Imobil, bun comun al sotilor, adus ca aport in natura la capitalul social. Act de dispozitie incheiat fara acordul celuilalt sot. Hotarare de partaj. Consecinte
Codul familiei - art. 30, art. 35
Niciunul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot. Reglementarea, ca si sanctiunea ce corespunde acestei conditii, se constituie ca o garantie sau o masura de protectie pentru soti in vederea obstacularii unor acte de diminuare sau grevare a patrimoniului comun de bunuri cu o valoare deosebita.
Actul de subscriptie a aportului este un act de dispozitie, cu efecte asupra transmiterii dreptului de la asociat la societate, intrucat in cazul in care aportul consta in dreptul de proprietate asupra unui bun, acesta intra in patrimoniul societatii.
Potrivit devalmasiei, bunurile apartin nefractionat titularilor codevalmasi. Unicitatea, privita ca o masa de drepturi si obligatii, impune ca, la incetarea starii de comunitate, imparteala sa se faca prin unicitatea de cote, stabilite pentru fiecare sot in parte, in raport de contributia reala la dobandirea bunurilor luate in ansamblu, si nu prin cote diferentiate, in raport cu un anumit bun sau categorie de bunuri.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 219 din 18 octombrie 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinta comerciala nr. 928/PI din 9 mai 2011 pronuntata in dosarul nr. 23585/325/2009 Tribunalul Timis a respins actiunea formulata de reclamanta Z.M. (fosta L) in contradictoriu cu paratii S.C. I S.R.L. Timisoara si L.I. avand ca obiect constatare nulitate act, fara cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, solicitand schimbarea ei, in sensul constatarii nulitatii actului aditional nr. 3482/16.12.1996, autentificat la Biroul Notarului Public P.G. din Timisoara, si al procesului-verbal nr. 4/16.12.1996, incheiat pentru consemnarea hotararii asociatului unic L.I., ca urmare a lipsei totale a consimtamantului celuilalt proprietar, radierea din registrul comertului a mentiuni facute in baza acestora si reintoarcerea imobilului in patrimoniul sau in cota corespunzatoare de 1/2, cu obligarea paratilor intimati la plata cheltuielilor de judecata.
Prin decizia civila nr. 219 din 18 octombrie 2011 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul reclamantei si a schimbat in tot sentinta comerciala nr. 928/PI din 9 mai 2011 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 23585/325/2009, in sensul ca a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii S.C. I S.R.L. Timisoara si L.I., a anulat actul aditional nr. 3482/16.12.1996, autentificat de Biroul Notarului Public P.G. din Timisoara, si procesul-verbal nr. 4/16.12.1996, incheiat pentru consemnarea hotararii asociatului unic al S.C. I S.R.L. Timisoara, dl. L.I., in ceea ce priveste cota de proprietate a reclamantei de 2/5 din imobilul situat in loc. Timisoara, str. A, nr. 81/a, jud. Timis, inscris in C.F. nr. 410665, caruia in natura ii corespunde teren intravilan, in suprafata de 5674 mp, in C.F. nr. 417548 Timisoara, caruia in natura ii corespunde teren (drum de acces), in suprafata de 1926 mp si in C.F. nr. 412038 Timisoara, caruia in natura ii corespunde teren in suprafata de 2138 mp, care se intoarce in patrimoniul reclamantei, respingand solicitarea acesteia privind intoarcerea bunului in cota de 1/2. De asemenea, intimatii au fost obligati la plata sumei de 16.805,50 lei, reprezentand taxe judiciare si onorariu de avocat in ambele instante.
Pentru a hotari astfel instanta de control judiciar a constatat ca judecatorul fondului nu a retinut corect starea de fapt dedusa judecatii, pronuntand o hotarare netemeinica si nelegala si ca urmare a aplicarii eronate a dispozitiilor legale in materie.
