Procedura insolventei. Caracterul incert al creantei reclamate. Consecinte
Legea nr. 85/2006, art. 31, raportat la art. 1, art. 3 pct. 1, art. 6, art. 12
Procedura insolventei nu este o modalitate simplificata de solutionare a unei chestiuni litigioase, de orice natura, intre partile contractante, ea avand un scop expres prevazut de art. 2 din Legea nr. 85/2006, modificata, si anume instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea creantei debitorului aflat in insolventa, iar nu pentru stabilirea raspunderii contractuale a partilor aflate in litigiu. De aceea, judecatorul-sindic nu poate solutiona pretentiile reciproce ale partilor decurgand din interpretarea radical diferita a aceluiasi contract, competenta in acest sens revenind doar judecatorului de drept comun.
Creanta invocata de catre recurenta nu reprezinta o creanta certa, deoarece unele dintre lucrari prezinta o serie de deficiente, vicii calitative si cantitative, ceea ce confera creantei reclamate o existenta indoielnica. Aprecierea starii de insolventa trebuie facuta in fiecare cauza raportat la ansamblul incasarilor si platilor efectuate de debitor, prezumtia instituita de legiuitor nefiind una absoluta, irefragrabila si, de aceea, ea intra in categoria prezumtiilor legale relative, putand fi rasturnata prin orice alt mijloc de proba.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 680 din 21 mai 2010, dr. C.B.N.
Prin sentinta comerciala nr. 1504 din 12 noiembrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 4315/30/2009 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a admis contestatia formulata de debitoarea S.C. I S.R.L. Timisoara, respingand, totodata, cererea creditoarei S.C. V S.R.L. Cluj-Napoca avand ca obiect deschiderea procedurii insolventei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea, solicitand casarea hotararii atacate, cu motivarea ca in mod gresit tribunalul a admis contestatia debitoarei la cererea de deschidere a procedurii insolventei, cu consecinta respingerii actiunii introductive.
Prin decizia civila nr. 680 din 21 mai 2010 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul creditoarei, mentinand sentinta comerciala nr. 1504 din 12 noiembrie 2009 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4315/30/2009.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca prin recursul formulat societatea creditoare a sustinut, in esenta, ca hotararea atacata este netemeinica si nelegala intrucat cererea sa de chemare in judecata in mod gresit a fost respinsa de tribunal, in speta fiind indeplinite toate conditiile necesare deschiderii procedurii insolventei, in sensul ca doua dintre creantele fata de intimata debitoare S.C. I S.R.L. Timisoara sunt certe, lichide si exigibile, in cuantum mai are decat valoare-prag impusa de lege.
In primul rand, se impune a fi mentionat faptul ca desi in prima instanta creditoarea a solicitat declansarea procedurii generale de insolventa prevazuta de Legea nr. 85/2006 si inscrierea sa la masa credala cu trei sume, respectiv cu 98.183,59 lei, reprezentand penalitati de intarziere, cu 423.300,07 euro, reprezentand contravaloarea lucrarilor prestate, acestea fiind creante certe, lichide si exigibile, la care se mai adauga suma de 749.645,07 lei creanta certa, lichida si nescadenta, reprezentand garantii de buna executie, intreaga critica din recurs vizeaza doar primele doua sume reclamate, astfel ca analiza Curtii se va rezuma numai la creantele pretins certe, lichide si exigibile.
In al doilea rand, in speta nu este incident cazul de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedura civila, intrucat nu ne aflam in situatia in care judecatorul-sindic nu si-ar fi motivat hotararea de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolventei, sentinta recurata necuprinzand motive contradictorii sau straine de natura pricinii. Conditiile procedurale privind motivarea hotararii sunt indeplinite chiar daca nu s-a raspuns expres fiecarui argument invocat de parti, fiind suficient ca din intregul hotararii sa rezulte ca s-a raspuns tuturor argumentelor in mod implicit, prin rationamente logice.
In al treilea rand, nici motivul de recurs aratat la pct. 9 al art. 304 nu este intemeiat, hotararea pronuntata de prima instanta nefiind lipsita de temei legal si nici nu a fost data cu aplicarea gresita a legii.
Prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile. Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori.
Insolventa debitorului fiind o conditie a aplicarii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificata, cel care solicita declansarea acestei proceduri trebuie sa administreze dovezi din care sa rezulte: neplata la scadenta a datoriilor si lipsa lichiditatilor, iar pentru a veni in sprijinul creditorilor legiuitorul roman, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolventa a patrimoniului debitorilor in situatia in care acestia, dupa 30 de zile de la scadenta, nu au platit datoria fata de unul sau mai multi creditori. Incetarea platilor trebuie sa aiba un caracter de generalitate si sa constituie indiciul exterior si manifestarea dezordinii si neputintei comerciantului de a executa obligatiile scadente asumate, de unde rezulta ca aceasta trebuie privita ca un fapt complex supus interpretarii si aprecierii judecatorului-sindic, impunandu-se o delimitare clara intre conceptul de "insolventa" si cel de "insolvabilitate". Insolventa este strans legata de incapacitatea de plata, privita ca incetare efectiva a platilor. Aceasta incapacitate exprima starea patrimoniului debitorului, care face imposibila plata datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Asadar, insolventa semnifica insuficienta reala a lichiditatilor, absenta fondurilor banesti necesare platii obligatiilor scadente. Caracterul cert al creantei vizeaza atat existenta acesteia, cat si cuantumul sau, iar caracterul lichid al creantei presupune ca intinderea acesteia, avand ca obiect o suma de bani, sa fie determinata sau determinabila. In plus, creanta trebuie sa fie exigibila, adica sa fie ajunsa la scadenta, conditii care nu sunt indeplinite in speta.
Sub acest aspect, in mod corect judecatorul-sindic a retinut ca din inscrisurile depuse la dosar de societatea creditoare nu rezulta ca aceasta ar detine o creanta certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile al carei cuantum este mai mare de 10.000 lei, imprejurare, de altfel, contestata de catre debitoare atat in prima instanta, cat si in recurs.
Astfel, chiar daca in momentul de fata nu se poate stabili cu certitudine de catre Curte daca procesul-verbal de receptie semnat de reprezentantii partilor la data de 18 ianuarie 2008 atesta, dupa cum sustine recurenta, ca suprafata construita de catre aceasta in favoarea intimatei este de 13.455,55 mp., sau, dimpotriva, asa cum o afirma debitoarea, este doar de 5.300 mp., existand in acest sens si doua adeverinte eliberate de Primaria Municipiului S. Biroul de Urbanism (chiar daca in cuprinsul procesului-verbal nu se face nicio mentiune in sensul ca receptia lucrarilor ar fi una partiala, totusi nu se poate omite faptul ca acest document, in chiar preambul, vizeaza doar faza 1 a constructiei - "Faza 1: Construire hala productie si zona administrativa - birouri in regim parter si partial etaj, cuprinse intre anexele E1-H1 si 1A-5A"; or, potrivit art. 3.1 din contractele de antrepriza nr. 1/ZDC/iulie 2007 si nr. 2/ZDC/iulie 2007, lucrarea era delimitata in doua faze: faza 1, referitoare la suprafata de 5.200 mp., aferenta halei A.M. si, faza 2, privitoare la o suprafata de 7.800 mp.), instanta apreciaza ca aceasta imprejurare nu prezinta relevanta sub aspectul neindeplinirii cerintelor pretinse de legiuitor pentru a se putea dispune declansarea procedurii de executare colectiva.
