Masurile procesuale
C.proc.pen., art. 136, art. 143, art. 148 lit. f), art. 149, art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d)
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 5 parag. 1 lit. c)
Jurisprudenta C.E.D.O., cauza Brogan s.a. versus Marea Britanie, cauza N.C. versus Italia, cauza Gusinsky versus Rusia, cauza Jablonski versus Polonia
Potrivit jurisprudentei C.E.D.O., la momentul arestarii nu este inca necesar sa se stabileasca in mod clar ca o infractiune s-a comis sau care este natura exacta a infractiunii comise.
Faptele care au dat nastere suspiciunii (banuielii verosimile ca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala - n.r.) nu trebuie sa fie la acelasi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare.
Nu trebuie stabilita vinovatia unei persoane in acest stadiu procesual, acesta fiind scopul urmaririi penale. De asemenea, nu este necesar sa se constate ca a fost savarsita o infractiune sau ca persoana privata de libertate a savarsit o infractiune.
Prin urmare, prima instanta, respingand propunerea de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului, nu a facut o corecta apreciere a conditiilor de legalitate si temeinicie privind luarea acestei masuri, constatand ca nu exista indicii ca inculpatul a savarsit o infractiune si ca nu exista probe conform carora lasarea in libertate a inculpatului sa prezinte un pericol concret pentru ordinea publica.
Curtea retine atat pericolul social al faptelor savarsite (contrafacere si punere in circulatie de bancnota falsificata, prin aderare la un grup infractional organizat), cat si pericolul concret pe care il prezinta lasarea in libertate a inculpatului, ceea ce necesita luarea masurii arestarii preventive fata de inculpat, in temeiul prevederilor art. 136, art. 143, art. 148 lit. f) si art. 149 C.proc.pen.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 624/R din 12 iunie 2009
Prin incheierea penala nr. 80/CC din 11.06.2009, pronuntata in dosarul nr. 3674/30/2009, Tribunalul Timis, in baza art. 136 alin. (1) lit. d) si alin. (8) C.proc.pen., art. 143 C.proc.pen., art. 148 lit. f) C.proc.pen., art. 149-151 C.proc.pen., a respins propunerea de arestare preventiva a inculpatului B.C.A., formulata de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Timisoara.
Analizand materialul de urmarire penala, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin ordonanta din data de 10.06.2009 a fost pusa in miscare actiunea penala fata de inculpatul B. sub aspectul savarsirii infractiunilor mai sus mentionate. Fata de acest inculpat a fost luata masura retinerii pe o perioada de 24 ore, incepand cu data de 11.06.2009, ora 12,30, pana la data de 12.06.2009, ora 12,30.
Legiuitorul roman, prin intermediul normelor prevazute in Codul de procedura penala, a conditionat luarea unei masuri preventive privative de libertate de indeplinirea cumulativa a trei conditii de fond: sa existe probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala; fapta respectiva sa fie sanctionata de lege cu pedeapsa inchisorii; sa fie prezent cel putin unul dintre temeiurile de arestare, expres si limitativ prevazute de art. 148 C.proc.pen.
Odata cu ratificarea de catre Romania, in 1994, a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adaugat si conditia conformitatii dreptului intern cu exigentele art. 5 parag. 1 lit. c) al Conventiei, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, data in aplicarea acesteia.
Dispozitiile Conventiei fac trimitere, in primul rand, in ceea ce priveste luarea masurii arestarii preventive, la legislatia nationala, consacrand obligatia de a fi respectate atat normele de fond, cat si cele de procedura prevazute de catre aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat ca orice masura preventiva trebuie sa fie conforma cu scopul urmarit de art. 5 al Conventiei, scop care consta in protejarea individului impotriva privarilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate sa aiba loc cu respectarea dispozitiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urma sa fie, la randul sau, in acord cu prevederile Conventiei, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, desi nu le enunta expres, le contine in mod implicit.
Din aceasta cauza, dar si tinand cont de pozitia Curtii, enumerarea limitativa a cazurilor de privare de libertate din art. 5 parag. 1 al Conventiei impun o interpretare restrictiva.
