Imobil expropriat. Cerere in revendicare de drept comun formulata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001. Admisibilitate
C. civ., art. 480
ICCJ, Decizia nr. 33/2009
Este admisibila cererea in revendicare formulata in contradictoriu cu Statul Roman de catre proprietarii bunului astfel recunoscuti printr-o hotarare judecatoreasca.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,
Decizia civila nr. 982 din 5 noiembrie 2009
Prin decizia civila nr. 95/05.03.2009 pronuntata in dosarul nr. 15418/55/2006, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de reclamantii F.F. si E. impotriva sentintei civile nr. 7661/23.10.2008 pronuntata de Judecatoria Arad in dosarul cu acelasi numar, in contradictoriu cu paratii Primarul si Consiliul local Arad, intr-o actiune avand ca obiect revendicare imobil nationalizat.
Prin aceasta decizie, tribunalul a confirmat si mentinut solutia primei instante, care a respins ca inadmisibila actiunea in revendicare imobiliara.
In prima instanta, judecatoria a retinut ca reclamantii revendica dreptul de proprietate asupra imobilului inscris in CF Arad, care a fost expropriat de la autorii acestora in 1988; ulterior, prin decizia civila nr.164/01.03.1996 a Tribunalului Arad s-a constatat caducitatea decretului de expropriere, fiind efectuata cu acea ocazie si o rectificare de CF in favoarea antecesorilor reclamantilor, prin reinscrierea dreptului lor de proprietate.
S-a mai constatat ca, in fapt, reclamantilor le-a fost totusi preluata o suprafata de 476 mp teren, aceasta fiind ocupata doar partial de un bloc de locuinte si de caile de acces spre acest bloc, dar pentru ca aceasta preluare s-a efectuat anterior anului 1989, situatia juridica este reglementata actualmente de Legea nr. 10/2001. Prin urmare, restituirea imobilului, fie in natura, fie prin echivalent se poate face doar in conditiile acestei legi speciale, deoarece concursul dintre legea speciala si cea generala se rezolva in favoarea legii speciale, acest aspect fiind evidentiat in decizia in interesul legii pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 9 iunie 2008.
Judecatoria a mai retinut ca reclamantii au si parcurs aceasta procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 10/2001, care include si cai judiciare de atac, asigurandu-li-se astfel acces deplin la justitie, in vederea realizarii pretinsului lor drept.
Aceasta sentinta a fost apelata de catre reclamanti, care au aratat ca sunt victimele unui abuz de drept, cata vreme, desi sunt in continuare proprietari tabulari ai terenului din litigiu, sunt totusi lipsiti de folosinta acestuia si de aceea, sunt indreptatiti sa obtina despagubiri, conform valorii stabilite prin expertiza aflata la dosarul cauzei, normele Legii nr. 10/2001 neconducand la concluzia ca nu pot fi aplicate in speta dispozitiile art. 480-481 C. civ., in cazul acestei exproprieri de fapt.
Tribunalul a decis ca apelul reclamantilor este neintemeiat, retinand ca acestia au formulat o cerere de acordare de despagubiri in baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul ce reprezinta obiectul litigiului, dar ulterior au revenit asupra notificarii, cu motivarea ca ei sunt in continuare proprietarii tabulari ai imobilului, in acest sens pronuntandu-se si Primarul mun. Arad printr-o decizie motivata, care insa nu a fost contestata de catre reclamanti.
In continuare, tribunalul a adaugat ca, atata vreme cat pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede conditiile in care imobilele se pot restitui in natura persoanelor indreptatite, atunci nu se poate sustine ca legea speciala, care este derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu aceasta, de unde rezulta ca modul de preluare a imobilului nu are nicio importanta.
Instanta de apel a mai retinut ca Legea nr. 10/2001 instituie nu numai o procedura prealabila, dar si anumite termene si sanctiuni menite sa limiteze incertitudinea raporturilor juridice nascute in legatura cu imobilele preluate abuziv de stat. Astfel, daca persoana indreptatita a formulat notificarea in termenul prevazut de lege, care a fost respinsa printr-o decizie motivata a unitatii detinatoare si pe care a atacat-o in instanta pe calea contestatiei si mai apoi, a exercitat si caile de atac ale apelului si recursului, atunci o noua actiune in revendicare, intemeiata pe dreptul comun este inadmisibila. Aceasta pentru ca dreptul la actiune a fost deja exercitat, fiind epuizat si nu mai poate fi valorificat pe nicio alta cale, iar pe de alta parte, este oricum exclusa de natura speciala a procedurii Legii nr. 10/2001.
Problema raportului dintre legea speciala si cea generala a fost rezolvata in acelasi mod de Inalta Curte, atunci cand a decis, in interesul legii, ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publica nu se aplica in cazul actiunilor avand ca obiect imobile expropriate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - decizia LIII din 4 iunie 2007.
