Revendicare prin comparare titluri de proprietate. Admisibilitatea actiunii in revendicare prin comparare de titluri introdusa dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001. Preferabilitatea titlului fostului proprietar reconfirmat prin hotarare judecatoreasca in raport cu titlul chiriasului cumparator.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE DECIZIA CIVILA NR.496/16.03.2009)
Prin cererea inregistrata la data de 11.04.2002 sub nr.5436/2002 pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, reclamantul W.P.C. a chemat in judecata pe paratii D.C.N. si D.A.G.E., solicitand instantei, pronuntarea unei sentinte prin care sa se dispuna obligarea paratilor la lasarea in deplina proprietate si linistita posesie a apartamentului nr.7 situat in B., b-dul C. I (fosta R., nr.38), nr.28, sector 2, evacuarea paratilor din acest apartament si obligarea lor la plata cheltuielilor de judecata.
Motivandu-si actiunea, reclamantul a sustinut ca prin sentinta civila nr.6851/14.05.1999 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, definitiva si irevocabila prin decizia civila nr.2702R/07.09.2000 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, s-a admis cererea sa de revendicare formulata impotriva C.G.M.B., cu privire la apartamentul mentionat in petitul actiunii.
In considerentele acestei sentinte s-a retinut ca imobilul a apartinut autorului reclamantului - W.C., in baza contradictoriu de vanzare-cumparare autentificat sub nr.27398/19.12.1925, iar ulterior a fost trecut in mod abuziv in proprietatea statului, in baza Decretului nr.92/1950, desi proprietarul era exceptat de la nationalizare.
S-a invederat de reclamant ca paratii au dobandit acelasi apartament prin contractul de vanzare-cumparare nr.121/30.10.1996 incheiat cu P.M.B., prin mandatar, in baza Legii nr.112/1995, iar titlul de proprietate al reclamantului este preferabil titlului paratilor, deoarece este mai vechi si provine de la adevaratul proprietar, pe cand titlul paratilor provine de la stat, care nu a avut niciodata un titlu valabil asupra apartamentului.
In finalul actiunii, reclamantul a sustinut ca nu sunt aplicabile in speta dispozitiile Legii nr.10/2001, care deroga partial de la principiile dreptului comun, intrucat aceasta a intrat in vigoare la 08.02.2001 si se aplica, conform principiului neretroactivitatii legii civile, doar actelor incheiate inainte de intrarea sa in vigoare.
Paratii au depus la dosar intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii formulata de reclamant, ca neintemeiata, sustinand ca au cumparat apartamentul in litigiu la data de 30.09.1996, in baza Legii nr.112/1995, cu respectarea tuturor dispozitiilor acestei legi si cu buna-credinta.
Prin sentinta civila nr.5414/06.06.2002, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a respins actiunea ca nefondata si a dispus restituirea catre reclamant a taxei de timbru in suma de 2.225.617 lei.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca desi, din probele administrate a rezultat dreptul de proprietate al autorului reclamantului asupra apartamentului revendicat prin actiune, trecerea acestuia in mod abuziv in proprietatea statului si restituirea lui in proprietatea reclamantului prin sentinta civila nr.6851/14.05.1999, actiunea in revendicare formulata de catre acesta impotriva paratilor nu poate fi primita in raport de dispozitiile art.46 din Legea nr.10/2001 si de buna - credinta a paratilor la dobandirea apartamentului, dovedita prin probele administrate in cauza.
Impotriva sentintei instantei de fond a formulat apel reclamantul, iar prin decizia civila nr.2243 A din 24.10.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, s-a admis apelul, s-a schimbat in tot sentinta instantei de fond in sensul admiterii actiunii, obligarii paratilor sa lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie imobilul din B., b-dul C.I, nr.28, ap.7, sector 2 si obligarii reclamantului la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 6.000.000 lei.
Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca nu pot fi retinute in cauza dispozitiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, deoarece una dintre conditiile cumulative prevazute de acest text de lege este ca paratii sa fi cumparat imobilul in litigiu cu respectarea Legii nr.112/1995.