In privinta primei conditii necesare in luarea masurii arestarii preventive, instanta constata ca, din punctul de vedere al dreptului intern - existenta unor probe sau indicii temeinice cu privire la savarsirea de catre inculpat a unor fapte prevazute de legea penala - dar si din punctul de vedere al Conventie Europene - existenta unor motive verosimile de a banui ca persoana care urmeaza sa fie privata de libertate a savarsit o infractiune - instanta apreciaza ca nu este indeplinita, raportat la probele administrate in cauza fata de incadrarea juridica retinuta prin ordonanta de punere in miscare a actiunii penale.
Astfel, fata de inculpat s-a inceput urmarirea penala sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrafacere si punere in circulatie de bancnota falsificata, prevazuta de art. 282 alin. (1), (2) C.pen., si de aderare la un grup infractional organizat prevazuta de art. 7 din Legea nr. 39/2003, fapte pentru care, pe de o parte procurorul nu a detaliat starea de fapt pentru a dovedi care este implicarea inculpatului in aceasta activitate infractionala. Pe de alta parte, din probele administrate, tribunalul a retinut ca nu exista indicii temeinice care sa conduca la presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi savarsit fapta prevazuta de legea penala.
Asa cum acesta a recunoscut in fata instantei, inculpatul avea relatii de amicitie cu numitul B.M., in temeiul careia s-au intalnit de cateva ori pentru a-l transporta pe acesta din urma la diferite locatii, intrucat numitul B.M. nu avea permis de conducere, aspecte care rezulta si din declaratiile martorilor C.C.D., S.D.. Acest din urma martor declara expres ca inculpatul B.C.A. era soferul lui M. (NOTA BENE B.M.), iar acesta i-ar fi spus martorului despre inculpatul B.C. ca sunt parteneri in afaceri, in sensul ca inculpatul a fost prin tara sa plaseze bani falsi. Martorul S.I.D. nu relateaza aspecte din care sa rezulte implicarea inculpatului B.C.A. in activitatea de falsificare si punere in circulatie a bancnotelor false. Tribunalul mai retine ca nu exista nicio proba directa care sa conduca la concluzia ca si inculpatul B.C.A. a participat la activitatea descrisa mai sus. Singurele referiri ale martorilor sunt acelea cu privire la efectuarea de catre inculpat a activitatilor de taximetrie in favoarea numitului B.M.
Inculpatul a declarat in fata instantei ca a transportat, la cererea numitului B.M., echipament IP, dar aceasta nu releva imprejurarea ca ar fi cunoscut scopul in care era folosit de catre B.
Referitor la discutiile telefonice consemnate in rechizitoriul privind pe inculpatul B.M. si altii, tribunalul a retinut ca nu s-au facut referiri concrete cu privire la savarsirea unei infractiuni si, chiar daca se presupune ca s-a folosit un limbaj codificat, presupunerea ca, in realitate, discutiile se refera la ceea ce organul de urmarire penala a consemnat, nu constituie un argument care sa sustina teza participarii inculpatului la savarsirea vreunei fapte prevazuta de legea penala. De asemenea, s-a apreciat ca, din probatoriul administrat, nu rezulta nici modalitatea in care au fost produse bancnotele falsificate.
Curtea a precizat care este principiul general care trebuie sa guverneze aceasta materie, in cauza Wemhoff: "detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala - si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa".
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea in ce masura "exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate".
Cu toate ca motivele pentru care o persoana poate fi lipsita de libertate sunt cam aceleasi in toate legislatiile, Curtea nu se multumeste sa constate simpla invocare a lor de catre instante, ci - supunand aceste motive unei examinari in detaliu - obliga instantele sa argumenteze cu probe, motivele pentru care masura arestarii preventive a fost luata, respectiv a fost prelungita, demonstrand, astfel, ca au depus diligentele speciale in desfasurarea procedurii - C.E.D.O. Jablonski c. Poloniei/21.12.2000.
In cauza de fata nu exista, asa cum s-a aratat mai sus, motive sau indicii temeinice ca inculpatul B. a savarsit infractiunile pentru care este cercetat.
Potrivit propunerii de arestare preventiva formulata de DIICOT- Serviciul Teritorial Timisoara, temeiul de drept invocat de catre procuror pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului B., este cel prevazut de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen.
