Litigiu comercial. Competenta materiala. Cerere reconventionala
C.proc.civ., art. 1, art. 2, art. 282/1
Pentru determinarea competentei materiale si a cailor de atac potrivit dispozitiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 282/1 alin. (1) din Codul de procedura civila nu se are in vedere denumirea generica a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent daca ea este in constatarea sau realizarea dreptului.
Ori de cate ori pe calea actiunii in justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila si necesara. Atunci cand este vorba despre desfiintarea unui contract ce a dat nastere unor drepturi patrimoniale, este evident ca si lipsirea de efecte a unor astfel de acte juridice are tot consecinte patrimoniale si, ca atare, actiunea prin care se valorica un asemenea drept este patrimoniala.
In timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila stabileste expres competenta dupa materie, in prima instanta, a tribunalului, in procesele si cererile de natura comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil in bani, art. 1 pct. 1 din acelasi cod reglementeaza competenta de drept comun, in prima instanta, a judecatoriilor, ceea ce inseamna ca le sunt atribuite in competenta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare pana la 100.000 lei.
Chiar daca cuantumul pretentiilor reclamantei reconventionale este superior pragului prevazut de art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila, acesta nu inseamna ca judecatoria nu mai este competenta material sa solutioneze pricina, avand in vedere ca sub aspectul competentei, conform art. 17 din cod, cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competenta sa judece actiunea principala, si aceasta, chiar daca s-ar nesocoti norme de competenta materiala sau exclusiva.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 30 din 17 februarie 2009
Prin sentinta civila nr. 375/P.I. din 10 iunie 2008 pronuntata in dosarul nr. 6627/30/2006 Tribunalul Timis a admis actiunea precizata formulata de reclamantul M.S. in contradictoriu cu parata S.C. V S.R.L. Ciacova dispunand rezilierea contractului de inchiriere incheiat intre parti la data de 25 februarie 1999 si evacuare societatii parate din imobilul situat in loc. Ciacova, jud. Timis, respingand, totodata, cererea reconventionala formulata persoana juridica.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel parata S.C. V S.R.L., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand ca extrasul C.F. nr. 57 Ciacova, depus de reclamant in dosarul de fond si avut in vedere la solutionarea cauzei, nu prezinta situatia reala cuprinsa in raportul de expertiza tehnica, deoarece conform extrasului datat 12 noiembrie 2006 acesta nu este proprietar in cota de 1/1, ci doar in cota de 7/10 sub B 8 si 9, la B 4, 6 si 7 pentru cota de 3/10 fiind mentionate si alte persoane. Pe de alta parte, cu toate ca a fost incuviintat interogatoriul reclamantului, el fiind si citat in acest sens, proba nu a mai fost administrata nejustificat, desi ea era relevanta pentru solutionarea cererii reconventionale, in mod gresit fiind ignorata si expertiza contabila care a stabilit ca "Magazinul mixt - constructia propriu zisa" este inregistrat ca plus de inventar in contul 212 al societatii, prin aceasta diminuandu-se patrimoniului persoanei juridice cu valoarea constructiei.
Prin decizia civila nr. 30 din 17 februarie 2009 pronuntata in dosarul nr. 6627.1/30/2006 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul paratei S.C. Verisorii S.R.L. Ciacova si a anulat hotararea atacata, trimitand cauza spre competenta solutionare Judecatoriei Deta.
In considerente s-a retinut ca, in speta, cu toate ca reclamantii au inregistrat cererea de chemare in judecata a societatii parate la Judecatoria Deta, respectiva instanta, prin sentinta civila nr. 9 din 17 ianuarie 2006, si-a declinat competenta materiala de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis cu motivarea ca pricina, desi are natura comerciala, este neevaluabila in bani, astfel ca raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila litigiul este de competenta tribunalului.
Acest din urma text statueaza, intr-adevar, ca tribunalele judeca in prima instanta, printre altele, procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani.
Tribunalul, investit fiind in urma declinarii de competenta dispusa de judecatorie, a apreciat ca este competent sa solutioneze actiunea reclamantilor avand ca obiect rezilierea contractului de inchiriere incheiat intre parti la data de 25 februarie 1999 si inregistrat la Directia Generala a Finantelor Publice Timis sub nr. 15713/1999, precum si evacuarea paratei din imobilul proprietatea lor.
