Drept procesual penal. Partea generala. Masuri preventive
C.proc.pen., art. 155 alin. (1), art. 159 alin. (8)
In cauza nu este incidenta decizia nr. 25/2008 pronuntata de I.C.C.J. - Sectiile Unite, potrivit careia art. 159 alin. (8) din Codul de procedura penala se interpreteaza in sensul ca are caracter imperativ, iar nu de recomandare, dispozitia conform careia, recursul impotriva incheierii de prelungire a arestarii se solutioneaza inainte de expirarea duratei arestarii dispuse anterior incheierii atacate. Aceasta intrucat, recursurile inculpatilor desi au fost depuse la posta inainte de expirarea perioadei anterioare de arestare, s-au inregistrat la Tribunal dupa momentul la care ar fi expirat masura arestarii dispusa anterior incheierii de prelungire. In acest mod, Tribunalul, in calitate de instanta care a prelungit masura arestarii preventive, a fost in imposibilitate obiectiva de a inainta cererile de recurs si dosarul in timp util, pentru respectarea termenului prevazut de art. 159 alin. (8) C.proc.pen.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 209/R din 26 februarie 2009
Prin incheierea penala nr. 17 din 24.02.2009 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 668/108/2009, s-a admis propunerea formulata de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Arad pentru prelungirea masurii arestarii preventive inculpatilor R.U.C., M.C.F., M.M.D., D.M., S.V.C., D.C.M., D.D.G., B.A., L.L., K.I.A., B.P.G. si M.E.A.
S-a prelungit arestarea preventiva a inculpatilor: R.U.C., M.C.F., M.M.D., D.M., S.V.C., D.C.M., D.D.G., B.A.I., L.L., K.I.A. de la 26.02.2009 la 27.03.2009 inclusiv, si a inculpatilor M.E.A., B.P.G. incepand cu data de 27.02.2009 pana la 27.03.2009 inclusiv.
S-a respins cererea formulata de aparatorii inculpatilor pentru inlocuirea masurii arestarii preventive cu obligarea de a nu parasi localitatea.
Analizand propunerea de prelungire a masurii arestarii preventive si actele dosarului de urmarire penala nr. 29/D/P/2008, prima instanta a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 155 alin. (1) C.proc.pen., arestarea preventiva dispusa de instanta poate fi prelungita in cursul urmaririi penale motivat si numai daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate.
Analizand actele din cele 10 volume ale dosarului de urmarire penala nr. 29 D/P/2008, instanta a constatat ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva a inculpatilor, respectiv art. 143 C.proc.pen. si art. 148 lit. f) C.proc.pen. subzista si impun in continuare privarea de libertate a celor doisprezece inculpati.
Astfel, instanta a apreciat ca sunt incidente dispozitiile art. 143 C.proc.pen., existand indicii temeinice din care rezulta presupunerea ca inculpatii au savarsit faptele pentru care sunt cercetati.
In ceea ce priveste temeiul de arestare prevazut de art. 148 lit. f) C.proc.pen., in sensul ca pentru infractiunile de care sunt acuzati inculpatii, legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea acestora in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica, s-a apreciat ca la stabilirea pericolului pentru ordinea publica trebuie avute in vedere nu doar datele ce caracterizeaza persoana celor doisprezece inculpati ci si datele privitoare la fapte, respectiv: pericolul social concret al infractiunilor. Periculoase pentru societate, in intelesul legii penale sunt faptele care lezeaza sau pun in pericol cele mai importante valori ocrotite de legea penala, printre care persoana si dreptul la viata al acesteia. De asemenea, pericolul social se poate exprima si prin starea de neliniste si insecuritate sociala pe care fapta penala o creeaza in randul comunitatii, stare care a fost creata in randul cetatenilor ca urmare a mediatizarii faptelor de violenta pentru care sunt cercetati inculpatii.
Cu privire la justificarea masurii arestarii preventive pe motivul necesitatii protejarii ordinii publice, CEDO a admis ca anumite infractiuni pot suscita o "tulburare a societatii" de natura sa justifice o detentie preventiva, data fiind gravitatea deosebita a unor fapte si reactia particulara a opiniei publice in anumite situatii.