S-a considerat de tribunal ca nu s-a respectat aceasta conditie, deoarece, Legea nr.112/1995 permitea doar vanzarea imobilelor trecute cu titlu valabil in proprietatea statului, ori, in speta, prin sentinta civila nr.6851/14.05.1999 s-a stabilit ca trecerea apartamentului in proprietatea statului s-a facut fara titlu valabil.
Prin cererea inregistrata la 06.12.2002 apelantul - reclamant a solicitat instantei de apel completarea deciziei civile nr.2243/24.10.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in sensul pronuntarii acestei instante si asupra capatului de cerere avand ca obiect evacuarea paratilor, argumentat prin faptul ca acestora nu le sunt aplicabile dispozitiile O.U.G. nr.40/1999.
Prin decizia civila nr.24 A din 09.01.2003 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins, ca nefondata, cererea de completare formulata de catre apelantul - reclamant.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca intimatii parati nu beneficiaza de dispozitiile O.U.G. nr.40/1999, deoarece titlul lor nu a fost anulat in instanta, iar atata timp cat acestia au fost obligati prin decizia a carei completare se cere sa transmita posesia imobilului catre reclamant, nu vor putea invoca vreo aparare in executarea acestei obligatii.
Impotriva deciziei instantei de apel au declarat recurs intimatii - parati criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-a sustinut ca instanta de apel a cazut in capcana intinsa de reclamant si a comparat titlurile autorilor partilor, conform dreptului comun, fara sa observe ca titlul invocat de catre acesta era reprezentat de catre o hotarare judecatoreasca pronuntata in contradictoriu cu o persoana care nu avea calitate procesuala pasiva, respectiv Primaria Municipiului Bucuresti care nu mai era proprietar al apartamentului revendicat de reclamant.
In opinia recurentului, instanta de apel a gresit si atunci cand a retinut nemotivat, ca dispozitiile Legii nr.10/2001, respectiv art.45 alin.2 din aceasta lege speciala, nu sunt aplicabile in speta, deoarece paratii nu ar fi respectat conditiile prevazute de Legea nr.112/1995, desi in fata instantei de fond chiar reclamantul acceptase ca actul de vanzare-cumparare al paratilor a fost incheiat cu respectarea acestei legi.
Acest act de vanzare-cumparare a fost incheiat cu trei ani inaintea pronuntarii hotararii judecatoresti invocata de catre reclamant, la o data la care nici o persoana nu facuse demersuri pentru restituire, pe cale administrativa sau judecatoreasca.
S-a invederat ca recurentii - parati sunt cumparatori de buna credinta si, in consecinta, sunt aparati de dispozitiile art.46 din Legea nr.10/2001 si chiar mai mult, daca s-ar accepta ca statul a vandut acestora un bun al carui proprietar aparent era, ei sunt oricum aparati de buna credinta, necazand in sarcina acestora verificarea corectitudinii aplicarii Decretului nr.92/1950.
S-a sustinut ca titlul de proprietate al recurentilor - parati este preferabil in raport cu titlul reclamantului, fiind mai caracterizat, iar reclamantul poate primi despagubiri pentru imobilul nationalizat, conform Legii nr.10/2001.
Intimatul - reclamant a depus la dosar intampinare prin care a invocat exceptia nulitatii recursului, in conformitate cu dispozitiile art.302 Cod procedura civila si art.303 Cod procedura civila, avand in vedere faptul ca recursul a fost depus la Curtea de Apel Bucuresti si nu la instanta a carei hotarare se ataca, nu a fost declarat si motivat inlauntrul termenului de recurs, iar motivele invocate nu se incadreaza in motivele de nelegalitate prevazute de lege.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, sustinand ca in mod corect instanta de apel a retinut inaplicabilitatea in cauza a dispozitiilor art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
S-a sustinut ca, o data ce imobilul a fost restituit reclamantului inca din anul 1999, interpretarea recurentilor in sensul ca acestia s-ar putea adresa pentru acordarea de despagubiri, ar conduce implicit la solutia ca Legea nr.10/2001 sa fie o noua lege de nationalizare.