In ceea ce priveste creanta de 98.183,59 lei (inclusiv T.V.A.), constand in penalitati de intarziere datorate de catre societatea debitoare in temeiul art. 17.3 din contractul nr. 2/ZDC/iulie 2007 si aferente facturilor nr. 8973211/12.10.2007 - 773.955,25 lei, nr. 8793219/09.11.2007 - 325.694,58 lei, nr. 8793221/09.11.2007 - 1.689.272 lei, nr. 8793239/ 2.12.2007 - 97.924,07 lei, nr. 8793240/12.12.2007 -244.175,5 lei, nr. 8793241/12.12.2007 - 81.938,61 lei, nr. 8793242/12.12.2007 - 42.312 lei, nr. 8793243/20.12.2007 - 348.227,2 lei, nr. 14/01.04.2008 - 157.836 lei, nr. 15/01.04.2008 - 155.446,13 lei, nr. 16/01.04.2008 - 83.940,91 lei si nr. 17/01.04.2008 - 79.943,72 lei, trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:
Este adevarat ca potrivit art. 17.3 din conventia partilor, in cazul in care beneficiarul intarzie o plata pentru factura executantului, atunci cand plata este datorata, executantul are dreptul la o indemnizatie de 0,04% (in contract este trecuta valoarea de 0,02%, aceasta "corectura" nefiind contrasemnata de reprezentantii celor doua societati) din suma datorata pentru fiecare zi de intarziere, toate facturile susenumerate fiind achitate si, deci, recunoscute de catre intimata, in principiu, plata debitului principal determinand caracterul cert, lichid si exigibil al creantei reprezentand penalitati calculate in modalitatea stabilita prin acordul de vointa al cocontractantilor, insa nu se poate trece cu vederea apararea invocata de debitoare, in sensul ca pe masura constatarii deficientelor la lucrarile realizate, avand in vedere refuzul recurentei (chiar si in lipsa unor dovezi scrise cu privire la demersurile beneficiarului, se poate prezuma refuzul executantului, cata vreme acesta din urma a aflat de reclamatiile calitative ale lucrarii si de mai mult de un an de zile nu a intreprins nimic pentru a le rezolva), a fost obligata sa contracteze alti constructori in vederea remedierii lucrarilor executate necorespunzator, precum si pentru executarea lucrarilor nefinalizate, nerealizarea corespunzatoare si la termen a lucrarilor contractante aducandu-i prejudicii, fiind pusa in situatia de a plati despagubiri tertilor ca urmare a faptul ca nu a putut sa le puna la dispozitie spatiul inchiriat la termenul prevazut in promisiunile de inchiriere, in alte situatii acceptand chiar o reducere a cuantumului chiriei. De altfel, factura fiscala nr. 86/17.06.2009, emisa de recurenta pe seama intimatei pentru plata acestor penalitati nu a fost semnata de catre S.C. I S.R.L. Timisoara, ca de altfel nici centralizatorul intocmit in mod unilateral de catre aceasta, nefiind vorba de o creanta acceptata la plata. Pe de alta parte, respectiva factura a fost emisa la data de 17 iunie 2009, adica cu mai putin de o luna inaintea datei introducerii cererii de deschidere a procedurii insolventei (29 iunie 2009, data postei).
De asemenea, nici creanta de 423.300,07 euro, reprezentand contravaloarea lucrarilor de constructii pretins efectuate de creditoare conform contractului de antrepriza si a actelor aditionale incheiate ulterior, nu indeplineste, in opina Curtii, caracterul de a fi certa. Astfel, este de necontestat ca in temeiul actului aditional nr. 2 creditoarea se obliga sa execute lucrari de constructii a caror valoare initiala a fost de 1.000.000 de euro, exclusiv T.V.A., valoarea fiind ulterior suplimentata cu 133.710,66 de euro. In baza acestui act aditional recurenta a emis mai multe facturi fiscale, respectiv FF 8793202/ 11.09.2007, in valoare de 200.000 de euro (achitata integral), FF 8793213/12.10.2007, in valoare de 500.000 de euro (achitata integral), FF 8793235/05.12.2007, in valoare de 39.785 euro (achitata integral), FF 8793236/05.12.2007, in valoare de 37.057 euro (achitata integral), FF 81/05.06.2009, in valoare de 56.824,5 euro (neachitata) si factura proforma nr. 6/26.02.2009, in valoare de 1.413.944,23 lei (neachitata). Obiectul actului aditional nr. 5/10.10.2007 l-a constituit realizarea instalatiei electrice de iluminat la hala construita, avand valoarea de 206.000 de euro, in baza acestuia fiind emise facturile fiscale FF 