Concediere colectiva. Inutilitatea aplicarii criteriilor de prioritate la concediere in cazul desfiintarii integrale a unui departament sau unei structuri distincte din cadrul unitatii. Admisibilitatea concedierii unui salariat ce exercita o functie eligibila intr-un organism sindical pentru motive care nu tin de persoana sa si nu vizeaza indeplinirea mandatului primit de la salariatii pe care-i reprezinta
- Legea nr. 53/2003 republicata, Codul muncii: art. 60 alin. (1) lit. g), art. 65, art. 69 alin. (2) lit. d), art. 69 alin. 3, art. 76 alin. (1) lit. c) si art. 220 alin. (1)
- Legea nr. 62/2011: art. 10
Dispozitiile art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, coroborate cu cele ale art. 69 alin. (2) lit. d) si art. 69 alin. (3) din Codul muncii, republicat, sunt aplicabile in situatia in care se desfiinteaza doar o parte din posturile aferente unui departament sau unei structuri, ca o entitate distincta, si este necesara realizarea unei departajari a salariatilor care ocupa acelasi tip de post. In ipoteza desfiintarii integrale a unui departament sau unei structuri distincte nu se poate pretinde angajatorului sa evalueze realizarea obiectivelor de performanta si sa aplice criterii de prioritate la concediere, dat fiind ca inceteaza contractele individuale de munca ale tuturor salariatilor acestui departament sau structuri distincte.
Legiuitorul a reglementat aplicarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere in scopul evitarii ca angajatorul sa savarseasca un abuz, respectiv sa procedeze la inlaturarea subiectiva a anumitor salariati.
Oportunitatea desfiintarii unui departament sau unei structuri distincte din cadrul unitatii angajatoare este o masura de management, care nu poate fi cenzurata de catre instanta de judecata, aceasta fiind tinuta sa verifice doar motivele de nelegalitate si netemeinicie ale deciziei de concediere raportat la cerintele dispozitiilor art. 65 din Codul muncii.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 60 alin. (1) lit. g) si art. 220 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu cele ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, rezulta ca legiuitorul a urmarit, ca o garantie a libertatii sindicale, asigurarea protectiei salariatilor ce exercita o functie eligibila intr-un organism sindical impotriva concedierii determinata de activitatea sindicala, respectiv de motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii pe care-i reprezinta, astfel incat concedierea acestor salariati pentru motive care nu tin de persoana angajatului este admisibila.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 1194 din 25 aprilie 2012, dr. C.P.
Prin sentinta civila nr. 2023/21.11.2011, pronuntata in dosarul nr. 2607/115/2011, Tribunalul Caras-Severin a respins actiunea formulata de reclamantul P.G.D. in contradictoriu cu parata Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. Calatori" S.A. - R.T.F.C. Banat-Oltenia, fara a acorda cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, prin decizia nr. 11BO/766/14.07.2011, emisa de parata Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. Calatori" S.A. - R.T.F.C. Banat Oltenia, reclamantului i-au incetat raporturile de munca in baza dispozitiilor art. 55 lit. c), art. 65, art. 66, art. 69 si urmatoarele din Codul muncii.
In fapt, in cadrul societatii parate au avut loc concedieri colective, masura ce a fost adoptata conform Programului de restructurare si redresare financiara a S.N.T.F.C. "C.F.R. Calatori" S.A. nr. 1/137/17.01.2011, pentru ca parata a avut dificultati economice si financiare, iar in gestionarea situatiei cu care s-a confruntat, printre alte masuri economice dispuse, s-a procedat si la concedieri colective, pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, masuri ce au fost adoptate pentru a avea ca efect reducerea cheltuielilor si cresterea veniturilor.
Parata, fiind o societate finantata de la bugetul de stat, a fost nevoita sa adopte masuri de reducere de personal, avand obligatia de a se incadra in fondul de salarii alocat de la bugetul de stat si de a diminua consecintele, ca urmare a scaderii traficului de calatori si a scaderii subventiei acordate societatii.
