Litigiu comercial. Competenta materiala si teritoriala
C. pr. civ. - art. 1 pct. 1,
art. 2 pct. 1 lit. a) si art. 19
Un drept are caracter personal, fara continut economic si, prin urmare, neevaluabil in bani, atunci cand este strans legat de persoana, servind la individualizarea acesteia in cadrul societatii sau al familiei. Or, dreptul a carui valorificare se urmareste prin actiunea in obligarea societatii parate la returnarea diferentei contravalorii scrisorii de garantie bancara in suma de 30.948,97 lei, pretins accesata fara drept, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale. Partile pot conveni, prin inscris sau prin declaratia verbala in fata instantei, ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art. 13-16 din Codul de procedura civila. Clauza atributiva de competenta, in sensul ca, in caz de diferend si in lipsa unei reglementari amiabile, partea interesata va putea sesiza numai instanta de judecata competenta dupa sediul locatorului, urmeaza regimul juridic instituit de alin. (1) al art. 969 din Codul civil, reclamanta fiind tinuta sa o respecte si sa se judece doar la instanta competenta material de la sediul paratei.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 875 din 7 iulie 2010, dr. C.B.N.
Prin sentinta comerciala nr. 49 din 22 ianuarie 2010 pronuntata in dosarul nr. 2929/30/2009 Tribunalul Timis a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat solutionarea cauzei privind pe reclamanta S.C. Z S.R.L. Timisoara, in contradictoriu cu paratele S.C. W S.A. Bucuresti si Banca C S.A. Bucuresti, in favoarea Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, solicitand desfiintarea ei, cu consecinta trimiterii spre competenta solutionare a fondului cauzei, in principal, Tribunalului Timis, iar in subsidiar, Judecatoriei Timisoara, in motivare aratand ca obiectul si natura actiunii formulate de catre ea se circumscriu unei "cereri in materie comerciala", in sensul definit de legiuitor in art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila, iar in considerarea petitului principal - "constatarea culpei contractuale a paratei de ordin 1, ca urmare a executarii fara drept a scrisorii de garantie bancara remisa de reclamanta in beneficiul acesteia cu titlu de garantie de buna executie contractuala", competenta apare ca fiind a tribunalului. Mai apoi, in considerarea dispozitiilor art. 9 si 10 pct. 3 si 4 din acelasi cod, raportat la sediul social al reclamantei si in principal cel al paratei de ordin 2, Banca C S.A. - Sucursala Timis, care a emis in fapt instrumentul de plata - scrisoarea de garantie bancara - ce face obiectul procesului, este indreptatita sa considere ca fiind competente sa solutioneze prezenta cauza instantele din Timisoara.
Prin decizia civila nr. 875 din 7 iulie 2010 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de reclamanta S.C. Z S.R.L. Timisoara impotriva sentintei comerciale nr. 49 din 22 ianuarie 2010 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 2929/30/2009 in contradictoriu cu paratele intimate S.C. W S.A. Bucuresti si Banca C S.A. Bucuresti.
Pentru a decide astfel Curtea a retinut ca in mod corect tribunalul a apreciat ca instanta competenta material si teritorial sa solutioneze cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. Z S.R.L. Timisoara, in contradictoriu cu paratele S.C. W S.A. Bucuresti si Banca C S.A. Bucuresti, avand ca obiect "constatarea culpei contractuale a paratei S.C. W S.A. Bucuresti, ca urmare a executarii fara drept a scrisorii de garantie bancara remisa de reclamanta in beneficiul sau cu titlu de garantie de buna executie contractuala" si "obligarea acesteia la returnarea diferentei contravalorii scrisorii de garantie bancara in suma de 30.948,97 lei, accesata fara drept" este Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti.