In ceea ce priveste motivul de recurs referitor la omisiunea instantei de apel de a se pronunta asupra unui capat de cerere, s-a invederat de catre intimatul - reclamant ca aceasta critica a facut obiectul unei cereri de completare a deciziei instantei de apel, cerere solutionata de catre instanta de apel in sensul respingerii capatului de cerere privind evacuarea paratilor.
La termenul de judecata din data de 04.04.2003, recurentii - parati, prin aparator, au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, sustinand ca din certificatul de mostenitor nr.103 emis la data de 08.11.1999 de notar public Scarlat Ciudoescu, rezulta ca, unicul succesor al lui W.C. este W.G.T., in calitate de fiu si nu W.P.C. (reclamantul).
Aparatorul intimatului - reclamant a solicitat suspendarea judecarii cauzei in temeiul dispozitiilor art.244 pct.1 Cod procedura civila, invederand ca pe rolul Judecatoriei sectorului 6 Bucuresti se afla dosarul nr.8778/2002 ce are ca obiect constatarea nulitatii certificatului de mostenitor nr.103/08.11.1999, invocat de recurentii - parati in sustinerea exceptiei lipsei calitatii sale procesuale pasive.
Prin incheierea de sedinta pronuntata la data de 04.04.2003, instanta de recurs a dispus suspendarea judecarii cauzei pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr.8778/2002 al Judecatoriei sectorului 6 Bucuresti.
Impotriva acestei incheieri au declarat recurs paratii, sustinand ca suspendarea judecatii este lipsita de temei legal, iar instanta avea obligatia de a se pronunta asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale active invocata.
Prin decizia civila nr.4960 pronuntata la 25.11.2003 de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in dosarul nr.2595/2003 s-a respins recursul declarat de parati impotriva incheierii de suspendare a judecarii cauzei ca fiind nefondat.
Prin cererea depusa la 21.11.2008, intimatul - reclamant a solicitat repunerea pe rol a cauzei sustinand ca litigiul care a atras suspendarea prezentului recurs a fost solutionat in mod irevocabil, astfel cum rezulta din sentinta civila nr.7426/27.11.2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, definitiva prin decizia civila nr.233 A din 21.02.2007 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila si decizia civila nr.367 din 28.02.2008 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie.
Prin incheierea pronuntata in sedinta publica din 26.01.2009, instanta de recurs a dispus repunerea pe rol a cauzei, retinand ca la dosar s-au depus dovezi privind solutionarea irevocabila a cauzei avuta in vedere la suspendarea recursului, in conformitate cu dispozitiile art.244 pct.1 Cod procedura civila.
La acelasi termen de judecata, s-a depus la dosar cerere de interventie in interesul intimatului - reclamant de catre petentii W.E., W.A.G. si W.M., prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat de recurentii - parati ca fiind neintemeiat.
In motivarea cererii, s-a sustinut ca potrivit tranzactiei autentificata sub nr.633/17.10.2002 de BNP Papiniu Andreea Alexandra, intervenientii si reclamantului sunt coproprietari asupra imobilului situat in B., b-dul C.I, nr.28 (fost nr.38), sector 2.
Apartamentul revendicat de reclamant prin actiune face parte din acest imobil, a fost dobandit de autorul intervenientilor si al reclamantului prin cumparare si a fost trecut in mod abuziv in proprietatea statului, actiunea de revendicare formulata de reclamant fiind, in opinia acestuia, intemeiata.
Prin incheierea de sedinta pronuntata la 26.01.2009, instanta a admis in principiu cererea de interventie accesorie.
La data de 09.03.2009, recurentii - parati au depus la dosar intampinare la cererea de interventie depusa la termenul anterior prin care au invocat inadmisibilitatea actiunii de revendicare prin comparare de titluri, formulata de reclamant, exceptia prescriptiei achizitive prin jonctiunea posesiei, iar pe fond, a solicitat sa se constate ca titlul lor de proprietate este preferabil in raport cu titlul de proprietate invocat de parati.