8793243/20.12.2007, in valoare de 158.818 euro (achitata integral) si FF 82/05.06.2009, in valoare de 36.882 euro (neachitata). Obiectul actului aditional nr. 6/10.10.2007 l-a constituit realizarea planseului monolit si a peretilor antifoc, valoarea lucrarii ridicandu-se la 119.000 de euro, fiind emise facturile FF 8793237/05.12.2007, pentru suma de 71.000 euro (achitata integral) si FF 83/05.06.2009, in valoare de 42.050 euro (neachitata). Obiectul actului aditional nr. 9/25.11.2007 l-a constituit livrarea si montajul mai multor sisteme electrice si electronice (generator, iluminat exterior, sistem de control si acces in hala), avand o valoare de 55.000 euro, in baza caruia au fost emise facturile fiscale FF 14/01.04.2008, pentru suma de 35.538,10 euro (achitata) si FF 84/05.06.2009, in valoare de 16.711,9 euro (neachitata). In fine, obiectul actului aditional nr. 11/04.12.2007 l-a constituit realizarea lucrarilor anexa tehnica, camera server, fundatie rezervor si suprabetonari, avand o valoare de 85.700 euro, fiind emise facturile FF 15/01.04.2008, pentru suma de 35.000 euro (achitata integral), FF 16/01.04.2008, pentru suma de 18.900 euro (achitata integral), FF 85/05.06.2009, pentru suma de 6.800 euro (neachitata) si FP 7/26.02.2009, pentru suma de 20.715 euro (neachitata).
Din sustinerile debitoarei a reiesit ca refuzul de a achita sumele reclamate s-a datorat atat intarzierilor in efectuarea lucrarilor de catre creditoare, cat si calitatii indoielnice a constructiei. Fara a analiza in acest cadru procesual modul de realizarea a obligatiilor contractuale, Curtea retine ca din chiar unele acte semnate de reprezentantii partilor rezulta ca intre cele doua societati au existat discutii in legatura ca unele lucrari, cu termenele de finalizare si existenta unor nereguli, insa acest lucru se poate stabili cu certitudine numai printr-o expertiza tehnica de specialitate, care in litigiul arbitral a si fost deja intocmita. Ca urmare, asa cum in mod judicios a apreciat si intimata prin intampinare, relatiile dintre parti sunt complexe si nu pot fi clarificate numai in baza sustinerilor prezentate prin cererea de declansare a procedurii insolventei, respectiv, pe calea contestatiei. In aceeasi ordine de idei, nici nu se pot face referiri la ansamblul platilor pretins datorate de catre recurenta, in aceasta faza procesuala.
Chiar daca Legea nr. 85/2006, in art. 33, prin instituirea termenului de 30 de zile in care debitorul sa nu fi facut plati, atrage prezumtia de insolventa a patrimoniului acestuia, o asemenea imprejurare trebuie coroborata cu indeplinirea conditiilor privind creanta pentru a se putea admite cererea introductiva. Cu toate acestea, debitorul nu poate fi prezumat a fi in insolventa doar raportat la neefectuarea unei plati in termenul de 30 de zile anterior introducerii cererii numai fata de creditorul declansator, cum gresit acesta sugereaza in motivele de recurs. Aprecierea starii de insolventa trebuie facuta in fiecare cauza raportat la ansamblul incasarilor si platilor efectuate de debitor. Prezumtia instituita de textul legal nu este una absoluta, irefragrabila si, de aceea, ea intra in categoria prezumtiilor legale relative, putand fi rasturnata prin orice alt mijloc de proba, cum, de altfel, chiar Curtea Constitutionala a statuat in mai multe randuri (spre exemplu, prin decizia nr. 1138/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 31 din 16 ianuarie 2008, in care se arata, in ceea ce priveste art. 3 pct. 1 lit. a) din legea-cadru, ca acesta instituie o prezumtie de insolventa pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibila dupa 30 de zile de la scadenta; instituirea acestei prezumtii, cu consecinta rasturnarii probei in sarcina debitorului, este justificata insa de necesitatea asigurarii celeritatii in desfasurarea procedurii insolventei, principiu recunoscut pentru desfasurarea raporturilor de drept comercial). Procedura prevazuta de acest act normativ este un instrument care se doreste echidistant intre debitorul insolvent si creditorii sai, menit sa dea cea mai buna solutie starii de insolventa a debitorului.