Astfel, este de necontestat ca prin actul aditional nr. 3482/16.12.1996, autentificat la Biroul Notarului Public P.G. din Timisoara, si procesul-verbal nr. 4/16.12.1996, incheiat pentru consemnarea hotararii asociatului unic al S.C. I S.R.L. Timisoara, paratul intimat L.I., in calitate de asociat unic al societatii intimate, a decis majorarea capitalului social al respectivei persoane juridice de la valoarea de 100.000 lei (ROL), la suma totala de 590.350.000 lei (ROL), prin aportul in natura a unui bun imobil situat in loc. Timisoara, str. A, nr. 81/a, jud. Timis, inscris in C.F. nr. 410665 Timisoara, caruia in natura ii corespunde teren intravilan, in suprafata de 5674 mp, in C.F. nr. 417548 Timisoara, caruia in natura ii corespunde teren (drum de acces), in suprafata de 1926 mp si in C.F. nr. 412038 Timisoara, caruia in natura ii corespunde teren in suprafata de 2138 mp, urmand ca dupa inregistrarea mentiunilor la registrul comertului dreptul de proprietate asupra acestui teren sa se intabuleze in favoarea societatii in cauza.
De asemenea, nu se poate tagadui faptul ca, la data autentificarii actului aditional mentionat mai sus, reclamanta apelanta era sotia paratului intimat L.I., casatoria dintre acestia fiind desfacuta prin divort abia prin sentinta civila nr. 9755/bis din 3 octombrie 2006 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 4353/2006, definitiva prin decizia civila nr. 204/A/2007 a Tribunalului Timis, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 1013 din 16 octombrie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 615/30/2007.
Doar cu ocazia procesului de partaj, ce a facut obiectul dosarului nr. 10323/325/2006 al Judecatoriei Timisoara, reclamanta a aflat de imprejurarea ca fostul sau sot a intocmit actele a caror anulare o solicita in prezentul litigiu, dovada in acest sens fiind, in primul rand, faptul ca in evidentele de carte funciara imobilul apare si in prezent ca fiind proprietatea codevalmasa a sotilor L.I. si L.M., intrucat desi o putea face, paratul intimat nu a indeplinit, vreme de 13 ani, formele de publicitate privitoare la trecerea imobilului aportat in proprietatea paratei S.C. I S.R.L. Timisoara, apelanta avand credinta legitima, pana a luat cunostinta de intampinarea depusa de fostul sau sot in procesul de partaj, ca imobilul este in continuare in proprietatea sa, platind si impozitul aferent catre stat. Mai mult decat atat, paratul nici macar cu ocazia dezmembrarii si instrainarii, in anul 2008, a unei parti din respectivul teren nu a inteles sa-i aduca la cunostinta fostei sale sotii ca, in urma cu cca. 12 ani, a efectuat un aport in natura pentru majorarea capitalului social al intimatei S.C. I S.R.L. Timisoara al carui obiect l-a constituit tocmai acest bun imobil.
Asadar, pe de o parte, reclamanta nu a stat in pasivitate "aproximativ 3 ani de la data ramanerii irevocabile a sentintei de divort", in realitate, ea introducand cererea de anulare la mai putin de 4 luni de la pronuntarea hotararii de partaj (sentinta civila nr. 9282 din 16 iunie 2009 a Judecatoriei Timisoara pronuntata in dosarul nr. 10323/325/2006), respectiv in data de 22 octombrie 2009, cand in considerente instanta a aratat de ce a exclus bunul imobil din masa partajabila, si anume intrucat prin sentinta civila nr. 2883/C/18.12.1996 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 2943/C/1996, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 416/R/COM a Tribunalului Timis pronuntata in dosarul nr. 9165/COM/2005, au fost autorizate modificarile aduse statutului S.C. I S.R.L. Timisoara, autentificate sub nr. 3482/16.12.1996 la Biroul Notarului Public P.G. din Timisoara, act aditional prin care s-a majorat capitalul social al acestei persoane juridice de la 100.000 lei, exclusiv numerar, constituit din 20 parti sociale, la suma de 590.350.000 lei, in numerar si in natura, constituit din 118.070 parti sociale. Or, numai dupa pronuntarea hotararii de partaj, reclamanta apelanta a fost in masura sa intreprinda un nou demers juridic pentru redobandirea proprietatii asupra bunului sau, pana atunci existand posibilitatea ca instanta sa-i dea castig de cauza in actiunea de partaj, lipsind, asadar, de orice relevanta faptul ca, intr-adevar, cererea de chemare in judecata pentru impartirea bunurilor comune ale sotilor a fost depusa inca din anul 2006.
