Drept procesual penal. Masuri preventive. Inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului cu masura obligarii de a nu parasi tara. Conditii de admisibilitate. Drept national. Limitele rezonabile ale duratei mentinerii detentiei provizorii. Relevanta jurisprudentei C.E.D.O.
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 5
C.proc.pen., art. 139 alin. (1), art. 1451 alin. (1), art. 145 alin. (11), alin. (12) lit. c)
Aplicand criteriile impuse de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului la cauza ce formeaza obiectul dosarului in recurs, instanta constata ca privarea de libertate a inculpatului si durata masurii arestarii preventive a acestuia au incetat sa mai aiba un caracter rezonabil. Cu toate acestea, necesitatea desfasurarii in bune conditii a cercetarii judecatoresti, impune asigurarea unor garantii procesuale. In aceste conditii, mentinerea unui just echilibru intre interesul general al societatii in desfasurarea procesului penal si interesul inculpatului impune luarea unei masuri mai putin restrictive de drepturi, respectiv inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara, care prezinta garantiile necesare pentru atingerea scopului urmarit de legiuitorul national prin intermediul dispozitiilor art. 1451 alin. (2) C.proc.pen., raportat la prevederile art. 145 alin. (11) si alin. (12) lit. c) C.proc.pen.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, decizia penala nr. 1072 R din 18 octombrie 2007
Prin incheierea penala pronuntata de Tribunalul Timis la data de 10.10.2007, in dosar nr. 12158/30/2005, s-a constatat legala si temeinica masura arestarii preventive luata fata de inculpati ,iar conform art. 3002 C.proc.pen., raportat la art. 160b C.proc.pen. s-a mentinut starea de arest preventiv a inculpatilor D.I.Z., D.A. si B.L.S., urmand ca legalitatea si temeinicia masurii sa fie analizata la expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 08.12.2007.
In baza art. 139 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 145 si 1451 C.proc.pen. s-a respins cererea privind inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, formulata de inculpatul D.I.Z. prin aparator.
In temeiul art. 139 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 1451 C.proc.pen. s-au respins cererile privind inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara, formulate de inculpatii D.A. si B.L.S. prin aparator.
Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul Timis deliberand asupra starii de arest preventiv a inculpatilor D.I.Z., D.A. si B.L.S. a apreciat ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva subzista si in prezent, acestia fiind trimisi in judecata pentru savarsirea unei infractiuni referitor la care legea prevede o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 4 ani si lasarea in libertate a acestora prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, raportat la natura infractiunii si la modul concret de savarsire a acesteia. S-a constatat ca arestarea preventiva a inculpatului D.I.Z. dureaza de mai bine de 2 ani, insa avand in vedere natura infractiunilor retinute in sarcina sa, complexitatea cauzei, imprejurarea ca in cursul anului 2007 s-a inregistrat un nou dosar conexat la dosarul initial, dosar unde se impune audierea inculpatului si administrarea probatoriului in vederea stabilirii adevarului in cauza, perioada de arestare a fost apreciata ca rezonabila in raport de prevederile C.E.D.O.
Intrucat temeiurile care au fost avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive, au fost respinse cererile formulate de inculpati, avand ca obiect inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara.
Impotriva incheierii penale din 10.10.2007 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 12158/30/2005, au declarat recurs inculpatii B.L.S. si D.I.Z., in termen legal, recursuri inregistrate la Curtea de Apel Timisoara in data de 17.10.2007.
Recursurile nu au fost motivate in scris, ci cu ocazia concluziilor orale aparatorul inculpatului D.I.Z. a invocat depasirea termenului rezonabil al masurii arestarii preventive, iar inculpatul B.L.S. a sustinut ca in cursul urmaririi penale nu i-au fost respectate mai multe drepturi.