Creanta invocata de catre recurenta nu indeplineste conditiile pentru a fi considerata ca fiind certa, intrucat lucrarile executate de S.C. V S.R.L. Cluj-Napoca, si care stau la baza facturilor emise, nu indeplinesc parametrii calitativi pentru ca intimata sa considere ca aceasta si-a executat obligatiile in mod corespunzator (sustinerile recurentei din cuprinsul notelor scrise depuse la termenul din 18 mai 2010, in sensul ca potrivit expertizei efectuate de catre E Kft. Ungaria, proprietatile termoizolante ale acoperisului sunt bune si rezistenta la difuzia vaporilor de apa este corespunzatoare, acoperisul realizat avand valoare tehnica identica cu cel proiectat si corespunzand cerintelor standardului, prin izolatia realizata a acoperisului fiind garantata pe timp indelungat utilizarea halei conform destinatiei, in conditiile utilizarii generale a halei izolatia acoperisului nenecesitand interventii, nefiind probate in niciun fel, contrar celor statuate prin art. 1169 din Codul civil). Din contra, expertiza efectuata in cadrul litigiului arbitral a relevat ca lucrarile prestate de catre recurenta, in calitate de antreprenor, prezinta o serie de vicii calitative si cantitative, costurile de remediere a defectiunilor si neconformitatilor ridicandu-se la suma de 326.106,75 euro, exclusiv T.V.A. In aceste conditii, exceptia de neexecutare a obligatiilor contractuale invocata de catre subscrisa este pe deplin intemeiata.
Pe parcursul derularii contractului, avand dubii cu privire la modul in care creditoarea a executat lucrarile, dar si cu privire la calitatea materialelor utilizate, aceste suspiciuni referindu-se in principal la invelitoarea acoperisului si la peretii halelor de productie, debitoarea, dorind sa cunoasca cu exactitate intinderea viciile lucrarilor executate, a insarcinat mai multi experti tehnici in constructii civile si industriale in vederea intocmirii unui raport de specialitate. Cu privire la calitatea invelitorii la acoperisul halelor de productie expertii au concluzionat ca aceasta este serios si probabil definitiv compromisa prin nerespectarea cerintelor elementare privind executia lucrarilor. Lucrarile nu au fost executate in conformitate cu instructiunile producatorilor de materiale si a normelor tehnice in domeniu. Consecinta neexecutarii corespunzatoare a lucrarii si a utilizarii unor materiale de nivel inferior consta in acumularea apei din condens in profunzimea invelitorii, in viitor, fara masuri de remediere, fiind posibila penetrarea acoperisului si patrunderea apei provenita din condens in hala si corodarea tablelor ce sustin invelitoarea, impunandu-se remedierea defectiunilor constatate pentru aducerea invelitorii la standardele de calitatea prevazute prin proiect. Referitor la peretii halelor de productie, expertii au aratat ca acestia au fost ridicati fara respectarea instructiunilor producatorului si a normelor tehnice. Pe cale de consecinta, lucrarile astfel executate nu respecta instructiunile producatorilor si normativele romanesti in vigoare, impunandu-se retinerea culpei antreprenorului si obligarea acestuia la plata sumei necesare remedierii acestor lucrari.
