Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Competenta teritoriala de solutionare a cererilor avand ca obiect recunoasterea pe cale principala a unei hotarari penale pronuntata de o instanta judecatoreasca din strainatate. Recunoasterea pe cale principala a unei hotarari penale pronuntata de o... Sentinta penala nr. 2789 din data de 05.10.2012
pronunțată de Judecatoria Iasi

Pe rolul Judecatoriei Galati a fost inregistrata cererea formulata de petentul S.C., fiul lui Ion si Ionica avand ca obiect recunoasterea pe cale principala a unei hotarari penale pronuntata de o instanta judecatoreasca din strainatate.
Prin sentinta penala nr.1229/19.06.2012 Judecatoria Galati a declinat cauza in favoarea Judecatoriei Iasi, unde a fost inregistrata sub numarul 20617/245/2012.
La termenul de judecata din data de 05.10.2012, instanta a pus in discutia contradictorie a partilor exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi, declinarea competentei de solutionare in favoarea Judecatoriei Galati si sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta
Instanta, analizand actele si lucrarile dosarului, a retinut urmatoarele:
Petentul S.C. a sesizat Judecatoria Galati la data de 27.04.2012 cu o cerere avand ca obiect recunoasterea pe cale principala a unei hotarari penale pronuntata de o instanta judecatoreasca din strainatate.
Prin sentinta penala nr.1229/19.06.2012, Judecatoria Galati a declinat cauza in favoarea Judecatoriei Iasi, motivandu-si solutia pe faptul ca petentul S.C. si-a ales domiciliul procedural la cabinetul de avocat al aparatorului sau, cabinet situat in mun.Iasi.
Instanta a apreciat ca in mod gresit Judecatoria Galati a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Iasi.
Sub aspectul competentei teritoriale, instanta retine ca, potrivit art.133 alin.2 din Legea nr.302/2004 republicata, competenta de solutionare a cererii de recunoastere pe cale principala a unei hotarari penale pronuntata de o instanta judecatoreasca din strainatate apartine "judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala se afla condamnatul". Chiar daca formularea textului de lege mentionat este una oarecum deficitara, prin locul unde se afla condamnatul trebuie inteles locul unde acesta domiciliaza (cum, de altfel, a retinut si Judecatoria Galati) sau, cel putin, unde acesta locuieste in mod stabil, iar nu locul unde se afla un anumit domiciliu procesual ales. In cauza, petentul domiciliind in mun.Galati, competenta de solutionare a cererii revine Judecatoriei Galati, instanta careia i s-a si adresat in mod corect petentul (depunand la dosarul Judecatoriei Galati si copia cartii de identitate pentru "a face dovada adresei de domiciliu", asa cum a mentionat chiar petentul condamnat)
Domiciliul procesual ales este locul unde, conform mat.177 alin.2 Cod procedura penala, se comunica citatia si celelalte acte de procedura (cum, de altfel, a si mentionat petentul condamnat in cuprinsul cererii).
A se admite o solutie contrara, inseamna a lipsi de efect dispozitiile art.133 alin.2 din Legea nr.302/2004 republicata, care stabilesc o competenta teritoriala exclusiva, intrucat orice persoana si-ar putea "alege instanta" care sa ii solutioneze cererea, indicandu-si un domiciliu procesual ales in circumscriptia acelei instante.
Pentru aceste motive, instanta a admis exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Iasi si, in temeiul art.42 alin.1 Cod procedura penala raportat la art.133 alin.2 din Legea nr.302/2004 republicata, a declinat in favoarea Judecatoriei Galati competenta de solutionare a cererii formulate de petentul S.C. avand ca obiect recunoasterea pe cale principala a unei hotarari penale pronuntata de o instanta judecatoreasca din strainatate.
In baza art.43 Cod procedura penala, constatand conflictul negativ de competenta intre Judecatoria Iasi si Judecatoria Galati (ca urmare a declinarilor reciproce de competenta), a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.

Sursa: Portal.just.ro