Admisibilitatea actiunii in revendicare formulata de fostul proprietar al imobilului impotriva persoanei juridice cu capital privat ce detine imobilul in fata unui certificat de atestare a dreptului de proprietate. Preferabilitatea titlului fostului proprietar in conditiile existentei unei hotarari judecatoresti anterioare prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DECIZIA CIVILA NR.243 A/15.04.2009)
Asupra apelului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr.3040 din 10 septembrie 2002 la Tribunalul Giurgiu, reclamantii T.F.R. si C.D.V. au chemat in judecata pe parata SC M. SA, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata parata sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in municipiul G., B-dul E. (fost F.S.) nr.1, compus din teren in suprafata de 1.159 mp. si constructie aflata pe acesta (o casa "mare cu subsol, compusa din opt camere si alte doua case mai mici, compuse fiecare dintr-o alta camera cu salile lor", precum si o magazie "cu trei ochiuri"), procedand la compararea titlului lor de proprietate cu cel al paratei si acordand preferinta primului dintre acestea.
La data de 10 octombrie 2002 parata SC M. SA Giurgiu a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantilor, intelegand sa invoce lipsa calitatii procesuale active a acestora, intrucat acestia nu au dovedit gradul de rudenie cu pretinsul lor autor T.I. si nici macar ca sunt mostenitorii acestuia, prin acceptarea mostenirii; precum si exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocand dispozitiile art.21 din Legea nr.10/2001 care prevad un termen special de prescriptie de 6 luni de la publicarea legii la 14 februarie 2001 (termen care a fost prelungit succesiv cu cate 3 luni prin OUG nr.109/2001 si OUG nr.145/2001), in interiorul caruia, persoanele interesate, trebuie sa-si exercite dreptul de a solicita restituirea imobilelor (sau despagubiri), sub sanctiunea prescriptiei dreptului la actiune ("pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii sau prin echivalent").
Precizeaza parata ca in lipsa oricarei notificari facute de catre reclamanti, pana la 14 februarie 2002, dreptul la actiune al acestora s-a prescris.
Se mai arata de catre parata ca, mai mult, reclamantii cunosteau faptul ca SC M. SA Giurgiu exercita posesia de buna - credinta si sub nume de proprietar asupra imobilului, si cu toate acestea, nu au adresat nici o notificarea societatii, preferand sa formuleze o actiune in evacuare, actiune ce a fost respinsa definitiv si irevocabil prin Decizia nr.1205 din 15 mai 2002 a Curtii de Apel Bucuresti.
Aceeasi parata SC M. SA Giurgiu a formulat si cerere de chemare in garantie prin care a solicitat sa fie introdusi in cauza S.R. prin M.F. si A.P.A.P.S. (in prezent, A.V.A.S.), cerere pe care si-a intemeiat pe dispozitiile art.324 din OUG nr.88/1997, modificata prin Legea nr.99/1999.
La data de 23 ianuarie 2003 parata SC M. SA Giurgiu a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantilor la plata contravalorii imbunatatirilor aduse imobilului in litigiu, estimate la suma de 150.034.943 lei/rol, reactualizata in raport de indicele de inflatie, solicitand totodata acordarea unui drept de retentie asupra imobilului pana la achitarea despagubirilor si instituirea unui sechestru; cerere pe care ulterior, la 28 ianuarie 2003 a aratat ca o retrage, solicitand sa se ia act in acest sens.
Prin sentinta civila nr. 36 din 14 mai 2003, Tribunalul Giurgiu a respins ca neintemeiata actiunea reclamantilor T.F.R. si C.D.V. formulata impotriva paratei SC M. SA Giurgiu, privind revendicarea imobilului situat in G., B-dul E. (fost F.S.) nr.1, a luat act de retragerea cererii reconventionale formulata de catre aceasta din urma, prin care s-a solicitat obligarea reclamantilor la plata contravalorii imbunatatirilor aduse imobilului in litigiu si la acordarea unui drept de retentie si infiintarea unui sechestru judiciar asupra lui si a respins ca ramasa fara obiect cererea paratei de chemare in garantie a M.F.P. - D.G.F.P. Giurgiu si a A.P.A.P.S. (in prezent, A.V.A.S.).
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca, sentinta civila nr.166/1998 a Judecatoriei Giurgiu definitiva si irevocabila, prin care s-a stabilit ca imobilul in litigiu a fost nationalizat abuziv in baza Decretului nr.92/1950, nu este opozabil paratei SC M. SA, aceasta nefigurand ca parte in proces.
S-a mai retinut ca actiunea reclamantilor prin care solicita restituirea imobilului intra sub incidenta Legii nr.10/2001, fiind introdusa dupa aparitia acesteia, situatie in care era necesar a fi urmata procedura prevazuta de dispozitiile art.21 alin.1 si 5 din acest act normativ.
Cum paratei nu i s-a adresat nici o notificare in termenul prevazut de Legea nr.10/2001, a retinut instanta ca dreptul material la actiune al reclamantilor este prescris, actiunea acestora urmand a fi respinsa ca neintemeiata.
Prin decizia civila nr.157 A din 30 noiembrie 2004 Curtea de Apel Bucuresti Sectia a III a Civila a respins ca nefondat apelul declarat de apelantii - reclamanti T.F.R. si C.D.V. impotriva sentintei civile nr.36 din 14 mai 2003, pronuntata de Tribunalul Giurgiu, retinand ca sentinta prin care s-a stabilit ca imobilul in litigiu este proprietatea autorului reclamantilor si a fost nationalizat abuziv si ilegal, nu este opozabila paratei M. SA, aceasta nefiind parte in proces.
De asemenea, a retinut instanta de apel ca actiunea in cauza se afla sub incidenta Legii nr.10/2001, ea fiind introdusa, cum corect a retinut instanta de fond la 10 septembrie 2002, dupa intrarea in vigoare a dispozitiilor Legii nr.10/2001, astfel ca sunt aplicabile prevederile acesteia.
Impotriva Deciziei civile nr.157 A din 30 ianuarie 2004, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III a Civila au formulat recurs apelantii - reclamanti T.F.R. si C.D.V., in motivarea caruia au aratat ca hotararea judecatoreasca de revendicare a imobilului in litigiu (sentinta civila nr.166/1998 a Judecatoriei Giurgiu) este opozabila tuturor, inclusiv paratei SC M. SA, aratand totodata ca instantele de fond si apel, in mod gresit, au apreciat ca in cauza se aplica dispozitiile Legii nr.10/2001 si nu dreptul comun.
