Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti de partaj pronuntata in strainatate. Competenta instantelor romane pentru un imobil situat in Romania
Legea nr. 105/1992, art. 20 - art. 21, art. 49, art. 149 pct. 9, art. 151, art. 167 lit. b) si art. 179
Competenta de solutionare a unei cereri de partajare a bunurilor comune ale sotilor cu elemente de extraneitate apartine exclusiv instantei romane, in ceea ce priveste un imobil bun comun, situat pe teritoriul Romaniei.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila - complet specializat de familie si minori,
Decizia civila nr. 383 din 12 aprilie 2011, C.R.
Prin cererea inregistrata la Tribunalul Timis sub dosar nr.1336/30/2010, la data de 25.02.2010, reclamantul T.Z.S. a solicitat, in contradictoriu cu parata T.H.A., recunoasterea, spre a putea beneficia de puterea lucrului judecat in Romania, a Hotararilor constand in "Contract de sistare a comunitatii de bunuri ale sotilor" din data de 18.07.2008, redactat, contrasemnat si certificat de Dr. S.P., avocat, si "Declaratie de renuntare la dreptul de proprietate" intocmita la data de 11.03.2009 de catre parata T.H.A., contrasemnata si certificata de Dr. S.P., avocat; recunoasterea, spre a putea beneficia de puterea lucrului judecat in Romania, a Hotararilor din data de 11.03.2009, pronuntate de Judecatoria Budakornyeki din Budapesta, Ungaria, in dosar nr. 6.P.21.029/2008/14., constand in hotarare numita "Sentinta" si hotarare numita "Proces Verbal despre sedinta de judecata publica" prin care s-a luat act de tranzactia (conventia) intervenita intre parti cu privire la sistarea comunitatii de bunuri ale sotilor conform "Contractului de sistare a comunitatii de bunuri ale sotilor" din data de 18.07.2008, redactat, contrasemnat si certificat de Dr. S.P., avocat, si "Declaratie de renuntare la dreptul de proprietate" intocmita la data de 11.03.2009 de catre parata T.H.A., contrasemnata si certificata de Dr. S.P., avocat, si s-a dispus desfacerea casatoriei intre parti.
In drept, si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 13 pct. 1, art. 51 raportat la art. 46-50 din Tratatul privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale incheiat la data de 07.10.1958 intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara, publicat in Buletinul Oficial nr. 2 din 17.01.1959, tratat intrat in vigoare la data de 17.01.1959 si in temeiul art. 165 si urm. din Legea nr. 105/1992.
Prin sentinta civila nr. 1226/PI/18.05.2010 pronuntata in dosar nr. 1336/30/2010, Tribunalul Timis a respins actiunea formulata de reclamantul T.Z.S. in contradictoriu cu parata T.H.A.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca exceptia de inadmisibilitate este intemeiata in raport de dispozitiile art. 1, 22, 35 si 70 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competenta judiciara de recunoastere si executare in materie civila si comerciala.
Potrivit dispozitiilor art. 35 din Regulamentul nr. 44/2001, o hotarare nu este recunoscuta daca sunt nesocotite dispozitiile din sectiunile 3, 4 si 6 din Capitolul II sau intr-unul din cazurile prevazute de art. 72.
Dintre normele legale anterior mentionate, a caror incalcare impiedica recunoasterea hotararii in cauza de fata, prezinta interes dispozitiile art. 22 din sectiunea a 6-a Capitolul II, care confera competenta exclusiva, indiferent de domiciliu, in materie de drepturi reale imobiliare sau de inchiriere a unor imobile, instantelor din statul membru pe teritoriul caruia este situat imobilul.
Avand in vedere ca hotararea ce se solicita a fi recunoscuta in cauza, a transat asupra sistarii comunitatii de bunuri a partilor, din care face parte si imobilul inscris in cartea funciara [_] Cluj-Napoca, cu privire la care competenta exclusiva de solutionare apartine instantei de la locul situarii acestuia, hotararea pronuntata cu incalcarea mentionatei dispozitii legale nu poate fi recunoscuta, in partea privind acest bun, motiv pentru care a fost respinsa, ca inadmisibila, cererea.
Referitor la celelalte doua imobile ce fac obiectul hotararii, s-a constatat ca acestea sunt situate pe teritoriul statului care a pronuntat hotararea, si anume Ungaria, insa reclamantul nu a facut dovada interesului formularii prezentei cereri, imprejurarea ca are resedinta in Romania, localitatea D., judetul Timis, nu este de natura sa justifice interesul formularii cererii, cata vreme parata in contradictoriu cu care se judeca pricina, nu locuieste in Romania si nici nu s-a facut dovada ca ar contesta hotararea in discutie, in conditiile in care, potrivit dispozitiilor art. 33 din Regulamentul nr. 44/2001 "O hotarare pronuntata intr-un stat membru este recunoscuta in celelalte state membre fara sa fie necesar sa se recurga la nici o procedura speciala", context in care, in absenta vreunei contestatii cu privire la hotarare in partea privind imobilele situate pe teritoriul Ungariei, cererea s-a constatat a fi lipsita de interes.