La acelasi termen de judecata, intimatul - reclamant prin aparator a invederat ca nu intelege sa mai sustina exceptia nulitatii recursului, intemeiata in drept pe dispozitiile articolului 302 Cod Procedura Civila si argumentata in fapt prin gresita depunere a cererii de recurs la Curtea de Apel Bucuresti, iar recurentii - reclamanti, prin aparator, au invederat ca nu inteleg sa mai sustina exceptia lipsei calitatii procesuale active a intimatului - reclamant, in raport de cererea de interventie accesorie depusa in recurs si de tranzactia anexata acestei cereri.
A fost sustinuta la acest termen de judecata doar exceptia nulitatii recursului, argumentata prin neincadrarea criticilor dezvoltate de recurent in motivele de nelegalitate reglementate strict si limitativ de articolul 304 Cod Procedura Civila, exceptie respinsa de instanta de recurs, ca fiind neintemeiata, pentru motivele de fapt si de drept prezentate in incheierea de sedinta de la acest termen.
Analizand cu prioritatea impusa de lege motivele de recurs invocate de recurenti prin intampinarea la cererea de interventie accesorie, calificate de catre acestia ca fiind motive de ordine publica, Curtea va retine urmatoarele:
Inadmisibilitatea actiunii in revendicare formulata de intimatul - reclamant, argumentata prin faptul ca un imobil ce intra sub sfera de reglementare a Legii nr.10/2001 nu poate fi revendicat decat in baza acestei legi speciale si nu printr-o actiune de drept comun, reprezinta o exceptie de procedura absoluta, care poate fi invocata de parte in orice faza procesuala, conform articolului 294 alin.1 Cod Procedura Civila, inclusiv prin formularea unui motiv de recurs de ordine publica, peste termenul legal de motivare a recursului.
Analizand aceasta exceptie, Curtea va retine ca este neintemeiata, avand in vedere urmatoarele considerente:
Admisibilitatea actiunii in revendicare avand ca obiect imobile trecute in proprietatea statului in perioada 06.03.1945 - 22.12.1998, instrainate chiriasilor in conditiile Legii nr.112/1995, intemeiata in drept pe dispozitiile dreptului comun rezulta in primul rand din dispozitiile articolului 6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia. Conform acestui text de lege bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie, instantele judecatoresti fiind competente sa stabileasca valabilitatea titlului.
In februarie 2001 a intrat in vigoare Legea nr.10/2001, lege speciala in materia unor astfel de imobile, care prevede insa o procedura de restituire administrativa, obligatorie si prealabila sesizarii instantei de judecata, doar pentru imobilele aflate in administrarea statului sau a altor persoane juridice, nu si pentru cazul locuintelor aflate in proprietatea altor persoane, inclusiv in proprietatea chiriasilor cumparatori.
In lipsa unei proceduri speciale de restituire a imobilelor aflate in proprietatea chiriasilor cumparatori, raman aplicabile dispozitiile de drept comun si dispozitiile Legii nr.213/1998, fostul proprietar sau mostenitorii acestuia putand solicita instantei de judecata sa stabileasca nevalabilitatea titlului statului si sa-i restituie in natura imobilul, prin compararea titlului sau de proprietate cu titlul invocat.
O astfel de solutie respecta atat dispozitiile articolului 6 din Legea nr.213/1998, cat si dispozitiile constitutionale care ocrotesc si garanteaza dreptul de proprietate, articolul 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si, nu in ultimul rand, este in concordanta cu practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, obligatorie conform articolului 20 din Constitutie pentru instantele nationale.
Admisibilitatea actiunii in revendicare, avand ca obiect un imobil ce cade sub incidenta Legii nr.10/2001, rezulta si din decizia civila nr.33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in recurs in interesul legii (invocata de recurenti), in considerentele careia se retine expres ca existenta Legii nr.10/2001 nu exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul intr-o atare actiune sa se poata prevala de un bun in sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
S-a considerat de instanta suprema ca in astfel de cauze este necesar a se analiza, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia si daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit.