Recursul a fost inregistrat initial pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia Civila, ulterior cauza fiind scoasa de pe rol de aceasta instanta si fiind trimisa spre competenta solutionare Curtii de Apel Bucuresti, care la randul sau, prin decizia civila nr.159 R din 20 ianuarie 2006 si-a declinat in favoarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie competenta de solutionare, retinand in drept dispozitiile art.4 pct.1 Cod de procedura civila.
Prin decizia civila nr.7617 din 29 septembrie 2006, Inalta Curte de casatie si Justitie Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala a trimis cauza inapoi la Curtea de Apel Bucuresti pentru solutionarea recursului invocand in drept dispozitiile Legii nr.219/2005 de modificare a Codului de procedura civila, fiind inregistrata la aceasta din urma instanta sub nr.3779/2/2007.
Ca urmare a acestei decizii, recursul formulat impotriva deciziei civile nr.157 A din 30 ianuarie 2004, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III a Civila a fost solutionat de aceeasi instanta, respectiv Curtea de Apel Bucuresti.
Astfel, prin decizia civila nr.1522 din 27 septembrie 2007 s-a admis recursul declarat de recurentii - reclamanti T.F.R. si C.D.V. impotriva deciziei anterior mentionate, in contradictoriu cu intimata - parata SC R. SA - Sucursala Giurgiu, intimatii - chemati in garantie M.E.F. prin D.G.F.P. Giurgiu si AVAS, modificandu-se decizia instantei de apel, in sensul ca, s-a admis apelul formulat de apelantii - reclamanti T.F.R. si C.D.V. impotriva sentintei civile nr.36 din 14 mai 2006, pronuntata de Tribunalul Giurgiu, in dosarul nr.3040/2002, s-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta - Tribunalul Giurgiu.
Pentru a hotari astfel, instanta de recurs a retinut ca instanta de judecata investita cu cererea formulata de catre reclamanti trebuia sa faca aplicatiunea institutiei compararii titlurilor de proprietate, aspect ce rezulta cu evidenta din modalitatea de formulare a obiectului cererii de chemare in judecata, respectiv din temeiul juridic ce fundamenteaza actiunea si asupra caruia reclamantii au insistat inclusiv prin criticile formulate in apel si in recurs.
In noul ciclu procesual, in fata acestei instante, reclamantii si-au reevaluat imobilul ce face obiectul pricinii, la suma de 647.500 lei/ron (echivalentul a 175.000 Euro), astfel ca potrivit art.2 pct.1 lit.b Cod de procedura civila se constata ca tribunalul a fost competent sa solutioneze cauza.
La 17 aprilie 2008 parata SC R. SA Bucuresti (careia i-a fost transmisa calitatea procesuala in cauza de catre SC M. SA, astfel cum rezulta din actele depuse la dosar, aspect consemnat in practicaua deciziei civile nr.159 R din 20 ianuarie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti) a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale a paratei SC R. SA - Sucursala Giurgiu invocand dispozitiilor art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990, potrivit carora sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica; exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata, in sustinerea careia a invederat ca reclamantii nu mai beneficiaza de prevederea favorabila a art.15 lit.r din Legea nr.146/1997, intrucat Curtea de Apel Bucuresti a statuat ca actiunea lor nu este o cerere intemeiata pe dispozitiile Legii nr.10/2001, ci o actiune in revendicare intemeiata pe prevederile Codului Civil; exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, motivat de aceea ca actiunea in revendicare intemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civil este inadmisibila, in cazul imobilelor ce au facut obiectul preluarii de catre stat in perioada 1945 - 1989, pentru retrocedarea acestora persoanele indreptatite avand la indemana exclusiv o cerere bazata pe Legea nr.10/2001, lege care suprima practic actiunea de drept comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare la care se refera si, fara a elimina accesul la justitie, perfectioneaza sistemul reparator, iar prin norme de procedura speciale il subordoneaza controlului judecatoresc. Cu privire la aceasta din urma exceptie, considera parata ca legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, numai in conditiile Legii nr.10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplica cu prioritate fata de prevederile art.480 Cod civil ce constituie dreptul comun in materia revendicarii.
La acelasi termen parata SC R. SA Bucuresti a formulat si cerere reconventionala, prin care a solicitat sa se constate ca reclamantii nu au dreptul de succesori ai autorului T.I., acestia fiind decazuti din dreptul de a accepta succesiunea.
La termenul din 06 martie 2008 chematul in garantie S.R. prin M.E.F. - D.G.F.P. Giurgiu a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive.
Cu privire la aceasta exceptie parata SC R. SA Bucuresti a solicitat respingerea ei, fata de faptul ca Societatea M. Giurgiu (antecesoarea SC R. SA) a luat fiinta in temeiul Legii nr.15/1990 prin preluarea activelor de la S.R., acesta obtinand in schimb actiuni pe care le-a valorificat in cadrul procesului de privatizare, astfel ca garanteaza pentru aportul adus in societate (activele transmise, inclusiv imobilul in litigiu) in cadrul garantiei pentru evictiune, avand prin urmare calitate procesuala.
Prin sentinta civila nr.102 din 19 iulie 2008, Tribunalul Giurgiu a respins exceptiile lipsei capacitatii procesuale a paratei SC R. SA Giurgiu (ramasa fara obiect), netimbrarii actiunii si inadmisibilitatii cererii, precum si exceptiile lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor si prescriptiei dreptului la actiune al acestora, invocate de parata SC R. SA; a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a S.R. prin M.E.F. invocata de acesta prin reprezentant; a admis actiunea reclamantilor T.F.R. si C.D.V. formulata impotriva paratei SC R. SA si in contradictoriu cu paratii - chemati in garantie S.R. prin M.E.F. si AVAS; a omologat raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de exp. ing. R.E. (filele 101 -103 primul dosar fond cu nr.3040/2002 al Tribunalului Giurgiu); a obligat parata SC R. SA sa lase in deplina si absoluta proprietate si posesie reclamantilor T.F.R. si C.D.V. imobilul situat in municipiul G. str.(B-dul) E. (fost F.S.) nr.1 compus din teren in suprafata de 1.130 mp. si constructiile vechi aflate pe acesta, respectiv sediul comercial, individualizat pe schita - anexa la raport C1, laborator carne, individualizat pe aceeasi schita C3, magazii individualizate pe aceeasi schita C4; a admis cererea de chemare in garantie a S.R. prin M.E.F.P. si a AVAS; in baza art.324 din OUG nr.88/1997 modificata prin Legea nr.99/1999 raportat la art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002, modificata, a constatat ca parata SC R. SA este indreptatita la despagubiri din partea paratilor chemati in garantie S.R. prin M.E.F. si AVAS pentru imobilul situat in municipiul G. str.(B-dul) E. (fost F.S.) nr.1, compus din teren in suprafata de 1.130 mp. si constructiile aflate pe acesta, revendicat de catre reclamant si care a facut obiectul procesului de privatizare; a respins cererea reconventionala formulata de parata SC R. SA la 17 aprilie 2008 avand ca obiect constatarea decaderii reclamantilor din dreptul lor de a accepta succesiunea defunctului T.I. si a luat act de renuntarea aceleiasi parate la cererea reconventionala formulata la 23 ianuarie 2003, prin care a solicitat obligarea reclamantilor la plata contravalorii imbunatatirilor aduse imobilului in litigiu, acordarea unui drept de retentie asupra acestuia si instituirea unui sechestru judiciar; a obligat parata SC R. SA la plata catre reclamanti a cheltuielilor de judecata in cuantum de 6515,25 lei/ron reprezentand onorariu avocat.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele aspecte.