Pe de alta parte, desi nu reiese clar din motivarea primei instante, in speta nu se pune problema prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, in conditiile in care, fiind vorba de o nulitate relativa, acest termen este de 3 ani, el nefiind implinit, dupa cum retine, de altfel, si tribunalul, stiut fiind faptul ca intre soti prescriptia nu curge in timpul casatoriei (art. 14 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958).
In mod gresit judecatorul fondul a apreciat ca din declaratiile martorilor audiati in cauza, in special a martorului B.A., ar rezulta faptul ca reclamanta si-a exprimat acordul verbal ca este de acord cu privire la trecerea dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu din patrimoniul sau in cel al societatii I S.R.L. Timisoara, ceea ce inseamna ca partea nu a fost in dezacord expres fata de majorarea de capital social prin aport in natura cu acest imobil, iar un act lovit de nulitate relativa poate fi confirmat in mod expres ori tacit, in speta fiind vorba de o confirmare tacita, deoarece sotia a asteptat aproximativ 3 ani de la data ramanerii irevocabile a sentintei de divort pentru a deschide prezentul litigiu, desi i s-a adus la cunostinta ca terenul a fost instrainat catre societatea intimata, declarandu-se de acord cu aceasta.
Potrivit art. 35 din Codul familiei, sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot. Cu toate acestea, niciunul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot.
Din analiza acestui text rezulta fara echivoc ca in cazul instrainarii bunurilor imobiliare nu mai functioneaza mandatul tacit reciproc, astfel ca pentru valabilitatea actului de instrainare este necesar si acordul expres al celuilalt sot. In cazul in care lipseste consimtamantul unuia dintre soti la incheierea actului de dispozitie, respectivul act juridic este lovit de nulitate relativa. Reglementarea, ca si sanctiunea ce corespunde acestei conditii, se constituie ca o garantie sau o masura de protectie pentru soti in vederea obstacularii unor acte de diminuare sau grevare a patrimoniului comun de bunuri cu o valoare deosebita. Fiind prevazuta numai in vederea ocrotirii patrimoniului sotilor, dispozitia poate fi invocata doar de sotul al carui consimtamant a fost nesocotit. In consecinta, un astfel de act poate fi confirmat expres sau tacit, de partea in favoarea careia a fost instituita sanctiunea, acceptarea sau consimtirea de fapt putandu-se manifesta sau reflecta in orice acte de natura sa conduca la inlaturarea nulitatii.
Aportul in natura consta in transmiterea in patrimoniul societatii a dreptului de proprietate sau a altor drepturi asupra unor bunuri imobile sau bunuri mobile corporale sau incorporale. Astfel de aporturi pot fi: constructii, terenuri, instalatii industriale, utilaje, creante, fond de comert, elemente ale fondului de comert, brevete de inventie, licente, marci etc. Actul de subscriptie a aportului este, fara putinta de tagada, un act de dispozitie, cu efecte asupra transmiterii dreptului de la asociat la societate, intrucat in cazul in care aportul consta in dreptul de proprietate asupra unui bun, acesta intra in patrimoniul societatii. In acest caz, el nu mai poate fi urmarit de creditorii asociatului, iar la dizolvarea societatii, asociatul nu va avea dreptul la restituirea bunului, ci la valoarea sa, exceptie facand cazul in care asociatul a stipulat in favoarea sa un drept de restituire a aportului in natura la expirarea duratei societatii, cu conditia ca acesta sa nu fi fost instrainat intr-un scop social.
