Constatare nulitate absoluta contract de inchiriere. Cauza ilicita. Dovada
C.civ., art. 966-968
Este adevarat ca in conformitate cu art. 966 si 968 din Codul civil obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect, iar cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. Insa, trebuie avut in vedere ca art. 967 din acelasi cod statueaza fara echivoc urmatoarele: conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa; cauza este prezumata pana la dovada contrarie.
Cum potrivit celui din urma text valabilitatea cauzei se prezuma pana la dovada contrarie, iar reclamantul nu a rasturnat prezumtia legala, in mod gresit instanta de fond i-a admis actiunea si a constatat nulitatea absoluta a contractului de inchiriere, care indeplineste toate conditiile pretinse de art. 948 din Codul civil, constatarea nulitatii unei conventii pentru cauza ilicita si/sau imorala putandu-se face numai daca partea interesata rastoarna prezumtia de valabilitate a cauzei proband caracterul ilicit si/sau imoral al acesteia, ceea ce in speta nu s-a facut.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 9 din 20 ianuarie 2009
Prin sentinta civila nr. 619/P.I. din 8 iunie 2005 pronuntata in dosarul nr. 3156/COM/2005 Tribunalul Timis a admis in parte actiunea formulata de reclamantul A.A. impotriva paratelor S.C. K S.R.L. Lugoj si S.C. C S.R.L. Bucuresti si a constatat nulitatea absoluta a contractului de inchiriere incheiat la 9 septembrie 2004 intre cele doua parate, prima in calitate de locator si cea de a doua in calitate de locatar, contract constatat prin doua inscrisuri intocmite la aceeasi data (9 septembrie 2004), primul cuprinzand 4 articole, iar cel de-al doilea 14, referitor la inchirierea imobilului si a utilajelor apartinand S.C. K S.R.L. catre S.C. C S.R.L., dispunand, totodata, evacuarea neconditionata a paratei S.C. C S.R.L. din imobilul obiect al contractului de inchiriere si predarea catre locator a bunurilor si a utilajelor care au facut obiectul locatiunii. De asemenea, tribunalul a respins ca lipsit de obiect capatul de cerere privind obligarea paratei la incetarea activitatii, cu cheltuieli de judecata.
Impotriva sentintei de mai sus a declarat apel parata S.C. C S.R.L. Bucuresti, solicitand anularea in tot a hotararii atacate si pe fondul cauzei sa se respinga actiunea reclamantului.
Prin decizia civila nr. 9 din 20 ianuarie 2009 pronuntata in dosarul nr. 9900/59/2005 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul societatii parate si a schimbat in tot hotararea atacata, in sensul ca a respins cererea introductiva.
Pentru a hotari in acest sens instanta de control judiciar a aratat ca desi tribunalul a retinut corect starea de fapt, el a interpretat eronat actul juridic dedus judecatii, pronuntand o hotarare netemeinica si nelegala, ca urmare a aplicarii eronate a dispozitiilor legale in materie.
Astfel, este de necontestat ca intre parata intimata S.C. K S.R.L. Lugoj si parata apelanta S.C. C S.R.L. Bucuresti la data de 9 septembrie 2004 a fost incheiat (chiar daca in doua forme, una simplificata si una detaliata, ceea ce nu are nicio relevanta juridica) un contract de locatiune prin care prima societate, in calitate de proprietar, a inchiriat pentru 10 ani, incepand cu data de 9 septembrie 2004, celei de a doua societati hala de montaj obiecte sanitare in suprafata de 2571 mp., situata in loc. Lugoj, jud. Timis, evidentiat in C.F. nr. 9892, terenul aferent in suprafata de 5896 mp., precum si utilajele din anexa 3 in scopul functionarii unui punct de lucru contra unui pret stabilit de comun acord, dupa cum urmeaza: 1.000 de euro pentru prima luna, 2.000 de euro pentru luna a doua, 3.000 de euro pentru a treia luna, 4.000 de euro pentru a patra luna si 5.000 de euro incepand cu luna a cincea.