Referitor la exceptia lipsei capacitatii procesuale a paratei SC R. SA Giurgiu, se constata ca aceasta a ramas fara obiect atata timp cat la termenul de judecata din 15 ianuarie 2008, ce a reprezentat prima zi de infatisare in fata Tribunalul Giurgiu, in noul ciclu procesual, in fond, dupa casare, reclamantii si-au precizat actiunea in sensul ca inteleg sa se judece in contradictoriu cu parata SC R. SA Bucuresti (ce are un punct de lucru si in Giurgiu), invederand totodata ca nici un moment nu au aratat in fata instantelor ca doresc sa se judece cu Sucursala Giurgiu a SC R. SA, aceasta fiind trecuta pe citativ din eroare, intrucat la 20 ianuarie 2006, prin incheiere, Curtea de Apel Bucuresti a constatat transmisa calitatea procesuala de parata in cauza de la SC M. SA Giurgiu catre SC R. SA Bucuresti.
Ori, o asemenea eroare este evident ca nu se poate rasfrange asupra reclamantilor, cu atat mai mult cu cat, asa cum s-a aratat, la prima zi de infatisare, in fata Tribunalului Giurgiu, in fond dupa casare, reclamantii au indicat ca inteleg sa cheme in judecata, ca si continuator al SC M. SA - parata initiala, pe parata SC .R. SA Bucuresti.
In privinta exceptiei netimbrarii s-a retinut ca aceasta este neintemeiata, in speta fiind incidente dispozitiile art.15 alin.1 lit.r din Legea nr.146/1997, potrivit cu care "cererile introduse de proprietarii sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cererile accesorii si incidente" sunt scutite de taxe judiciare de timbru. Dupa cum se observa, acest text de lege nu face distinctie intre actiunile introduse in baza unor legi speciale - cum ar fi Legea nr.10/2001 si cele introduse pe calea dreptului comun, referindu-se la toate cererile vizand restituirea imobilelor preluate abuziv, astfel ca sustinerile paratei potrivit cu care ar fi obligatorie timbrarea prezentei cereri, nu pot fi retinute, intrucat si obiectul acesteia il constituie restituirea unui imobil preluat abuziv de catre stat.
De altfel, Legea nr.146/1997 nici nu putea face o atare distinctie intre cererile promovate in baza Legii nr.10/2001 si cele promovate conform dreptului comun, intrucat ea este anterioara acestei legi, iar art.15 lit.r nu a fost modificat ca urmare a aparitiei Legii nr.10/2001.
A retinut tribunalul ca nici sustinerile paratei in ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor (formulata in intampinarea depusa de SC M. SA in primul ciclu procesual) nu pot fi tinute in seama, aceasta exceptie urmand a fi respinsa, pentru urmatoarele considerente:
Astfel, se constata ca, pe langa faptul ca reclamantii si-au dovedit calitatea de mostenitori ai defunctului T.I., prin actele depuse la dosar, respectiv certificatele de mostenitor nr.32 din 01 iunie 1998, nr.566 din 13 mai 1987, nr.2183 din 22 noiembrie 1994, nr.180 din 10 noiembrie 1997 si nr.286/95 din 14 noiembrie 1956 (aflate la filele 30 - 34 dosar Judecatoria Giurgiu nr. 3040/2002), aceasta calitate le-a fost recunoscuta cu autoritate de lucru judecat si de catre instanta de judecata - respectiv Judecatoria Giurgiu, care prin sentinta civila nr.166 din 14 ianuarie 1998 le-a admis actiunea, constatand ca imobilul situat in B-dul E. nr.1 a fost nationalizat abuziv si ilegal si dispunand restituirea acestuia catre reclamanti. Sub acest aspect al dovedirii calitatii procesuale active de catre reclamanti, tribunalul a retinut ca din certificatele de mostenitor enumerate anterior, rezulta ca T.F.R. si C.D.V. sunt mostenitorii acceptanti ai bunicului lor, T.I..
In privinta exceptiei prescrierii dreptului la actiune conform Legii nr.10/2001 exceptie invocata prin intampinarea depusa de SC M. SA (parata initiala in cauza) tribunalul a retinut ca si aceasta este neintemeiata, astfel ca si aceasta exceptie va fi respinsa.
Astfel, s-a retinut ca reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile Codului civil (art.480), considerand-o o actiune in revendicare, fapt retinut cu autoritate de lucru judecat si de catre instanta de control judiciar - Curtea de Apel Bucuresti prin decizia de casare nr.1522 din 27 septembrie 2007.
Fata de acest aspect, este evident ca nu poate fi primita o exceptie ce face referire la un termen de prescriptie prevazut de o lege ce nu constituie temeiul juridic de drept al actiunii deduse judecatii - respectiv Legea nr.10/2001.
Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a S.R. prin M.E.F. invocata de acesta prin reprezentant, tribunalul a considerat-o de asemenea neintemeiata, in conditiile in care acesta a fost citat in cauza in calitate de chemat in garantie la cererea paratei potrivit dispozitiilor art.324 din OUG nr.88/1997 modificata prin Legea nr.99/1999, iar obiectul prezentei actiuni il reprezinta revendicarea unui imobil ce a facut obiectul privatizarii.