Potrivit art. 1 din Codul de procedura civila, judecatoriile judeca, in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante, plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege, si in orice alte materii date prin lege in competenta lor, iar in conformitate cu art. 2 din acelasi cod tribunalul judeca in prima instanta, printre altele, procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani si procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu exceptia cererilor de imparteala judiciara, a cererilor in materia succesorala, a cererilor neevaluabile in bani si a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de tertii vatamati in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa ca in timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila stabileste expres competenta dupa materie, in prima instanta, a tribunalului, in procesele si cererile de natura comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil in bani, art. 1 pct. 1 din acelasi cod reglementeaza competenta de drept comun, in prima instanta, a judecatoriilor, ceea ce inseamna ca le sunt atribuite in competenta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare pana la 100.000 lei. Asadar, daca o actiune comerciala are un obiect evaluabil in bani, competenta in prima instanta este determinata de criteriul valoric, judecatorie sau tribunal, dupa caz.
Actiunile patrimoniale sunt cele care au un continut economic, pe cand actiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent daca este persoana fizica sau juridica, drepturi fara continut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura actiunilor corespunzatoare acestor din urma drepturi, precum si caracterele juridice ale respectivelor actiuni sunt atribuite de natura si specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, este adevarat incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Intrucat dreptul subiectiv material constituie fundamentul actiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune si toate consecintele ce decurg de aici: calificarea actiunii, determinarea competentei, alcatuirea completului, determinarea caii de atac. Ca atare, se poate afirma ca dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat in justitie "transfera" caracterul sau patrimonial sau nepatrimonial litigiului insusi si, astfel, procesul va putea fi evaluabil in bani, ori de cate ori in structura raportului juridic de drept substantial, dedus judecatii, intra un drept patrimonial, real sau de creanta.
In consecinta, ori de cate ori pe calea actiunii in justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila si necesara. Aceasta, intrucat la stabilirea criteriului valoric legiuitorul a avut in vedere valoarea obiectului litigiului in materialitatea sa, pretentia concreta, precum si dreptul subiectiv asupra fiecarui bun reclamat, sens in care a si impus prin art. 112 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedura civila obligatia reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii. De aceea trebuie considerate actiuni patrimoniale, in care valoarea obiectului cererii determina competenta materiala si caile de atac, intre altele, actiunea prin care reclamantul solicita obligarea paratului sa-i intocmeasca act de vanzare-cumparare, cererea de raport, actiunea in reductiune testamentara, actiunile in constatarea existentei sau inexistentei unui drept, in masura in care se refera la bunuri evaluabile in bani, actiunile in constatarea simulatiei unui contract de vanzare-cumparare a unui bun imobil sau mobil, actiunile in regres si in revocare.
Atunci cand este vorba despre desfiintarea unui contract de vanzare-cumparare, de locatiune, donatie etc., contracte ce au dat nastere unor drepturi patrimoniale, este evident ca si lipsirea de efecte a unor astfel de acte juridice are tot consecinte patrimoniale si, ca atare, actiunea prin care se valorica un asemenea drept este patrimoniala. A sustine ca actiunea in desfiintarea unui act juridic producator de consecinte patrimoniale nu are caracter evaluabil in bani inseamna a ignora natura insasi a dreptului pe care se fundamenteaza actiunea, drept care este personal si cu continut economic.
Un drept are caracter personal, fara continut economic si, prin urmare, neevaluabil in bani, atunci cand este strans legat de persoana, servind la individualizarea acesteia in cadrul societatii sau al familiei: dreptul la viata, la sanatate si integritate fizica si morala, la libertate, la onoare, cinste, reputatie, dreptul la nume si la domiciliu etc. Or, dreptul a carui valorificare se urmareste prin actiunea in desfiintarea sau ineficacitatea unui act juridic cu efecte patrimoniale nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale mentionate anterior. A afirma ca exista actiuni patrimoniale neevaluabile in bani inseamna a sustine o contradictie juridica, a spune de fapt ca exista drepturi patrimoniale neevaluabile in bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebeste de drepturile personale nepatrimoniale, caracterul patrimonial al actiunii subzistand indiferent de formularea unor pretentii accesorii privitoare la repunerea partilor in situatia anterioara.