Totodata, in vederea stabilirii pagubei efectiv suferite ca urmare a neexecutarii lato sensu a obligatiilor contractuale de catre debitor, intimata a solicitat unei societatii specializate (H S.R.L. Timisoara) sa realizeze o evaluare a costurilor necesare pentru remedierea deficientelor constatate in executia invelitorii acoperisului si a peretilor exteriori a halei de productie, in urma analizei rezultand suma de 580.075,94 euro. Pe cale de consecinta, creanta invocata de catre recurenta in cuantum de 423.300,07 euro, reprezentand contravaloarea lucrarilor prestate nu reprezinta o creanta certa, deoarece unele dintre lucrari, potrivit primelor verificari efectuate de catre intimata, prezinta o serie de deficiente, vicii calitative si cantitative, ceea ce confera creantei reclamate o existenta indoielnica, fiind inadmisibil ca, in ipoteza in care intr-adevar aceste vicii exista, beneficiarul lucrarii sa fie obligat sa plateasca integral contravaloarea lucrarilor defectuoase, iar ulterior sa incerce recuperarea de la executant a pagubei care i-a fost cauzata prin neexecutarea corespunzatoare a obligatiilor contractuale asumate de constructor.
Chiar daca societatea creditoare prin cererea de recurs nu recunoaste existenta unor deficiente in privinta lucrarilor realizate, este de mentionat ca in urma intalnirii care a avut loc in Municipiul S, jud. Bihor, cand s-a incheiat procesul-verbal de conciliere din 4 septembrie 2009, recurenta a admis nu numai existenta unor deficiente in ceea ce priveste documentele justificative (suma de 423.000 euro are la baza o serie de situatii de lucrari nesemnate), care trebuiau sa fie atasate facturilor pe care le-a emis (art. 6.2. din contractul de antrepriza prevazand ca executantul trebuie sa trimita facturile partiale pentru fiecare faza de lucrare acceptata si factura finala catre supraveghetorul constructiei pe santier pentru analiza, impreuna cu documentele justificative verificabile, adica un sumar al lucrarilor finalizate detaliate potrivit ofertei de pret, care sa arate in mod evident conformitatea cu toate precizarile beneficiarului, orice particularitati, proceduri de calcul etc., ca si desenele, schemele si/sau descrierile scrise aplicabile, aceasta clauza avand menirea de a-l obliga pe executant ca, odata cu emiterea facturii, sa procedeze la intocmirea unor documente care sa justifice lucrarile efectuate si sumele de bani pentru care a fost emisa factura respectiva, permitand astfel beneficiarului sa realizeze o verificare corespunzatoare a sumelor pretinse la plata, debitoarea contestand insusi pretul unitar prevazut in situatiile de lucrari), ci si a recunoscut ca stie de existenta unor deficiente la acoperis, pereti si casa pompelor, insa are obiectii cu privire la evaluarea acestora si accepta faptul ca garantiile de buna-executie ar putea acoperi respectivele deficiente, impunandu-se ca mai intai pretentiile intimatei sa fie satisfacute din aceste sume de bani. Pe cale de consecinta, creditoarea confirma existenta unor deficiente, a unor vicii la lucrarile pe care le-a executat, recunoscand, implicit, si ca refuzul de plata a sumei solicitate debitoarei este unul justificat. Mai mult decat atat, in data de 15 septembrie 2009 debitoarea a primit pe e-mail din partea creditoarei o propunere de stingere a litigiului aflat pe rolul tribunalului arbitral, prin aceasta propunere recurenta facand o evaluare a costurilor remedierii lucrarilor executate necorespunzator, astfel, din nou ea recunoscand faptul ca lucrarile sale prezinta vicii calitative care trebuie remediate. Or, in situatia in care lucrarile executate prezinta vicii calitative nu este posibil, in acelasi timp, sa se sustina ca creanta constand in plata unora dintre lucrarile realizate (din valoarea totala a contratului de cca. 4.000.000 euro, fiind platiti aprox. 3.200.000 euro) este certa.