Potrivit art. 1 din Codul de procedura civila, judecatoriile judeca, in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante, plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege, si in orice alte materii date prin lege in competenta lor, iar in conformitate cu art. 2 din acelasi cod tribunalul judeca in prima instanta, printre altele, procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani si procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu exceptia cererilor de imparteala judiciara, a cererilor in materia succesorala, a cererilor neevaluabile in bani si a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de tertii vatamati in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa ca in timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila stabileste expres competenta dupa materie, in prima instanta, a tribunalului, in procesele si cererile de natura comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil in bani, art. 1 pct. 1 din acelasi cod reglementeaza competenta de drept comun, in prima instanta, a judecatoriilor, ceea ce inseamna ca le sunt atribuite in competenta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare pana la 100.000 lei. Asadar, daca o actiune comerciala are un obiect evaluabil in bani, competenta in prima instanta este determinata de criteriul valoric, judecatorie sau tribunal, dupa caz.
Actiunile patrimoniale sunt cele care au un continut economic, pe cand actiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent daca este persoana fizica sau juridica, drepturi fara continut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura actiunilor corespunzatoare acestor din urma drepturi, precum si caracterele juridice ale respectivelor actiuni sunt atribuite de natura si specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, chiar daca incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Intrucat dreptul subiectiv material constituie fundamentul actiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune si toate consecintele ce decurg de aici: calificarea actiunii, determinarea competentei, alcatuirea completului, determinarea caii de atac. Ca atare, se poate afirma ca dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat in justitie "transfera" caracterul sau patrimonial sau nepatrimonial litigiului insusi si, astfel, procesul va putea fi evaluabil in bani, ori de cate ori in structura raportului juridic de drept substantial, dedus judecatii, intra un drept patrimonial, real sau de creanta.
In consecinta, ori de cate ori pe calea actiunii in justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila si necesara. Aceasta, intrucat la stabilirea criteriului valoric legiuitorul a avut in vedere valoarea obiectului litigiului in materialitatea sa, pretentia concreta, precum si dreptul subiectiv asupra fiecarui bun reclamat, sens in care a si impus prin art. 112 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedura civila obligatia reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii. De aceea, trebuie considerate actiuni patrimoniale, in care valoarea obiectului cererii determina competenta materiala si caile de atac, intre altele, actiunea prin care reclamantul solicita obligarea paratului sa-i intocmeasca act de vanzare-cumparare, cererea de raport, actiunea in reductiune testamentara, actiunile in constatarea existentei sau inexistentei unui drept, in masura in care se refera la bunuri evaluabile in bani, actiunile in constatarea simulatiei unui contract de vanzare-cumparare a unui bun imobil sau mobil, actiunile in regres si in revocare.
Un drept are caracter personal, fara continut economic si, prin urmare, neevaluabil in bani, atunci cand este strans legat de persoana, servind la individualizarea acesteia in cadrul societatii sau al familiei: dreptul la viata, la sanatate si integritate fizica si morala, la libertate, la onoare, cinste, reputatie, dreptul la nume si la domiciliu etc. Or, dreptul a carui valorificare se urmareste prin actiunea in obligarea paratei intimate S.C. W S.A. Bucuresti la returnarea diferentei contravalorii scrisorii de garantie bancara in suma de 30.948,97 lei, pretins accesata fara drept, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale mentionate anterior. A afirma ca exista actiuni patrimoniale neevaluabile in bani inseamna a sustine o contradictie juridica, a spune de fapt ca exista drepturi patrimoniale neevaluabile in bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebeste de drepturile personale nepatrimoniale. Ca urmare, pentru determinarea competentei materiale si a cailor de atac potrivit dispozitiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 2821 alin. (1) din Codul de procedura civila nu se are in vedere denumirea generica a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent daca ea este in constatarea sau realizarea dreptului.
Prin cererea introductiva reclamanta recurenta a solicitat instantei atat "constatarea culpei contractuale a paratei S.C. W S.A. Bucuresti, ca urmare a executarii fara drept a scrisorii de garantie bancara remisa de reclamanta in beneficiul sau cu titlu de garantie de buna executie contractuala", cat si "obligarea acesteia la returnarea diferentei contravalorii scrisorii de garantie bancara in suma de 30.948,97 lei, accesata fara drept".