Cererea de chemare in judecata prin care se solicita pronuntarea anularii unui act juridic sau constatarea nulitatii absolute a aceluiasi act, fara a se cere si restituirea prestatiilor efectuate de parti, este o cerere patrimoniala atunci cand tinde la desfiintarea unui act juridic ale carui efecte (drepturi si obligatii) au avut caracter patrimonial, pentru aceleasi argumente constituind o cerere patrimoniala si actiunea prin care se urmareste lipsirea de eficacitate a actului juridic pentru neexecutarea de catre una dintre parti a obligatiilor asumate - rezolutiunea/rezilierea. Ca urmare, pentru determinarea competentei materiale si a cailor de atac potrivit dispozitiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 282/1 alin. (1) din Codul de procedura civila nu se are in vedere denumirea generica a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent daca ea este in constatarea sau realizarea dreptului.
Prin actiunea introductiva reclamantul intimat a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta in cauza sa dispuna rezilierea contractului de inchiriere nr. 15713/25.02.1999, contract care a avut stabilita o chirie lunara de 20 lei (200.000 ROL), precum si evacuarea paratei din imobilul ocupat.
Prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronuntata in dosarul nr. 75/2007, in solutionarea unui recurs in interesul legii declarat de Procurorul General, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca dispozitiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 282/1 alin. (1) din Codul de procedura civila, se interpreteaza in sensul ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si a cailor de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare.
Cu toate ca prin cererea reconventionala formulata in cauza parata apelanta a solicitat, la randul sau, "constituirea unui drept de superficie asupra suprafetei de teren inscrisa in C.F. nr. 1827 Ciacova, constatarea faptului ca magazinul, edificat prin construire (accesiune imobiliara artificiala), dobandit prin cumparare-investitii este proprietatea sa si inscrierea dreptului real in cartea funciara prin deschiderea unei noi pozitii", petite care, si ele sunt evaluabile in bani, si a caror valoare adunata ar putea eventual sa depaseasca valoarea-prag stabilita de legiuitor prin art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila, aceasta nu poate atrage o alta competenta materiala de judecata in prima instanta intrucat este stiut faptul ca dispozitiile art. 17 din acelasi cod se refera in mod expres la existenta a trei categorii de cereri de chemare in judecata, respectiv principale, accesorii si incidentale. Ceea ce defineste actiunea ca fiind principala este imprejurarea ca, raportat la ea, se pot formula alte actiuni a caror rezolvare depinde de solutia din actiunea principala. Aceste actiuni sunt denumite accesorii, iar atunci cand, desi pot avea o existenta de sine statatoare, sunt formulate intr-un proces deja inceput (cum este cazul si in speta cu cererea reconventionala a societatii apelante), se numesc incidentale. Din aceasta perspectiva, in litigiul de fata parata S.C. V S.R.L. Ciacova nu s-a multumit sa se opuna doar pretentiilor reclamantului, ci a solicitat instantei sa il oblige pe acesta din urma la recunoasterea dobandirii unor drepturi reale asupra magazinului pretins edificat de persoana juridica, precum si asupra terenului pe care se afla constructia.
Chiar daca cuantumul pretentiilor reclamantei reconventionale ar fi superior pragului prevazut de art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila (100.000 lei), nu inseamna ca judecatoria nu mai este competenta material sa solutioneze pricina, avand in vedere ca sub aspectul competentei, conform art. 17, actiunile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competenta sa judece actiunea principala, si aceasta, desi s-ar nesocoti norme de competenta materiala sau exclusiva. In aplicarea acestui text este unanim admis ca daca cererile aflate in raport de accesorialitate sunt de competenta instantelor judecatoresti trebuie sa opereze prorogarea de competenta in favoarea instantei competente sa judece cererea principala, chiar daca s-ar incalca norme de competenta materiala sau exclusiva, deoarece exista, pentru aceasta, un temei juridic, si anume art. 17 din Codul de procedura civila.
Fata de obiectul cauzei, care este unul evaluabil in bani, si cuantumul dreptului patrimonial in litigiu este fara putinta de tagada ca pricina trebuia sa fie solutionata in prima instanta de catre judecatorie si nu de tribunal, cum gresit s-a procedat in cauza, astfel ca sunt incidente prevederile tezei I a alin. (2) al art. 297 din Codul de procedura civila, potrivit careia daca prima instanta s-a declarat competenta si instanta de apel stabileste ca a fost necompetenta, anuland hotararea atacata, va trimite cauza spre judecare instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent, afara de cazul cand constata propria sa competenta.