Comunicare de informatii publice. Obligarea autoritatii administrative la comunicarea certificatului de urbanism, autorizatiei de construire si a intregii documentatii care a stat la baza emiterii autorizatiei de construire

Sentinta civila nr. 468/CA din data de 09.04.2015 pronunțată de Tribunalul Brasov

Prin sentinta civila nr. 468/CA din 09.4.2015(dosar nr. 4092/62/2014) a fost admisa in parte cererea formulata de reclamantii CM si CR in contradictoriu cu parata PRIMARIA COMUNEI F, obligata parata sa comunice reclamantilor certificatul de urbanism, autorizatia de construire si intreaga documentatie care a stat la baza emiterii autorizatiei de construire pentru imobilul -casa de locuit- din sat F, inscris in CF, nr. cad.4 proprietatea lui C S V si respinsa cererea cererea reclamantilor de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca prin cererea comunicata paratei la data de 19.3.2014(f.3,4), reclamantii au solicitat sa li se comunice la domiciliu documentele privind legalitatea si modalitatea de construire a imobilului-casa de locuit de catre C S V, edificat in sat F, inscris in CF, nr. cad. in imediata vecinatate a imobilului teren cu nr. cad (certificat de urbanism, autorizatia de construire, documentatia care a stat la baza autorizatiei de construire, inclusiv avizele de specialitate).
Potrivit Legii nr.554/2004, art.2 ind.1 lit.h constituie refuz nejustificat de a solutiona o cerere, exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea, iar conform alin.2 al aceluiasi articol se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.
Parata nu a dovedit ca a raspuns in termenul legal instituit de art. 7 din lege acestei cereri si nici nu si-a motivat in 5 zile refuzul comunicarii informatiilor solicitate.
In acest sens, instanta retine ca in acord cu art. 6 alin. 1 si alin.2 din aceeasi lege, orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi, informatiile de interes public iar autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal, accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituind unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale ratificate de Parlamentul Romaniei.
Conform art. 2 lit. b din lege, documentatia solicitata de reclamanti constituie o informatie de interes public intrucat emiterea autorizatiei de construire intra in atributiile compartimentului de specialitate din structura aparatului de specialitate al primarului, reprezentat de structura functionala desemnata prin notiunea de "primarie".
Potrivit art.3 din Legea nr.544/2001, asigurarea de catre autoritatile si institutiile publice a accesului la informatiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, iar in conformitate cu art.5 alin.1 din lege, fiecare autoritate sau institutie publica are obligatia sa comunice din oficiu anumite informatii de interes public, accesul la aceste informatii realizandu-¬se, astfel cum prevede alin.4 al aceluiasi articol, prin: a) afisare la sediul autoritatii sau al institutiei publice ori prin publicare in Monitorul Oficial al Romaniei sau in mijloacele de informare in masa, in publicatii proprii, precum si in pagina de Internet proprie; b) consultarea lor la sediul autoritatii sau al institutiei publice, in spatii special destinate acestui scop.
Indeplinirea obligatiei de a asigura publicitatea informatiilor din oficiu nu exclude posibilitatea ca aceste informatii sa fie comunicate si in conditiile art.6, care statueaza ca orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice informatiile de interes public, iar autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal.
Fara a deroga de la aceste norme generale, art.7 alin.21 din Legea nr.50/1991 prevede ca autorizatia de construire si anexele acesteia au caracter public si se pun la dispozitia publicului spre informare pe pagina proprie de internet a autoritatii administratiei publice emitente sau prin afisare la sediul acesteia, dupa caz.
Asigurarea accesului la aceste informatii publice in modalitatea aratata nu reprezinta decat componenta de publicitate din oficiu, care, asa cum s¬a aratat, nu o exclude pe aceea de comunicare a informatiilor publice la cerere, astfel ca indeplinirea obligatiei de publicare pe pagina de internet sau prin afisare la sediu nu justifica refuzul paratei de a furniza informatiile solicitate de reclamanti in conditiile art.6 din Legea nr.544/2001.
In ceea ce priveste incidenta art.7 alin.22 din Legea nr.50/1991, tribunalul retine ca autoritatile au obligatia de a respecta restrictiile impuse de legislatia in vigoare in legatura cu secretul comercial si industrial, proprietatea intelectuala, protejarea interesului public si privat, insa aceste restrictii nu pot limita accesul persoanelor la informatiile publice decat in conditiile prevazute de lege, fara a-¬l putea suprima.
In acest sens, alin.23 al art.7 mentioneaza ca autoritatile fac publica emiterea autorizatiei de construire si pun la dispozitia publicului informatii privind continutul autorizatiei de construire si al anexelor aferente, care includ toate conditiile necesare a fi indeplinite de solicitanti.
Prin urmare, parata este tinuta sa comunice reclamantei continutul autorizatiei de construire si a anexelor acesteia si sa ia, in acelasi timp, masurile ce se impun pentru a respecta secretul comercial si industrial, proprietatea intelectuala etc., fara a putea paraliza accesul reclamantei la informatiile solicitate.
In ceea ce priveste modalitatea practica de executare a cererii reclamantilor, tribunalul retine insa ca in acord cu art. 9 alin. 1 din lege, in cazul in care solicitarea de informatii implica realizarea de copii de pe documentele detinute de autoritatea sau institutia publica, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, in conditiile legii.
In consecinta, reclamantii trebuie sa se conformeze la randul lor dispozitiilor legale precitate.
In final, instanta retine ca reclamantii au solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata dar cererea este scutita de plata acestora iar in plus acestia nici nu au demonstrat avansarea vreunei sume in vederea sustinerii litigiului, sens in care acest capat va fi respins ca neintemeiat iar cererea va fi admisa numai in parte.

Sursa: Portal.just.ro