Analizand legalitatea si temeinicia incheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpati, precum si din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanta de recurs a constatat ca prin raportare la prevederile art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului recursul inculpatului D.I.Z. este fondat, iar recursul inculpatului B.L.S. este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
In ce priveste recursul inculpatului B.L.S., instanta a constatat ca prin rechizitoriul emis la data de 02.02.2007 de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism in dosarul nr. 481/D/P/2005 a fost trimis in judecata pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 329 alin. (1) si (4) C.pen., art. 12 alin. (1) si (2) lit. a) si b) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. Fata de inculpatul B.L.S. s-a dispus masura arestarii preventive prin incheierea nr. 297/CC/2006 a Tribunalului Timis, fiind emis mandatul de arestare preventiva nr. 150/10.11.2006.
Din probatoriul administrat in cauza pana in acest moment procesual se constata ca temeiurile faptice ce au fost avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul B.L.S., continua sa subziste, acestea nefiind inlaturate de actele depuse la dosar si declaratiile martorilor. Sub acest aspect, instanta de recurs retine si ca potrivit dispozitiilor art. 681 C.proc.pen.., art. 139 si 160b C.proc.pen.., masurile preventive necesita existenta presupunerii rezonabile privind savarsirea faptelor imputate inculpatului, iar fata de probatoriul administrat pana in acest moment nu exista date care sa conduca la concluzia ca masura arestarii preventive dispusa fata de inculpatul B.L.S. ar fi fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau ca nu mai exista temeiuri care sa justifice mentinerea acesteia. Totodata, impotriva inculpatului continua sa-si gaseasca incidenta dispozitiile art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala (acuzele ce planeaza asupra acestuia vizeaza infractiuni ce sunt sanctionate cu pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani, iar lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica, date fiind circumstantele reale retinute drept cadru al comiterii faptelor in actul de sesizare a instantei, natura infractiunii, circumstantele personale ale inculpatului). In acest sens, se retine ca infractiunea de trafic de persoane, cu atat mai mult cu cat se comite intr-un cadru organizat, aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penala, respectiv libertatea si siguranta persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o riposta ferma a societatii, ar intretine climatul infractional si ar crea faptuitorilor impresia ca pot persista in sfidarea legii, ar echivala cu incurajarea tacita a acestora si a altora la savarsirea unor fapte similare si cu scaderea increderii populatiei in capacitatea de riposta a justitiei si protectie a statului.
In ce priveste respectarea dreptului la libertate al inculpatului B.L.S., este adevarat ca detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala - si ea nefiind admis sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa, insa in jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea in ce masura "exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate". Prin urmare, instanta este obligata sa vegheze la un just echilibru intre masura privarii de libertate pe de o parte si interesul public de protectie a cetatenilor impotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savarsire al faptei cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu participarea inculpatului si din consecintele acesteia. In conditiile spetei, la acest moment interesul general prevaleaza in raport cu interesul inculpatului B.L.S. de a fi pus in stare de libertate, astfel ca in temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.. instanta a respins ca nefondat recursul declarat de acesta.
In ce priveste recursul inculpatului D.I.Z., instanta a retinut ca la data de 02.07.2005, fata de acesta s-a dispus luarea masurii arestarii preventive de catre Tribunalului Timis in baza art. 148 lit. b), h) [in noua reglementare lit. f)] C.proc.pen.., fiind emis mandatul de arestare preventiva nr. 110/02.07.2005.
La data de 19.12.2005 a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Timis rechizitoriul emis de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism in dosarul nr. 333 D/P/2004, prin care inculpatul D.I.Z. a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 329 alin. (1) si (2) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 329 alin. (1) si (2), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., art. 7 raportat la art. 2 pct. 9 si 12 din Legea nr. 39/2003, art. 10 si art. 12 pct. 1 si 2 din Legea nr. 196/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
Legiuitorul roman prin intermediul normelor prevazute in Codul de procedura penala a conditionat luarea unei masuri preventive privative de libertate de indeplinirea cumulativa a trei conditii de fond: sa existe probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala; fapta respectiva sa fie sanctionata de lege cu pedeapsa inchisorii; sa fie prezent cel putin unul dintre temeiurile de arestare, expres si limitativ prevazute de art. 148 C.proc.pen. Odata cu ratificarea de catre Romania in 1994 a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adaugat si conditia conformitatii dreptului intern cu exigentele art. 5 parag. 1 lit. c al Conventiei, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, data in aplicarea acesteia.
