in total, i se cuvin 12 de salarii de baza nete.
Totodata, precizeaza ca tot prin art. 27 alin.2 se prevede ca la incetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie inaintea varstei legale de pensionare, respectiv 55 ani, beneficiaza de doua salarii pe an pana la implinirea varstei de 55 de ani, considerand ca i se cuvin 16 salarii intrucat are varsta de 46 de ani, iar in total 28 de salarii de baza nete conf. OG 38/2003.
In sustinerea cererii de chemare in judecata a depus la dosar copia cartii de identitate, copia deciziei de pensionare si extras OG 38/2003.
In drept, a intemeiat cererea pe dispoz. art. 2 pct. 1 lit b ind 1 art. 109 al. 1 si art. 112 c.p.c si art. 27 al. 1 lit . f si al . 2 din O.G .38/2003.
Paratul MAI a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive a MAI.
In motivare a aratat ca potrivit art.7 al.2 din OUG 230/2007 organizarea si functionarea MAI rezulta ca "ministrul administratiei si internelor are calitatea de ordonator principal de credite", iar prin art. 12 al. 5 se prevede ca ministrul stabileste prin ordin conducatorilor unitatilor si subunitatilor care au calitatea de ordonatori de credite, iar , conform anexei 8 la Ordinul S/263/08.08.2007 privind imputernicirea ordonatorilor de credite, seful IPJ X are calitate de ordonator tertiar de credite.
Mai precizeaza ca, conform prev. art.21 din L.500/2002 privind finantele publice, MAI are calitate de ordonator principal de credite si repartizeaza creditele bugetare aprobate pentru institutiile inferioare,iar atributiile privind stabilirea si plata drepturilor banesti de care beneficiaza fiecare politist ,sunt in competenta exclusiva a a sefului acestui inspectorat,respectiv IPJ X.
Pe fondul cauzei, solicita respingerea actiunii si precizeaza ca potrivit art. 27 din OG 38/2003 , la incetarea raporturilor de serviciu , cu drept de pensie, politistii beneficiau pentru activitatea depusa,de un ajutor stabilit in raport de salariul de baza net avut in luna schimbarii pozitiei de activitate, iar potrivit aceluiasi articol al.2 politistii la incetarea raporturilor de serviciu,cu drept de pensie, care incheie activitatea inainte de implinirea varstei de pensionare,mai beneficiaza pentru fiecare an intreg ramas pana la limita de varsta de un ajutor egal cu doua salarii de baza nete
Se mai precizeaza faptul ca potrivit art. 57 din OG 38/2003 drepturile banesti se acorda in limita fondurilor aprobate anual M.A.I.
La data de 23.09.2010 paratul IPJ X a depus intampinare , prin care a solicitat respingerea actiunii..
In motivare, a aratat ca potrivit art. 27 al.1 din OG 38/2003, la incetarea raporturilor de serviciu , cu drept de pensie, politistii beneficiaza pentru activitatea depusa, in functie de vechimea efectiva ca militar, politist, functionar public si personal contractual, de un ajutor stabilit in raport cu salariul de baza net avut in luna schimbarii pozitiei de activitate.
Precizeaza ca fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor ,aprobate pentru MAI prin L.18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009 sunt insuficiente, fiind utilizate ca urmare a deschiderilor de credite bugetare efectuate in a cest sens in perioada ianuarie-aprilie 2009,deschideri ce au cuprins solicitarile de acordare a ajutoarelor la trecerea in rezerva in perioada ianuarie - februarie si partial in luna martie 2009.
Arata ca IPJ X a facut demersurile necesare achitarii ajutoarelor cuvenite trecerii in rezerva a mai multor politisti,printre care si reclamantul, dar a fost in imposibilitatea efectuarii platilor intrucat pana in prezent nu au fost deschise creditele la aceasta natura de cheltuieli.
Cu privire la dobanda legala aferente sumelor pe care le solicita ,arata ca nu exista temei legal care sa permita plata acestor sume.