Cat priveste exceptia inadmisibilitatii cererii, invocata de parata, aceasta a fost analizata in continuare, odata cu fondul cauzei.
Astfel, s-a retinut ca prin actiunea de fata, reclamantii, in calitatea lor de mostenitori ai defunctului T.I., mai exact, de nepoti de fiu si respectiv de fiica ai acestuia, au solicitat in contradictoriu cu SC M. SA (ulterior calitatea procesuala a acesteia fiind preluata de SC R.SA - asa cum s-a aratat mai sus) revendicarea imobilului situat in municipiul G., B-dul E. (fost F.S.) nr.1, compus din teren de 1.159 mp. si constructiile aflate pe acesta, invocand actul de proprietate al autorului lor, respectiv contractul de vanzare - cumparare nr.742 din 11 iunie 1914.
Parata a opus titlului invocat de reclamanti titlul sau, si anume certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria GR nr.00016 din 19 septembrie 1994 emis de Consiliul Judetean Giurgiu, in care sustine ca este inscris si terenul in litigiu alaturi si de alte terenuri, si anexa la acest certificat, unde apar constructiile aflate pe teren.
Aceeasi parata a precizat ca dreptul sau de proprietate asupra imobilului in litigiu a fost intabulat in cartea funciara conform incheierilor nr.1728, 1729 din 14 aprilie 2000 si 1350 din 24 martie 2000.
Fata de obiectul cererii formulate de reclamanti si in conformitate cu dispozitiile deciziei de casare nr. 1522 din 27 septembrie 2007 a Curtii de Apel Bucuresti, tribunalul urmand sa procedeze la compararea titlurilor de proprietate exhibate de parti, conform dispozitiilor codului civil.
Referitor la titlul de proprietate al reclamantilor se retine ca acesta provine de la proprietarul initial, T.I., care a dobandit imobilul prin contractul de vanzare - cumparare nr.742/1914, act asupra caruia nu s-a facut dovada ca ar fi fost desfiintat in vreuna din modalitatile prevazute de lege. Se mai retine ca, parte din acest imobil, mai exact suprafata de 816 mp. teren si 141 mp. suprafata construita a fost nationalizat in baza decretului nr.92/1950, iar dupa anul 1990 a facut obiectul procesului de privatizare si a trecut in posesia SC M. SA.
Prin sentinta civila nr.166 din 14 ianuarie 1998 definitiva si irevocabila, Judecatoria Giurgiu a admis actiunea formulata de reclamantii T.F.R. si C.D.V. in contradictoriu cu P.M.G. si a constatat ca imobilul sus mentionat a fost nationalizat abuziv si ilegal in baza Decretului nr.92/1950 de la autorul partilor, defunctul T.I., dispunand totodata restituirea acestuia catre reclamanti.
Atat doctrina, cat si practica in materie, au stabilit ca hotararile irevocabile intrate in puterea lucrului judecat sunt opozabile si tertilor ce nu au fost parti in proces, intrucat potrivit art.1200 pct.4 Cod civil statuarile instantelor judecatoresti au valoarea unor prezumtii legale, provin de la o putere publica si se rasfrang indirect si asupra terti lor.
In aceste conditii, nici parata din prezenta cauza nu poate ignora restabilirea ordinii juridice incalcate de autoritatile comuniste prin preluarea abuziva a imobilului in litigiu, respectiv constatarea inexistentei titlului statului asupra imobilului in cauza prin sentinta civila nr.166/1998.
Fata de aceste aspecte, s-a retinut ca titlul de proprietate al reclamantilor, respectiv contractul de vanzare - cumparare nr.742/1914 a fost confirmat si consolidat prin sentinta civila nr.166 din 14 ianuarie 1998 pronuntata de Judecatoria Giurgiu, care a statuat, asa cum am aratat, ca preluarea de catre stat a imobilului in litigiu s-a facut in mod ilegal si abuziv, prin urmare, S.R. nefiind niciodata proprietar al acestuia.
Fata de faptul ca reclamantilor li s-a recunoscut, cu efect retroactiv, valabilitatea neintrerupta a titlului de proprietate asupra imobilului in litigiu, concomitent cu constatarea nevalabilitatii titlului cu care acesta era detinut de catre stat, este evident ca acestia aveau "un bun", in sensul art.1 din Protocolul aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum intelesul acestui termen a fost conturat in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, astfel ca trebuie sa li se recunoasca, deopotriva accesul la instrumentul specific de aparare a acestui bun, care este actiunea in revendicare.
Aceeasi Curte Europeana a Drepturilor Omului a spus, de asemenea, ca vanzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terti, chiar de buna - credinta, chiar si atunci cand este anterioara conformarii in justitie in mod definitiv al unui drept al altuia, combinata cu lipsa totala a despagubirii, constituie o privatiune contrara art.1 al Protocolului nr.1 (cauza Strain contra Romaniei).
Prin urmare, in concursul dintre reclamanti si parata, tribunalul a observat ca cei dintai se afla in posesia titlului original de proprietate asupra imobilului revendicat, titlu ce le-a fost reconfirmat acestora cu efect retroactiv si in mod irevocabil prin sentinta civila nr.166/1998 a Judecatoriei Giurgiu, prin care s-a recunoscut nevalabilitatea preluarii imobilului de catre stat si implicit, existenta valabila si neintrerupta a bunului in patrimoniul reclamantilor.
De altfel, s-a retinut ca paratii nu au opus reclamantilor decat un titlu pentru o suprafata de 816 mp. teren cat apare in extrasul din borderoul cuprinzand imobilele nationalizate (fila 6 dosar nr.3040/2002), pentru restul pana la 1.159 mp. cat apare cuprins in titlul de proprietate al autorului reclamantilor, respectiv contractul de vanzare - cumparare nr.742/1914 si cat ocupa, parata neputand produce nici un titlu, aceasta diferenta de teren de 343 mp. fiind detinuta fara nici un fel de titlu.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat ca trebuie respinsa si exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare si, pe fond admisa actiunea in revendicare pentru imobilul compus din teren in suprafata de 1130 mp. si constructiile vechi aflate pe acesta, C1, C3 si C4, astfel cum au fost individualizate prin raportul de expertiza intocmit in cadrul primului fond, mai putin constructia noua identificata C2, asupra careia instanta nu se va pronunta, nefiind ceruta de reclamanti.
Referitor la cererea de chemare in garantie a S.R. prin M.E.F.P. si a AVAS, tribunalul a retinut ca aceasta este intemeiata, fata de dispozitiile art.324 din OUG nr.88/1997 modificata prin Legea nr.99/1999 raportat la art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002, modificata.
