Plangerea impotriva ordonantei procurorului privind masurile preventive prevazute in art. 136 lit. b si c C. proc. pen.. Recurs impotriva incheierii de respingere. Admisibilitate
- C. proc. pen., art. 1402
- Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, Decizia nr. XVIII/10 martie 2008
In conditiile in care instanta de recurs nu a identificat niciun motiv de nelegalitate sau de netemeinicie a incheierii primei instante prin care a fost respinsa plangerea inculpatilor in contra ordonantei procurorului de prelungire a duratei masurii obligarii de a nu parasi tara, recursurile inculpatilor trebuie respinse ca nefondate, in temeiul art., 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen. Prin Incheierea penala 50/C/15.05.2012 pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul penal nr. 4290/102/2012, a fost respinsa plangerea formulata de inculpatii R.A.V. si R.M., impotriva Ordonantei din data de 10.05.2012 emisa de Parchetul de pe langa Tribunalul Mures in dos. nr. 142/P/2011, prin care s-a prelungit fata de inculpati masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara.
Petentii inculpati au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
Fata de numitul R.M. s-a dispus inceperea urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute si pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal si la art. 2481 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Prin ordonanta procurorului din data de 23 februarie 2012, s-a dispus extinderea cercetarilor si inceperea urmaririi penale fata de inculpat si pentru alte acte materiale ale infractiunii pentru care s-a inceput initial urmarirea penala impotriva sa.
Fata de inculpat, prin incheierea penala nr. 22/C din data de 14 februarie 2012 a Tribunalului Mures s-a respins propunerea de arestare preventiva si s-a dispus masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, cu stabilirea obligatiilor prevazute de lege in sarcina sa.
Masura preventiva mentionata mai sus a fost prelungita ulterior de procuror, pe cate 30 de zile, ultima prelungire dispunandu-se prin ordonanta din data de 9 aprilie 2012, pronuntata in dosarul nr. 142/P/2011, masura fiind prelungita pentru perioada 13 aprilie 2012 - 12 mai 2012.
Prin incheierea penala din data de 24 aprilie 2012, Tribunalul Mures a inlocuit masura obligarii de a nu parasi localitatea cu masura obligarii de a nu parasi tara, stabilind obligatiile pe care mai trebuie sa le respecte inculpatul pe durata mentinerii acestei din urma masuri.
In ceea ce-l priveste pe inculpatul R.A.V., la data de 10 februarie 2012, s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de acesta sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute si pedepsite de art. 26 din Codul penal raportat la art. 132 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Prin ordonanta procurorului din data de 23 februarie 2012, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptei retinute in sarcina inculpatului R.A.V. din infractiunea prevazuta si pedepsita de art. 26 din Codul penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal in infractiunea prevazuta si pedepsita de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Fata de inculpat s-a dispus masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, cu stabilirea obligatiilor prevazute de lege in sarcina sa.
Masura preventiva mentionata mai sus a fost prelungita ulterior pe cate 30 de zile, ultima prelungire dispunandu-se prin ordonanta procurorului din data de 9 aprilie 2012, pronuntata in dosarul nr. 142/P/2011, masura fiind prelungita pentru perioada 13 aprilie 2012 - 12 mai 2012.
Prin incheierea penala nr. 40/C din data de 12 aprilie 2012, Tribunalul Mures a admis cererea inculpatului R.A.V. si a dispus inlocuirea masurii obligarii de a nu parasi localitatea cu masura obligarii de a nu parasi tara, pe o durata de 30 de zile, de la data ramanerii definitive a incheierii respective.
Prin incheierea penala din data de 19 aprilie 2012 si in cazul acestui inculpat s-au revizuit obligatiile pe care mai trebuie sa le respecte pe durata mentinerii acestei din urma masuri.
Prin ordonanta din data de 10 mai 2012, emisa de Parchetul de pe langa Tribunalul Mures in dosarul nr. 142/P/2011, s-a dispus prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara, in cazul ambilor inculpati, pe cate o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 13 mai 2012 pana la data de 11 iunie 2012, mentinandu-se totodata obligatiile de respectat, asa cum au fost ele revizuite prin incheierile Tribunalului Mures.
Tribunalul Mures, analizand plangerea inculpatilor a constatat ca aceasta este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1402 din C. proc. pen., impotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea ori a masurii obligarii de a nu parasi tara, invinuitul sau inculpatul poate face plangere in termen de 3 zile de la luarea masurii la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta.
Potrivit alineatului 7 al aceluiasi articol, cand considera ca masura preventiva este ilegala sau nu este justificata, instanta dispune revocarea ei.
O prima observatie: desi textul de lege se refera doar la luarea masurilor preventive mentionate expres, tribunalul a apreciat ca aceleasi dispozitii legale sunt aplicabile si in cazul prelungirii acelorasi masuri, prin ordonanta, de catre procuror, in timpul urmaririi penale.
Cu privire la primul aspect invocat de inculpati, s-a precizat ca, prin procesul verbal din data de 14 mai 2012 (comunicat si inculpatilor) procurorul a indreptat eroarea materiala strecurata in dispozitivul ordonantei din data de 10 mai 2012, in sensul ca a prelungit fata de inculpati nu masura obligarii de a nu parasi localitatea ci masura obligarii de a nu parasi tara.
In conditiile in care in considerentele ordonantei s-a mentionat si s-a motivat despre necesitatea prelungirii masurii obligarii de a nu parasi tara, este evident ca inscrierea in dispozitivul aceleiasi ordonante despre prelungirea masurii obligarii de a nu parasi localitatea reprezinta doar o eroare materiala dintre cele care pot fi indreptate in procedura instituita de art. 195 din C. proc. pen., neducand nicidecum la nulitatea actului si la constatarea incetarii de drept a masurii preventive.