Intimata a aratat ca refuza plata sumei solicitate nu din cauza insuficientei fondurilor banesti, ci datorita faptului ca a constatat defectiuni la lucrarile executate si nu intelege sa achite acele facturi pana la remedierea tuturor deficientelor, motiv pentru care refuzul sau este unul intemeiat. Creantele care justifica aplicarea procedurii insolventei trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii cu cele pentru care se poate incepe o executare silita asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitoarei. In sistemul Codului de procedura civila se considera ca fiind certe acelea in care elementul probatoriu nu lasa nicio indoiala asupra existentei lor. In speta, in mod evident nu este indeplinita conditia referitoare la caracterul cert al creantei, instanta neputand concluziona ca din actele existente la dosar ar rezulta fara niciun dubiu caracterul cert al creantei reclamate. In materia insolventei s-a retinut in mod constant faptul ca, in conditiile in care debitoarea contesta cuantumul sumelor sau invoca neexecutarea obligatiilor contractuale, nu mai este indeplinita una dintre conditiile pretinse de lege in vederea deschiderii acestei proceduri judiciare, respectiv cea a existentei unei creante certe, stabilirea sumelor datorate si neplatite putandu-se realiza exclusiv intr-un alt cadru juridic, cel al dreptului comun.
Sub acest din urma aspect, este de retinut ca pe rolul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara se afla dosarul nr. 72/2009 in cadrul caruia societatea recurenta, prin cerere reconventionala, invoca exact aceeasi creanta pentru care in prezentul litigiu solicita deschiderea procedurii insolventei (cu exceptia garantiei de buna-executie). Chiar daca nu pot fi primite apararile intimatei in sensul ca optiunea creditoarei de a formula o cerere reconventionala ar putea fi interpretata ca fiind dorinta acesteia de a alege calea dreptului comun pentru a-si valorifica pretentiile pe care le are impotriva debitoarei, litigiul arbitral vizand insasi contractele de antrepriza in baza carora recurenta a emis facturile neacceptate de catre intimata, este fara putinta de tagada ca o asemenea imprejurare afecteaza caracterul cert al creantei reclamate, cu toate consecintele care decurg dintr-o asemenea calificare juridica.
Rolul judecatorului-sindic nu este acela de a se comporta ca un judecator de drept comun, care este chemat sa solutioneze un litigiu comercial nascut anterior deschiderii procedurii insolventei. Dimpotriva, judecatorului-sindic ii este conferit rolul de a proceda la o analiza sumara a acelor creante certe, lichide si exigibile, pe care creditorul le evoca si de a aprecia daca debitorul are sau nu mijloacele materiale necesare pentru a face fata acestor datorii. Altfel spus, misiunea tribunalului de faliment incepe dupa finalizarea litigiului comercial dintre parti, atunci cand nu mai exista niciun dubiu asupra caracterului cert, lichid si exigibil al creantei. In aceste conditii, intocmai ca judecatorul investit cu solutionarea unei cereri de emitere a unei ordonante presedintiale, a unei somatii de plata sau a unei ordonante de plata, judecatorul-sindic trebuie sa evite sa se pronunta in sensul urmarit de creditor atunci cand, dupa ce "pipaie" fondul, constata ca litigiul comercial dintre parti nu poate fi solutionat decat in cadrul unei judecati de drept comun.
Scopul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificata, cuprins in art. 2, il reprezinta instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa. Acest scop nu trebuie deturnat, nefiind permis ca creditorii sa utilizeze procedura de executare colectiva ca pe un mijloc de solutionare a unui diferend comercial, prin intermediul judecatorului-sindic, menit a fi utilizat ca instrument de constrangere a debitorului sa-si plateasca datoriile sub amenintarea falimentului (cum, se pare, ca recurenta a actionat inca din anul 2008, cand din nou a incercat sa-l determine pe debitor sa-i plateasca aceste sume de bani, cererea de deschidere a procedurii concursuale fiind formulata, printre altele, tocmai pentru plata sumei de 423.342,03 euro, reprezentand contravaloarea unor lucrari executate si receptionate), daca paratul are fonduri disponibile pentru a plati. Procedura insolventei nu este o modalitate simplificata de solutionare a unei chestiuni litigioase, de orice natura, intre partile contractante, ea avand un scop expres prevazut de art. 2 din legea-cadru, si anume instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea creantei debitorului aflat in insolventa, iar nu pentru stabilirea raspunderii contractuale a partilor aflate in litigiu. De aceea, judecatorul-sindic nu poate solutiona pretentiile reciproce ale partilor decurgand din interpretarea radical diferita a aceluiasi contract, competenta in acest sens revenind doar judecatorului de drept comun.