Astfel, s-a retinut ca prin Legea nr.99/1999 s-a introdus in OUG nr.88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, art.324 potrivit caruia institutiile publice implicate, asigura repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor preluate de catre stat; in acest scop, institutiile publice implicate urmand sa plateasca societatilor comerciale prevazute la alineatul 1, o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari, prin efectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Este adevarat ca acest text de lege, mai exact art.324 alin.1 - 3 a fost abrogat ulterior prin art.56 din Legea nr.137/2002, dar aceeasi lege in art.30 alin.3 a prevazut ca dispozitiile ari.324 din OUG nr.88/1997 aprobata prin Legea nr.44/1998, cu modificarile ulterioare, raman aplicabile contractelor de vanzare - cumparare de actiuni, incheiate inainte de intrarea in vigoare a acesteia (cum este si cazul contractului de vanzare - cumparare in speta incheiat de parata in cadrul procesului de privatizare). Prin urmare va fi admisa si cererea de chemare in garantie a S.R. prin institutiile sale implicate in procesul de privatizare, M.E.F.P. si a AVAS, al caror obiect l-a constituit si imobilul in litigiu si va constata ca parata este indreptatita la despagubiri din partea acestora, despagubiri ce se vor stabili conform alin.3 din art.324 din OUG 88/1997, modificata, de comun acord de catre parti sau prin justitie, in caz de divergenta.
Impotriva acestei sentinte civile au declarat apel SC R. SRL, D.G.F.P. a judetului Giurgiu - in numele M.E.F. si AVAS.
In sustinerea motivelor de apel, SC R. SA critica sentinta instantei de fond precum si incheierile premergatoare prin care au fost respinse exceptiile invocate pe parcursul solutionarii cauzei.
1. apelanta sustine ca nu sunt incidente dispozitiile art.15 alin 1 lit r din legea 146/1997 intrucat prezentul litigiu nu are ca obiect restituirea bunului preluat abuziv de stat, ci este o actiune clasica in revendicare, astfel ca trebuie taxata la valoare.
2. se reitereaza exceptia prescriptiei dreptului la actiune potrivit legii 10/2001, conform careia reclamanta trebuia sa urmeze procedura prealabila prevazuta de art.22 din legea 10/2001, neindeplinirea acestor formalitati prealabile reprezentand un fine de neprimire al actiunii, sanctionata cu admiterea exceptiei inadmisibilitatii.
De altfel, actiunea in revendicare este inadmisibila si in raport de decizia nr. 33/2008 data de ICCJ in solutionarea recursului in interesul legii, de unde se ajunge la concluzia ca este inadmisibila actiunea in revendicare intemeiata pe art.480 dupa intrarea in vigoare a legii 10/2001. Faptul ca la nivelul anului 1998 reclamantii au deschis o procedura judiciara impotriva unor persoane care nu detineau si nu aveau nici un drept asupra imobilului, nu are nici o relevanta, intrucat prin admiterea prezentei actiuni se ajunge la incalcarea dreptului de proprietate al altei persoane, SC R. si se aduce atingere principiului securitatii raporturilor juridice, astfel ca actiunea in revendicare este inadmisibila.
De altfel, instanta de fond a ignorat cauza Raicu impotriva Romaniei, unde CEDO statueaza ca atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie sa creeze noi neajunsuri disproportionate. In acest scop, legislatia ar trebui sa permita sa se tina seama de circumstantele speciale ale fiecarei spete, pentru ca persoanele care si-au dobandit bunurile cu buna credinta sa nu fie puse in situatia de a suporta responsabilitatea statului care confiscase odinioara aceste bunuri.
3. in mod gresit a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale
active a reclamantilor, desi am solicitat sa se constate ca acestia sunt decazuti din dreptul de a accepta succesiunea autorului lor, T.I.. Astfel, nu a fost facuta nici o proba din care sa rezulte ca a fost acceptata succesiunea defunctului T.I. in termenul de 6 luni prevazut de lege, iar certificatul de calitate de mostenitor nr.32/1998 nu este face dovada ca masa succesorala a fost transmisa catre mostenitori si nu s-a facut dovada dezbaterii succesiunii tuturor mostenitorilor autorului initial.
4. in ceea ce priveste fondul cauzei, apelanta apreciaza ca solutia este netemeinica si nelegala sub mai multe aspecte. In primul rand, in conditiile in care parata este o societate privatizata cu capital integral privat, reclamantii nu aveau potrivit legii 10/2001 decat calea obtinerii despagubirilor si nu la restituirea imobilului in natura.
In ceea ce priveste opozabilitatea sentintei civile nr.166/1998 a Judecatoriei Giurgiu, apelanta apreciaza ca nu ii este opozabila intrucat nu au fost parte in acel litigiu. Chiar considerand ca opozabilitatea are un efect limitat, in sensul ca aceasta hotarare judecatoreasca poate constitui proba in acest proces, instanta trebuia sa aiba in vedere si situatia procesului de coniventa. Ori, apelanta considera ca are motive temeinice sa considera ca aceasta sentinta este data intr-un proces de coniventa, sentinta fiind la o examinare superficiala si grosolana o eroare judiciara. Este de facut aceasta remarca intrucat nici unul dintre paratii din acel litigiu nu avea proprietatea imobilului, s-a constatat ca imobilul a fost nationalizat abuziv in baza decretului 92/1950 fara ca statul sa fie parte in acel proces.
In opozitie cu reclamantii, parata a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in temeiul legii, pentru teren fiind eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria GR nr.00016, dreptul de proprietate asupra terenului fiind intabulat, astfel ca instanta in mod gresit retine ca nu a depus titlul de proprietate decat pentru 816 mp. Dimpotriva intinderea dreptului de proprietate al reclamantilor este discutabila, in conditiile in care in actul de nationalizare terenul apare cu o suprafata de 816 mp, existenta actului de proprietate din 1914 in care apare o suprafata de 1159 mp. nedovedind ca aceeasi suprafata exista si la data nationalizarii.
5. in ceea ce priveste cererea de chemare in garantie, apelanta apreciaza ca instanta de fond a omis in dispozitiv sa precizeze suma concreta cu care urmeaza a fi despagubiti, astfel ca in subsidiar solicita sa se precizeze suma de 647.500 lei ce li s-ar datora cu titlu de despagubire.