In speta dedusa judecatii, reclamantul invoca sentinta civila nr.6851/14.05.1999 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, definitiva si irevocabila, prin care s-a retinut nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului si s-a admis actiunea de revendicare formulata de catre acesta.
O astfel de hotarare judecatoreasca combinata cu lipsa oricarei despagubiri a reclamantului in toata aceasta perioada, reprezinta bun in sensul Conventiei si exclude inadmisibilitatea actiunii de revendicare de drept comun formulata de catre acesta.
Prin intampinarea la cererea de interventie accesorie, recurentii au invocat, in subsidiar (pentru ipoteza in care instanta ar aprecia ca actiunea de revendicare formulata potrivit dreptului comun este admisibila) si prescriptia achizitiva asupra imobilului revendicat de reclamant prin actiune. Au sustinut ca atata timp cat reclamantul se prevaleaza, pentru admiterea actiunii sale, de dispozitiile dreptului comun in materie de revendicare, trebuie sa dea dovada de consecventa si sa accepte ca recurentii - parati pot invoca in aparare prescriptia achizitiva, reglementata tot de dreptul comun.
Conform dispozitiilor articolului 303 coroborat cu articolul 306 din Codul de Procedura Civila, motivele de recurs se formuleaza, sub sanctiunea nulitatii, in termenul legal de recurs (15 zile de la comunicarea hotararii recurate), exceptie facand doar motivele de ordine publica, cum este si cazul exceptiei privind inadmisibilitatea actiunii analizata anterior de instanta de recurs.
Prescriptia achizitiva reprezinta un mod de dobandire a dreptului de proprietate asupra unui imobil, dar si o sanctiune ce se aplica adevaratului proprietar al imobilului, nediligent cu bunul sau in tot timpul si in conditiile prevazute prin lege.
Ea poate fi invocata de partea interesata atat pe cale de actiune, cat si pe cale de exceptie, aceasta ultima cale fiind aleasa si de recurentii din prezenta cauza.
Indiferent de modalitatea procedurala aleasa de parte pentru invocarea unei astfel de prescriptii, dobandirea dreptului de proprietate asupra unui imobil prin uzucapiune nu poate fi ceruta direct in recurs si aceasta pentru ca partea potrivnica sa nu fie lipsita de cele doua grade de jurisdictie (fond si apel).
Faptul ca prescriptia achizitiva poate fi invocata oricand atat pe cale de actiune, cat si pe cale de exceptie, nu trebuie confundat cu posibilitatea partii de a formula o astfel de cerere direct in recurs, cu incalcarea dispozitiilor articolului 294 alin.1 Cod Procedura Civila si a regulii de drept civil ce impune respectarea tuturor gradelor de jurisdictie prevazute de lege.
In consecinta, aceasta nu poate constitui nici un motiv de ordine publica a deciziei instantei de apel, recursul fiind limitat conform articolului 304 pct.1-9 Cod Procedura Civila, doar la nelegalitatea deciziei recurate din punct de vedere al cererilor cu care aceasta instanta a fost legal investita si nu din prisma unei sau unor cereri formulate omissio medio, direct in recurs.
Pe fondul cauzei, Curtea va retine ca recursul este nefondat, avand in vedere urmatoarele considerente:
Imobilul revendicat, in parte, prin actiune, situat in B., B-dul C. nr.28 a fost proprietatea autorului intimatului - reclamant si al intervenientilor accesorii - W.C., conform actului autentic de vanzare - cumparare nr.27398/1.12.1925, inscris in cartea funciara sub nr.11307/1925 si a fost trecut in patrimoniul statului prin nationalizare, in baza Decretului nr.92/1950.
La data de 10.04.1980, W.C. a decedat, de pe urma sa ramanand ca mostenitori reclamantul si intervenientii, care isi justifica astfel calitatea procesuala in prezenta cerere de revendicare imobiliara.
Imobilul proprietatea autorului intimatului-reclamant si al intervenientilor a fost trecut in proprietatea statului prin nationalizare, in baza Decretului nr.50/1992 si, ulterior, apartamentul nr.7, a fost inchiriat recurentilor - parati.