Fata de cele aratate, cum in speta nu s-a facut dovada de catre paratii intimati ca reclamanta si-ar fi exprimat consimtamantul pentru majorarea capitalului social al S.C. I S.R.L. Timisoara prin aportul in natura facut, in timpul casatoriei, de catre fostul sau sot, cu un bun imobil proprietatea lor codevalmasa, relevante in acest sens fiind atat raspunsul nr. 124/08.04.2011 al Biroului Notarului Public V.D., prin care se arata ca in urma verificarii arhivei fostului notar public P.G., nu s-a constatat existenta niciunei declaratii a d-nei. L.M., cu ocazia semnarii de catre asociatul unic L.I. a actului aditional privind majorarea de capital social cu un teren bun comun al sotilor L, cat si dosarul de inscriere mentiuni existent la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, depus in copie in primul ciclu procesual, in care, de asemenea, nu se regaseste o atare declaratie semnata de reclamanta apelanta, precum si continutul sentintei civile nr. 2883/C/18.12.1996 a Judecatoriei Timisoara, prin care au fost autorizate modificarile aduse statutului societatii comerciale in ceea ce priveste majorarea capitalului social, instanta nefacand nicio referire la un asemenea document, si nici nu a fost relevata ratificarea actului de dispozitie de catre sotul al carui consimtamant nu a existat la data perfectarii actului juridic civil, Curtea constata ca paratii nu au respectat conditia reglementata de art. 35 alin. (2) teza a II-a din Codul familiei, care impune existenta consimtamantului expres al sotilor pentru incheierea actelor de instrainare sau grevare a bunurilor imobile, terenuri si constructii, ce alcatuiesc comunitatea de bunuri a sotilor. Or, legiuitorul a sanctionat cu nulitatea relativa actele de dispozitie care nu au fost incheiate in conditiile stipulate de textul mentionat, gresit prima instanta acordand o mai mare valoare probatorie declaratiilor unui martor, care doar a presupus ca notarul public nu ar fi autentificat actul aditional privind majorarea de capital social cu un teren bun comun fara declaratia expresa a sotiei, decat raspunsului oficial comunicat de biroul notarial care a preluat arhiva fostului notar public P.G. si care atesta lipsa oricarei declaratii a reclamantei apelante cu ocazia semnarii de catre fostul sau sot a actului aditional.
Apararile intimatilor referitoare la justetea solutiei tribunalului, pe motiv ca reclamanta ar fi stat in pasivitate vreme indelungata si ca, chiar daca sotia nu si-a exprimat acordul expres pentru aportarea terenului bun comun de catre sot, se poate aprecia ca aceasta ar fi ratificat tacit respectivul act prin durata de timp lasata sa treaca de la instrainarea bunului si pana la formularea actiunii, nu pot fi primite cata vreme cererea sa de chemare in judecata a fost formulata inlauntrul termenului de prescriptie a dreptului la actiune.
Daca principiul retroactivitatii efectelor nulitatii, prevede ca, in regula generala, nulitatea desfiinteaza actul juridic incheiat cu incalcarea cerintelor de validitate prevazute de lege, cu efect retroactiv, din chiar momentul incheierii actului, ca si cand acesta nu ar fi fost incheiat, caracterul retroactiv al sanctiunii fiind justificat prin necesitatea restabilirii ordinii de drept incalcate si a impiedicarii producerii unor efecte contrare legii, principiul repunerii partilor in situatia anterioara (restitutio in integrum) impune ca tot ceea ce s-a executat in temeiul unui act juridic lovit de nulitate sa fie restituit. Acest din urma principiu decurge din cel al retroactivitatii, caci numai prin restituirea reciproca a prestatiilor savarsite partile pot fi puse in situatia in care s-au aflat inainte de incheierea actului nevalabil. Temeiul restituirii prestatiilor efectuate in executarea unui act lovit de nulitate il constituie si un alt principiu fundamental al dreptului, acela care interzice imbogatirea unei persoane in dauna alteia fara o cauza legitima.