Analizand problema nulitatii sesizarii instantei, instanta a apreciat ca sustinerile domnilor avocati sunt nefondate, iar instanta a fost legal sesizata astfel ca, nu se poate constata incidenta nulitatii reglementate de dispozitiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. Cu privire la aceasta problema s-a mentionat ca parchetul a inaintat instantei 10 volume de urmarire penala, (toate inscrisurile cuprinse in acestea fiind originalele documentelor, iar nu copiile acestora), in conditiile in care la momentul solutionarii propunerii de arestare preventiva au fost prezentate instantei 9 volume de urmarire penala. Prin urmare, actele pe care procurorul le-a efectuat dupa momentul arestarii inculpatilor au fost depuse de acesta atat in dosarul nou format cat si in completare la cele 9 volume existente initial. In concluzie, instanta a apreciat ca a fost legal sesizata si ca pe baza inscrisurilor din cele 10 volume de urmarire penala poate pronunta o solutie legala in cauza.
Pentru aceasta, instanta, a constatat ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva a inculpatilor mentionati mai sus, respectiv art. 143 si art. 148 lit. f) C.proc.pen., impun in continuare privarea de libertate a acestora, retinandu-se ca se impune prelungirea duratei arestarii preventive, fiind justificata de necesitatea stabilirii adevarului in cauza si a efectuarii tuturor actelor de urmarire penala, enumerate in cererea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism -Biroul Teritorial Arad, pentru finalizarea anchetei; de asemenea, instanta nu a facut abstractie de complexitatea ridicata a cauzei si de faptul ca finalizarea anchetei nu se putea in mod obiectiv produce in cele aproximativ 30 de zile scurse de la momentul arestarii inculpatilor.
Referitor la solicitarea aparatorilor inculpatilor, instanta a mai retinut ca in conformitate cu art. 139 alin. (1) C.proc.pen., masura preventiva se inlocuieste cu o alta masura cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia. Arestarea preventiva a inculpatilor s-a intemeiat pe dispozitiile art. 148 lit. f) C.proc.pen., fiind intrunite cumulativ conditiile prevazute de acest text. Temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive au ramas aceleasi si in prezent, astfel incat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 139 alin. (1) C.proc.pen., pentru a inlocui aceasta masura, cu obligarea de a nu parasi tara sau localitatea. Existenta si in acelasi timp, subzistenta in continuare a unor temeiuri care au justificat arestarea preventiva a inculpatilor constituie si sunt conforme scopurilor instituite prin art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Impotriva incheierii penale nr. nr. 17 din 24.02.2009 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 668/108/2009 din 20.02.2009, inculpatii B.A.M., K.I.A. si L.L. au declarat recurs in scris (la data de 25.02.2009 - data stampilei postei), inregistrat pe rolul Curtii de Apel Timisoara - Sectia Penala sub nr. 668.2/108/2009 din 26.02.2009.
Recursurile nu au fost motivate in scris, fiind sustinute oral de catre aparatorii acestora, conform concluziilor din partea introductiva a prezentei decizii.
Din analiza incheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea a constatat ca recursurile declarate de inculpati sunt nefondate, pentru considerentele ce urmeaza.
Potrivit art. 155 alin. (1) C.proc.pen., arestarea inculpatului dispusa de instanta poate fi prelungita, in cursul urmaririi penale, motivat, daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate.
Prima instanta a facut o corecta apreciere privind existenta in continuare a temeiurilor avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatii recurenti, constatand ca exista indicii ca acestia au savarsit infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea lor in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Astfel, in mod just Tribunalul a considerat ca exista indicii ca cei 3 inculpati recurenti au savarsit infractiunile de aderare si sprijinire a unui grup infractional organizat prevazute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, in scopul comiterii infractiunii de tentativa de omor calificat prevazuta de art. 20 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) si i), alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C.pen.; de lovire sau alte violente prevazute de art. 180 C.pen.