Trebuie retinut faptul ca decizia de inchiriere a bunurilor societatii a fost intemeiata, in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, pe hotararea adunarii generale a asociatilor S.C. K S.R.L. Lugoj nr. 2 din 8 august 2004, hotarare care, desi a fost atacata de reclamantul intimat in justitie, nu a fost anulata, sentinta civila nr. 29/C.C. din 7 aprilie 2006 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 1391/COM/2006 si prin care a fost admisa actiunea in anulare fiind schimbata in tot prin decizia civila nr. 67 din 20 martie 2007 a Curtii de Apel Timisoara, ramasa irevocabila ca urmare a respingerii recursurilor declarate de reclamantul A.A. si parata S.C. K S.R.L. de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 65 din 17 ianuarie 2008 pronuntata in dosarul nr. 3557/59/2006. Or, este stiut faptul ca in conformitate cu alin. 1 al art. 132 din Legea societatilor comerciale hotararile luate de adunarea generala in limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra, fiind nereale sustinerile reclamantului intimat privitoare la faptul ca in cuprinsul hotararii nu s-ar fi precizat ca inchirierea vizeaza intregul imobil si toate utilajele societatii (procesul-verbal nr. 2 din 8 august 2004 mentionand expres ce bunuri urmeaza a fi inchiriate) si ca nu s-a specificat cine va fi beneficiarul respectivei locatiuni, o asemenea precizare nefiind necesara la momentul adoptarii hotararii adunarii generale a asociatilor.
Pe de alta parte, cum in mod corect a aratat si apelanta, temeiul juridic al cererii de chemare in judecata l-au constituit dispozitiile art. 966 si 968 din Codul civil, astfel ca tribunalul era tinut de limitele sesizarii in privinta obiectului si a cauzei cererii, hotararea judecatoreasca neputand sa depaseasca respectivele limite. Cu toate acestea, prima instanta a solutionat litigiul prin prisma unei actiuni in concurenta neloiala. Or, sanctionarea unei conduite contrare uzantelor cinstite se realizeaza prin angajarea raspunderii civile, penale sau contraventionale a faptuitorului, dupa caz, potrivit art. 3 si urm. din Legea nr. 11/1991, modificata, si nu prin anularea unui act juridic. De altfel, asociatul reclamant a formulat o plangere penala impotriva celuilalt asociat pentru savarsirea unor infractiuni prevazute si pedepsite de Legea societatilor comerciale si de Codul penal roman, plangere care formeaza obiectul dosarului nr. 1335/P/2004, conexat la dosarul nr. 1198/P/2003 al Parchetului de pe langa Judecatoria Lugoj.
In acest cadru procesual fixat de reclamant si la a carui respectare instanta este obligata, in considerarea respectarii principiului disponibilitatii, cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de inchiriere in speta pentru cauza ilicita se sprijinea pe pretinse fapte de concurenta neloiala savarsite de asociatul G.S. si fostul administrator al paratei intimate, dl. A.D.A., precum si pe nevalabilitatea locatiunii datorita lipsei/nulitatii hotararii adunarii generale a asociatilor locatorului, care, astfel cum s-a aratat mai sus, exista si nu a fost anulata de judecator.
Este adevarat ca, potrivit art. 966 si 968 din Codul civil, obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect, iar cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. Insa, trebuie avut in vedere ca art. 967 din acelasi cod statueaza fara echivoc urmatoarele: conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa; cauza este prezumata pana la dovada contrarie.
Cauza sau scopul este acel element al actului juridic care consta in obiectivul urmarit la incheierea unui asemenea act. Cauza este o conditie de fond, esentiala, de validitate si generala a actului juridic civil. Ea este acel element de natura psihologica care raspunde la intrebarea "pentru ce" (care este scopul in vederea realizarii caruia) s-a incheiat actul juridic? Impreuna cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica, aceasta din urma cuprinzand si scopul urmarit de parte atunci cand si-a dat consimtamantul la incheierea actului juridic, obligatia pe care si-a asumat-o nereprezentand altceva decat mijlocul prin care se ajunge la realizarea scopului respectiv.
In structura cauzei actului juridic civil intra doua elemente: scopul imediat si scopul mediat. Scopul imediat - cauza proxima - numit si scopul obligatiei se determina in cadrul diferitelor categorii de acte juridice. Astfel, in contractele sinalagmatice, cauza consimtamantului fiecarei parti consta in reprezentarea, adica prefigurarea mentala a contraprestatiei; in aceste acte juridice este specific faptul ca, fiecarei parti revenindu-i obligatii, cauza obligatiei uneia dintre parti o constituie prefigurarea mintala a executarii obligatiei corelative de catre cealalta parte (o parte se obliga stiind ca si cealalta parte, la randul ei, se obliga). Cu alte cuvinte, reciprocitatii de obligatii ii corespunde o reciprocitate de cauze. Or, locatiunea este, fara putita de tagada, un contract sinalagmatic (bilateral), prin care o persoana, numita locator, se obliga fata de o alta persoana, numita locatar, sa-i asigure folosinta temporara a unui lucru, in schimbul unei sume de bani, numita chirie. Ca atare, in cazul contractului de locatiune cauza (scopul) consta in prefigurarea de catre locator a pretului locatiunii, precum si in prefigurarea de catre locatar a obtinerii dreptului de a folosi bunul ce formeaza obiectul contractului.
