Solutionarea actiunii pe exceptie. Motiv de casare a sentintei cu trimitere spre rejudecare conform art. 312 alin. (2) si (3) C. proc. civ.
Codul de procedura civila - art. 312 alin. (2) si (3)
In masura in care prima instanta respinge actiunea in contencios administrativ pe exceptia inadmisibilitatii, pe considerentul ca actul atacat nu are caracter administrativ, se impune casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare aceleiasi instante..
Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal,
Decizia civila nr. 1059 din 16 iunie 2011, R.O.
Prin sentinta civila nr. 181/09.02.2011 pronuntata in dosarul nr. 11417/30/2010, Tribunalul Timis a respins ca inadmisibila cererea reclamantului functionar public, avand ca obiect solicitarea suspendarii, in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a Dispozitiei nr. 2527/25.10.2010 emise de paratul Primarul Municipiului Timisoara, privind acordarea preavizului si eliberarea din functia publica pana la pronuntarea instantei de fond asupra legalitatii dispozitiei atacata.
Impotriva sentintei a formulat recurs reclamantul si Curtea de Apel Timisoara l-a admis prin decizia civila nr. 1059/16.06.2011 pronuntata in dosarul nr. 11417/30/2010, a casat sentinta conform art. 312 alin. 3 si 5 C. proc. civ. si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timis cu motivarea ca dispozitia nr. 2527/25.10.2010 emisa de a carui suspendare se solicita in cauza, este un veritabil act administrativ in sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, contrar sustinerilor paratei, insusite de instanta de fond, avand in vedere temeiurile de fapt si de drept care au stat la baza emiterii acesteia.
Astfel, se constata ca actul a fost emis in temeiul art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999, potrivit caruia incetarea raporturilor de serviciu ale functionarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competenta legala de numire in functia publica, in cazurile prev. de lit. a) - e), respectiv, prin eliberare din functia publica [lit. c)]; art. 99 alin. (1) lit. b), din aceeasi lege, conform caruia, persoana care are competenta legala de numire in functia publica va dispune eliberarea din functia publica prin act administrativ, care se comunica functionarului public in termen de 5 zile lucratoare de la emitere, inclusiv in cazul in care, autoritatea publica isi reduce personalul ca urmare a reorganizarii activitatii, prin reducerea postului ocupat de functionarul public - caz care reprezinta motivul de fapt al concedierii reclamantului in raport cu mentiunile de la art. 2 alin.(1) si (2) din dispozitie - precum si, in baza art. 100 alin. (3) care stipuleaza ca, in cazul in care exista mai multi functionari publici se organizeaza examen de catre autoritatea publica.
De asemenea, sunt invocate dispozitiile art. 99 alin. (3) din actul normativ, potrivit cu care, in cazul eliberarii din functia publica, autoritatea publica este obligata sa acorde functionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice, precum si cele din alin. (4) - (6) ale aceluiasi articol, ce reglementeaza cazurile si conditiile in care functionarul public beneficiaza de anumite drepturi in perioada de preaviz, respectiv, reducerea programului de lucru fara afectarea drepturilor salariale, punerea la dispozitie a functiilor vacante corespunzatoare si transferul pe o astfel de functie, in cazul in aceasta exista, in interesul serviciului sau la cerere.
Mai mult, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din aceeasi dispozitie, "la implinirea termenului de preaviz se elibereaza din functia publica domnul R.F._", din motive neimputabile, urmare a concedierii colective, potrivit art. 4, "prezenta dispozitie produce efecte de la data comunicarii ei salariatului", iar prevederile art. 5 se refera la calea de atac "cu drept de contestatie la Tribunalul Timis in termen de 30 de zile de la data comunicarii". Totodata, rezulta ca aceasta dispozitie este emisa in temeiul art. 68 din Lege nr. 215/2001, conform caruia in exercitarea atributiilor sale primarul emite dispozitii cu caracter normativ sau individual care devin executorii numai dupa sunt aduse la cunostinta publica sau comunicate persoanelor interesate.
Asa fiind, nu se poate spune ca actul mentionat nu este unul administrativ, cata vreme, prin acesta se dispune cu privire la eliberarea din functia publica, de catre persoana care are competenta legala de numire in functie, actul de dispozitie fiind insotit in mod obligatoriu de masura acordarii preavizului, potrivit dispozitiilor imperative ale art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, si producand efecte de la data expirarii termenului de preaviz.
Prin urmare, Dispozitia de eliberare din functie nr. 208/11.02.2011 emisa ulterior, potrivit sustinerilor recurentului, nu reprezinta decat o operatiune subsecventa Dispozitiei nr. 2527/25.10.2010, in acest context fiind lipsit de relevanta ca perioada de preaviz a fost prelungita cu durata concediului pentru incapacitate temporara de munca, asa sustine intimatul parat, intrucat potrivit chiar prevederilor art. 1 alin. (2) ale dispozitiei contestate, intr-o asemenea situatie, termenul de preaviz va fi prelungit cu durata acestui concediu, din coroborarea acestor prevederi cu cele ale art. 2 alin. (1) rezultand ca, in acest caz, eliberarea din functie opereaza la data expirarii duratei concediului pentru incapacitate temporara de munca.
De altfel, nu se poate sustine nici ca masura acordarii avizului este lipsita complet de efecte juridice atat timp cat, potrivit dispozitiilor art. 99 alin. (3) - (7) din Legea nr. 188/1999, functionarul public beneficiaza de anumite drepturi numai in perioada de preaviz, caz in care aceasta este susceptibila sa produca o modificare a raporturilor juridice preexistente, de la data comunicarii masurii, in timp ce dispozitia de eliberare din functie produce efecte, asa cum s-a aratat, de la data expirarii preavizului sau, dupa caz, de la data expirarii duratei concediului pentru incapacitate temporara de munca.
In raport cu aceste considerente, rezulta ca dispozitia contestata reprezinta un act administrativ in sensul Legii nr. 554/2004, iar prima instanta a solutionat cauza urmare a admiterii exceptiei inadmisibilitatii actiunii, retinand contrariul, ceea ce echivaleaza cu nesolutionarea fondului cauzei, in sensul art. 312 alin. (3) si (5) C. proc. civ. si impune casarea sentintei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instantei competente.