In motivarea apelului, D.G.F.P. Giurgiu - pentru M.E.F. arata ca, solicita admiterea apelului, modificarea sentintei atacate in sensul respingerii cererii de chemare in garantie a M.E.F., formulata de SC R. SA Bucuresti ca inadmisibila.
Critica sentinta atacata pentru nelegalitate intrucat instanta a interpretat gresit dispozitiile art.324 alin.1 din OUG nr.88/1997 cu modificarile ulterioare si art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii.
In opinia apelantului - chemat in garantie art.324 alin.1 din OUG nr.88/1999 dispune: "institutiile publice implicare asigura repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat".
Iar art.3 lit.g din OUG nr.88/1997 precizeaza: "institutia publica implicata inseamna Fondul Proprietatii de Stat sau orice minister de resort ori, dupa caz o autoritate a administratiei publice locale, care are atributii de privatizare a unei societati comerciale".
Potrivit art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002 dispune: "prevederile art.324 din UOG nr.88/1997, aprobat prin Legea nr.44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, raman aplicabile numai pentru contractele de vanzare - cumparare de actiuni incheiate inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi".
Din interpretarea dispozitiilor legale mentionate mai sus, rezulta, ca institutia implicata in privatizarea SC R. SA si care poate fi obligata la despagubiri, este AVAS (fostul Fondul Proprietatii de Stat), aceea cu care s-a incheiat contractul de vanzare - cumparare de actiuni, si nu M.E.F..
Impotriva aceleiasi sentinte a declarat apel si AVAS, in motivarea apelului se invoca exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, formulata pe calea chemarii in garantie.
In motivarea acestei exceptii se invoca art.324 alin.2 din OUG nr.88/1997, modificata si completata prin Titlul I al Legii nr.99/1999, respectiv necesitatea existentei unei hotarari definitive si irevocabile prin care societatea privatizata sa fie obligata la restituirea in natura a bunurilor imobile catre fostii proprietari.
Astfel, potrivit dispozitiilor art.324 - 1. institutiile publice implicate asigura repararea prejudiciilor cauzate societatii comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. 2. institutiile publice implicate vor plati societatilor comerciale prevazute la alin.1 o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari prin efectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
In acelasi sens sunt si dispozitiile art.29 din Legea nr.137/2002, potrivit carora: "1. institutia publica implicata asigura cumparatorului cu care a incheiat contracte de vanzare - cumparare de actiuni, repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile care obliga la restituirea in natura catre fosti proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. 2. valoarea prejudiciului ce urmeaza sa fie reparat potrivit alin. 1 se stabilesc de comun acord cu cumparatorul, iar in caz de divergenta, prin justitie".
Instanta de fond a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art.324 din OUG nr.88/1997, in sensul ca a admis cererea inainte de a exista o hotarare judecatoreasca ramasa irevocabila, cerere admisa sub forma unei cereri de chemare in judecata.
Instanta a ignorat si dispozitiile art.324 alin.3 din OUG nr.88/1997 modificata, potrivit carora: "despagubirea prevazuta la alin. 2 se stabileste de comun acord cu societatile comerciale, iar in caz de divergenta, prin justitie".
In consecinta, inaintea solicitarii despagubirilor astfel cum prevede art.324 din OUG nr.88/1997, societatea privatizeaza, in speta SC M. SA Giurgiu, trebuia sa urmeze procedura speciala prevazuta de alin.3 al aceluiasi articol.
Exceptia inadmisibilitatii actiunii in constatare, raportat la dispozitiile art.324 din OUG nr.88/1997 si art.111 Cod de procedura civila.
Raportat la caracterul de actiune in constatarea al cererii de chemare in garantie, vazand dispozitiile art.111 Cod de procedura civila: "partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului", astfel ca aceasta apare ca inadmisibila.
Mentioneaza apelantul ca din actele existente la dosarul cauzei nu rezulta ca, in speta, contractul de vanzare - cumparare de actiuni invocat de SC M. SA Giurgiu, este incheiat inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 137/2002, care prevede in art.30 alin.3 ca dispozitiile art.324 (abrogat) raman aplicabile contractele de vanzare - cumparare de actiuni, incheiate inainte de intrarea in vigoarea a acesteia.
In primul rand, invedereaza un aspect obligatoriu in procesele intemeiate pe dispozitiile art.324 din OUG nr.88/1997 - faptul ca parata trebuia da faca dovada ca la data privatizarii imobilul pierdut de societate era cuprins in capitalul social.
Prejudiciul suferit de parata, urmare a restituirii in natura a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabila a acelor bunuri imobile inregistrate in registrele contabile ale societatii la data cand societatea a fost privatizata si nu la valoarea "de piata".
In caz contrar, societatea ce urmeaza a fi despagubita se va imbogati fara justa cauza, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decat cea existenta in registrele contabile ale societatii si avuta in vedere in situatia patrimoniala a societatii la data privatizarii.
Este lipsita de fundament legal obligarea AVAS la despagubiri mai mari decat valoarea capitatului social detinut de stat la SC M. SA Giurgiu, avand in vedere si ca AVAS nu a fost unicul actionar al acestei societati.
La data de 25.02.2009 cand curtea a ramas in pronuntare, nu s-a putut intruni majoritatea legala, pricina judecandu-se din nou in complet de divergenta, conform art.257 si urmatoarele Cod procedura civila.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de apel, curtea in majoritate a constatat nefondate apelurile pentru urmatoarele considerente.
Nu poate fi primita critica vizand necesitatea timbrarii prezentei actiuni la valoarea intrucat in cauza sunt incidente dispozitiile art.15 lit.r din legea 146/1997, care statueaza ca sunt scutite de taxa de timbru actiunile in revendicare formulate pentru redobandirea imobilelor preluate abuziv de stat, fara a face nici o distinctie in raport de temeiul juridic al actiunii, legea 10/2001 sau art.480 C. civil. De altfel, dispozitiile art. 15 lit. r sunt anterioare intrarii in vigoare a legii 10/2001, astfel ca nu putem considera ca numai actiunile formulate in temeiul acestei legi sunt scutite de taxa de timbru.
Nu este intemeiata nici critica vizand prescriptia dreptului la actiune urmare neformularii notificarii in termenul prevazut de legea 10/2001, intrucat aceste aspecte vizeaza eventual contestatiile formulate in temeiul legii 10/2001 impotriva dispozitiei sau deciziei emise conform acestei proceduri si nu actiunile in revendicare, in care se pune problema compararii titlurilor de proprietate ale partilor in litigiu.