In schimb, scopul mediat - cauza remota - numit si scopul actului juridic, reprezinta acel element al cauzei care consta in motivul (mobilul) determinant al incheieri actului juridic, motiv care se refera, fie la insusirile contraprestatiei, fie la insusirile celeilalte parti (calitatile acestei persoane). Spre deosebire de scopul imediat - care este abstract, obiectiv si invariabil in cadrul aceleiasi categorii de acte juridice, scopul mediat se caracterizeaza prin aceea ca este un element (al cauzei) subiectiv si variabil de la o categorie de acte la alta categorie si, chiar in cadrul aceleiasi categorii, de la un act la altul.
In primul rand trebuie retinut ca nu orice "motiv" avut in vedere de subiect in adoptarea deciziei de a incheia actul juridic face parte din notiunea de cauza, fiind necesar sa fie vorba de un motiv determinant care sa constituie cauza impulsiva si determinanta a vointei. Altfel, daca orice motiv ar putea duce la anularea actului, s-ar afecta securitatea dinamica a circuitului civil. In al doilea rand, in actele juridice cu titlu oneros mai este necesar ca motivul determinant sa fi fost cunoscut (sau sa fi putut fi cunoscut) de cealalta parte, intrucat altfel nu s-ar justifica sanctionarea lui cu suportarea consecintelor anularii actului.
Din textul art. 966 Cod civil rezulta ca cele trei conditii ale cauzei sunt: sa existe, sa fie reala si sa fie licita si morala. Cazurile legale de nulitate a obligatiei din pricina "cauzei" imbraca, deci, una dintre urmatoarele forme: absenta sau inexistenta cauzei, cauza falsa si cauza ilicita si/sau imorala.
Articolul 967 nu este tocmai precis, lasand impresia ca ar putea exista acte juridice fara cauza, lucru inexact, caci elementul cauza este comun tuturor actelor juridice civile. In realitate, in aceasta prevedere legala termenul "conventie" este intrebuintat in sensul de inscris constatator al operatiunii juridice. Prin urmare, legiuitorul arata ca, desi inscrisul prezentat de creditor nu cuprinde mentiunea cauzei obligatiei ce o constata, el nu va fi obligat sa faca dovada cauzei valabile, prezumandu-se, pana la proba contrara, ca aceasta obligatie, constatata de inscris, are o cauza care nu este falsificata de eroare si nu este nici ilicita, nici imorala.
Cat priveste sarcina probei, dupa cum rezulta fara dubiu din textul art. 967, legiuitorul a instituit doua prezumtii: a) prezumtia de valabilitate a cauzei, indiferent ca se mentioneaza sau nu acest element in inscrisul constatator al actului juridic (instrumentum probationis); b) prezumtia de existenta a cauzei, cauza netrebuind a fi dovedita, existenta ei fiind prezumata de lege. Ambele prezumtii sunt relative (iuris tantum), ceea ce inseamna ca cel care invoca lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie sa probeze aceste imprejurari. In ceea ce priveste mijloacele de proba admisibile, respectiv instrumentele probatorii cu care sa se rastoarne prezumtiile de mai sus, in principiu, sunt aplicabile regulile generale privitoare la proba drepturilor civile.
Cum potrivit art. 967 din Codul civil valabilitatea cauzei se prezuma pana la dovada contrarie, iar reclamantul nu a rasturnat prezumtia legala, in mod gresit instanta de fond i-a admis in parte actiunea si a constatat nulitatea absoluta a contractului de inchiriere, care indeplineste toate conditiile pretinse de art. 948 din acelasi cod, constatarea nulitatii unei conventii pentru cauza ilicita si/sau imorala putandu-se face numai daca partea interesata rastoarna prezumtia de valabilitate a cauzei proband caracterul ilicit si/sau imoral al acesteia, ceea ce in speta nu s-a facut.