Cu toate acestea, instanta nu va dispune intoarcerea bunului in litigiu in cota de 1/2, cum a solicitat apelanta, motivat de imprejurarea ca, prin hotararea de partaj s-a retinut cu putere de lucru judecat ca, sub durata casatoriei, partile au dobandit bunuri comune cu contributia sotiei de doar 40% (2/5 parte la dobandirea bunurilor) si cu contributia sotului de 60% (3/5 parte la dobandirea bunurilor). Or, este cunoscut faptul ca din interpretarea restrictiva a prevederilor art. 30 din Codul familiei rezulta ca, potrivit devalmasiei, bunurile apartin nefractionat titularilor codevalmasi. Unicitatea, privita ca o masa de drepturi si obligatii, impune ca, la incetarea starii de comunitate, imparteala sa se faca prin unicitatea de cote, stabilite pentru fiecare sot in parte, in raport de contributia reala la dobandirea bunurilor luate in ansamblu, si nu prin cote diferentiate, in raport cu un anumit bun sau categorie de bunuri.
Asadar, din moment ce in procesul de partaj pe care sotii l-au purtat pentru impartirea tuturor bunurilor dobandite de ei in timpul casatoriei, instanta de judecata, in urma administrarii probelor solicitate de parti, a statuat ca sotii nu au avut o contributie egala, stabilind pe seama sotiei doar cota de 40%, este contrar legii ca la un eventual partaj suplimentar sau, cum este cazul in speta, intr-un proces in care instanta va anula un act de instrainare pentru nerespectarea art. 35 alin. (2) teza a II-a din Codul familiei, sa se stabileasca alte cote de contributie, apelanta trebuind sa dovedeasca in cadrul procesului de partaj contributia sa egala cu cea a sotului, cele retinute de judecatorul care a dispus impartirea bunurilor comune ale sotilor avand putere de lucru judecat pentru instanta care va anula actul de dispozitie incheiat fara respectarea prevederilor legale in materia dreptului familiei.
Potrivit principiului desfiintarii actelor subsecvente ca urmare a anularii actului initial (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis), care este, la randul sau, un corolar al principiului retroactivitatii, din moment ce s-a desfiintat actul juridic prin care cineva a dobandit un bun (deci dobanditorul este considerat a nu fi fost niciodata proprietarul acelui bun), este firesc sa fie desfiintate si actele juridice ulterioare prin care acest aparent dobanditor a dispus de acel bun; altfel spus, desfiintarea actelor subsecvente este o aplicare a principiului potrivit caruia nimeni nu poate da ceea ce nu are (nemo dat quod non habet). Ca o consecinta, Curtea a dispus anularea atat a actul aditional nr. 3482/16.12.1996, autentificat de Biroul Notarului Public P.G. din Timisoara, cat si a procesul-verbal nr. 4/16.12.1996, incheiat pentru consemnarea hotararii asociatului unic al S.C. I S.R.L. Timisoara, dl. L.I., in ceea ce priveste cota de proprietate a reclamantei de 2/5 din imobilul in litigiu.
Totodata, in temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, s-a dispus si comunicarea catre Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis a deciziei pronuntate in vederea efectuarii cuvenitelor mentiuni in registrul comertului.
Retinand culpa procesuala a intimatilor, la cererea apelantei Z.M., vazand si dispozitiile art. 274 din Codul de procedura civila, instanta a obligat paratii S.C. I S.R.L. Timisoara si L.I. la plata sumei de 16.805,50 lei catre reclamanta, reprezentand onorariu de avocat si taxe judiciare in ambele grade de jurisdictie.