Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu le-au fost restituite sau nu au obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Din analiza textului legal de mai sus, reiese ca trimiterea expresa a legiuitorului la prevederile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005 conduce la concluzia ca persoana indreptatita poate solicita echivalentul valoric ce vizeaza numai domeniul de aplicare acestor acte normative.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 643/R din 24 aprilie 2013, G.O.
Prin Decizia civila nr. 643/R din 24 aprilie 2013, pronuntata in dosarul nr. 5064/30/2012, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de reclamanta P.D., fiind mentinuta Sentinta civila nr. 88 din 15 ianuarie 2013 a Tribunalului Timis, prin care s-a respins actiunea reclamantei, avand ca obiect acordarea de despagubiri materiale in baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Pentru a hotari astfel, Curtea a avut in vedere considerentele de mai jos.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoana care suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu le-au fost restituite sau nu au obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Din analiza textului legal de mai sus, reiese ca legiuitorul a stabilit doua conditii pentru acordarea despagubirilor reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate, si anume: aceste bunuri sa fii fost confiscare prin hotarare de condamnare sau, dupa caz, ca efect al masurii administrative cu caracter politic; bunurile respective sa nu fi fost restituite persoanei indreptatite sau aceasta sa nu fii obtinut despagubiri in echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, trimiterea expresa a legiuitorului la prevederile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005 conduce la concluzia ca persoana indreptatita poate solicita echivalentul valoric al bunurilor ce vizeaza numai domeniul de aplicare al acestor acte normative.
Or, in sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 247/2005 se inscriu numai bunurile imobile (terenuri cu sau fara constructii), precum si utilajele si instalatiile preluate odata cu imobilul, cu conditia sa existe fizic [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].
Aceasta teza se impune si din interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, care prevede ca "Acordarea de despagubiri in conditiile prevazute de alin. (1) lit. b) atrage incetarea de drept a procedurilor de solutionare a notificarilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare".
Prin aceasta maniera de reglementare legiuitorul a urmarit sa delimiteze natura bunurilor ce pot fi restituite prin echivalent in procedura Legii nr. 221/2009, cu inlaturarea posibilitatii parcurgerii unor proceduri paralele cu aceeasi finalitate.
De asemenea, intentia legiuitorului de a limita sfera bunurilor cu privire la care se pot acorda masuri reparatorii prin echivalent la cele care fac obiectul reglementarii Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005 reiese si din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, in care se arata ca adoptarea acestei solutii legislative a fost legata de procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001, ceea ce a facut ca unele persoane indreptatite, care au facut obiectul persecutiilor regimului totalitar si din proprietatea carora au fost preluate abuziv unele imobile confiscate ca atare prin art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, sa nu obtina vreo despagubire.
Ca atare, pe calea Legii nr. 221/2009 s-a urmarit o derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001 in sensul acordarii posibilitatii persoanelor indreptatite de a le fi acordate despagubiri pentru aceste bunuri, direct de catre instanta de judecata, fara a se intentiona o extindere a obiectului legilor anterioare de reparatie.
Astfel, avand in vedere ca prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat acordarea de despagubiri pentru prejudiciul material reprezentand contravaloarea bunurilor mobile lasate in gospodarie, contravaloarea lipsei de folosinta si contravaloarea reparatiilor necesare la imobil, Curtea apreciaza ca solutia primei instante a fost data cu aplicarea corecta a legii iar hotararea recurata cuprinde motivele pe care se sprijina.
In consecinta, in baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Curtea a respins ca neintemeiat recursul reclamantei.