Cat priveste exceptia inadmisibilitatii, curtea retine ca prezenta actiune in revendicare este formulata impotriva unei persoane juridice de drept privat care nu se incadreaza in definitia "unitati detinatoare", in sensul dat de art.21 din Legea nr.10/2001, si nici in ipoteza art.29 alin.3.
Astfel, in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 privind inadmisibilitatea actiunii in revendicare pe drept comun in cazul bunurilor preluate de stat fara un titlu valabil, care fac obiectul unor legi speciale de reparatie, luand in considerare ca dispozitiile Legii nr.213/1998 reglementeaza regimul juridic al proprietatii publice, prin art.1 din lege stabilindu-se ca "dreptul de proprietate publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public".
Mai mult, in practica judiciara sunt considerate admisibile, fiind judecate pe fond, actiunile in revendicare privind imobilele trecute abuziv in proprietatea statului, formulate impotriva persoanelor fizice, aceeasi ratiune existand si in cazul in care parat este o persoana juridica de drept privat.
De asemenea art.45 din Legea nr.10/2001 nu face nici o distinctie intre actul de instrainare a unui imobil catre o persoana fizica si cel catre o persoana juridica, in cadrul procesului de privatizare.
In ceea ce priveste aplicabilitatea art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001 "nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent", in conditiile in care reclamanta nu ar fi formulat notificare prin care sa solicite masuri reparatorii cel putin prin echivalent, pentru cazul in speta cand bunul a fost instrainat de catre stat, aceasta nu este o problema de admisibilitate a actiunii in revendicare ci de temeinicie, instanta trebuind sa verifice daca, atata timp cat bunul a fost preluat de catre stat, indiferent de titlu, reclamanta mai poate justifica un drept de proprietate sau a pierdut acest drept prin nerespectarea termenului de a solicita reparatii.
Cat priveste pretinsa inadmisibilitate a actiunii in revendicare ce ar fi impusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.33/2008, curtea constata ca o asemenea solutie nu este consacrata prin decizia sus mentionata. Astfel, se motiveaza in cuprinsul deciziei ca ,, nu se poate aprecia ca existenta legii 10/2001 exclude, in toate situatiile posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul intr-o atare actiune sa se poata prevala la randul sau de un bun in sensul art. 1 din Primul protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie". Pe de alta parte, se arata ca, adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art. 6 din Conventie, in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva. Faptul ca aceasta cale este sau nu una efectiva poate fi constatat printr-o analiza in concret a fiecarei cauze.
Prin urmare, actiunea in revendicare este pe deplin admisibila in speta, fiind necesara o analiza in concret a titlurilor de proprietate exhibate de pati, reclamant si parat, analiza ce nu poate fi facuta decat in acest cadru procesual.
Pe fondul litigiului, curtea retine ca reclamantii au dobandit prin succesiune dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu de la autorul lor, defunctul T.I. care a dobandit imobilul prin contractul de vanzare - cumparare nr. 742/1914. Imobilul in litigiu a trecut fara titlu valabil in proprietatea statului, fapt statuat irevocabil prin sentinta civila nr.166/1998 a Judecatoriei Giurgiu.
Apelantii reclamanti au dovedit transmiterea dreptului de proprietate de la autorul lor pe calea succesiunii legale, fiind depus certificatul de calitate de mostenitor, care are rolul de a face dovada acceptarii succesiunii si de asemenea, prin sentinta civila nr.166/1998 unde a fost admisa actiunea in revendicare, constatandu-se ca reclamantii se legitimeaza ca fiind mostenitorii fostului proprietar.
In aceste sens nu pot fi primite sustinerile apelantei - parate in sensul ca nu ii sunt opozabile efectele acestei hotarari judecatoresti intrucat nu a fost parte in acel litigiu. In mod corect, instanta de fond a retinut ca reclamantul, care a castigat prima actiune in revendicare se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotararea ramasa definitiva, intr-o noua judecata, fara ca partea adversa sau instanta sa mai poata lua in discutie existenta dreptului, acest beneficiu fiind dat de aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat a hotararilor judecatoresti. Aspectul pozitiv apare daca identitatea de obiect si cauza nu este decat partiala, un lucru deja judecat este invocat, pe cale incidentala, intr-un al doilea proces sau se valorifica pe cale principala. Puterea de lucru judecat are la baza regula ca o situatie de fapt raportata la o anumita situatie de drept, nu poate fi analizata decat o singura data si o constatare facuta printr-o hotarare judecatoreasca nu trebuie contrazisa de o alta, aceasta in scopul unei administrari uniforme a justitiei. In acest caz, desi parata nu poate fi obligata, in virtutea acelei hotarari judecatoresti sa restituie reclamantei bunul, printr-o simpla executare silita a acelui titlu, totusi, intr-un litigiu ulterior, reclamanta se poate prevala de efectele acelei sentinte.
Nu vor fi analizate criticile formulate de apelanta cu privire la eroarea judiciara comisa la pronuntarea sentintei civile nr.166/1998 a Judecatoriei Giurgiu, intrucat aceste critici pot fi analizate pe caile ordinare de atac, in termenele prevazute de lege, fiind inadmisibila o asemenea analiza dupa ramanerea irevocabila a hotararii judecatoresti, intr-un alt litigiu.
Prin urmare, curtea retine ca reclamantii beneficiaza de un "bun" in sensul paragrafului 1 al art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie, intrucat instantele nationale i-au recunoscut reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu prin sentinta civila nr. 1606/1998 a Judecatoriei Giurgiu. In aplicarea dispozitiilor legale este utila raportarea la rationamentul CEDO care, in analiza conditiilor impuse de art.1 din protocolul nr.1 a constatat existenta unei ingerinte in exercitiul dreptului de proprietate al reclamantilor carora li s-a recunoscut dreptul pe cale judecatoreasca ( prin constatarea nevalabilitatii titlului statului ), chiar daca instrainarea imobilului catre un tert dobanditor a avut loc chiar anterior confirmarii in justitie, in mod definitiv a dreptului de proprietate, combinata evident cu lipsa totala de despagubiri.
Este cert ca, cel putin partial si parata este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, fiindu-i emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria GR nr. 00016, drept ce a fost intabulat in cartea funciara.