Reducerea numarului de salariati, in cadrul societatii, inclusiv a reclamantului, s-a datorat reducerii numarului de posturi la functia L.M.A.E.T., conform schemei de normare aprobata de conducerea R.T.F.C. Banat-Oltenia cu nr. 301/c/316/17.06.2011. Asa cum rezulta din inscrisul denumit P.F.M. Revizia de vagoane Caransebes cu nr. 11BO/c/770/2011 si valabil la data de 18.07.2011, in cadrul Reviziei Vagoane Caransebes mai exista 19 posturi pentru functia de revizor tehnic vagoane, functie pe care a fost incadrat si reclamantul, din cele 26 existente la 01.05.2011. Conform inscrisurilor, se constata ca, efectiv, a avut loc o reducere de posturi de natura celui ocupat de reclamant.
Asadar, exista o cauza reala si serioasa de natura economica, care poate duce la desfiintarea unor locuri de munca, iar desfiintarea a fost efectiva, potrivit Programului de restructurare si redresare financiara a S.N.T.F.C. "C.F.R. Calatori" S.A. nr. 1/137/17.01.2011, astfel ca, in speta, sunt indeplinite conditiile cerute de dispozitiile imperative ale art. 65 alin. (1) din Codul muncii in ceea ce priveste incetarea raporturilor de munca prin concedierea salariatului pentru motive care nu tin de persoana acestuia.
Cu referire la sustinerile referitoare la nulitatea absoluta a deciziei de concediere, s-a constatat ca, asa cum rezulta din cuprinsul acesteia, decizia contestata cuprinde elementele obligatorii, mentionate in cuprinsul art. 76 din Codul muncii, respectiv toate cele patru elemente ce trebuie obligatoriu a fi indicate intr-o decizie de concediere: motivele care au determinat concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de prioritati si mentionarea locurilor de munca vacante existente.
Alegatiile privitoare la faptul ca: decizia nu contine datele de identificare ale emitentului, imputernicirea data directorului R.T.F.C. Banat Oltenia sa semneze decizia de concediere, ca nu indica in concret carui tribunal revine competenta solutionarii contestatiei, nu sunt fondate, avand in vedere ca directorul este imputernicit sa dispuna incetarea unui raport de munca, conform fisei postului depusa in copie la dosar, decizia continand datele de identificare a societatii parate, iar pentru respectarea dreptului de a formula actiune impotriva masurii concedierii s-a mentionat in cuprinsul deciziei atacate ca instanta competenta este cea de la domiciliul reclamantului.
In speta, parata a efectuat si demersurile obligatorii prevazute de art. 69 alin. (1) din Codul muncii. Astfel, prin Notificarea nr. 1/1512/21.04.2011, a inmanat federatiilor reprezentative intentia de a efectua concedieri colective, cu toate informatiile relevante conform dispozitiilor imperative ale articolului sus-mentionat.
Fata de situatia de fapt si de drept expusa, Tribunalul a constatat ca masura concedierii dispusa pentru reclamant a fost efectuata cu respectarea dispozitiilor legale in materie pentru concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului si cele prevazute pentru concedieri colective.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termenul legal, reclamantul P.G.D., solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei recurate, in sensul admiterii actiunii, anularii deciziei de concediere si obligarii angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, urmare a repunerii in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere.
In motivarea recursului se arata ca hotararea recurata este nelegala si netemeinica, fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, dat fiind ca in mod gresit prima instanta a respins actiunea fara sa administreze probele solicitate pentru a-si forma convingerea daca parata a aplicat corect criteriile de departajare a salariatilor care au fost concediati. Tribunalul trebuia sa verifice daca parata a aplicat corect criteriile de stabilire a ordinii de prioritati si de departajare intre salariati, criterii stabilite de art. 4 din decizia contestata, si daca vreunul din ele este aplicabil in cazul reclamantului.
Aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate, in cazul concedierilor colective, trebuie sa fie riguroase si efectiv stabilite pentru o selectare clara si reala a salariatilor ce trebuie concediati in cadrul unei asemenea proceduri. Cel putin unul dintre aceste criterii trebuie sa fie aplicabil salariatilor concediati si nu este suficienta indicarea formala a criteriilor doar pentru a indeplini, aparent, o cerinta legala impusa de art. 76 din Codul muncii republicat.
