Arestare preventiva. Recurs. Inadmisibilitatea acestei cai de atac, cand se indreapta impotriva hotararii prin care se respinge cererea de revocare, inlocuire sau de constatare a incetarii de drept a masurii arestarii preventive, indiferent ca respingerea cererilor are loc in cursul urmaririi penale sau in faza judecatii, in prima instanta sau in apel
Constitutia Romaniei, art. 129
C. proc. pen., art. 1403, art. 141
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 5 parag. 4
In raport cu prevederile art. 1403 alin. (1) si art. 141 C.proc.pen., se constata ca legiuitorul procesual-penal nu recunoaste calea de atac a recursului separat impotriva incheierii pronuntate in cursul urmaririi penale, in prima instanta sau in apel, prin care se respinge cererea de revocare, inlocuire si incetare a arestarii preventive. O astfel de reglementare nu este oferita nici de dispozitiile art. 129 din Constitutia Romaniei, dispozitii care trimit la legea procesuala, nici de prevederile art. 5 parag. 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prevederi care garanteaza doar un grad de jurisdictie, reprezentat de o instanta independenta pentru luarea, prelungirea sau mentinerea arestarii preventive, iar nu garantia dreptului la o cale de atac impotriva unor hotarari judecatoresti prin care se dispune asupra arestarii preventive.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 656 din 16 iunie 2010, dr. M.B.
Prin Incheierea penala nr. 289/PI din 02.06.2010, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4173/30/2010, s-a respins cererea de revocare, respectiv de inlocuire a masurii arestarii preventive cu alta masura preventiva, formulata de inculpatul B.O.C.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a constatat urmatoarele:
Prin cererea introdusa si inregistrata la Tribunalul Timis sub nr. 4173/30/2010 la data de 27.05.2010, inculpatul B.O.C. a solicitat revocarea, respectiv inlocuirea masurii arestarii preventive cu o alta masura preventiva.
In motivarea cererii, s-a solicitat revocarea, respectiv inlocuirea masurii arestarii preventive cu o alta masura preventiva, intrucat s-au schimbat temeiurile care au dus la arestare; a fost sincer cu organele de cercetare, a recunoscut fapta si nu a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului, iar aceste imprejurari atrag circumstante atenuante.
S-a mai aratat ca, la dosar nu sunt probe in ce priveste pericolul concret pentru ordinea publica si cercetarea in stare de arest este exceptia, iar regula este cercetarea in stare de libertate.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt :
Referitor la cererea de revocare, respectiv inlocuire a masurii arestarii preventive, formulata de inculpatul B.O.C., s-a constatat ca potrivit art. 139 alin. (1) Cod procedura penala, masura preventiva luata se inlocuieste cu o alta masura preventiva cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu ca, in cursul desfasurarii procesului penal, inculpatul trebuie sa se afle in stare de libertate si numai in cazuri deosebite, ca de exemplul atunci cand fapta sau persoana faptuitorului prezinta un pericol social grav ( cauza Dinler contra Turciei), acuzatul sa se afle in stare de detinere fara ca privarea de libertate sa apara ca o anticipare a pedepsei.
S-a constatat ca la luarea masurii arestarii preventive a inculpatului si prelungirea ulterioara s-a retinut ca la dosar exista suficiente date care sa conduca la concluzia ca este posibil ca inculpatul B.O.C. sa fie implicat alaturi de celalalt inculpat cercetat in dosar in savarsirea faptelor prevazute de legea penala, pentru care este cercetat; s-a retinut si indeplinirea cumulativa a cerintelor art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., in sensul cuantumului pedepsei mai mare de 4 ani pentru faptele savarsite si existenta pericolului concret pentru ordinea publica.
Din analiza actelor si lucrarilor aflate la dosarul de urmarire penala, rezulta ca pana in prezent, nu s-au schimbat temeiurile care au justificat luarea masurii arestarii preventive, subzistand in continuare cele doua conditii cumulative prevazute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., deci inclusiv cea referitoare la criteriul privind pericolul concret pentru ordinea publica, intrucat in raport de imprejurarile mai sus descrise in care inculpatul a comis fapta pentru care este acuzat, de trafic de droguri de risc, prevazuta de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de urmarile unei asemenea fapte, este justificat si in interesul bunei desfasurari a urmaririi penale, ca cercetarea sa se efectueze cu inculpatul in stare de arest, in conditiile persistentei pericolului pentru ordinea publica in cazul lasarii inculpatului in libertate.
Prin urmare, avand in vedere ca temeiurile arestarii preventive nu s-au schimbat, s-a constatat ca nu este justificata revocarea, respectiv inlocuirea masurii arestarii preventive cu o alta masura preventiva mai blanda.
In acest context instanta a apreciat ca in acest moment procesual nu este intemeiata revocarea, respectiv inlocuirea arestarii preventive a inculpatului, nefiind in interesul bunei desfasurari a urmaririi penale o astfel de inlocuire, in conditiile in care nu s-au modificat motivele care justifica arestarea preventiva evaluate si prin prisma existentei sentimentului de insecuritate sociala in randul opiniei publice prin cercetarea in libertate a inculpatului implicat in fapte de trafic de droguri, impreuna cu alte persoane.