La data de 23.09.2010 paratul MAI a precizat ca reclamantul beneficiaza de un ajutor egal cu 28 de salarii, cuantumul total al sumei ce i se cuvine acestuia fiind de 43736 lei., iar cum rezulta din statele de plata din 24.02.2010 si 21.04.2010 reclamantului i s-au achitat sumele de 7435 lei si 4755 lei, ramanand un rest de plata de 31546 lei..
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a M.A.I. instanta a retinut ca aceasta nu este intemeiata.
Astfel, calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana paratului si cel care este subiect pasiv (este obligat) in raportul juridic dedus judecatii.
Este adevarat ca reclamantul nu are raporturi de serviciu directe cu MAI, insa acesta are calitatea de ordonator principal de credite, incumbandu-i obligatia legala de a depune diligentele necesare in vederea obtinerii creditelor bugetare necesare pentru asigurarea platii drepturilor banesti aferente perioadei solicitate.
Fata de toate aceste considerente, instanta constata ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a M.A.I. nu este intemeiata, urmand a fi respinsa.
In ceea ce priveste fondul cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca reclamantul a lucrat in cadrul IPJ X pana la data de 28.10.2009, iar prin decizia de pensie nr. 157870/12.01.2010, emisa de catre Casa de pensii a MAI, au incetat raporturile sale de serviciu, avand avand dreptul la pensie incepand cu dat de 01.11.2009, vechimea in serviciu fiind de 23 de ani,9 luni,3 zile.
Potrivit art. 27 alin. 1 lit. e din O.G. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, la incetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, politistii beneficiaza pentru activitatea depusa, in functie de vechimea efectiva ca militar, politist, functionar public si personal contractual in cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Telecomunicatii Speciale, precum si in structurile militare ale Ministerului Justitiei, de un ajutor stabilit in raport cu salariul de baza net avut in luna schimbarii pozitiei de activitate, in cazul reclamantului ajutorul fiind de 12 salarii .
Potrivit art.27 alin.2 din O.G. 38/2003, politistii, la incetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu si care incheie activitatea inainte de implinirea varstei de pensionare prevazute de reglementarile in vigoare, mai beneficiaza pentru fiecare an intreg ramas pana la limita de varsta de un ajutor egal cu doua salarii de baza nete, in cazul reclamantului care a avut varsta de 46 ani si 8luni la data pensionarii, prin raportare la varsta legala de pensionare de 55, rezultand un ajutor de 16 salarii.
In raport de cele retinute si avand in vedere cuantumul total al drepturilor cuvenite reclamantului precizat de paratul MAI in intampinare, respectiv 43736 lei, cuantum insusit de reclamant in fata instantei, s-a constatat ca reclamantul este indreptatit sa i se acorde de catre parati un ajutor egal cu suma 43736 lei , din care i-a fost achitata suma de 12190 lei, recunoscuta de reclamant, astfel ca acesta este indreptatit la plata diferentei de 31546 lei.
Fata de considerentele expuse, instanta a apreciat ca fiind intemeiata actiunea precizata formulata de reclamant , astfel ca va fi admisa, cu consecinta obligarii paratilor la plata catre reclamant a sumei de 31546 lei, reprezentand diferente ajutoare potrivit dispozitiilor art. 27 din OG 38/2003, actualizata potrivit indicelui de inflatie, de la data nasterii dreptului, la data platii efective, pentru o reparatie integrala avand in vedere faptul ca in materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de munca, se prezuma punerea in intarziere a angajatorului.
In ceea ce priveste dobanda legala, tribunalul a constatta cererea intemeiata in baza art. 1084 Cod Civil si, de asemenea, tribunalul a constatat ca acordarea dobanzii legale se poate cumula cu actualizarea cu indicele de inflatie intrucat cele doua modalitati de despagubire au finalitati diferite, respectiv dobanda avand menirea de a acoperi prejudiciul inregistrat prin lipsa de folosinta a sumelor de bani cuvenite, iar actualizarea cu indicele de inflatie, asa cum s-a aratat mai sus, are menirea de a acoperi prejudiciul produs ca urmare a devalorizarii monedei nationale .
In consecinta, au fost obligati paratii si la plata dobanzii legale la suma cuvenita .

Sursa: Portal.just.ro