Fata de obiectul litigiului, care este unul evaluabil in bani, si cuantumul pretentiilor societatii reclamante (sub 100.000 lei), este fara putinta de tagada ca pricina trebuie sa fie solutionata in prima instanta de catre judecatorie si nu de tribunal, cum corect a stabilit si prima instanta, criticile recurentei fiind neintemeiate.
In acest sens este de retinut si faptul ca prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, data in solutionarea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 2821 alin. (1) din Codul de procedura civila, in ceea ce priveste caracterul evaluabil sau neevaluabil in bani al litigiilor civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, atat in situatia in care este formulat capatul de cerere accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare sau restituirea prestatiilor efectuate, cat si in situatia in care nu este formulat acest capat de cerere, sunt evaluabile in bani aceste litigii civile si comerciale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare. Deci, si daca s-ar accepta punctul de vedere al reclamantei, in sensul ca obiectul si natura actiunii formulate de catre ea se circumscriu unei "cereri in materie comerciala" (ceea ce este corect), in sensul definit de legiuitor in art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila (ceea ce nu mai este corect), in considerarea petitului principal - "constatarea culpei contractuale a paratei de ordin 1, ca urmare a executarii fara drept a scrisorii de garantie bancara remisa de reclamanta in beneficiul acesteia cu titlu de garantie de buna executie contractuala", competenta nu poate fi a tribunalului, in prima instanta, acest capat de cerere nevizand, evident, un drept cu caracter personal, fara continut economic. De altfel, prin cererea subsidiara, reclamanta a aratat ca este de acord ca pricina sa fie solutionata de Judecatoria Timisoara, in prima instanta.
Nici in ceea ce priveste chestiunea competentei teritoriale criticile recurentei nu sunt intemeiate, raportat atat la norma cu caracter general cuprinsa in art. 5 din Codul de procedura civila, care statueaza ca cererea se face la instanta domiciliului paratului, cat si la prevederile art. 19 din Codul de procedura civila, potrivit carora partile pot conveni, prin inscris sau prin declaratia verbala in fata instantei, ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art. 13-16 din acelasi cod. Or, prin art. 19.1 din contractul de inchiriere nr. 680/04.12.2006, conventie care reprezinta temeiul pretentiilor reclamantei de vreme ce in executarea acestui act juridic a fost emisa scrisoarea de garantie bancara, partile au prevazut o clauza atributiva de competenta, in sensul ca, in caz de diferend si in lipsa unei reglementari amiabile, partea interesata va putea sesiza numai instanta de judecata competenta dupa sediul locatorului. Ca atare, aceasta conventie urmeaza regimul juridic instituit de alin. (1) al art. 969 din Codul civil, reclamanta fiind tinuta sa o respecte si sa se judece doar la instanta competenta material de la sediul paratei intimate S.C. W S.A. Bucuresti, respectiv Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, art. 10 pct. 3 si 4 din Codul de procedura civila nefiind incidente in speta, cum in mod judicios a apreciat si Tribunalul Timis.
Nu in ultimul rand, nici invocarea art. 9 din Codul de procedura civila, care arata ca cererea indreptata impotriva mai multor parati poate fi facuta la instanta competenta pentru oricare dintre ei, in cazul cand printre parati sunt si obligati accesorii, cererea urmand a se face la instanta competenta pentru oricare dintre debitorii principali, nu poate fi primita, pentru simplul motiv ca, potrivit actiunii introductive, si cel de-al doilea parat chemat in judecata, Banca C S.A., are sediul in Bucuresti, afirmatiile recurentei cum ca instantele din Timisoara ar fi competente sa solutioneze prezentul litigiu pentru ca parata de ordin 2, Banca C S.A. - Sucursala Timis, care a emis in fapt instrumentul de plata ce face obiectul procesului, are sediul in loc. Timisoara neavand corespondent cu dosarul (reclamanta modificandu-si, in realitate, cererea introductiva in ceea ce priveste parata de ordin doi, lucru care este inadmisibil in calea de atac).