In ceea ce priveste sustinerile inculpatului referitoare la conduita sincera pe parcursul anchetei, lipsa antecedentelor penale si imprejurarea ca regula este cercetarea in stare de libertate, s-a constatat ca aceste sustineri nu sunt de natura sa duca la revocarea arestarii preventive in conditiile in care aceasta a fost luata cu respectarea dispozitiilor legale, si nici la inlocuirea masurii arestarii preventive cu o alta mai blanda, in conditiile subzistentei in continuare a temeiurilor exceptionale care au determinat luarea masurii arestarii preventive.
Impotriva incheierii penale nr. 289/PI/2.06.2010 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4173/30/2010 a declarat recurs inculpatul B.O.C., recurs inregistrat la Curtea de Apel Timisoara la data de 14.06.2010.
Analizand legalitatea si temeinicia incheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum si din oficiu conform art. 3856 C.proc.pen., instanta de recurs apreciaza ca inculpatul a folosit o cale de atac ce nu este prevazuta de Codul de procedura penala, ceea ce face ca recursul sa fie inadmisibil.
Potrivit art. 1403 alin. (1) din Codul de procedura penala, incheierea prin care se dispune, in timpul urmaririi penale, luarea masurii arestarii preventive, incheierea prin care se dispune revocarea, inlocuirea, incetarea sau prelungirea arestarii preventive si incheierea de respingere a propunerii de arestare preventiva pot fi atacate cu recurs de catre invinuit sau inculpat si de procuror la instanta superioara in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa. Din prevederile acestui text de lege rezulta ca incheierea prin care nu se dispune revocarea, inlocuirea sau incetarea arestarii preventive, ci se respinge cererea de revocare, inlocuire ori incetare a acestei masuri preventive, nu poate fi atacata cu recurs in conditiile art. 1403 alin. (1) din Codul de procedura penala.
Cu privire la calea de atac impotriva incheierii pronuntate de instanta in cursul judecatii privind masurile preventive, art. 141 alin. (1) din Codul de procedura penala prevede ca incheierea data in prima instanta si in apel, prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care se constata incetarea de drept a arestarii preventive, poate fi atacata separat cu recurs de procuror sau de inculpat. Prin urmare, art. 141 nu prevede o cale de atac separata si impotriva incheierii date in prima instanta sau in apel, prin care se respinge cererea de revocare, inlocuire ori incetare a unei masuri preventive, inclusiv a arestarii preventive, si, ca atare, aceasta incheiere nu poate fi atacata separat cu recurs, in conditiile art. 141 din Codul de procedura penala.
In raport cu prevederile art. 1403 alin. (1) si ale art.141 din Codul de procedura penala, a recunoaste calea de atac a recursului separat, impotriva incheierii pronuntate in cursul urmaririi penale, in prima instanta sau in apel, prin care se respinge cererea de revocare, inlocuire ori incetare a arestarii preventive, inseamna a recunoaste o cale de atac neprevazuta de lege, ceea ce ar fi contrar art. 23 alin. (7) si art. 129 din Constitutie, potrivit carora incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de lege, iar impotriva hotararilor judecatoresti partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii. In acelasi timp s-ar incalca art. 3851 alin. (2) din Codul de procedura penala, in temeiul caruia incheierile care nu pot fi atacate, separat, cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odata cu sentinta sau decizia recurata.
Pe de alta parte, prin dispozitiile art. 146 alin. (12), art. 1491 alin. (13), art. 159 alin. (8), art. 160a alin. (2) si art. 160b din Codul de procedura penala, se asigura atat controlul judiciar imediat, realizat de catre o instanta ierarhic superioara, asupra legalitatii si temeiniciei arestarii preventive in cursul urmaririi penale si al judecatii, cat si verificarea periodica a legalitatii si temeiniciei acestei masuri preventive in cursul judecatii.
Totodata, lipsa posibilitatii de a ataca, separat, cu recurs incheierea pronuntata in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii in prima instanta si in apel, prin care a fost respinsa cererea de revocare, inlocuire sau incetare a arestarii preventive, nu contravine art. 5 parag. 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit caruia "orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala". Asa cum rezulta din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, art. 5 parag. 4 din Conventie nu garanteaza dreptul la o cale de atac impotriva hotararilor privitoare la arestarea preventiva, ci garanteaza un grad de jurisdictie, reprezentat de o instanta independenta, pentru luarea, prelungirea sau mentinerea arestarii preventive.
Astfel, in temeiul art. 38515, pct. 1, lit. a) teza a II-a Cod procedura penala a fost respins recursul declarat de inculpatul B.O.C. impotriva incheierii penale nr. 289/PI/02.06.2010 pronuntata de Tribunalul Timis.