Prin urmare, in concursul dintre reclamant, aflat in posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, titlu reconfirmat cu efect retroactiv si nerevocabil, printr-o hotarare judecatoreasca prin care s-a recunoscut nevalabilitatea preluarii imobilului de catre stat si, implicit existenta valabila si neintrerupta a bunului in patrimoniul lor si actualul detinator al imobilului, apelanta - parata se va da preferabilitate, cum corect a retinut si tribunalul titlului reclamantilor, ca fiind cel originar si mai bine caracterizat, provenind de la proprietarul initial, care obtinuse bunul in conditii de perfecta legalitate, necontestat si anterior nationalizarii sale . in speta, titlul subdobanditorului provine de la stat si dreptul acestuia din urma nu poate fi preferabil in raport cu titlul adevaratului proprietar, pentru ca, prin ipoteza, trecerea bunului in proprietatea statului a fost abuziva.
Nu va primita critica apelantului parat referitoare la necesitatea indicarii in concret a sumei ce li se datoreaza cu titlu de despagubire intrucat in acest caz, sunt incidente dispozitiile art.324 alin 3 din OUG 88/1997 modificata, in sensul ca acestea vor fi stabilite de comun acord de parti si numai in caz de divergenta in justitie. Atata timp cat partile implicate nu au parcurs procedura stabilirii de comun acord a despagubirilor nu se poate constata, de plano, ca ar exista divergenta sub acest aspect.
Prin urmare, in mod corect instanta de fond a retinut numai aspectul referitor la calitatea apelantei parate de persoana indreptatita la despagubiri in urma admiterii actiunii in revendicare si nu si cuantumul acestora.
Pe cale de consecinta, in raport de cele retinute si cele ce vor fi expuse in continuare urmeaza a fi respinse ca nefondate si celelalte doua apeluri formulate cu privire la cererea de chemare in garantie.
Nu se poate retine ca S.R. prin M.E.F. nu ar avea calitate procesuala pasiva in prezentul litigiu, sub aspectul solutionarii cererii de chemare in garantie intrucat statul, prin efectul legii 15/1990 a cedat actiunile societatilor comerciale, ca atare, pentru opozabilitate, are calitate procesuala pasiva intr-un litigiu ce are ca obiect revendicarea unui imobil ce a facut obiectul procesului de privatizare, alaturi de institutiile implicate in procesul de privatizare conform dispozitiilor OUG 88/1997, astfel cum a fost modificata.
Tot astfel, nu pot fi primite nici criticile formulate de AVAS cu privire la o eventuala prematuritate a cererii de chemare in garantie, intrucat " existenta unei hotarari judecatoresti irevocabile prin care a fost admisa actiunea in revendicare" nu presupune neaparat o judecare separata a celor doua actiuni, fiind posibila judecarea concomitenta a celor doua capete de cerere. De altfel, prin judecarea concomitenta a actiunii in revendicare cu cererea de chemare in garantie nu se ajunge la situatia admiterii actiunii privind obligatia de despagubire, anterior existentei hotararii de admitere a actiunii in revendicare, in mod irevocabil,pentru a se pune problema de o eventuala prematuritate, cele doua fiind deopotriva solutionate.
Pe de alta parte, instanta de fond a interpretat corect dispozitiile art. 324 din OUG 88/1997, modificata prin legea nr. 99/1999 raportat la art.30 alin. 3 din legea nr.137/2002 modificata, retinand ca prezentul contract de vanzare - cumparare intra sub incidenta dispozitiilor art.324 , fiind incheiat anterior intrarii in vigoare a legii 137/2002. In nici un caz, nu se pune problema inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie, cum eronat sustine apelanta, in acest caz nefiind incidente dispozitiile art.111 C. pr. civ. ci dispozitiile speciale reprezentate de dispozitiile OUG 88/1997.
Cat priveste critica formulata de AVAS cu privire la cuantumul despagubirilor, nu va fi primita de curte pentru aceleasi considerente la cele avute in vedere la respingerea motivului de apel formulat de R. cu privire la aceste aspect, ambele parti urmand sa parcurga procedura prevazuta de lege.
Pentru aceste considerente, in baza art.296 C. pr. civ., in majoritate, Curtea respinge apelurile ce nefondate.
OPINIE SEPARATA
In sensul admiterii apelurilor, schimbarii sentintei si respingerii actiunii in revendicare ca inadmisibila pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.6 din Legea nr.213/1998 sunt considerate proprietate publica sau privata de stat ori apartinand unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului, in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania este parte si a legilor in vigoare la data preluarii de catre stat. Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau mostenitorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie; in aceste cazuri, instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului.
Legea nr.10/2001 reglementeaza regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de catre stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, indiferent daca imobilele au fost preluate cu sau fara titlu valabil si oricare ar fi fost destinatia acestora la data preluarii, cu exceptia celor care fac obiectul altor legi cu caracter reparator ori pentru care urmeaza sa se adopte acte normative speciale (art.8).
Rezulta asadar ca, o data cu intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, pentru toate imobilele care intra sub incidenta acestei legi, persoanele indreptatite pot obtine repararea prejudiciului cauzat numai in conditiile legii de fata, sub sanctiunea pierderii dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent (art.21 alin.5)
In speta, imobilului revendicat de reclamanti i se aplica aceasta lege, intrucat a intrat in proprietatea statului prin nationalizare in baza decretului 92/1950.
Intimata-parata SC R. SA este, asa cum rezulta din inscrisurile de la dosar, o societate comerciala, cu capital privat. Prin urmare, chiar daca SC R. SA nu este o unitate detinatoare in sensul art.21 din Legea nr.10/2001, incidente sunt dispozitiile art.29 din lege, care dispune ca:
Alin.(1) - Pentru imobilele evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decat cele prevazute la art.21 alin.(1) si (2), persoanele indreptatite au dreptul la despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, corespunzatoare valorii de piata a imobilelor solicitate.
Alin.(2) - In situatia imobilelor prevazute la alin.(1) si (2), masurile reparatorii in echivalent se propun de catre institutia publica care efectueaza sau, dupa caz, a efectuat privatizarea, dispozitiile art.26 (1) fiind aplicabile in mod corespunzator.
Aceasta interpretare nu incalca dispozitiile art.21 din Constitutie si ale art.6 alin.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat Legea nr.10/2001 stabileste o procedura speciala care are doua faze, una administrativa - obligatorie si una judiciara, facultativa si subsidiara, dar care perfectioneaza sistemul procedural, prin accesul deplin si liber la trei grade de jurisdictie.
In raport de solutia data actiunii in revendicare se impunea si admiterea celorlalte doua apeluri si respingerea cererii de chemare in garantie ca ramasa fara obiect.