Parata nu a facut dovada ca, la data emiterii deciziei de concediere, reclamantul se afla in vreuna din situatiile limitativ prevazute de art. 4 din decizia de concediere, respectiv nu a probat: ca ar fi asociat la alta societate comerciala, ca ar fi avut alt loc de munca, ca ar fi cumulat pensia cu salariul, ca ar fi indeplinit conditiile de pensionare la cerere, caz in care prima instanta trebuia sa constate ca nici unul dintre criteriile stabilite la art. 4 din decizie nu-i este aplicabil, ceea ce face ca selectarea reclamantului, printre cei concediati, sa fie lipsita de un fundament real si legal.
Conform art. 5 din decizia de concediere, in cadrul unitatii nu exista posturi vacante de natura celui ocupat de salariatul in cauza. In cadrul Reviziei de Vagoane Caransebes, potrivit schemei de normare valabila de la 01.05.2011, au fost 17 posturi de revizor tehnic vagoane II si au ramas tot 17 posturi de revizor tehnic vagoane II, in conformitate cu P.F.M. valabil de la data de 18.07.2011, astfel incat nu s-a desfiintat nici un post de natura celui ocupat de reclamant. Parata nu justifica pentru ce motiv sau criteriu a fost ales printre cei concediati, iar decizia de concediere a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat.
Pentru respectarea dispozitiilor art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat, nu este suficienta o enumerare a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritati, ci trebuie justificat motivul pentru care, potrivit acestor criterii, reclamantul a fost ales printre cei concediati. Desi a solicitat, prin actiune si prin raspunsul la intampinare, ca prima instanta sa puna in vedere paratei sa depuna la dosarul cauzei rezultatele evaluarii activitatii sale profesionale si a celorlalti salariati cu functii similare din cadrul Reviziei de Vagoane Caransebes, pe care le considera probe utile, concludente si pertinente solutionarii cauzei, prima instanta nu a avut in vedere aceste cereri.
Reclamantul a sustinut si ca decizia de concediere a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii republicat, care interzice concedierea pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, dat fiind ca reclamantul era secretar al Comitetului de Conducere al Sindicatului Feroviar de la Revizia de Vagoane Lugoj la momentul concedierii, insa prima instanta nu s-a pronuntat asupra acestui aspect.
Intimata a depus intampinare, prin care solicita respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca hotararea recurata este temeinica si legala.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 304 pct. 7, pct. 8 si pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304 ind. 1 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca este neintemeiat pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul P.G.D. a fost angajatul societatii parate in functia de revizor tehnic vagoane II, in cadrul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori R.T.F.C. Banat-Oltenia - Divizia Exploatare/Revizii - Revizia Vagoane Caransebes - Post Revizie Lugoj, pana la data de 18.07.2011.
Ca urmare a Programului de restructurare si redresare economico-financiara a SNTFC CFR Calatori SA, s-a stabilit noua structura organizatorica a paratei, hotarandu-se, printre altele, si desfiintarea Postului de Revizie Lugoj (Revizia Vagoane).
Prin Decizia nr.11 BO/776/14.07.2011, emisa de catre Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori RTFC Banat-Oltenia, s-a dispus concedierea reclamantului P.G.D., incepand cu data de 18.07.2011, ca urmare a desfiintarii locului de munca al salariatului, in temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Potrivit dispozitiilor art. 76 alin. (1) lit. c) Codul muncii, republicat, in cazul concedierilor colective, decizia de concediere trebuie sa cuprinda, in mod obligatoriu, criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform dispozitiilor art. 69 alin. (2) lit. d) Codul muncii, care prevad criteriile de ordin social, ce trebuie avute in vedere pentru stabilirea ordinii de prioritati.
Totodata, conform prevederilor art. 69 alin. (3) din Codul muncii, criteriile reglementate la art. 69 alin. (2) lit. d) Codul muncii se aplica pentru departajarea salariatilor dupa evaluarea realizarii obiectivelor de performanta.
Dispozitiile legale anterior mentionate vizeaza numai situatia in care se desfiinteaza doar o parte din posturile aferente unui departament sau unei structuri, ca o entitate distincta, si este necesara realizarea unei departajari a salariatilor care ocupa acelasi tip de post. Ori, in speta, s-a desfiintat Postul de Revizie Lugoj in integralitatea sa, motiv pentru care nu se poate pretinde angajatorului sa evalueze realizarea obiectivelor de performanta si sa aplice criterii de prioritate la concediere, in conditiile in care toti angajatii din cadrul Postului de Revizie Lugoj au fost concediati.