Tribunalul a retinut in mod corect atat pericolul social al faptelor savarsite (initiere si constituire sau aderare si sprijinire a unui grup infractional organizat, tentativa de omor calificat), cat si pericolul concret pe care il prezinta lasarea in libertate a inculpatilor recurenti (fata de modul de savarsire a faptelor - de mai multe persoane impreuna, pe timp de noapte, in locuri publice; numarul persoanelor implicate in activitatea infractionala; numarul persoanelor vatamate; consecintele activitatii lor - crearea unui sentiment de insecuritate pentru persoanele vatamate si pentru comunitatile in care locuiesc; lipsa garantiilor ca inculpatii ar abandona comportamentul antisocial - starea de tensiune dintre inculpati si adversarii lor, creata si prin conduita inculpatilor).
Curtea nu isi poate insusi punctul de vedere al aparatorilor inculpatilor recurenti potrivit caruia masura arestarii preventive ar fi devenit nelegala sau ar fi incetat de drept deoarece decizia nr. 25/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite a stabilit ca art. 159 alin. (8) fraza a II-a din Codul de procedura penala se interpreteaza in sensul ca sintagma folosita de legiuitor "inainte de expirarea duratei arestarii preventive dispusa anterior incheierii atacate" are caracter imperativ si nu de recomandare, iar recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a masurii arestarii preventive va fi solutionat intotdeauna inainte de expirarea duratei arestarii preventive dispuse anterior incheierii atacate. Astfel, decizia amintita nu a fost inca publicata in Monitorul Oficial, asa incat la acest moment nu se cunosc considerentele avute in vedere la pronuntarea ei. Dispozitivul deciziei indicate nu poate fi privit in mod izolat, ci in contextul mai larg al dispozitiilor care reglementeaza procedura prelungirii arestarii preventive, care prevad mai multe termene procedurale succesive ce trebuie respectate pentru a se ajunge ca recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus admiterea propunerii de prelungire a masurii arestarii preventive sa fie solutionat inainte de expirarea duratei arestarii preventive dispuse anterior incheierii atacate. La acest moment, Curtea nu este impiedicata in nici un mod de a solutiona prezentele recursuri, deoarece masura arestarii preventive a fost prelungita prin incheiere inainte de expirarea acesteia, iar potrivit art. 159 alin. (9) C.proc.pen. recursul, declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive, nu este suspensiv de executare. In orice caz, in cauza nu este incidenta decizia nr. 25/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, intrucat recursurile celor 3 inculpati, desi au fost depuse la posta in 25.02.2009, au ajuns la destinatar - Tribunalul Arad la 26.02.2009, deci dupa momentul la care ar fi expirat masurii arestarii dispusa anterior (25.02.2009, ora 24). In acest mod, instanta de fond a fost pusa in imposibilitatea de a inainta cererile de recurs si dosarul in timp util pentru respectarea termenului prevazut de art. 159 alin. (8) fraza a II-a C.proc.pen.
Instanta de recurs observa ca sunt nerelevante sub aspectul solutionarii propunerii de prelungire a arestarii preventive sustinerile aparatorilor inculpatilor recurenti privind imprejurarea ca referatul cu propunere de prelungire a arestarii preventive nu ar fi fost insotit de intreg materialul de urmarire penala intocmit pana in prezent. Astfel, sesizarea instantei s-a facut cu respectarea dispozitiilor legale in materie, actul de sesizare nefiind lovit de nulitate. Pe de o parte, dispozitiile din Codul de procedura penala referitoare la regularitatea sesizarii instantei de judecata sunt aplicabile in faza judecatii, or in prezent cauza se afla in faza de urmarire penala. Pe de alta parte, verificarea sesizarii instantei poate privi doar eventualele neregularitati ale insusi actului de sesizare, si nicidecum a materialului de urmarire penala.
