DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA PENTRU MOTIVE CE NU TIN DE PERSOANA SALARIATULUI. RESPECTAREA CRITERIILOR PRIORITARE DE CONCEDIERE. NETEMEINICIA CONTESTATIEI.
Prin sentinta civila nr. 2250/LM/2011, pronuntata de Tribunalul Hunedoara, s-a respins actiunea in conflict de munca formulata de Sindicatul „P” din cadrul S.C. „C” S.A., in numele si pentru membrii de sindicat reclamantii, C.M.I, L.A. si C.C.C. In considerentele hotararii, instanta de fond, in temeiul disp. art. 137 Cod proc. civila s-a pronuntat asupra exceptiei tardivitatii contestarii deciziei nr. 60/17.12.2011, invocata de parat, care a fost respinsa, apreciindu-se prin raportare la data comunicarii acesteia - 17.02.2011 si la data inregistrari contestatiei, ca reclamantul a respectat termenul legal de 30 de zile, prevazut de art. 283 alin. 1 lit. a Codul muncii.
Pe fondul cauzei s-a retinut ca raporturile de munca ale reclamantilor au incetat in temeiul art. 65 alin.1 Codul muncii.
Analizand cuprinsul deciziilor de concediere s-a constatat ca motivul de fapt al concedierii il constituie desfiintarea locului de munca, iar criteriile in baza carora s-au emis deciziile de concediere, sunt cele prevazute la art. 86 din Contractul Colectiv de Munca aplicabil la nivel de unitate.
Conform prev. art. 65 alin.1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului, reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului e munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, iar, la alin. 2 al aceluiasi text de lege, s-a prevazut ca, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Prin decizia nr. 2/3.01.2011 a Consiliului de Administratie din cadrul S.C. „C” S.A., s-a aprobat organigrama societatii si noua structura de personal, iar pentru realizarea obiectivului de profitabilitate stabilit pentru anul 2011, directorul general a fost imputernicit sa adopte masurile necesare diminuarii personalului pe care-l are in subordine, adaptat la nevoile societatii (fila 145 dosar).
Din organigramele ulterioare emiterii deciziilor contestate, valabile la data de 14.02.2011, s-a observat ca la departamentul logistica, compartimentul transport soferi, erau incadrati un numar de 6 soferi, printre care erau si reclamantii, iar din organigramele valabile in perioada martie – septembrie 2011, deci ulterioare emiterii deciziilor contestate, rezulta ca, la acelasi departament, la serviciul transport, mai sunt incadrati doar 3 soferi, care erau angajati si inainte de incetarea contractelor individuale de munca ale reclamantilor.
Sub acest aspect, s-a concluzionat ca desfiintarea posturilor de soferi ocupate de catre reclamanti este efectiva si reala.
S-a apreciat, in ceea ce priveste criteriile in baza carora s-au emis deciziile de concediere, ca au fost respectate prev. art. 86 din contractul colectiv de munca valabil la nivel de unitate.
Astfel, din situatia comparativa intocmita de parata pentru cei 6 soferi, de la compartimentul transport, a rezultat ca reclamantii C.C.C. si L.A., nu sunt casatoriti, nu au persoane in intretinere, fata de ceilalti soferi care au cel putin o persoana in intretinere, iar reclamantul C.M.I., desi are o persoana in intretinere, are o pregatire profesionala inferioara fata de cea a conducatorilor auto mentinuti in functie.
S-a remarcat ca societatea parata a inregistrat pierderi in anii 2009 si 2010, astfel ca obiectivul de a realiza profit, prin diminuarea numarului de personal, este real si serios, iar parata este indreptatita sa aprecieze asupra oportunitatii luarii masurii de desfiintare a locurilor de munca ocupate de reclamanti, pentru a-si reducere cheltuielile, inclusiv cheltuielile cu salariile.
Au fost inlaturate ca neintemeiate sustinerile reclamantilor potrivit carora parata nu a respectat prev. art. 74 alin. 1 lit. d, art. 64 alin. 1 si ale art. 76 din Codul muncii, parata neavand obligatia de a le oferi reclamantilor un loc de munca vacant, intrucat contractele individuale de munca le-au fost desfacute in temeiul art. 65 alin.1 Codul muncii si nu in temeiul art. 61 lit. c si d sau art. 56 lit. f Codul muncii. Pe de alta parte, durata preavizului, de 20 de zile lucratoare, a fost indicata si comunicata reclamantilor printr-o notificare separata, in care li s-a stabilit si programul de lucru aferent acelei perioade, prin urmare au fost respectate si prev. art. 73 alin. 1 Codul muncii. Imprejurarea ca in decizia de concediere nu s-a facut referire la durata preavizului, nu este de natura a atrage sanctiunea nulitatii absolute a deciziei de concediere, de vreme ce parata si-a indeplinit obligatia acordarii si consemnarii exacte a duratei preavizului printr-o notificare separata, anterioara deciziei de concediere.
Solutia a devenit irevocabila prin nerecurare.
2