Legiuitorul a reglementat aplicarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere in scopul evitarii ca angajatorul sa procedeze la inlaturarea subiectiva a anumitor salariati.
In contextul in care, raportat la imprejurarile cauzei, nu se poate lua in discutie departajarea salariatilor realizata in mod subiectiv, respectiv savarsirea unui abuz de catre angajator, nu se poate retine nerespectarea dispozitiilor art. 69 alin. (2) lit. d) si alin. (3) din Codul muncii, iar probele solicitate de catre reclamant pentru verificarea aplicarii corecte de catre parata a criteriilor de departajare a salariatilor concediati nu erau utile solutionarii cauzei pendinte.
Desfiintarea efectiva a fost dovedita de catre parata-intimata S.N.T.F.C. "C.F.R. Calatori" S.A. - R.T.F.C. Banat-Oltenia, dat fiind ca toate posturile din cadrul Postului de revizie Lugoj au desfiintate, iar cauza reala si serioasa s-a raportat la dificultatile economico-financiare ale angajatorului, neexistand nici un indiciu ca la baza concedierii s-au aflat motive de ordin subiectiv care au vizat persoana reclamantului.
Pe de alta parte, instanta de judecata nu se poate raporta la posturile ramase in structura Reviziei de Vagoane Caransebes, cum solicita reclamantul-recurent, atata timp cat Postul de Revizie Lugoj figura cu o structura de personal distincta, activitatea salariatilor din cadrul acestui post nemaifiind necesara societatii angajatoare, astfel incat este imposibila realizarea unei departajari intre un salariat apartinand Postul de Revizie Lugoj si cei din cadrul Reviziei de Vagoane Caransebes.
Oportunitatea desfiintarii Postului de Revizie Lugoj este o masura de management, care nu poate fi cenzurata de catre instanta, aceasta fiind tinuta sa verifice doar motivele de nelegalitate si netemeinice raportat la cerintele dispozitiilor art. 65 din Codul muncii. Ori, in conditiile in care a fost urmata procedura concedierii colective, reglementata de prevederile art. 69 si urmatoarele din Codul muncii, desfiintarea a fost reala si efectiva, iar actiunea reclamantului a fost respinsa in mod corect de catre prima instanta ca neintemeiata.
Reclamantul-recurent sustine ca decizia de concediere contestata a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, dat fiind ca, la momentul concedierii, el ocupa functia de secretar al Comitetului de conducere al Sindicatului Feroviar de la Revizia de Vagoane Lugoj. Aceasta alegatie a sa nu este intemeiata, pentru considerentele ce vor fi redate in continuare.
Conform incheierii civile nr. 539/4.03.2011, pronuntata de catre Judecatoria Lugoj in dosarul nr. 542/252/2011, la data concedierii, reclamantul-recurent era secretar al Comitetului de conducere al Sindicatului Feroviar de la Revizia de Vagoane Lugoj.
Art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, interzice concedierea salariatilor pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical. Aceste prevederi legale trebuie coroborate cu cele ale art. 220 alin. (1) din Codul muncii, potrivit carora: "pe toata durata exercitarii mandatului, reprezentantii alesi in organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate", si cu cele ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, in conformitate cu care "sunt interzise modificarea si/sau desfacerea contractelor individuale de munca ale membrilor organizatiilor sindicale pentru motive care privesc apartenenta la sindicat si la activitatea sindicala". Din interpretarea coroborata a dispozitiilor mentionate anterior rezulta ca legiuitorul a urmarit, ca o garantie a libertatii sindicale, asigurarea protectiei salariatilor ce exercita o functie eligibila intr-un organism sindical impotriva concedierii determinata de activitatea sindicala, respectiv de motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii pe care-i reprezinta, astfel incat concedierea pentru motive care nu tin de persoana angajatului a acestor salariati este admisibila.
Prin urmare, Curtea a constat ca, raportat la cele retinute anterior, concedierea reclamantului a fost dispusa cu respectarea dispozitiilor legale, respectiv a prevederilor art. 65 si urmatoarele coroborate cu cele ale art. 60 alin. (1) lit. g) si art. 220 alin. (1) din Codul muncii, precum si ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Codul de procedura civila sau vreun alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie al hotararii recurate.
Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse mai sus, in temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedura civila, Curtea a respins recursul formulat de catre reclamantul-recurent ca nefondat.