Dispozitiile Conventiei fac trimitere, in primul rand, in ceea ce priveste luarea masurii arestarii preventive, la legislatia nationala, consacrand obligatia de a fi respectate atat normele de fond, cat si cele de procedura prevazute de catre aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca orice masura preventiva trebuie sa fie conforma cu scopul urmarit de art. 5 al Conventiei, scop care consta in protejarea individului impotriva privarilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate sa aiba loc cu respectarea dispozitiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urma sa fie, la randul sau, in acord cu prevederile Conventiei, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, desi nu le enunta expres, le contine in mod implicit.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie sa guverneze aceasta materie, in cauza Wemhoff: "detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala - si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea in ce masura "exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate"(cauzele Labita c. Italia, Neumeister c. Austria, Stasaitis c. Lituania). Prin urmare, instanta este obligata sa vegheze la un just echilibru intre durata masurii privarii de libertate pe de o parte si interesul public de protectie a cetatenilor impotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savarsire al faptei cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu participarea inculpatului si din consecintele acesteia, precum si interesul desfasurarii in bune conditii a procesului penal. Aplicand criteriile impuse de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului la cauza ce formeaza obiectul prezentului recurs, instanta a retinut ca privarea de libertate a inculpatului D.I.Z. s-a dispus in data de 13.04.2005 si ca durata masurii arestarii preventive a incetat sa mai aiba un caracter rezonabil. Cu toate acestea, necesitatea desfasurarii in bune conditii a cercetarii judecatoresti, in conditiile in care administrarea probelor in dosarele conexate nu a fost epuizata (dosar nr. 12158/30/2005 si 1019/30/2007), iar infractiunile pentru care a fost trimis in judecata presupun masuri sporite de protectie a partilor vatamate si martorilor, impune asigurarea unor garantii procesuale. In aceste conditii, mentinerea unui just echilibru intre interesul general al societatii in desfasurarea procesului penal si interesul inculpatului D.I.Z. impune luarea unei masuri mai putin restrictiva de drepturi, respectiv inlocuirea masurii arestarii preventive (a carei durata a depasit limitele rezonabile) cu masura obligarii de a nu parasi tara, care prezinta garantiile necesare pentru atingerea scopului urmarit prin aplicarea dispozitiilor art. 1451 alin. (2) C.proc.pen.. raportat la art. 145 alin. (11) si alin. (12) lit. c) C.proc.pen.
Astfel fiind, in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen.. instanta a admis recursul inculpatului D.I.Z., a casat incheierea recurata in partea ce priveste pe acest inculpat si rejudecand:
In temeiul art.139 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 1451 C.proc.pen. a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului D.I.Z., arestat preventiv in baza mandatului de arestare nr. 110/02.07.2005 emis de Tribunalul Timis in dosar nr. 6532/P/2005, cu obligarea de a nu parasi tara.
In temeiul art. 1451 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 145 alin. (11) si alin. (12) lit. c) C.proc.pen., a obligat inculpatul D.I.Z. ca pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara sa respecte urmatoarele obligatii: sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat; sa se prezinte la organul de politie in a carui raza domiciliaza - desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie, sau ori de cate ori este chemat; sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar; sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme; sa nu se apropie de partile vatamate, membrii familiilor acestora, ceilalti inculpati, martori, experti, si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect si a atras atentia inculpatului D.I.Z. asupra dispozitiilor art. 145 alin. (22) C.proc.pen..
A dispus punerea de indata in libertate a inculpatului D.I.Z., de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 110/02.07.2005 emis de Tribunalul Timis in dosar nr. 6532/P/2005, daca nu este arestat in alta cauza.