Pozitia si apararile reclamantului fata de exceptiile invocate nu au putut fi primite, intrucat acestea au fost fondate pe dispozitiile Legii nr. 105/1992 si ale Tratatului privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, incheiat la data de 07.10.1958 intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara, acte normative ce nu isi gasesc aplicabilitate in cauza, intrucat, fiind vorba de o hotarare pronuntata intr-un stat membru al Uniunii Europene, ulterior aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, potrivit dispozitiilor art. 249 din Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene, regulamentul comunitar este direct aplicabil in toate statele membre, astfel cum se stipuleaza in preambulul Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.119/2006 aprobata prin Legea nr.191/2007.
Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, in termenul prevazut de lege, reclamantul T.Z.S., solicitand modificarea in tot a sentintei recurate iar, pe fond, admiterea cererii asa cum a fost formulata, fara cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamantul a aratat ca hotararea a fost data cu gresita aplicare a legii, motiv de casare prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
A aratat in acest sens ca instanta de fond a facut in mod gresit aplicarea dispozitiilor Regulamentului CE nr. 44/2001 al Consiliului European intrucat relatiile matrimoniale dintre soti, fie de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, nu intra in sfera (domeniul) de aplicare a Regulamentului CE nr. 44/2001, fata de dispozitiile exprese ale art. 1 alin. 2, lit. a) din Capitolul I - domeniul de aplicare din regulamentul (CE) nr. 44/2001.
In cauza se aplica dispozitiile Tratatului privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale incheiat la data de 07/10/1958 intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara, astfel ca hotararea primei instante a fost data cu aplicarea gresita a legii.
Curtea de Apel Timisoara prin sentinta civila nr. 383 din 12 aprilie 2011 pronuntata in dosarul nr. 1336/30/2010 a respins recursul reclamantului.
Examinand sentinta atacata, prin prisma motivelor invocate, precum si sub toate aspectele, potrivit dispozitiilor art. 304 ind. 1 Cod procedura civila, fata de actele si lucrarile dosarului si de dispozitiile art. 299 si urm. Cod procedura civila, art. 149 pct. 9 si art. 167 lit. b) din Legea nr. 105/1992, Tratatul privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, publicat in Monitorul Oficial nr. 2/1958, Curtea constata ca solutia Tribunalului este corecta, dar pentru alte argumente.
Astfel, este corecta concluzia primei instante in sensul ca hotararea a carei recunoastere se solicita a fost pronuntata cu incalcarea normelor de competenta exclusiva, astfel ca nu poate fi recunoscuta, insa temeiul legal retinut in acest sens (art. 35 coroborat cu sectiunile 3, 4 si 6 din Capitolul II sau art. 72 din Regulamentul nr. 44/2001) nu este aplicabil in cauza, fata de obiectul pricinii in care s-a pronuntat hotararea a carei recunoastere se solicita, respectiv sistarea comunitatii de bunuri a sotilor.
Chiar din primul capitol al Regulamentului (C.E.) nr. 44/2001, art. 1, alin. 2, se arata in mod expres ca acesta nu se aplica pentru, printre altele, regimurile matrimoniale, astfel ca motivarea tribunalului urmeaza a fi inlaturata sub acest aspect.
Cu toate acestea, tot eronata apare a fi si sustinerea recurentului T.Z.S., in sensul ca s-ar aplica Tratatul privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale incheiat la data de 07/10/1958 intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara, respectiv art. 23 din acesta, citat anterior, si aceasta deoarece Tratatul in discutie, prin intregul sau cuprins expus la filele 37-52 dosar Tribunal, reglementeaza exclusiv legea aplicabila raportului juridic cu element de extraneitate, si nu face nicio mentiune cu privire la instanta competenta sa solutioneze un eventual litigiu. Chiar citatul subliniat in cererea de recurs are un continut similar, iar, din parcurgerea intregului tratat nu se retine nicio clauza care sa trateze problema instantei competente, astfel ca, in tacerea tratatului, se va aplica dreptul comun in materie, respectiv Legea nr. 105/1992, ce reglementeaza raporturile de drept international privat, fata de prevederile art. 10 din lege.
Potrivit acestui act normativ, respectiv art. 20-21, 49, 149 pct. 9, art. 151, competenta de solutionare in fond a litigiului in care s-a pronuntat hotararea a carei recunoastere se solicita, apartine exclusiv instantei romane, in privinta imobilului situat pe teritoriul Romaniei. Nicio autoritate din Ungaria nu avea competenta in acest sens si nu putea dispune cu privire la un imobil situat pe teritoriul Romaniei, astfel ca, fata de dispozitiile art. 179 coroborat cu art. 167 lit. b) din Legea nr. 105/1992, in mod corect tribunalul a respins cererea reclamantului, deoarece actul a carei recunoastere se solicita a fost emis cu nerespectarea unor norme de competenta exclusiva.