In privinta cererii de revocare a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, s-au precizat urmatoarele:
La data de 15 mai 2012, Parchetul de pe langa Tribunalul Mures a emis rechizitoriul in cauza si a sesizat cu acesta Tribunalul Mures.
Prin rechizitoriul mentionat mai sus, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul R.M. pentru comiterea a 7 infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice prevazute si pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal si fata de inculpatul R.A.V. pentru comiterea a 3 infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice prevazute si pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal.
Prin aceleasi rechizitoriul s-a dispus, printre altele, trimiterea in judecata a celor doi inculpati, R.M. sub acuza comiterii a 11 infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice prevazute si pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal, iar R.A.V. sub acuza comiterii a 5 infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice prevazute si pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal.
In opinia judecatorului delegat, dupa sesizarea instantei prin rechizitoriu, cel mai in masura sa aprecieze daca fata de inculpati se mai impune a fi mentinuta masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara este completul investit cu solutionarea cauzei.
Desi legea nu prevede o modalitate distincta si o obligatie pentru completul de judecata investit cu solutionarea pe fond a cauzei de a verifica legalitatea si temeinicia masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, nimic nu impiedica acelasi complet de judecata sa stabileasca un termen intermediar si sa aprecieze daca se impune luarea unei asemenea masuri pentru toata sau o parte a duratei judecatii.
Ca atare, s-a apreciat ca este neoportuna si nepotrivita o decizie a judecatorului delegat pe o masura care, din momentul sesizarii instantei prin rechizitoriu, excede atributiilor sale.
Altfel, pe fondul plangerii, nu s-a observat nici o schimbare, nici a starii de fapt si nici a temeiurilor care au stat la baza luarii masurii preventive, care sa conduca la revocarea acesteia.
Tribunalul Mures a mai retinut ca exista in practica judiciara si opinia potrivit careia, la momentul sesizarii instantei prin rechizitoriu, masurile preventive luate de procuror inceteaza de drept, iar in cazul masurii obligarii de a nu parasi tara, daca se constata necesitatea ei, aceasta masura se ia din nou de catre instanta si nu se poate mentine sau prelungi cea dispusa de procuror in cursul urmaririi penale.
Impotriva acestei incheieri au declarat inculpatii R.A.V. si R.M., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Examinand recursurile promovate, din prisma dispozitiilor art. 38515 si art. 3856 alin. 3 C. proc. pen, instanta de control judiciar le gaseste nefondate, pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste legalitatea incheierii penale recurate, nu s-a evidentiat nici o incalcare a dispozitiilor legale care asigura garantiile procesuale ale inculpatului in cursul procesului penal, nesubzistand in cauza nici un motiv de nulitate absoluta sau relativa, fata de solutia pronuntata de prima instanta.
Sub aspectul materialului probator administrat, hotararea primei instante este la adapost de orice critici.
Motivul invocat in fata instantei de recurs, respectiv faptul ca masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, prelungita de procuror, nu poate fi mentinuta sau prelungita de judecator in momentul in care este legal sesizat cu rechizitoriu, nu este un motiv de recurs de natura sa duca la admiterea cererii, deoarece, asa cum rezulta din considerentele incheierii atacate, aceasta situatie a fost analizata de judecatorul delegat si care a procedat inclusiv la analiza pe fond a plangerii formulate de inculpati impotriva ordonantei procurorului.
Asadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, recursurile declarate de inculpatii R.A.V. si R.M. impotriva incheierii penale nr. 50/C/15.05.2012 pronuntata de Tribunalul Mures sunt nefondate, motiv pentru care, in baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen., urmeaza a fi respinse.
Pornind de la solutia ce urmeaza sa fie pronuntata in cauza, in baza art. 192 alin. 2, 4 C. proc. pen., vom obliga recurentii sa plateasca in favoarea statului cheltuielile judiciare din recurs.
Nota (judecator Mihaela Vasiescu): Potrivit dispozitiilor art. 1402 C. proc. pen. corelate cu prevederile art. 1403 din acelasi cod, asa cum au fost interpretate prin Decizia nr. XVIII/10 martie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, pronuntata in recurs in interesul legii (publicata in "Monitorul oficial al Romaniei", partea I, nr. 334/20 mai 2009), "incheierea prin care fie judecatorul, fie instanta de judecata in cursul urmaririi penale admite plangerea impotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea prevazuta de art. 145 din C. proc. pen. ori a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara prevazuta de art. 1451 din C. proc. pen. sunt supuse caii ordinare de atac a recursului, in conditiile art. 1401 din C. proc. pen.". Prin urmare, doar incheierile prin care se admit in prim grad plangerile impotriva ordonantei procurorului de luare, prelungire ori revocare a unei masuri restrictive de libertate sunt supuse separat recursului, nu si cele prin care sunt respinse astfel de plangeri, aceste din urma incheieri fiind definitive.
In cauza enuntata mai sus, prin incheierea recurata, inculpatilor li s-a respins plangerea indreptata impotriva ordonantei procurorului de prelungire a duratei masurii obligarii de a nu parasi, ei au exercitat totusi o cale de atac neprevazuta de lege, astfel ca recursul promovat impotriva incheierii tribunalului este inadmisibil, el trebuia sa fie respins ca atare, in conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. a C. proc. pen.., si nu ca nefundat, cum a procedat instanta de control judiciar.
De altfel, in acest sens s-a pronuntat Curtea de Apel Tg.-Mures, prin Decizia penala nr. 545/R/6 august 2012.