La data de 30.10.1996 s-a incheiat, in baza Legii nr.112/1995, contractul de vanzare - cumparare nr.121, prin care Primaria Municipiului Bucuresti prin mandatar a instrainat recurentilor - parati acest apartament.
La data de 14.05.1999, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a pronuntat, in dosarul nr.19155/1998, sentinta civila nr.6851, definitiva si irevocabila, prin care, dupa ce a constatat ca imobilul proprietatea autorului reclamantului a fost preluat fara titlu valabil, a obligat C.G.M.B. sa-l restituie reclamantului.
Desi aceasta hotarare s-a pronuntat ulterior incheierii actului de vanzare - cumparare invocat de catre recurentii - parati, nu poate fi ignorata de instanta, astfel cum se doreste de catre recurenti, avand in vedere dispozitiile articolului 20 din Constitutia Romaniei si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in astfel de situatii, obligatorie pentru instanta nationala.
In astfel de situatii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, in repetate randuri, ca vanzarea de catre stat a unui bun al altora, chiar atunci cand este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, iar tertii au fost de buna - credinta, reprezinta o privare de bun.
A retinut apoi ca o astfel de privare, combinata cu lipsa totala a despagubirii, cum s-a intamplat si in cazul intimatilor, este contrara articolului 1 din Protocolul nr.1 (cauzele Strain, Porteanu, Penescu etc.).
O astfel de solutie a fost pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si prin Hotararea din 08.03.2007, in care se retine ca s-a incalcat articolul 1 din Protocolul nr.1 atunci cand s-a respins intimatului - reclamant din prezenta cauza cererea avand ca obiect revendicarea altui apartament situat in acelasi imobil, instrainat in conditii similare altui chirias.
Prin decizia nr.33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in recurs in interesul legii, s-a statuat, tot cu putere obligatorie pentru instante, ca existenta Legii nr.10/2001, ca lege speciala, nu exclude posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, in cazul in care reclamantul se prevaleaza de un bun in sensul articolului 1 din Protocolul nr.1, astfel cum s-a aratat si cu ocazia dezlegarii exceptiei privind inadmisibilitatea actiunii de revendicare, formulata de recurenti, ca si motiv de recurs de ordine publica.
S-a apreciat ca in astfel de cazuri, instanta trebuie sa verifice, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia, in caz de raspuns afirmativ devenind incidente dispozitiile articolului 20 din Constitutie, care obliga instanta nationala sa aplice dispozitiile internationale si nu legea interna aflata in conflict cu aceasta.
In cauza dedusa judecatii, intimatul - reclamant are un bun in sensul Conventiei, care intra sub protectia articolului 1 din Protocolul nr.1.
Conform acestui articol orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Avand de ales practic intre protectia oferita de articolul 1 din Protocolul nr.1 dreptului de proprietate al intimatilor si speranta legitima, creata fara indoiala recurentilor in momentul in care a expirat termenul prevazut de Legea nr.10/2001 pentru anularea in instanta a contractului lor de vanzare - cumparare, instanta apreciaza ca se bucura de preferabilitate dreptul intimatilor, reconfirmat si prin hotarare judecatoreasca irevocabila, in conditiile in care, dreptul de proprietate al recurentilor - parati, a fost dobandit de la stat, acesta din urma neavand vreodata un titlu legal pentru detinerea si instrainarea imobilului.
In consecinta, apreciind ca decizia instantei de apel este legala, Curtea va dispune in baza articolului 312 Cod Procedura Civila coroborat cu articolul 304 pct.9 Cod Procedura Civila respingerea recursului ca fiind nefondat.
In baza articolului 274 Cod Procedura Civila, Curtea va obliga recurentii la plata sumei de 2.564,45 lei cheltuieli de judecata catre intervenientul W.A.G..
In baza aceluiasi text de lege si a dispozitiilor articolului 1169 Cod Civil, Curtea va respinge cererea intimatului - reclamant privind obligarea recurentilor la plata cheltuielilor de judecata ca fiind nedovedita.