Din analiza dispozitiilor textului de lege mentionat, rezulta ca, pentru luarea acestei masuri trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: inculpatul sa fi savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si sa existe probe ca lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Data fiind cerinta indeplinirii cumulative a acestor conditii si, intrucat in speta s-a constatat ca nu exista probe sau indicii temeinice ca inculpatul ar fi savarsit fapta prevazuta de legea penala, s-a apreciat ca analizarea celorlalte conditii este inutila.
Impotriva incheierii penale nr. 80/CC din 11.06.2009 a Tribunalului Timis pronuntata in dosarul nr. 3674/30/2009 a declarat recurs Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timisoara, inregistrat pe rolul Curtii de Apel Timisoara la data de 11.06.2009, sub nr. 3674/30/2009.
In motivarea recursului parchetul a aratat ca incheierea Tribunalului Timis este netemeinica, in mod gresit apreciind instanta ca lasarea inculpatului B. in libertate nu prezinta pericol concret pentru ordinea publica, in conditiile in care inculpatul face parte dintr-o grupare infractionala organizata care, in perioada martie - septembrie 2008 a falsificat in diferite locatii in Timisoara si pe raza judetului Timis, bancnote de 100 ron si 50 ron, pe care le-au plasat pe intreg teritoriului Romaniei. A solicitat arestarea acestui inculpat pe o perioada de 29 zile pentru realizarea egalitatii de tratament raportat la ceilalti sase coinculpati ce au fost arestati si trimisi in judecata, toti facand parte din acelasi grup infractional.
Din analiza incheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea retine urmatoarele:
Prima instanta nu a facut o corecta apreciere a conditiilor de legalitate si temeinicie privind luarea masurii arestarii preventive fata de inculpat, constatand ca nu exista indicii ca inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si nu exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Curtea retine atat pericolul social al faptei savarsite (contrafacere si punere in circulatie de bancnota falsificata si aderare la un grup infractional organizat), cat si pericolul concret pe care il prezinta lasarea in libertate a inculpatului (fata de modul de operare,cantitatea mare de bancnote falsificate,sprijinirea celorlalti coinculpati, ignorarea valorilor sociale ocrotite de lege).
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene la momentul arestarii nu este inca necesar sa se stabileasca in mod clar ca o infractiune s-a comis sau care este natura exacta a infractiunii comise. Obiectul preocuparilor pe parcursul privarii de libertate este acela de a continua investigatiile in scopul de a confirma sau de a inlatura temeiurile arestarii.
Faptele ce au dat nastere suspiciunii nu trebuie sa fie la acelasi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzatie ce trebuie sa existe la un moment procesual ulterior in cadrul urmaririi penale (cauza Brogan s.a. contra Marii Britanii, din jurisprudenta CEDO).
Nu trebuie stabilita, asadar, vinovatia unei persoane in acest stadiu, acesta fiind scopul urmaririi penale in urma careia trebuie sa rezulte realitatea si natura infractiunilor de care o persoana este acuzata (cauza N.C. conta Italiei). De asemenea, nu este necesar sa se constate ca a fost savarsita o infractiune sau ca persoana privata de libertate a savarsit o infractiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
In conditiile de fata, Curtea apreciaza ca la acest moment procesual interesul general prevaleaza in raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat in stare de libertate. Astfel, se retine ca presupunerea rezonabila priveste fapte grave, ca aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le genereaza.
De asemenea, instanta apreciaza ca lasarea in libertate a inculpatului ar genera cresterea sentimentului de nesiguranta al populatiei si ar fi de natura a conduce la scaderea increderii populatiei in capacitatea de protectie a organelor statului, acesta avand obligatia pozitiva de a adopta o legislatie penala, dublata de mecanismul care sa asigure aplicarea sa, capabila sa descurajeze comiterea de fapte ce pun in pericol patrimoniul cetatenilor.
In consecinta, prima instanta nu a facut o justa apreciere a necesitatii luarii fata de inculpat a masurii arestarii preventive.
Avand in vedere aceste considerente, in baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C.proc.pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciu Teritorial Timisoara, impotriva incheierii penale nr. 80/CC/11.06.2009, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 3674/30/2009.
Pe cale de consecinta a casat incheierea penala recurata si rejudecand cauza, in temeiul prevederilor art. 136, 143, 149, 148 lit. f) C.proc.pen., a dispus arestarea preventiva a inculpatului B.C.A. pe o durata de 29 de zile.