Chiar daca este adevarat ca prezumtia de insolventa se naste din existenta unei creantei superioare pragului minim prevazut de lege, referirile recurentei la situatia financiara a societatii intimate din anul 2008, care releva un grad ridicat de risc de solvabilitate, debitoarea avand serioase dificultati financiare, nu prezinta relevanta juridica in conditiile in care, pe de o parte, cererea introductiva a fost depusa la data de 29 iunie 2009, astfel ca intereseaza starea financiara actuala a debitoarei, iar pe de alta parte, indicii financiari trebuie interpretati raportat la domeniul de activitate al intimatei, respectiv constructii spatii industriale de mari dimensiuni, precum si la piata pe care aceasta activeaza. Valoarea indicelui de solvabilitate generala prezentat de catre recurenta (de 0,79) nu poate duce la concluzia sustinuta de aceasta din moment ce in formula de calcul al acestui indice sunt cuprinse la numarator doar activele circulante (stocuri si materii prime), nu si celelalte active de care intimata dispune.
Nu in ultimul rand, prin incheierea nr. 19718/02.11.2009 judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis a admis cererea de inregistrare in registrul comertului a mentiunilor referitoare la majorarea capitalului social de la 2.000 lei la 11.847.920 lei, aceasta operatiune exprimand vointa ferma a societatii de a-si continua activitatea, reprezentand, in acelasi timp, o majorare a gajului general al creditorilor sociali. Totodata, majorarea semnificativa a capitalului social (cu suma de 11.845.920 lei) demonstreaza faptul ca intimata nu se afla intr-o situatie de blocaj financiar, capitalul social, care constituie gajul general al creditorilor, depasind de mai mult de patru ori creanta in litigiu. De asemenea, principalul sau chirias (S.C. A S.R.L. Salonta) ii plateste anual peste 364.000 euro (incepand cu anul 2009 chiria fiind de peste 425.000 euro), ceea ce reprezinta o sursa sigura si constanta de venit. Pentru ca o societate sa fie considerata in stare de insolventa este imperios necesar ca aceasta sa se afle in incetare de plati, situatie care in mod evident nu este intalnita in cazul de fata. Incetarea platilor trebuie sa aiba un caracter general, sa denote neputinta comerciantului de a-si executa obligatiile scadente asumate. Or, intimata nu a fost niciun moment in incapacitate de plata. Starea de insolventa a debitorului trebuie sa fie efectiva, reala, permanenta si sa denote blocajul financiar al societatii, imposibilitatea de a-si mai desfasura activitatea datorita faptului ca nu mai face fata datoriilor. Doar daca sunt intrunite cele doua caracteristici esentiale ale insolventei, si anume insuficienta fondurilor banesti disponibile in patrimoniul debitorului si neplata datoriilor scadente, cauzata de lipsa lichiditatilor, se poate afirma ca persoana se afla in stare de insolventa. In mod cert nu se poate sustine ca intimata s-ar afla in incapacitate de plata atata timp cat in perioada februarie-martie 2009 societatea a avut un rulaj prin intermediul conturilor bancare in suma de aproximativ 5,3 milioane lei, in luna februarie incasand 1,3 milioane lei din chirii si dintr-un imprumut de la asociati. In luna martie incasarile au fost de 1,9 mil. lei, sursa acestora fiind chiriile, platile de la beneficiari si rambursarea de T.V.A. In paralel, in februarie au fost efectuate plati in cuantum de 739.159 lei catre antreprenori (633.000 lei), precum si alti furnizori de echipamente si servicii, in luna martie cuantumul platilor fiind in suma de 1.416.547 lei.
Concluzionand, din ansamblul probelor administrate in cauza, rezulta ca, pe de o parte, societatea intimata nu se afla in stare de insolventa, judecatorul-sindic in mod corect retinand acest aspect, iar pe de alta parte, ca creanta invocata de recurenta este una incerta, fiind in litigiu, partile avand pretentii reciproce izvorate din executarea celor doua contracte de antrepriza de lucrari si actele aditionale la acestea.