Curtea inlatura si sustinerile aparatorilor inculpatilor recurenti in sensul ca nu ar subzista temeiurile arestarii preventive intrucat partile vatamate ar fi precizat ca nu cei 3 inculpati recurenti sunt autorii faptelor, inculpatii recurenti nu au fost recunoscuti dupa fotografii, nu s-a depus rezultatul valorificarii urmelor papilare ridicate de pe masina si exista acte de urmarire penala efectuate in favoarea inculpatilor insa acestea nu sunt la dosar. Aceste sustineri se refera la aspecte legate de fondul cauzei, ce vor fi in atentia primei instante cu ocazia rezolvarii actiunii penale. In plus, actele de urmarire penala despre care se arata ca ar fi fost efectuate dar nu se afla in prezent la dosar nu pot fi valorificate in mod izolat, ci vor fi avute in vedere la evaluarea intregului material probator de catre instanta la momentul solutionarii fondului cauzei.
Curtea nu poate da curs solicitarii aparatorilor inculpatilor recurenti privind verificarea incadrarii juridice date de procuror in infractiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infractional organizat, prin prisma imprejurarii ca nu ar putea exista grup infractional organizat in conditiile comiterii unui singur act material. La acest moment procesual nu cade in sarcina instantei stabilirea corectei incadrari juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatilor, acest aspect urmand a fi analizat de catre procurorul anchetator pe parcursul urmaririi penale si apoi de instanta in cursul judecatii. Pe de alta parte, existenta grupului infractional organizat trebuie privita independent de realizarea scopului acestuia.
In privinta starii de sanatate a inculpatului B.A.M., se observa ca la dosar nu exista dovezi in sensul ca acesta ar suferi de afectiuni care l-ar pune in imposibilitatea suportarii regimului de detentie preventiva. In orice caz, art. 1391 teza I C.proc.pen. prevede ca, in cazul in care, pe baza actelor medicale, se constata ca cel arestat preventiv sufera de o boala care nu poate fi tratata in reteaua medicala a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, administratia locului de detinere dispune efectuarea tratamentului sub paza permanenta in reteaua medicala a Ministerului Sanatatii Publice.
Este adevarat ca starea de libertate este regula, iar starea de arest exceptia. Insa, in conditiile de fata, Curtea a apreciat ca la acest moment procesual interesul general prevaleaza in raport cu interesul inculpatilor recurenti de a fi cercetati in stare de libertate. Astfel, s-a retinut ca presupunerea rezonabila priveste fapte grave, indreptate impotriva unor valori sociale fundamentale ocrotite de legea penala (viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea persoanei, convietuirea sociala), precum si ca aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le genereaza.
In ceea ce priveste respectarea duratei rezonabile a arestarii preventive, instanta de recurs a apreciat ca trebuie avuta in vedere gravitatea si consecintele infractiunilor cu privire la care exista indicii ca ar fi fost savarsite. Astfel, interesul public de protectie a cetatenilor impotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savarsire al faptelor cu privire la care exista indicii ca au avut loc cu participarea inculpatilor recurenti si din consecintele acesteia, prevaleaza in raport cu interesul inculpatilor recurenti de a fi pusi in stare de libertate, atragand obligatia statutului de asigurare a sigurantei persoanei.
De asemenea, instanta de recurs a apreciat ca lasarea in libertate a inculpatilor recurenti ar genera cresterea sentimentului de nesiguranta al populatiei si ar fi de natura a conduce la scaderea increderii populatiei in capacitatea de protectie a organelor statului, acesta avand obligatia pozitiva de a adopta o legislatie penala, dublata de mecanismul care sa asigure aplicarea sa, capabila sa descurajeze comiterea de fapte ce pun in pericol viata, sanatatea, integritatea corporala, libertatea cetatenilor si relatiile privind convietuirea sociala.
Fata de cele retinute, s-a apreciat si ca lasarea inculpatilor in libertate ar incuraja savarsirea unor fapte similare celor imputate prin ordonantele de punere in miscare a actiunilor penale.
Pentru aceleasi considerente de mai sus s-a considerat si ca masura arestarii preventive luata fata de inculpatii recurenti nu poate fi revocata sau inlocuita.