Nu pot fi exercitate nici actiuni in revendicare dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 de catre persoanele care au utilizat procedura din aceasta lege speciala, o astfel de solutia fiind conforma principiului non bis in idem, electa una via non datur recursus ad alteram precum si cu principiul securitatii juridice consacrat in jurisprudenta CEDO - Brumarescu vs. Romania, 1997, s.a. -, legea speciala suprimand asadar incidenta actiunii de drept comun, fara a limita insa accesul la justitie si un proces echitabil. Aceasta si pentru ca prin Legea nr. 10/2001 se confera plenitudine de jurisdictie in materie, cu obligatia examinarii fondului cauzei, in prima instanta de catre tribunal, in apelul devolutiv de catre Curtea de Apel precum si in recurs, in limitele motivelor prevazute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Tribunalul a concluzionat ca acele persoane care nu au urmat procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declansat in termenul legal o astfel de procedura ori care, desi au urmat-o, nu au obtinut restituirea in natura a imobilului, nu au deschisa calea actiunii in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 C. civ., iar existenta unei proceduri speciale in care dreptul de proprietate poate fi valorificat precum si stabilirea unor termene in acest scop nu constituie prin ele insele o incalcare a dispozitiilor art. 21 alin. (2) din Constitutie ori a art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, atata timp cat asemenea restrictii sunt rezonabile si determinate de necesitatea clarificarii, in termen scurt, a unor situatii litigioase si pentru asigurarea securitatii juridice a circuitului civil.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii care au aratat ca in mod gresit s-a retinut de catre primele doua instante exceptia inadmisibilitatii actiunii, in contextul in care sunt victimele unei exproprieri de fapt, deoarece au calitatea de proprietari tabulari ai terenului din litigiu, dar sunt total lipiti de folosintei acestuia si nu au primit nicio despagubire pentru pierderea folosintei acestui bun.
Mai mult, recurentii au sustinut ca dreptul la bunul lor a fost confirmat inclusiv printr-o hotararea judecatoreasca irevocabila prin care s-a constatat caducitatea decretului de expropriere si s-a reintabulat dreptul de proprietate al reclamantilor, insa posesia si folosinta nu au mai redobandit-o niciodata.
In plus, pe procedura Legii nr. 10/2001 s-a recunoscut ca exproprierea a vizat doar 48 mp., pentru care reclamantii ar fi indreptatiti la despagubiri, in timp ce pentru diferenta de pana la 476 mp, autoritatile care au aplicat dispozitiile legii speciale au apreciat ca Legea nr. 10/2001 nu este aplicabila, cata vreme reclamantii figureaza in continuare ca si proprietari tabulari, dar nimeni nu s-a preocupat de existenta exproprierii de fapt, cu consecinta practica a pierderii tuturor prerogativelor dreptului de proprietate.
Curtea, analizand recursul reclamantilor, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate de acestia, cu aplicarea dispozitiilor art. 299 si urm. C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ., a constatat ca acesta este intemeiat si l-a admis ca atare.
In acest sens, a retinut ca primele doua instante au interpretat gresit dispozitiile deciziei nr. 33/2009 data in interesul legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in legatura cu admisibilitatea actiunii in revendicare intemeiata pe normele dreptului comun, in concurs cu normele speciale cuprinse in Legea nr.10/2001, in raport de imprejurarile concrete al spetei.
Astfel, reclamantii revendica dreptul de proprietate asupra imobilului inscris in CF Arad, care a fost expropriat de la autorii acestora, preluarea petrecandu-se in 1988, dar ulterior, prin decizia civila nr. 164/01.03.1996 a Tribunalului Arad s-a constatat caducitatea decretului de expropriere, fiind efectuata cu acea ocazie si o rectificare de CF, in favoarea antecesorilor reclamantilor, prin reinscrierea dreptului lor de proprietate.
In realitate, reclamantilor le-a fost totusi preluata o suprafata de 476 mp teren, aceasta fiind ocupata doar partial de un bloc de locuinte si de caile de acces spre acest bloc, dar prin decizia nr. 1480/13.04.2008 s-a propus acordarea de despagubii doar pentru o suprafata de 48 mp., din totalul celor 476 mp, autoritatile insarcinate cu aplicarea Legii nr. 10/2001 apreciind ca pentru diferenta nu se pot acorda niciun fel de despagubiri pentru simplul motiv ca aceasta diferenta nu a fost expropriata, fiind in continuare in proprietatea tabulara a reclamantilor.
Instanta a retinut ca in ciuda faptului ca reclamantii continua sa aiba inscris dreptul lor de proprietate asupra acestui bun, ei nu se pot bucura de posesia si folosinta sa, chiar daca o hotarare judecatoreasca irevocabila le-a confirmat acest drept asupra bunului - decizia civila nr. 164/01.03.1996 a Tribunalului Arad.
Or, aceasta situatie ar putea echivala cu o expropriere de fapt, ce ar putea atrage rationamentele utilizate de Curtea de la Strasbourg in cauzele Papamichalopoulos vs. Grecia ori Lonroth vs. Suedia, asociate cu jurisprudenta recenta vizand cauzele in care s-au pronuntat condamnari impotriva Romaniei, pentru interpretarea si aplicarea defectuoasa a Legii nr. 10/2001, pe de o parte, respectiv pentru ineficacitatea acestei legi speciale in repararea prejudiciilor cauzate celor care au fost deposedati de bunurile lor , in drept si in fapt, sau numai in fapt , cum este aparent cazul reclamantilor - recurenti.
In acest context, Curtea a constatat ca sunt aplicabile normele de interpretare utilizate de Inalta Curte de Casatie si Justitie privind admisibilitatea actiunii in revendicare, intemeiata pe normele dreptului comun, ceea ce reclama o judecata pe fond a cauzei reclamantilor care pretind o justa despagubire pentru terenul pe care pretind ca nu il mai pot folosi, desi sunt inscrisi ca si proprietari in CF.
In aceasta situatie, primele doua instante, pentru a putea analiza, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia europeana a drepturilor omului si daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securitatii raporturilor juridice, erau datoare sa judece actiunea pe fond si nu sa o considere inadmisibila si sa stabileasca daca exista sau nu o expropriere de fapt, de cand dateaza aceasta si daca despagubirile cerute de reclamanti sunt sau nu justificate.